ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3584/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 23

noiembrie 2011, reclamanta S.M. în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii

Suceava a solicitat să se dispună anularea Hotărârii nr. 5658 din 30 septembrie

2011 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de

beneficiar al Legii nr. 189/2000 cu acordarea reparațiilor bănești prevăzute de

această lege.

Reclamanta și-a

motivat acțiunea arătând că, datorită înaintării - în anul 1944 - a liniei

frontului rusesc, a fost nevoită ca împreună cu familia să-și părăsească

gospodăria și să se refugieze la circa 100 km de localitatea de domiciliu - comuna Boroaia, județul Suceava - în comuna Verești, județul Botoșani - unde au

locuit până la 20 septembrie 1944 când au revenit în fostul domiciliu.

A mai arătat că

această situație se circumscrie ipotezei prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000 și îi conferă calitatea de persoană persecutată și de beneficiară a

măsurilor reparatorii corespunzătoare.

Prin Sentința nr. 20

din 18 ianuarie 2012, Curtea de Apel Suceava a admis acțiunea formulată de

reclamanta S.M. și a desființat Hotărârea nr. 5658/2011 a Casei Județene de

Pensii Suceava și a obligat pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava să

recunoască reclamantei S.M. calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 din

Legea nr. 198/2000 și să stabilească în favoarea sa măsurile reparatorii

prevăzute de lege.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut că părăsirea forțată de către reclamantă a

propriei locuințe și refugiul său în altă localitate sunt strâns dependente de

specificul evenimentelor ce s-au derulat în primăvara anului 1944 în această

zonă de nord-est a României, până la încheierea Convenției de armistițiu cu

Națiunile Unite la 23 August 1944.

Astfel, a apreciat

Curtea că în acel context politico-militar, refugiul reclamantei a fost

determinat nu numai de rațiuni de ordin militar, dictate de evoluția

evenimentelor în teatrul de război – înaintarea trupelor rusești și

stabilizarea frontului, temporar pe aliniamentul Pașcani-Iași - dar și de

temerea justificată că viața și bunurile îi sunt amenințate prin acte de violență

săvârșite în rândul comunității civile de către parte din militarii ruși aflați

în teritoriile românești, care astfel, își manifestau dezacordul față de

angajarea României în conflictul germano-sovietic.

Din această

perspectivă, Curtea a apreciat că situația evocată de reclamantă poate fi

asimilată ipotezei prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

Casa Județeană de Pensii Suceava, criticând soluția adoptată pentru

netemeinicie și nelegalitate, susținând, în esență, că din documentele

prezentate de reclamantă nu rezultă că evacuarea acesteia s-ar fi datorat

persecuției etnice.

Înalta Curte de Casație si Justiție,

analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată fondat recursul declarat

pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor

art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

dispozițiile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul

mai sus menționat.

Prin „persoană

strămutată” în altă localitate, conform dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 127/2002

privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a

fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă

localitate, din motive etnice”.

Din probatoriul

administrat în cauză nu rezultă persecuția etnică, ca motiv al evacuării, din

Loc. Boroaia, Jud. Baia-Suceava în Loc. Corocăiești, Com. Verești, Jud. Suceava,

fapt pentru care reclamanta nu poate beneficia de prevederile art. 1 din Legea nr.

189/2000.

Este de notorietate

faptul că toate localitățile de pe linia frontului Iași-Pașcani, printre care

și localitatea Boroaia, Jud. Baia, au fost evacuate în primăvara anului 1944,

motivat de înaintarea frontului celui de al doilea război mondial, dată la care

autoritățile române au luat măsura punerii la adăpost a populației civile, fapt

pentru care toți locuitorii au fost evacuați în Loc. Verești, Jud. Botoșani.

Este de necontestat

că și persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu, ca urmare a

unor evenimente de război au avut de suferit consecințele nefavorabile, dar

legiuitorul nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii și acestei categorii.

Situația relevată nu

atrage așadar incidența prevederilor O.U.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr.

189/2000, acest act normativ vizând acordarea de măsuri reparatorii exclusiv

persoanelor persecutate din motive etnice de regimurile instaurate în România

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945.

În raport de cele mai sus menționate, Curtea

apreciază că hotărârea recurată este nelegală, astfel încât, în temeiul art. 312

alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., recursul formulat va fi admis, sentința

atacată va fi modificată, iar acțiunea formulată va fi respinsă ca

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Casa

Județeană de Pensii Suceava împotriva Sentinței nr. 20 din 18 ianuarie 2012 a

Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

respinge acțiunea formulată de reclamanta S.M. ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22

martie 2013.