ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2788/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 5111/3/2008, reclamantul C.C.N. a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România solicitând anularea deciziei nr. 85 din 17 ianuarie 2008 și restituirea în natură a imobilului situat în Municipiul Iași, județul Iași compus din teren și construcție. În motivarea contestației se arată că pârâta a respins cererea de restituire a imobilului pe motiv că nu s-au depus suficiente acte care să ateste că imobilul revendicat este unul și același cu imobilul solicitat de reclamant.

Tribunalul București, secția a V-a civilă prin sentința civilă nr. 1865 din 12 decembrie 2008 a admis acțiunea, a dispus anularea deciziei nr. 85 din 17 ianuarie 2008 și a obligat pârâta să restituie în natură contestatorului imobilul situat în municipiul Iași, județul Iași, compus din teren și construcții în suprafață de 776 mp. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, reclamantul este unicul moștenitor al defunctei E.T., care a fost proprietara imobilului în litigiu și că există identitate între imobilul solicitat și cel care a aparținut autoarei reclamantului. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta fără a indica motivele de nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă prin decizia civilă nr. 154/A din 8 octombrie 2009 a respins ca nefondat apelul.

În considerentele deciziei s-a reținut că imobilul în litigiu a fost dobândit de E.T. prin contract de vânzare-cumpărare autentificat din 14 decembrie 1915. Din acest imobil a înstrăinat în anul 1938 suprafața de 204 mp. Identitatea de număr între imobilul solicitat și cel ce a aparținut autoarei reclamantului a fost stabilită prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză. Cu privire la construcție s-a reținut că imobilul existent pe teren în anul 1883 avea o suprafață construită la sol de 336,96 mp, pe aceasta executându-se în anul 1932 lucrări de consolidare și extindere cu o suprafață de 125,77 mp.

În anii 1932 și 1950 există un imobil de locuit cu o suprafață de 328,205 mp și o anexă în suprafață construită de 125,76 mp, ca urmare a naționalizării din anul 1950 având loc o schimbare a destinației imobilului de locuit în sediu de întreprindere, dat în folosința intimatei care, în anul 1993 a început lucrări de construcții constând în: consolidarea elementelor structurale de rezistență, extinderea pe verticală a corpului central, reconstruirea corpului anexă. Anterior naționalizării imobilul era compus din 19 camere și dependințe, iar ulterior naționalizării i s-a adăugat o suprafață construită de 583 mp. În final s-a constatat în cauză incidența dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr.10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte: Instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât reclamantul a făcut dovada doar a unei cote părți din imobil. Imobilului în litigiu i s-au adus modificări substanțiale astfel că este vorba de un alt imobil decât cel inițial preluat de la foștii proprietari fiind astfel aplicabile în speță dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 modificată. Imobilul solicitat nu putea fi restituit în natură, această măsură trebuie înlocuită cu măsura restituirii prin echivalent. În speța supusă analizei nu sunt incidente dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 ci deveneau aplicabile dispozițiile art. 19 alin. (1) din aceeași lege.

Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele: Reclamantul are (necontestat) calitatea de persoană îndreptățită la restituire potrivit Legii nr. 10/2001 modificată. Prin motivele de recurs se aduc critici pe motiv că s-a acordat mai mult decât s-a cerut și că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului, iar această măsură ar trebui înlocuită cu măsura restituirii prin echivalent. Contrar celor susținute prin motivele de recurs, în speța supusă analizei nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Acest motiv de recurs invocat este și un temei pentru care, partea interesată poate să solicite revizuirea hotărârii.

În condițiile actuale consecința acestei duale reglementări este aceea că partea are dreptul de a opta între revizuire și recurs. Acest motiv de recurs are ca finalitate respectarea principiului disponibilității procesuale. Într-adevăr, în sistemul legislației noastre procesuale instanța este obligată să statueze în cadrul procesului determinat de părți, iar în privința obiectului litigiului trebuie să se pronunțe asupra și în limitele pretențiilor deduse judecății. Orice altă solicitare contravine dispozițiilor imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ. În speța supusă analizei reclamantul prin demersul judiciar a solicitat restituirea în natură a întregului imobil situat în Iași și nu o cotă parte din acest imobil, cum greșit se susține prin motivele de recurs.

Așadar, instanța a respectat întocmai principiul disponibilității părții. Mai mult, reclamantul a făcut dovada că imobilul in litigiu a aparținut autoarei sale T.E. și că a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950, deci fără titlu valabil având în vedere că acest act normativ contravenea legii fundamentale în stat. Referitor la modalitatea de restituire, în mod corect, s-a dispus restituirea în natură a imobilului supus analizei, având în vedere dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 modificată, care consacră principiul restituirii în natură și numai în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Imobilului în litigiu, într-adevăr, i s-au adus modificări, dar, nu în sensul susținut prin motivele de recurs, ci s-a dovedit prin expertize de specialitate efectuate că, lucrările executate de intimați au constat în supraetajări, imobilului adăugându-i-se o suprafață construită de 583 mp.

Drept urmare, în mod corect s-a reținut în cauză incidența dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 modificată. Așadar, în speța supusă analizei nu sunt incidente nici dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru că dispozițiile Legii nr. 10/2001 au fost corect interpretate și aplicate. În concluzie, hotărârea recurată este legală, motiv pentru care Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. împotriva deciziei nr. 154A din 8 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX- a civilă și pentru cauze privind proprietatea Intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2010.