ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4791/2006

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 411 din 5

aprilie 2006, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul

I.V., la:

- 8 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și

c) și alin. (2

1

) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art.

37 lit. b) C. pen.

Pe durata executării pedepsei,

conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile M.D. suma de 3 milioane ROL

reprezentând contravaloarea unui telefon mobil, iar în baza art. 17 C. proc. pen., același inculpat a fost obligat la plata sumei de 1 milion ROL către partea

vătămată M.D. și de 200.000 ROL către partea vătămată O.C.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a

dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 800.000 ROL, obținută prin

valorificarea telefonului mobil sustras părții vătămate C.F.V., pentru care

acesta nu a formulat pretenții civile.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 3.500.000 ROL cu

titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 1.000.000 ROL, reprezentând

onorariu cuvenit pentru apărarea din oficiu, urmează a se avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

jurul orelor 22,50, în timp ce se deplasa cu un tramvai al liniei 16, partea

vătămată A.M.E. a fost amenințată cu folosirea unui briceag de către inculpatul

I.V., pentru a-i da eventualele bunuri și sume de bani pe care le are asupra

sa. Partea vătămată i-a spus inculpatului că nu are asupra sa decât un telefon

mobil pe care i l-a și arătat, telefon care a fost însușit fără a mai fi restituit

sub aceeași amenințare, a tăierii cu briceagul.

jurul orelor 18,30, partea vătămată M.D., minor, a urcat într-un troleibuz al

liniei 91, împreună cu prietenii săi O.C. și A.T. intenționând să meargă la

magazinul M.

Inculpatul s-a apropiat de aceștia,

pe care i-a amenințat cu un cuțit ce-l avea asupra sa, cerându-le să-i dea toți

banii pe care îi au asupra lor. În aceste împrejurări, partea vătămată M.D. i-a

dat inculpatului suma de 300.000 lei și telefonul mobil, iar partea vătămată O.C.

i-a dat suma de 200.000 lei. După săvârșirea faptei, inculpatul a coborât din

troleibuz, fără a fi urmărit.

jurul orelor 16,30, în timp ce călătorea cu autobuzul liniei 133, partea

vătămată C.F.V a fost interpelată de inculpat care i-a cerut suma de 50.000 lei

vechi. Fiind refuzat, inculpatul a întrebat pe partea vătămată ce are în

buzunar și aflând că este vorba de un telefon mobil i l-a cerut pentru a da un

apel.

Pentru a determina pe partea

vătămată să-i dea telefonul, inculpatul a amenințat-o cu un briceag. De teamă,

partea vătămată i-a dat telefonul inculpatului.

Inculpatul a scos din telefon

cartela SIM pe care a înapoiat-o părții vătămate, căreia i-a propus să se

întâlnească în jurul orelor 19,00, în Parcul Tineretului pentru a-i da

telefonul, contra sumei de 50.000 lei.

Partea vătămată a încunoștiințat

organele de poliție despre cele întâmplate și întâlnirea propusă, însă

inculpatul nu a apărut la ora și locul stabilit.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel intitulat „peste termen” inculpatul Iosif Valentin, susținând că a luat la

cunoștință de hotărârea de condamnare la data încarcerării, respectiv 12 iunie

2006.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia penală nr. 548/ A

din 6 iulie 2006, a respins, ca nefondată, cererea de apel „peste termen”

formulată de inculpatul I.V. pe care l-a obligat la plata sumei de 150 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând

onorariu cuvenit pentru apărarea din oficiu urmează a fi suportat din fondul

Ministerului Justiției.

În motivarea acestei decizii,

instanța de apel a arătat că potrivit art. 365 alin. (1) C. proc. pen., „partea

care a lipsit atât la judecată, cât și la pronunțare, poate declara apel și

peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la data, după caz, a începerii

executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind

despăgubirile civile”.

Față de textul de lege citat, s-a

arătat că pentru a putea fi considerat un apel peste termen trebuie să fie

îndeplinite, cumulativ, două condiții:

a) partea care folosește această

cale de atac să fi lipsit atât la judecată cât și la pronunțare și

b) apelul trebuie introdus nu mai

târziu de 10 zile de la data începerii executării pedepsei sau a începerii

executării dispozițiilor privind despăgubirile civile.

