ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 269/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr.

269 din 17 ianuarie 2006

Prin sentința penală nr. 1137 din 2

septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în

baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținută

în sarcina inculpatului B.I.J., din art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin.

(2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., în art. 211

alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75

lit. c) C. pen.

În baza art. 211 alin. (2) lit. c)

și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.,

și art. 74, art. 76 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B.I.J., la pedeapsa de

5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

A constatat că inculpatul este

arestat în altă cauză.

A luat act că partea vătămată G.R.A.

nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 118 lit. d) C. pen., a

dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 300.000 lei obținută în urma

vânzării telefonului mobil sustras.

Inculpatul a fost obligat la

cheltuieli judiciare către stat.

S-a apreciat că fapta inculpatului B.I.J.

de a o imobiliza pe partea vătămată, în momentul în care celălalt inculpat

autor M.L. i-a sustras telefonul mobil, în prealabil acest autor folosind acte

de violență asupra părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen.

Împotriva sentinței penale nr. 1137

din 2 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală,

a declarat apel inculpatul B.I.J., care a criticat sentința pronunțată numai

sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate pe care a considerat-o ca fiind prea

severă.

Curtea, analizând probele

administrate, a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Astfel, la încadrarea juridică a

faptei s-a reținut și circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. c) C.

pen., fapta fiind comisă de inculpat împreună cu un minor, care, de asemenea, a

fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tâlhărie.

De asemenea, față de natura și

gravitatea faptei comise, de modalitatea și împrejurările în care a fost

săvârșită, gradul de contribuție a inculpatului la realizarea activității

infracționale, de faptul că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, se

consideră că pedeapsa a fost just individualizată.

În raport de elementele ce

caracterizează pozitiv persoana inculpatului, în favoarea acestuia s-au reținut

și circumstanțe atenuante judiciare în sensul art. 74 C. pen., pedeapsa fiind

coborâtă sub limita minimă prevăzută de art. 76 C. pen.

Curtea de Apel București, secția I penală,

prin decizia penală nr. 799/ A din 20 octombrie 2005, conform art. 379 pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul inculpatului B.I.J. declarat

împotriva sentinței penale nr. 1137/2005 a Tribunalului București, secția a

II-a penală.

A constatat că inculpatul este

arestat în altă cauză.

Apelantul a fost obligat să

plătească cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a formulat recurs inculpatul.

Prin motivele de recurs, susținute

oral, inculpatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru netemeinicie

sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate, pe care o consideră

prea severă în raport cu circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și cele

personale.

În drept, inculpatul și-a întemeiat

recursul pe dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., referitor

la greșita individualizare a pedepsei.

Examinând hotărârile pronunțate în

cauză sub aspectele invocate de inculpat cât și prin prisma cazului de casare

menționat, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluțiile

instanțelor de fond și de apel, fiind legale și temeinice.

În cauză, recurentul a fost

condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C.

pen., reținându-se în fapt, în esență, că în dimineața zilei de 21 ianuarie

2004, în timp ce recurentul inculpat a imobilizat-o pe partea vătămată de

mâini, inculpatul minor M.L., i-a luat telefonul mobil, după ce în prealabil

acesta din urmă exercitase violențe asupra victimei.

Înalta Curte constată că în cauză nu

se impune reducerea pedepsei aplicate recurentului, care oricum a fost coborâtă

sub minimul special prevăzut de lege, ca urmare a reținerii în favoarea sa a

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.

Pedeapsa aplicată corespunde, atât

prin cuantum cât și prin modalitatea de executare, dublului său educativ și

coercitiv astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen., pedeapsa fiind corect

individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

De altfel, se constată că prima

instanță a manifestat indulgență față de recurent, aplicându-i o pedeapsă în

cuantum de numai 5 ani închisoare, în condițiile în care a încercat să

acrediteze ideea că nu a avut nici o contribuție la săvârșirea faptei în pofida

probelor care demonstrează vinovăția sa și deși este infractor primar, este

cercetat în mai multe dosare pentru comiterea de infracțiuni în prezent fiind

chiar arestat în altă cauză.

În consecință, în raport de

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul formulat de inculpatul

B.I.J., ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

Va constata că inculpatul este

arestat într-o altă cauză.

Au fost văzute și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.;