ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4791/2006

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 411 din 5 aprilie 2006, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul I.V., la: - 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile M.D. suma de 3 milioane ROL reprezentând contravaloarea unui telefon mobil, iar în baza art. 17 C. proc.

pen., același inculpat a fost obligat la plata sumei de 1 milion ROL către partea vătămată M.D. și de 200.000 ROL către partea vătămată O.C. În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 800.000 ROL, obținută prin valorificarea telefonului mobil sustras părții vătămate C.F.V., pentru care acesta nu a formulat pretenții civile. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 3.500.000 ROL cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 1.000.000 ROL, reprezentând onorariu cuvenit pentru apărarea din oficiu, urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele: 1. La data de 28 iulie 2004, în jurul orelor 22,50, în timp ce se deplasa cu un tramvai al liniei 16, partea vătămată A.M.E.

a fost amenințată cu folosirea unui briceag de către inculpatul I.V., pentru a-i da eventualele bunuri și sume de bani pe care le are asupra sa. Partea vătămată i-a spus inculpatului că nu are asupra sa decât un telefon mobil pe care i l-a și arătat, telefon care a fost însușit fără a mai fi restituit sub aceeași amenințare, a tăierii cu briceagul. 2. La data de 5 august 2004, în jurul orelor 18,30, partea vătămată M.D., minor, a urcat într-un troleibuz al liniei 91, împreună cu prietenii săi O.C. și A.T. intenționând să meargă la magazinul M. Inculpatul s-a apropiat de aceștia, pe care i-a amenințat cu un cuțit ce-l avea asupra sa, cerându-le să-i dea toți banii pe care îi au asupra lor. În aceste împrejurări, partea vătămată M.D.

i-a dat inculpatului suma de 300.000 lei și telefonul mobil, iar partea vătămată O.C. i-a dat suma de 200.000 lei. După săvârșirea faptei, inculpatul a coborât din troleibuz, fără a fi urmărit. 3. În ziua de 7 august 2004, în jurul orelor 16,30, în timp ce călătorea cu autobuzul liniei 133, partea vătămată C.F.V a fost interpelată de inculpat care i-a cerut suma de 50.000 lei vechi. Fiind refuzat, inculpatul a întrebat pe partea vătămată ce are în buzunar și aflând că este vorba de un telefon mobil i l-a cerut pentru a da un apel. Pentru a determina pe partea vătămată să-i dea telefonul, inculpatul a amenințat-o cu un briceag. De teamă, partea vătămată i-a dat telefonul inculpatului. Inculpatul a scos din telefon cartela SIM pe care a înapoiat-o părții vătămate, căreia i-a propus să se întâlnească în jurul orelor 19,00, în Parcul Tineretului pentru a-i da telefonul, contra sumei de 50.000 lei.

Partea vătămată a încunoștiințat organele de poliție despre cele întâmplate și întâlnirea propusă, însă inculpatul nu a apărut la ora și locul stabilit. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intitulat „peste termen” inculpatul Iosif Valentin, susținând că a luat la cunoștință de hotărârea de condamnare la data încarcerării, respectiv 12 iunie 2006. Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia penală nr. 548/ A din 6 iulie 2006, a respins, ca nefondată, cererea de apel „peste termen” formulată de inculpatul I.V. pe care l-a obligat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu cuvenit pentru apărarea din oficiu urmează a fi suportat din fondul Ministerului Justiției.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că potrivit art. 365 alin. (1) C. proc. pen., „partea care a lipsit atât la judecată, cât și la pronunțare, poate declara apel și peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile”. Față de textul de lege citat, s-a arătat că pentru a putea fi considerat un apel peste termen trebuie să fie îndeplinite, cumulativ, două condiții: a) partea care folosește această cale de atac să fi lipsit atât la judecată cât și la pronunțare și b) apelul trebuie introdus nu mai târziu de 10 zile de la data începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile.

În speță, a arătat instanța de apel,potrivit referatului grefierului și a propriilor susțineri, inculpatul a început executarea pedepsei la data de 12 iunie 2006, iar apelul a fost înregistrat la Tribunalul București la data de 14 iunie 2006, la două zile de la începerea executării, situație în care cea de a doua condiție a apelului peste termen este realizată. În schimb, a arătat aceeași instanță, nu este realizată prima condiție, deoarece inculpatul a fost prezent de două ori la judecată cât a fost arestat și odată liber. Sub acest aspect, s-a arătat ca nefiind îndeplinită prima condiție prevăzută de art. 365 alin. (1) C. proc. pen., apelul inculpatului peste termen nu poate fi considerat un apel valabil și nici un apel în termen, deoarece hotărârea a fost pronunțată la data de 5 aprilie 2006, inculpatul nefiind prezent la dezbateri.

În aceste condiții, sentința i-a fost comunicată inculpatului, potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. pen., la data de 13 aprilie 2006, iar apelul a fost înregistrat la Tribunal la 14 iunie 2006, deci după 2 luni de la data comunicării sentinței. S-a concluzionat că din moment ce legea prevede că termenul de declarare a apelului este de 10 zile de la data comunicării, este evident că apelul inculpatului nu poate fi considerat nici apel în termen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul I.V.

pe care a criticat-o cu privire la greșita respingere a cererii de apel „peste termen”, din moment ce aceasta a fost formulată în termenul de 10 zile prevăzut de lege de la data arestării sale, iar în cazul în care se va considera că apelul este legal declarat să se constate că încadrarea juridică dată faptelor este greșită, deoarece la dobândirea bunurilor de la părțile vătămate nu a folosit violența, faptele sale în aceste condiții întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat. În subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepselor pe care le consideră prea severe. Recursul declarat de inculpatul I.V. este nefondat. Mai înainte de toate, trebuie precizat faptul că obiectul recursului de față îl constituie greșita ori nu constatare a faptului că inculpatul a declarat apel împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță cu respectarea prevederilor legale, deci, dacă e ori nu un apel valabil.

Celelalte motive de casare nu pot fi analizate în prezenta cale de atac, deoarece în situația în care s-ar considera că apelul declarat de inculpat a fost declarat în termen sau este considerat declarat peste termen, soluția ce se impune este numai de casare a hotărârii atacate cu trimiterea cauzei pentru rejudecare, unde ar urma să se analizeze motivele de casare invocate. Revenind la speță se constată că în mod corect instanța de apel a reținut că în cauză nu este vorba de un apel declarat „peste termen”, din moment ce la data când s-a pronunțat hotărârea de condamnare de către prima instanță inculpatul se afla în stare de libertate, situație în care termenul de apel începea să curgă de la data comunicării copiei de pe dispozitivul sentinței de condamnare.

Cum inculpatul nu s-a conformat acestei obligații, prevăzută de lege, în sensul că a declarat apel după scurgerea termenului de 10 zile, calculat de la data comunicării copiei de pe dispozitiv, este evident că apelul declarat ulterior, după începerea executării pedepsei, nu poate fi considerat un apel peste termen, deoarece acesta a avut posibilitatea să declare apelul în termen, dar nu a făcut-o din proprie culpă, care nu poate fi acoperită prin invocarea unui apel, peste termen, cum fără temei a procedat deoarece la data formulării apelului peste termen hotărârea primei instanțe era definitivă. În consecință, decizia instanței de apel fiind legală și temeinică, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul I.V.

este nefondat și a fi respins, ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Aflat în culpă procesuală, inculpatul urmează a fi obligat, potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de judecata prezentei căi de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.V. împotriva deciziei penale nr. 548/ A din 6 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 august 2006.