ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3117/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 21

din 18 ianuarie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta B.I.

având ca obiect anularea hotărârii nr. 5660 din 30 septembrie 2011 emisă de pârâta

C.J.P. Suceava și recunoașterea în favoarea reclamantei a drepturilor

prevăzute de O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor

drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice

,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările

ulterioare (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „O.G. nr. 105/1999,

cu modificările ulterioare”).

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut următoarele:

Prin hotărârea

contestată, pârâta a respins cererea reclamantei de acordare a drepturilor

prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările ulterioare, motivat de faptul

că refugierea reclamantei nu s-a datorat unor persecuții etnice.

Autoritatea pârâtă nu

contestă susținerile reclamantei cu privire la evacuarea sa în perioada mai,

septembrie 1944 din comuna Boroaia, județul Suceava în comuna Verești, județul

Botoșani, localitate situată în spatele frontului rusesc trasat pe aliniamentul

Iași – Pașcani, apărările pârâtei vizând doar natura acestei dislocări și

rațiunile pentru care s-au dispus aceste evacuări de autoritățile vremii, în

opinia pârâtei, nefiind din motive etnice, în sensul prevederilor art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999, cu modificările ulterioare.

În fapt, părăsirea

forțată de către reclamantă a propriei locuințe și refugiul său în altă

localitate sunt strâns dependente de specificul evenimentelor ce s-au derulat în

primăvara anului 1944 în această zonă de nord-est a României, până la

încheierea Convenției de armistițiu cu Națiunile Unite la 23 August 1944.

În acel context

politico-militar, refugiul reclamantei a fost determinat nu numai de rațiuni de

ordin militar, dictate de evoluția evenimentelor în teatrul de război,

înaintarea trupelor rusești și stabilizarea frontului, temporar pe aliniamentul

Pașcani-Iași, dar și de temerea justificată că viața și bunurile îi sunt

amenințate prin acte de violență săvârșite în rândul comunității civile de către

parte din militarii ruși aflați în teritoriile românești, care astfel, își

manifestau dezacordul față de angajarea României în conflictul

germano-sovietic.

Împotriva

sentinței pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ, a declarat recurs reclamanta C.J.P. Suceava, în

temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă

susține că, din probatoriul administrat, nu reiese persecuția din motive

etnice, ca motiv al refugiului, în sensul prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

cu modificările ulterioare, întrucât evacuarea din localitatea de domiciliu a

fost efectuată de autoritățile române pentru punerea la adăpost a populației

civile de pe linia forntului, aspecte confirmate și de declarațiile martorilor

Examinând sentința

atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii se constată că recursul

este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 1 lit.

c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de

prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în

perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie

1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul

textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă

persoanelor care, în perioada precizată, din motive etnice, au suferit

persecuții materializate sub forma refugiului, expulzării sau strămutării în

altă localitate. Este, așadar, necesar ca părăsirea, de către persoana în

cauză, a localității sale de domiciliu, să fi fost consecința unor persecuții

etnice suferite de aceasta.

Or, așa cum rezultă, în mod expres,

din chiar declarațiile martorilor S.M. și O.G., părăsirea de către

intimata-reclamantă a localității de domiciliu

a fost determinat „din cauza

frontului” pentru a fi „puși la adăpost de către autoritățile române” din cauza

operațiunilor de război derulate în zona respectivă

, refugiul neavând,

așadar, ca temei persecuții din motive etnice în sensul prevederilor citate din

O.G. nr.

105/1999, cu modificările ulterioare

.

Având în vedere că în

prezentă cauză recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că se în cadrează în vreuna

dintre situațiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările

ulterioare, Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată în

sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta B.I., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de C.J.P. Suceava împotriva sentinței civile nr. 21 din 18 ianuarie

2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică

sentința atacată în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta B.I.,

ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 8 martie 2013.