ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9808/2009

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

La 10 ianuarie 2008, reclamanta

P.V.

a chemat

în judecată pe

pârâtul Primarul

Municipiului Iași,

solicitând anularea dispoziției

nr. 2434 din 26 noiembrie 2007

și obligarea acestuia

să-i restituie în natură terenul în suprafață de 330 mp, situat

în Iași,

trecut la stat prin

expropriere, în baza Decretului nr.

244/1981.

Prin sentința nr. 257

din 16 februarie 2009, Tribunalul Iași, secția civilă, a admis acțiunea

reclamantei,

a anulat dispoziția emisă de

pârât și a

dispus restituirea în natură a imobilului teren în suprafață

de 305,717

mp identificat în planșa a

III-a

punctele A, B, 2, C, D, A din raportul de expertiză și planșa a

III

-a

din răspunsul la obiecțiuni.

Instanța a

reținut că

reclamanta

cu actul autentic de vânzare-cumpărare încheiat la data de 29 septembrie 1937

și certificatele de moștenitor nr. 902/1993 și nr. 131/2002, a făcut

dovada că este moștenitoarea defuncților A. și I.C.,

foști

proprietarii ai imobilului revendicat, preluat abuziv prin

Decretul de expropriere nr. 244 din 26 august 1981.

În baza expertizei

topografice efectuate și răspunsului la obiecțiuni, tribunalul a constatat că 305,717

mp teren este liber de construcții și, drept urmare a dispus restituita acestuia

în natură reclamantei.

Sentința a fost

confirmată de către Curtea de Apel Iași, secția civilă, care, prin decizia nr. 94

din 20 mai 2009 a respins apelul pârâtului.

Instanța de apel a

reținut, ca și tribunalul, că reclamanta a făcut dovada dreptului de

proprietate asupra imobilului din litigiu și că, atâta timp cat suprafața de

305,717 mp teren este liberă de construcții și nu face obiectul detaliilor de

sistematizare, aceasta este îndreptățită la restituirea în natură.

Împotriva acestei decizii

pârâtul a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Prin criticile formulate

recurentul pârât reproșează instanței că a făcut o greșită aplicare a art. 11

alin. (3) și (8) și cele ale art. 12 din Legea nr. 10/2001.

Recurentul susține că instanța

de apel, confirmând sentința tribunalului, și-a însușit concluziile raportului de

expertiză, în condițiile în care terenul ocupat în prezent de o parcare

amenajată este afectat de lucrări de utilitate publică.

Totodată recurentul

susține că în mod nelegal s-a dispus restituirea în favoarea reclamantei a

întregului teren determinat de expert ca fiind liber, întrucât aceasta cu

actele depuse la dosar, nu a făcut dovada că terenul expropriat este același cu

terenul restituit.

Recurentul mai susține

că instanța nu a analizat aspectul invocat în motivele de apel referitor la

rambursarea sumelor primite de către reclamantă cu titlu de despăgubiri pentru

imobilul restituit.

Verificând legalitatea

deciziei recurate prin prisma criticilor formulate și a prevederilor legale

aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în sensul

considerentelor ce succed.

Prin dispozițiile art. 11

din Legea nr. 10/2001 s-a reglementat situația restituirii în natură sau

acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, textul distingând între

situația în care au fost executate sau nu lucrări de utilitate publică.

Potrivit art. 11 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care construcțiile expropriate au fost

integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă

terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a

părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate,

cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în

echivalent.

În speță, reclamanta a

făcut dovada că este persoană îndreptățită conform art. 3 din Legea nr. 10/2001,

fiind moștenitoarea defuncților A. și I.C.,

foști

proprietarii ai imobilului revendicat, preluat de stat prin

Decretul de expropriere nr. 244 din 26 august 1981.

Prin raportul de

expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că 305,717 mp teren este liber de

construcții și nu face obiectul detaliilor de sistematizare.

Simplul fapt

că pe terenul respectiv este o platformă betonată pe care proprietarii

apartamentelor din zonă își parchează mașinile nu conduce la concluzia

exceptării de la restituirea în natură, în condițiile în care pârâta nu a

demonstrat că platforma betonată a fost realizată în cadrul lucrărilor aprobate

de sistematizare a localității și că este destinată unei amenajări de utilitate

publică, în sensul prevederilor art. 11 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr.

10/2001.

În ceea ce privește

rambursarea sumelor primite de către reclamantă, este de reținut că din analiza

actelor dosarului nu rezultă că ar exista vreo cerere în acest sens. Așa fiind,

desigur, nu recurentul pârât este îndreptățit la încasarea sumelor datorate cu

acest titlu, ci statul român, prin instituțiile abilitate.

În concluzie, cum

hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor

legale care reglementează situația juridică a terenurilor expropriate, anume a

dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat și urmează a-l respinge conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Iași împotriva deciziei

civile nr. 94 din 20 mai 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 3 decembrie 2009.