ÎCCJ, Decizia nr. 152/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din data de 3 noiembrie 2008,

pronunțată în dosarul nr. 8945/4/CV/2007, Tribunalul București, secția a IX-a

de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 10

din O.G. nr. 27/2002, invocată de Asociația C.M.E., cu motivarea că excepția de

neconstituționalitate privește o dispoziție care nu are legătură cu

soluționarea cauzei.

Recursul declarat de

Asociația C.M.E. împotriva încheierii specificate, a fost respins, ca

inadmisibil, de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 930 din 12 aprilie 2010.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că excepția de neconstituționalitate s-a

invocat într-un recurs și, prin urmare, încheierea în discuție nu mai putea fi

atacată cu recurs.

Împotriva acestei

hotărâri irevocabile, a declarat recurs Asociația C.M.E., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia

nr. 4757 din 3 noiembrie 2001, a respins recursul, ca inadmisibil.

Instanța a reținut,

în esență, că soluția se impune, întrucât o hotărâre irevocabilă, pronunțată în

recurs, nu poate fi supusă reformării pe calea unui nou recurs.

La data de 21

octombrie 2001, împotriva acestei din urmă decizii, a declarat un nou recurs

Asociația C.M.E., invocând o serie de prevederi legale cu caracter general,

fără a indica motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în prevederile

art. 304 C. proc. civ.

Din oficiu, Înalta

Curte a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a

recurentei și excepția admisibilității prezentei căi de atac.

Având în vedere

dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de

soluționare a excepțiilor, instanța va cerceta cu prioritate admisibilitatea

căii de atac cu care este investită, soluționarea acestei chestiuni făcând de

prisos analizarea altor aspecte.

Recursul este

inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 129 din

Constituția României, a fost statuat principiul potrivit căruia, părțile

interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate,

oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului

procesului civil.

În raport cu

principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și,

pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate,

este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Mai mult, potrivit

dispozițiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus

în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în

condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine

persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în

condițiile legii procesual civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în

situații identice.

Totodată, aceleași

exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de

atac, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea

procesuală.

În cauză, completul

de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin

care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal s-a pronunțat asupra unui recurs declarat de aceeași recurentă Asociația

C.M.E., împotriva unei hotărâri irevocabile.

Din dispozițiile C.

proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ

pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri,

determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe

această cale.

Hotărârea atacată de

către recurentă a dobândit caracter irevocabil odată cu soluționarea

recursului, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. și, prin urmare, nu

mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare.

Se constată, așadar,

că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a

neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la

existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.

Recunoașterea unor

căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală,

constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a

principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și,

din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte,

soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă

instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție excede

competenței atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr.

304/2004 republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc. civ. și art. XXV

alin. (3) din Legea nr. 202/2010.

Or, normele

procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică,

potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția

României.

Drept urmare,

neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești

pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, recursul nu

este admisibil nici potrivit legii speciale.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta

Asociația C.M.E., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Asociația C.M.E. împotriva Deciziei

nr. 4757 din 3 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.