ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1685/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 859 din 23

septembrie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe

inculpatul I.I. la 7 pedepse de câte 8 ani închisoare, pentru infracțiunea de

tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. a) din același cod.

În temeiul art. 61 C. pen., s-a

revocat liberarea condiționată pentru restul de 837 zile închisoare rămas

neexecutat din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința

penală nr. 98/1999 a Tribunalului București și s-a contopit acest rest de

pedeapsă cu fiecare din cele 7 pedepse de câte 8 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., au fost contopite cele 7 pedepse și s-a dispus ca inculpatul

să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, sporită cu un an, în final

9 ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen. și s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 31

decembrie 2001, la zi.

În baza art. 118 lit. d) C. pen.,

s-a confiscat de la inculpat suma de 2.800.000 lei dobândită prin săvârșirea

infracțiunilor.

Instanța a luat act că partea

vătămată M.P. nu s-a constituit parte civilă.

Inculpatul a fost obligat la plata

despăgubirilor civile către părțile civile C.D. - 10.000.000 lei, D.M. –

5.000.000 lei, P.I. – 2.500.000 lei, I.G. – 15.600.000 lei, E.V. – 1.300.000

lei și 2.117.097 lei către partea civilă Spitalul Clinic Dr. Bagdasar – Arseni.

A mai fost obligat custodele S.C.

K.T. S.R.L. să restituie părții vătămate B.E. o pereche de cercei și două

inele.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut că, inculpatul în perioada 9 noiembrie – 12 decembrie 2001,

pe baza aceleiași rezoluții infracționale a săvârșit un număr de 7 infracțiuni

de tâlhărie în modalități asemănătoare.

Inculpatul aștepta în scara unor

blocuri din sectorul 4, persoane de sex feminin care se întorceau acasă, le

ataca și lovea prin surprindere, deposedându-le de sume de bani, bijuterii și

alte obiecte. Astfel inculpatul a comis faptele la 5 decembrie 2001 – parte

vătămată C.D., 19 noiembrie 2001 – parte vătămată D.M., la 23 noiembrie 2001 –

parte vătămată P.I., la 7 decembrie 2001 – parte vătămată I.G., la 7 decembrie

2001 – parte vătămată E.V., la 9 noiembrie 2001 – parte vătămată M.P., iar la

12 decembrie 2001 – parte vătămată B.E.

Trei dintre cele șapte victime au

necesitat pentru vindecare, în urma loviturilor primite, mai multe zile de

îngrijiri medicale, fapt rezultat din actele medicale existente la dosar.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 682/ A din 31 octombrie 2002, a respins apelul

declarat de inculpat împotriva sentinței primei instanțe, considerând nefondată

critica formulată în sensul greșitei individualizări a pedepsei.

S-a apreciat că sancțiunile aplicate

sunt conforme cu pericolul social grav al infracțiunilor, iar pedeapsa

rezultantă este aptă să realizeze scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

Nemulțumit și de hotărârea

pronunțată în apel, în termen legal inculpatul I.I. a declarat recurs, cale de

atac motivată tot pe netemeinicia pedepsei aplicate.

Recursul declarat de inculpat nu

este fondat.

Potrivit art. 72 C. pen., text de

lege care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea și

aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile generale ale Codului, de

limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al

faptei săvârșite de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen.,

prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Raportând la cauză aceste dispoziții

legale, se reține că procedând la aplicarea pedepsei de câte 8 ani închisoare

sporită cu un an închisoare, în final 9 ani închisoare pentru infracțiunea de

tâlhărie (7 fapte), instanța a considerat pericolul social deosebit de grav al

infracțiunilor de violență comise, numărul și frecvența lor, agresivitatea

manifestată de inculpat, dar și persoana acestuia aflat în stare de recidivă

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Așa fiind, nu există temeiuri de

reducere a pedepsei așa cum a solicitat recurentul inculpat.

Pentru considerentele expuse,

critica din recurs în sensul greșitei individualizări a pedepsei este

neîntemeiată, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența

unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul ca

nefondat cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.

Se va deduce din pedeapsa aplicată

durata arestării preventive a inculpatului de la 13 decembrie 2001, la 2

aprilie 2003 și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie

avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I.

împotriva deciziei penale nr. 682/ A din 31 octombrie 2002 a Curții de Apel

București, secția I penală.

Deduce din pedeapsă, perioada

arestării preventive a inculpatului de la 13 decembrie 2001, la 2 aprilie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

aprilie 2003.