ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 594/2011

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat

următoarele:

Prin sentința nr. 106 din 26 aprilie

2010 a Curții de Apel Suceava a fost admisă acțiunea reclamantei D.E.

formulată în contradictoriu cu C.J.P.D.A.S. Suceava în sensul că a fost anulată

Hotărârea nr. 5449 din 8 decembrie 2009 emisă de pârâtă și a fost constatată

calitatea de beneficiară a dispozițiilor Legii nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că reclamanta D.E. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta C.J.P. Suceava, anularea Hotărârii nr. 5449 din 8 decembrie 2009 emisă

de pârâtă.

În motivarea cererii, a arătat că a

solicitat pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor Legii

nr. 189/2000, urmare a evacuării din teritoriul ocupat vremelnic de ruși în

perioada martie 1944 – mai 1945 și a evacuării din localitatea Drăgușeni,

județul Botoșani, în localitatea Baziaș, județul Caraș Severin, împreună cu familia

ei.

Instanța a constatat că înaintarea

frontului, în timpul unui conflict armat, afectează viața civilă care se

desfășoară în teritoriile în discuție, precum și a celor aflate în imediata

apropiere, chiar și în condițiile în care convențiile încheiate cu privire la

protecția populației civile pe timp de război ar fi fost pe deplin respectate.

În aceste condiții, Curtea a considerat

că, dacă refugiul cetățenilor români a avut loc ca urmare a terorii născute de

armata rusă, aceștia sunt îndreptățiți la măsurile reparatorii prevăzute de

Legea nr. 189/2000, întrucât, deși noțiunea de etnie este asociată în general

unei minorități, la momentul istoric 1944 regimul de ocupație sovietic era de

natură a persecuta pe motive etnice populația română din teritoriile pe care

înainta linia frontului.

Pe de altă parte, instanța a reținut

că fratele reclamantei, refugiat în aceleași condiții, a dobândit calitatea de

beneficiar al Legii nr. 189/2000 prin Hotărârea nr. 3101 din 11 decembrie 2009

a C.J.P. Iași, iar o hotărâre contrară în cazul reclamantei ar fi de natură a

crea o discriminare față de aceasta.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs pârâta C.J.P. Suceava, solicitând modificarea hotărârii atacate și

respingerea acțiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată.

Recurenta a susținut că hotărârea instanței

de fond este lipsită de temei legal, în condițiile în care la dosarul cauzei nu

există probe care să ateste calitatea de strămutat din motive etnice.

Recurenta a arătat că, în mod

constant, Înalta Curte a reținut, prin deciziile pronunțate în această materie,

că schimbarea domiciliului dintr-o localitate aflată sub autoritatea statului

român într-un teritoriu, de asemenea, aflat sub aceeași autoritate statală, nu

relevă o persecuție etnică, întrucât schimbarea de domiciliu a avut ca temei

evenimentele de război și nu persecuția etnică.

Înalta Curte de Casație si Justiție

analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul declarat pentru

considerentele ce urmează:

Dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 105/1999

aprobată prin Legea nr. 189/2000, prevăd expres faptul că „beneficiază de

prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, în

sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.

De asemenea, potrivit art. 2 din

Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr.

127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul

ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să

își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie

incluzând și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut

obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.

Interpretarea pe care instanța de

fond a dat-o dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de Curtea

Constituțională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, conform cărora „stabilirea

drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu și a persoanelor beneficiare

ține de opțiunea liberă a legiuitorului, cu condiția să nu instituie tratament

juridic diferit pentru persoane care se află în situații identice...Toate

persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi.

Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna

dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o

problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței

judecătorești”.

Nu poate fi reținută critica

recurentei cu privire la practica constantă a Înaltei Curți, întrucât practica

acestei instanțe este în concordanță cu soluția dată în această cauză, nefiind

nicio îndoială în această privință și văzând și decizia nr. XLI din 7 mai 2007,

publicată în M.Of. nr. 833 din 5 decembrie 2007, pronunțată de Secțiile Unite

ale Înaltei Curți, care a reținut în considerentele sale că măsurile

reparatorii îi privesc, în egală măsură, pe toți cetățenii români care au

suferit persecuții în acea perioadă, ca urmare a refugiului, expulzării sau

strămutării în altă localitate, fără a se face distincție dacă a avut loc pe

teritoriul statului român sau în afara lui.

Așa cum s-a statuat constant în

jurisprudența Curții Constituționale, principiul constituțional al egalității

în drepturi se traduce prin reglementarea și aplicarea unui tratament juridic

similar unor subiecte de drept aflate în situații juridice similare, motiv

pentru care, văzând hotărârea nr. 3101 din 11 decembrie 2009 C.J.P. Iași, prin

care a fost recunoscut statutul de beneficiar al Legii nr. 189/2000 fratelui

reclamantei, Înalta Curte reține că o altă soluție, în privința

intimatei-reclamante, ar fi de natură a crea o discriminare a acesteia, astfel

încât soluția pronunțată de instanța de fond va fi menținută de instanța de

control judiciar.

Pentru aceste considerente, văzând

și practica constantă a Înaltei Curți în această materie, în temeiul

dispozițiilor prevăzute de art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de C.J.P.D.A.S.

Suceava împotriva sentinței nr. 106 din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 februarie 2011.