ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3584/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 23 noiembrie 2011, reclamanta S.M. în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Suceava a solicitat să se dispună anularea Hotărârii nr. 5658 din 30 septembrie 2011 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 cu acordarea reparațiilor bănești prevăzute de această lege. Reclamanta și-a motivat acțiunea arătând că, datorită înaintării - în anul 1944 - a liniei frontului rusesc, a fost nevoită ca împreună cu familia să-și părăsească gospodăria și să se refugieze la circa 100 km de localitatea de domiciliu - comuna Boroaia, județul Suceava - în comuna Verești, județul Botoșani - unde au locuit până la 20 septembrie 1944 când au revenit în fostul domiciliu.

A mai arătat că această situație se circumscrie ipotezei prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și îi conferă calitatea de persoană persecutată și de beneficiară a măsurilor reparatorii corespunzătoare. Prin Sentința nr. 20 din 18 ianuarie 2012, Curtea de Apel Suceava a admis acțiunea formulată de reclamanta S.M. și a desființat Hotărârea nr. 5658/2011 a Casei Județene de Pensii Suceava și a obligat pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava să recunoască reclamantei S.M. calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 din Legea nr. 198/2000 și să stabilească în favoarea sa măsurile reparatorii prevăzute de lege.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că părăsirea forțată de către reclamantă a propriei locuințe și refugiul său în altă localitate sunt strâns dependente de specificul evenimentelor ce s-au derulat în primăvara anului 1944 în această zonă de nord-est a României, până la încheierea Convenției de armistițiu cu Națiunile Unite la 23 August 1944. Astfel, a apreciat Curtea că în acel context politico-militar, refugiul reclamantei a fost determinat nu numai de rațiuni de ordin militar, dictate de evoluția evenimentelor în teatrul de război – înaintarea trupelor rusești și stabilizarea frontului, temporar pe aliniamentul Pașcani-Iași - dar și de temerea justificată că viața și bunurile îi sunt amenințate prin acte de violență săvârșite în rândul comunității civile de către parte din militarii ruși aflați în teritoriile românești, care astfel, își manifestau dezacordul față de angajarea României în conflictul germano-sovietic.

Din această perspectivă, Curtea a apreciat că situația evocată de reclamantă poate fi asimilată ipotezei prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Suceava, criticând soluția adoptată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând, în esență, că din documentele prezentate de reclamantă nu rezultă că evacuarea acesteia s-ar fi datorat persecuției etnice. Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată fondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează: Potrivit prevederilor art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul mai sus menționat. Prin „persoană strămutată” în altă localitate, conform dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”. Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă persecuția etnică, ca motiv al evacuării, din Loc.

Boroaia, Jud. Baia-Suceava în Loc. Corocăiești, Com. Verești, Jud. Suceava, fapt pentru care reclamanta nu poate beneficia de prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000. Este de notorietate faptul că toate localitățile de pe linia frontului Iași-Pașcani, printre care și localitatea Boroaia, Jud. Baia, au fost evacuate în primăvara anului 1944, motivat de înaintarea frontului celui de al doilea război mondial, dată la care autoritățile române au luat măsura punerii la adăpost a populației civile, fapt pentru care toți locuitorii au fost evacuați în Loc. Verești, Jud. Botoșani. Este de necontestat că și persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit consecințele nefavorabile, dar legiuitorul nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii și acestei categorii.

Situația relevată nu atrage așadar incidența prevederilor O.U.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, acest act normativ vizând acordarea de măsuri reparatorii exclusiv persoanelor persecutate din motive etnice de regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945. În raport de cele mai sus menționate, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., recursul formulat va fi admis, sentința atacată va fi modificată, iar acțiunea formulată va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava împotriva Sentinței nr. 20 din 18 ianuarie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta S.M. ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2013.