ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6798/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta N.M. a solicitat anularea Hotărârii nr. 5700 din 2 mai 2012 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la începutul lunii mai 1944 a fost strămutată împreună cu bunicul său N.Gh., cei 4 frați și 2 verișori din comuna Drăgănești, județul Neamț, în comuna Siminicea, județul Botoșani, deoarece înainta linia frontului, că ea însăși cunoaște multe alte persoane care s-au aflat în situația sa, cărora li s-a recunoscut dreptul de beneficiari ai drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, respectiv sora sa V.S.

și numitul M.Gh. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și, pe cale de consecință, menținerea Hotărârii nr. 5700 din 2 mai 2012 a cărei emitentă este. Prin Sentința nr. 245 din 3 septembrie 2012 Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta N.M., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că obiectul prezentei acțiuni constă în anularea Hotărârii nr. 5700 din 2 mai 2012 a Casei Județene de Pensii Suceava, prin care s-a respins cererea reclamantei de acordare a drepturilor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000, reclamanta susținând că, în anul 1944, cu ocazia înaintării frontului sovietic din cel de-al doilea război mondial, a fost evacuată împreună cu familia sa.

A apreciat instanța de fond că, din probatoriul administrat în cauză, reclamanta a făcut doar dovada faptului că, în perioada sus-menționată, ea și familia ei au fost evacuați, însă nu a dovedit că această evacuare din localitatea de domiciliu în altă localitate a avut drept scop o persecuție etnică, ci, dimpotrivă, scopul evacuării lor a fost acela de a fi protejați din calea frontului armatei sovietice care înainta pe teritoriul românesc, evacuarea realizându-se, după cum chiar reclamanta a arătat, înainte ca linia frontului să ajungă în localitatea natală, împrejurare atestată și de declarația reclamantei.

S-a mai reținut că din aceleași probe rezultă că reclamanta aparține populației majoritare românești și atât localitatea de domiciliu, cât și aceea în care aceasta s-a refugiat, se aflau pe teritoriul românesc, sub administrația Statului Român, care nu ar fi putut să-și persecute proprii cetățeni din punct de vedere etnic, ci dimpotrivă a luat măsuri de ocrotire a acestora. Instanța a concluzionat că situația relevată nu atrage incidența prevederilor O.U.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, acest act normativ vizând acordarea de măsuri reparatorii exclusiv persoanelor persecutate din motive etnice de regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta N.M., solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii anularea Hotărârii nr. 570 din 2 mai 2012 și recunoașterea calității de beneficiar a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea cererii de recurs se arată că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea în condițiile în care din probele administrate în cauză rezultă fără putință de tăgadă că în perioada mai - septembrie 1944 a fost strămutată împreună cu familia într-o altă localitate decât cea de domiciliu, datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă în perioada de referință. Face trimitere în acest sens la declarația martorului M.Gh., care prin declarația sa confirmă împrejurările în care a avut loc strămutarea, dar și la deciziile Casei Județene de Pensii emise în favoarea fraților ei și a altor localnici. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata Casa Județeană de Pensii Suceava solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca temeinică și legală.

Se arată în cuprinsul întâmpinării că în mod temeinic și legal, prima instanță a constatat că mutarea reclamantei într-o altă localitate decât cea de domiciliul nu a fost rezultatul persecuțiilor etnice invocate de către aceasta, la baza evacuării din localitatea de domiciliu au stat acțiunile întreprinse de Guvern în aceea perioadă pentru protejarea populației din calea Frontului Armatei Sovietice. Aceste aspecte sunt recunoscute de către reclamantă prin declarația dată în fața instanței. Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate și în limitele prevăzute de art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente.

