ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5397/2006

Asupra recursului penal de

față;

Din actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 66/P/2005

din 22 mai 2005 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în

judecată a inculpatului V.O. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută și pedepsită de art. 211 al.2 lit. b) și c) C. pen.

S-a reținut că, în noaptea

de 1 ianuarie 2005, orele 3,oo, partea vătămată M.P.G. a mers împreună cu

prietenul său, martorul Ț.G.I. la un magazin non-stop pentru a cumpăra țigări.

Pe drum au fost acostați de

inculpat sub pretextul de a-i întreba unde ar găsi un magazin deschis de unde

să cumpere bere.

În timp ce inculpatul se

deplasa pe stradă, împreună cu cei doi, a smuls de la gâtul părții vătămate telefonul,

moment în care aceasta a prins pe inculpat de mână, lovind-o cu pumnul în zona

feței.

Inculpatul a fugit de la

locul faptei împreună cu un tânăr neidentificat.

Prin sentința penală nr. 194

din 20 decembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 3686/2005, Tribunalul

Teleorman, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit.

c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul V.O., pentru infracțiunea prevăzută

de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen.

S-a respins acțiunea civilă

a părții civile M.P.G.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut că materialul probator administrat la urmărirea penală

este contrazis de probele de la instanța de judecată, apreciind că inculpatul

nu este autorul infracțiunii.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman.

În apelul declarat,

parchetul a criticat soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul

greșitei achitări, ce se fundamentează pe o altă situație de fapt, decât cea

rezultată din probe.

Curtea de Apel București,

prin decizia penală nr. 145 din 23 februarie 2006, a respins apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, ca nefondat.

În termen legal, împotriva

acestor hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București.

Prin motivele scrise s-a

susținut că soluția de achitare a inculpatului este nelegală și netemeinică,

întrucât s-a comis o eroare gravă de fapt, fiind invocat cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Instanța de recurs nu s-a

putut conforma prevederilor art. 385

14

alin. (1) C. proc. pen., în

sensul că, nu a putut asculta inculpatul în condițiile stabilite de text,

deoarece, deși legal citat, acesta nu s-a prezentat la judecarea recursului.

Procedându-se la verificarea

hotărârilor atacate, în raport de critica formulată și cazul de casare invocat,

se constată că recursul este fondat pentru cele ce urmează.

Într-adevăr, printr-o

interpretare trunchiată a materialului probator, instanțele au comis o gravă

eroare de fapt în reținerea unei stări de fapt fără un suport probator.

Afirmația are în vedere o

împrejurare de necontestat, respectiv, că instanțele s-au limitat a valorifica

cu prioritate, numai mijloacele de probă din faza cercetării judecătorești și

numai acelea, exclusiv în favoarea inculpatului.

Ori, în contextul

prevederilor art. 63 C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită

și nu există nici un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între

probele administrate în cursul urmăririi penale ori cercetării judecătorești.

Este adevărat că inculpatul nu

a recunoscut fapta dedusă judecății, iar în fața primei instanțe partea

vătămată și martorul ocular Ț.S.I. au revenit asupra declarațiilor inițiale,

susținând că nu inculpatul este autorul faptei.

Pentru o rezolvare temeinică

a cauzei se impunea ca instanțele să facă o evaluare a întregului material

probator și să motiveze înlăturarea probelor ce apreciază că nu reflectă adevărul,

dar în nici un caz, să înlăture fără nici o justificare probele administrate în

condițiile legii, în faza urmăririi penale.

La o analiză atentă a

tuturor mijloacelor de probă se poate observa că, atât partea vătămată cât și

martorul Ț.S.I., în declarațiile lor olografe, cât și pe cele pe formular, au

relatat că l-au cunoscut dinainte pe inculpat, dar nu au avut nici o relație cu

acesta și după comiterea faptei l-au mai văzut prin oraș, dar nu l-au abordat

de frică.

Susținerea celor doi este esențială

în stabilirea situației de fapt, pentru că exclude cu evidență orice confuzie

între persoana din fotografia judiciară și inculpat.

Următoarele aspecte

desprinse din probele administrate, duc fără dubiu, la concluzia că inculpatul

este autorul faptei de tâlhărie reclamată în cauză.

