ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 269/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 269 din 17 ianuarie 2006 Prin sentința penală nr. 1137 din 2 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului B.I.J., din art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., în art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. În baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., și art. 74, art. 76 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B.I.J., la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. A luat act că partea vătămată G.R.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 300.000 lei obținută în urma vânzării telefonului mobil sustras. Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat. S-a apreciat că fapta inculpatului B.I.J. de a o imobiliza pe partea vătămată, în momentul în care celălalt inculpat autor M.L. i-a sustras telefonul mobil, în prealabil acest autor folosind acte de violență asupra părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen.

Împotriva sentinței penale nr. 1137 din 2 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a declarat apel inculpatul B.I.J., care a criticat sentința pronunțată numai sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate pe care a considerat-o ca fiind prea severă. Curtea, analizând probele administrate, a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente: Astfel, la încadrarea juridică a faptei s-a reținut și circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen., fapta fiind comisă de inculpat împreună cu un minor, care, de asemenea, a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tâlhărie. De asemenea, față de natura și gravitatea faptei comise, de modalitatea și împrejurările în care a fost săvârșită, gradul de contribuție a inculpatului la realizarea activității infracționale, de faptul că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, se consideră că pedeapsa a fost just individualizată.

În raport de elementele ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului, în favoarea acestuia s-au reținut și circumstanțe atenuante judiciare în sensul art. 74 C. pen., pedeapsa fiind coborâtă sub limita minimă prevăzută de art. 76 C. pen. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 799/ A din 20 octombrie 2005, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul inculpatului B.I.J. declarat împotriva sentinței penale nr. 1137/2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală. A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. Apelantul a fost obligat să plătească cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul.

Prin motivele de recurs, susținute oral, inculpatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate, pe care o consideră prea severă în raport cu circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și cele personale. În drept, inculpatul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greșita individualizare a pedepsei. Examinând hotărârile pronunțate în cauză sub aspectele invocate de inculpat cât și prin prisma cazului de casare menționat, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluțiile instanțelor de fond și de apel, fiind legale și temeinice.

În cauză, recurentul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., reținându-se în fapt, în esență, că în dimineața zilei de 21 ianuarie 2004, în timp ce recurentul inculpat a imobilizat-o pe partea vătămată de mâini, inculpatul minor M.L., i-a luat telefonul mobil, după ce în prealabil acesta din urmă exercitase violențe asupra victimei. Înalta Curte constată că în cauză nu se impune reducerea pedepsei aplicate recurentului, care oricum a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, ca urmare a reținerii în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.

Pedeapsa aplicată corespunde, atât prin cuantum cât și prin modalitatea de executare, dublului său educativ și coercitiv astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen., pedeapsa fiind corect individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. De altfel, se constată că prima instanță a manifestat indulgență față de recurent, aplicându-i o pedeapsă în cuantum de numai 5 ani închisoare, în condițiile în care a încercat să acrediteze ideea că nu a avut nici o contribuție la săvârșirea faptei în pofida probelor care demonstrează vinovăția sa și deși este infractor primar, este cercetat în mai multe dosare pentru comiterea de infracțiuni în prezent fiind chiar arestat în altă cauză. În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul formulat de inculpatul B.I.J., ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Va constata că inculpatul este arestat într-o altă cauză. Au fost văzute și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;