În speță, a arătat instanța de

apel,potrivit referatului grefierului și a propriilor susțineri, inculpatul a

început executarea pedepsei la data de 12 iunie 2006, iar apelul a fost

înregistrat la Tribunalul București la data de 14 iunie 2006, la două zile de

la începerea executării, situație în care cea de a doua condiție a apelului

peste termen este realizată.

În schimb, a arătat aceeași

instanță, nu este realizată prima condiție, deoarece inculpatul a fost prezent

de două ori la judecată cât a fost arestat și odată liber.

Sub acest aspect, s-a arătat ca

nefiind îndeplinită prima condiție prevăzută de art. 365 alin. (1) C. proc.

pen., apelul inculpatului peste termen nu poate fi considerat un apel valabil

și nici un apel în termen, deoarece hotărârea a fost pronunțată la data de 5

aprilie 2006, inculpatul nefiind prezent la dezbateri.

În aceste condiții, sentința i-a

fost comunicată inculpatului, potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. pen., la

data de 13 aprilie 2006, iar apelul a fost înregistrat la Tribunal la 14 iunie 2006, deci după 2 luni de la data comunicării sentinței.

S-a concluzionat că din moment ce

legea prevede că termenul de declarare a apelului este de 10 zile de la data

comunicării, este evident că apelul inculpatului nu poate fi considerat nici

apel în termen.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul I.V. pe care a criticat-o cu privire la greșita respingere a

cererii de apel „peste termen”, din moment ce aceasta a fost formulată în

termenul de 10 zile prevăzut de lege de la data arestării sale, iar în cazul în

care se va considera că apelul este legal declarat să se constate că încadrarea

juridică dată faptelor este greșită, deoarece la dobândirea bunurilor de la

părțile vătămate nu a folosit violența, faptele sale în aceste condiții

întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat.

În subsidiar, s-a solicitat

reducerea pedepselor pe care le consideră prea severe.

Recursul declarat de inculpatul I.V.

este nefondat.

Mai înainte de toate, trebuie

precizat faptul că obiectul recursului de față îl constituie greșita ori nu

constatare a faptului că inculpatul a declarat apel împotriva hotărârii

pronunțate de prima instanță cu respectarea prevederilor legale, deci, dacă e

ori nu un apel valabil.

Celelalte motive de casare nu pot fi

analizate în prezenta cale de atac, deoarece în situația în care s-ar considera

că apelul declarat de inculpat a fost declarat în termen sau este considerat declarat

peste termen, soluția ce se impune este numai de casare a hotărârii atacate cu

trimiterea cauzei pentru rejudecare, unde ar urma să se analizeze motivele de

casare invocate.

Revenind la speță se constată că în

mod corect instanța de apel a reținut că în cauză nu este vorba de un apel

declarat „peste termen”, din moment ce la data când s-a pronunțat hotărârea de

condamnare de către prima instanță inculpatul se afla în stare de libertate,

situație în care termenul de apel începea să curgă de la data comunicării

copiei de pe dispozitivul sentinței de condamnare.

Cum inculpatul nu s-a conformat

acestei obligații, prevăzută de lege, în sensul că a declarat apel după

scurgerea termenului de 10 zile, calculat de la data comunicării copiei de pe

dispozitiv, este evident că apelul declarat ulterior, după începerea executării

pedepsei, nu poate fi considerat un apel peste termen, deoarece acesta a avut

posibilitatea să declare apelul în termen, dar nu a făcut-o din proprie culpă,

care nu poate fi acoperită prin invocarea unui apel, peste termen, cum fără

temei a procedat deoarece la data formulării apelului peste termen hotărârea

primei instanțe era definitivă.

În consecință, decizia instanței de

apel fiind legală și temeinică, urmează a se constata că recursul declarat de

inculpatul I.V. este nefondat și a fi respins, ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aflat în culpă procesuală,

inculpatul urmează a fi obligat, potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., la

plata cheltuielilor judiciare ocazionate de judecata prezentei căi de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul I.V. împotriva deciziei penale nr. 548/ A din 6 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON, din care onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 august 2006.