Astfel, în plângerea de la

dosar, din data de 1 ianuarie 2005, partea vătămată relata: „de la prietenul

meu Ț.S.I. am aflat că acel țigan ar fi din neamul lui Bălan și locuiește pe

str. Plt. Popa Gheorghe”.

Este evident că cei doi îl

identificaseră pe inculpat din seara respectivă, pe care îl cunoșteau dinainte.

De altfel, partea vătămată a și indicat în plângere că inculpatul locuiește pe

str. Plt. Popa Gheorghe.

Mai mult, în declarația de

la fila 4, partea vătămată a dat și alte amănunte despre inculpat, respectiv,

că se numește V.O. zis T.

În continuare, partea

vătămată precizează că „îl cunosc pe V.O. din oraș, dar niciodată nu am vorbit

cu el până în dimineața zilei de 1 ianuarie 2005”.

Pe de altă parte, se impunea

ca instanța de fond să constate că aceste precizări au fost făcute de partea

vătămată anterior recunoașterii inculpatului din albumul de fotografii

judiciare.

Recunoașterea inculpatului

s-a făcut la 9 februarie 2005 și evident cei doi nu puteau fi influențați în

nici un fel, atâta timp cât îl cunoșteau pe inculpat dinainte.

În același sens, mama

martorului Ț.S.I., respectiv, martora Ț.F. a relatat că în seara faptei, când

fiul său și partea vătămată au venit acasă, i-au spus că, un țigan poreclit „T.”

l-a lovit pe M.P.G. și i-a luat telefonul.

Desigur, în acest context,

atitudinea oscilantă a părții vătămate și a martorului ocular este consecința

temerii produsă de inculpat și rudele sale, într-un scop bine stabilit,

obținerea achitării pentru acest considerent trebuiau înlăturate de instanță.

Este de subliniat și o altă

împrejurare rezultată din probe și nevalorificată de instanță cu privire la

fotografia executată în preajma săvârșirii faptei, respectiv, la 10 februarie 2005

din care se observă că inculpatul are părul oxigenat, împrejurare amintită de

martorul Târlă Sergiu Iulian chiar și în timpul cercetării judecătorești.

În raport de împrejurările

evidențiate de probele administrate este cert că autorul tâlhăriei este

inculpatul împotriva căruia se impune aplicarea unei soluții de condamnare.

Sub acest aspect recursul

declarat de parchet este fondat și potrivit art. 385

15

pct. 2 lit.

d) C. proc. pen., se va admite, se vor casa hotărârile și procedând la

rejudecarea cauzei se va dispune condamnarea inculpatului pentru infracțiunea

de tâlhărie calificată dedusă judecății.

La individualizarea pedepsei

se va avea în vedere că inculpatul este infractor primar și în raport de valoarea

prejudiciului creat a circumstanțelor în care s-a comis fapta, pedeapsa poate

să realizeze cerințele art. 52 C. pen. și prin coborârea ei sub limita minimă

legală, ca urmare a reținerii în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 74

– art. 76 C. pen.

Reținând că inculpatul se

face vinovat de fapta de tâlhărie, constând în smulgerea telefonului părții

vătămate, și având în vedere cererea acestuia din urmă, care, în faza urmăririi

penale, a solicitat despăgubirea cu 2 milioane reprezentând contravaloarea

telefonului sustras și a convorbirilor efectuate de inculpat, se va proceda în

conformitate cu art. 14 și 346 C. proc. pen., la soluționarea acțiunii civile adiacentă

celei penale, prin obligarea inculpatului la plata acestei sume către partea

civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 145

din 23 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe

inculpatul V.O.

Casează decizia penală atacată

și sentința penală nr. 194 din 20 decembrie 2005 a Tribunalului Teleorman cu

privire la greșita achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 211 alin. (2) lit.

b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 și 76 C. pen., condamnă pe inculpatul V.O.

la pedeapsa de 3 ani închisoare, în condițiile art. 71 și 64 lit. a), b) și e) C.

pen.

Admite acțiunea părții

civile M.P.G. și obligă inculpatul la plata despăgubirilor civile către aceasta,

în sumă de 200 lei.

Obligă intimatul inculpat la

plata cheltuielilor judiciare către stat de la fond în sumă de 200 lei.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru asistența juridică a inculpatului în recurs, în sumă

de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 septembrie 2006.