Prin cererea adresată Comisiei Județene de Pensii Suceava reclamanta a solicitat recunoașterea calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, motivat de împrejurarea că ea împreună cu familia a fost strămutată într-o altă localitate decât cea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice. Prin Hotărârea nr. 5700 din 2 mai 2012 s-a respins cererea reclamantei pe considerentul că probele depuse la dosar nu au fost în măsură să demonstreze acte care pot fi încadrate ca fiind persecuții etnice. Împotriva acestei hotărâri, a fost formulată contestație respinsă prin Sentința civilă nr. 245 din 8 septembrie 2012 reținându-se în considerentele hotărârii că reclamanta nu a făcut dovada faptului că în perioada mai - septembrie 1944 a fost evacuată din localitatea de domiciliu pe motive etnice.

Se face trimitere la declarația reclamantei în care aceasta recunoaște că evacuarea s-a datorat acțiunilor armate de pe frontul sovietic, măsura evacuării fiind una de protecție a populației față de conflictele armate desfășurate în zonă. Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliu în altă localitate din motive etnice.

Prin aceste dispoziții legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobată prin H.G. nr. 127/2002 dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din Ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În speță, prima instanță a respins acțiunea cu motivarea că prin probele administrate în cauză, reclamanta nu a făcut dovada faptului că în perioada de referință au fost evacuată pe motive etnice, fără însă să motiveze înlăturarea probelor administrate în cauză respectiv declarațiile martorului M.Gh., în conținutul căreia sunt descrise condițiile în care reclamanta împreună cu familia a fost evacuată, Decizia nr. 256440 din 24 februarie 2012 a Casei Județeană de Pensii Neamț emisă în favoarea numitei V.S. sora reclamantei, deciziile emise în favoarea numiților M.Gh. și M.C. evacuați din aceeași localitate și în aceleași condiții.

Se constată așadar, că sunt fondate criticile recurentei, în ceea ce privește modalitatea de soluționare a cauzei, instanța de fond procedând la respingerea acțiunii fără a analiza probatoriul administrat în cauză și să motiveze înlăturarea celor administrate de reclamantă în susținerea acțiunii, analiză ce se impunea a fi făcută în condițiile în care reclamanta a susținut că alte persoane aflate în situații similare beneficiază de drepturile recunoscute de Legea nr. 189/2000. Această verificare se impunea tocmai pentru a se evita instituirea unui tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situații identice. Toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi.

Stabilirea faptului că o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute, în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii de competența exclusivă a instanței judecătorești, cărei îi revine sarcina, ca în raport de probele administrate în cauză, să stabilească în mod neechivoc în ce măsură persoana solicitantă se încadrează sau nu într-una din situațiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999. Pe de altă parte dispozițiile cuprinse în art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se referă la necesitatea redactării motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților. În această privință, se impune o concluzie importantă și anume aceea că instanța trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce sa cerut prin acțiune și asupra tuturor mijloacelor ce au stat la temelia pretențiilor ridicate de părți.

Sub acest aspect prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. au caracter imperativ iar nerespectarea lor atrage casarea hotărârii. În speță, așa cum s-a arătat instanța nu a procedat la o analiză a susținerilor reclamantei în sensul că persoane aflate în situații identice printre care frații ei beneficiază de drepturile solicitate prin acțiune, în susținerea acestor pretenții depunând la dosar mai multe probe înlăturate de instanță fără o motivare pertinentă. În atare situație, se apreciază că în speță, este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanța încălcând obligația imperativă prevăzută sub sancțiunea nulității de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., aceea de motivarea hotărârii situație în care în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. raportat la art. 312 alin. (3) din același cod va dispune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond care va proceda la analizarea probelor depuse la dosar de către reclamantă dar și a condițiilor în care ceilalți frați ai reclamantei au obținut drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, evitându-se în acest fel instituirea unui tratament juridic diferit pentru persoane aflate în situații similare. Criticile care au fost încadrate de recurentă în motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vor fi avute în vedere de instanță odată cu soluționarea cauzei în rejudecare, după casare cu trimite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta N.M. împotriva Sentinței nr. 245 din 3 septembrie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM