ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3741/2012

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 30 din 14 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant S.E., împotriva Sentinței civile nr. 859 din 12 martie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 42101/3/2009, în contradictoriu cu intimații-pârâți: SC N.P.C. SA, prin Administrator Judiciar SC C. SPRL, Grupul Școlar Industrial „M.E.”, Casa de Pensii a Municipiului București, Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale, Ministerul Educației Cercetării și Inovării și O.P.

SA. Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut faptul că sentința atacată a fost comunicată reclamantului la data de 16 iulie 2008, iar reclamantul nu a făcut dovada existenței unei împiedicări rezultând dintr-o împrejurare mai presus de voința sa în exercitarea dreptului de a face cererea de revizuire, această cerere fiind formulată la data de 23 octombrie 2009, deci după împlinirea termenului legal pentru exercitarea acestei căi de atac. În consecință, în mod legal, prima instanță a respins cererea de revizuire, în temeiul art. 324 pct. 1 C. proc. civ. Împotriva Deciziei astfel pronunțate de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat din nou recurs reclamantul S.E., fără a indica motivele pe care se sprijină cererea sa.

Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității invocată în cauză, Înalta Curte a constatat că aceasta este întemeiată, respingând recursul ca inadmisibil. Astfel, Înalta Curte a constatat că a fost învestită cu soluționarea unui recurs declarat împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate în soluționarea unui recurs. Declarând recurs împotriva unei hotărâri irevocabile, reclamantul S.E. nu s-a conformat condiției specifice de admisibilitate a recursului în această materie, încălcând dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora sunt supuse recursului „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională". Din interpretarea textului de lege menționat rezultă că hotărârile judecătorești care potrivit legii sunt irevocabile nu mai pot fi atacate cu recurs.

Cum Decizia civilă nr. 30 din 14 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind irevocabilă, prin Decizia nr. 5757 din 30 noiembrie 2011, recursul declarat în cauză a fost respins ca inadmisibil. Împotriva Deciziei nr. 5757 din 30 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție S.E. a formulat contestație în anulare, invocând generic dispozițiile art. 317 alin. (2) și ale art. 318 C. proc. civ. Examinând actele dosarului, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, având în vedere considerentele în continuare arătate. Contestația în anulare,cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art. 317 C. proc.

civ. și art. 318 din același cod, iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs, și nu în contestația în anulare. Contestatorul nu invocă neîndeplinirea legală a procedurii de citare, Înalta Curte constatând că, față de părțile dosarului s-au îndeplinit toate actele de procedură în cadrul tuturor etapelor procesuale parcurse în judecarea prezentei cauze, motiv prevăzut de art. 317 alin. (1) C. proc. civ. În ceea ce privește incidența art. 317 alin. (2) C. proc. civ., nici aceasta nu este justificată, deoarece se referă la ipoteza în care motivul prevăzut la art. 317 alin. (1), menționat mai sus, a fost invocat în motivele de recurs, iar instanța de recurs l-a respins.

Or, se constatată că nu s-a invocat în cadrul motivelor de recurs existența vreunui viciu de procedură în judecarea fondului cauzei, pentru a deveni aplicabile dispozițiile legale precizate. Nu pot fi reținute argumentele contestatorului nici în ceea ce privește ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 318 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor legale anterior menționate hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. În cadrul contestației în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o problemă de procedură, o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Prin greșeală materială se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și care este determinantă pentru soluția pronunțată. În sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., greșeala materială trebuie să fie esențială, ceea ce înseamnă că în lipsa ei, situația ar fi fost alta. De asemenea, trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății, fiind săvârșită de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante. Astfel, noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv. Calea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc.

civ. este deschisă atunci când instanța de recurs s-a pronunțat minus petita, fără a analiza toate motivele de recurs cu care a fost învestită. De principiu, instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivul de casare sau modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit aspect sau o afirmație a recurentei nu deschide calea contestației în anulare speciale, în condițiile art. 318 teza II C. proc. civ. Din examinarea considerentelor deciziei invocate în prezenta cale extraordinară de atac, Înalta Curte reține că soluția instanței de recurs fiind de respingere a recursului ca inadmisibil, este evident că problema examinării motivelor de casare invocate nu mai putea fi abordată, neputând fi reținută ca temei al contestației în anulare.

În aceste condiții, urmează a fi respinsă contestația în anulare formulată de S.E. împotriva Deciziei nr. 5757 din 30 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de S.E. împotriva Deciziei nr. 5757 din 30 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2012. Procesat de GGC - AZ