ÎCCJ, Decizia nr. 152/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 152/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din data de 3 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 8945/4/CV/2007, Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 10 din O.G. nr. 27/2002, invocată de Asociația C.M.E., cu motivarea că excepția de neconstituționalitate privește o dispoziție care nu are legătură cu soluționarea cauzei. Recursul declarat de Asociația C.M.E. împotriva încheierii specificate, a fost respins, ca inadmisibil, de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 930 din 12 aprilie 2010. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că excepția de neconstituționalitate s-a invocat într-un recurs și, prin urmare, încheierea în discuție nu mai putea fi atacată cu recurs.
Împotriva acestei hotărâri irevocabile, a declarat recurs Asociația C.M.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 4757 din 3 noiembrie 2001, a respins recursul, ca inadmisibil. Instanța a reținut, în esență, că soluția se impune, întrucât o hotărâre irevocabilă, pronunțată în recurs, nu poate fi supusă reformării pe calea unui nou recurs. La data de 21 octombrie 2001, împotriva acestei din urmă decizii, a declarat un nou recurs Asociația C.M.E., invocând o serie de prevederi legale cu caracter general, fără a indica motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc.
civ. Din oficiu, Înalta Curte a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei și excepția admisibilității prezentei căi de atac. Având în vedere dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluționare a excepțiilor, instanța va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este investită, soluționarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor aspecte. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin art. 129 din Constituția României, a fost statuat principiul potrivit căruia, părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesului civil.
În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a pronunțat asupra unui recurs declarat de aceeași recurentă Asociația C.M.E., împotriva unei hotărâri irevocabile. Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. Hotărârea atacată de către recurentă a dobândit caracter irevocabil odată cu soluționarea recursului, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.
civ. și, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare. Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale. Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pe de altă parte, soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție excede competenței atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004 republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc.
civ. și art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. Așadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta Asociația C.M.E., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Asociația C.M.E. împotriva Deciziei nr. 4757 din 3 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.