ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3741/2012

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 30 din 14 ianuarie 2011,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant S.E., împotriva

Sentinței civile nr. 859 din 12 martie 2010, pronunțată de Tribunalul

București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr.

42101/3/2009, în contradictoriu cu intimații-pârâți: SC N.P.C. SA, prin

Administrator Judiciar SC C. SPRL, Grupul Școlar Industrial „M.E.”, Casa de

Pensii a Municipiului București, Ministerul Muncii Familiei și Protecției

Sociale, Ministerul Educației Cercetării și Inovării și O.P. SA.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de control judiciar a reținut faptul că sentința

atacată a fost comunicată reclamantului la data de 16 iulie 2008, iar

reclamantul nu a făcut dovada existenței unei împiedicări rezultând dintr-o

împrejurare mai presus de voința sa în exercitarea dreptului de a face cererea

de revizuire, această cerere fiind formulată la data de 23 octombrie 2009, deci

după împlinirea termenului legal pentru exercitarea acestei căi de atac.

În consecință, în mod

legal, prima instanță a respins cererea de revizuire, în temeiul art. 324 pct.

1 C. proc. civ.

Împotriva Deciziei

astfel pronunțate de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat din nou recurs reclamantul S.E., fără a

indica motivele pe care se sprijină cererea sa.

Examinând cu

prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,

excepția inadmisibilității invocată în cauză, Înalta Curte a constatat că

aceasta este întemeiată, respingând recursul ca inadmisibil.

Astfel, Înalta Curte

a constatat că a fost învestită cu soluționarea unui recurs declarat împotriva

unei hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate în soluționarea unui

recurs.

Declarând recurs

împotriva unei hotărâri irevocabile, reclamantul S.E. nu s-a conformat

condiției specifice de admisibilitate a recursului în această materie,

încălcând dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora sunt

supuse recursului „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel,

precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu

activitate jurisdicțională".

Din interpretarea

textului de lege menționat rezultă că hotărârile judecătorești care potrivit

legii sunt irevocabile nu mai pot fi atacate cu recurs.

Cum Decizia civilă

nr. 30 din 14 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, nu se circumscrie categoriilor de hotărâri

prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind irevocabilă, prin Decizia

nr. 5757 din 30 noiembrie 2011, recursul declarat în cauză a fost respins ca

inadmisibil.

Împotriva Deciziei

nr. 5757 din 30 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție S.E. a

formulat contestație în anulare, invocând generic dispozițiile art. 317 alin.

(2) și ale art. 318 C. proc. civ.

Examinând actele

dosarului, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, având în vedere

considerentele în continuare arătate.

Contestația în

anulare,cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru

situațiile de la art. 317 C. proc. civ. și art. 318 din același cod, iar nu

pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de

reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs, și nu în contestația în

anulare.

Contestatorul nu

invocă neîndeplinirea legală a procedurii de citare, Înalta Curte constatând

că, față de părțile dosarului s-au îndeplinit toate actele de procedură în

cadrul tuturor etapelor procesuale parcurse în judecarea prezentei cauze, motiv

prevăzut de art. 317 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește

incidența art. 317 alin. (2) C. proc. civ., nici aceasta nu este justificată,

deoarece se referă la ipoteza în care motivul prevăzut la art. 317 alin. (1),

menționat mai sus, a fost invocat în motivele de recurs, iar instanța de recurs

l-a respins. Or, se constatată că nu s-a invocat în cadrul motivelor de recurs

existența vreunui viciu de procedură în judecarea fondului cauzei, pentru a

deveni aplicabile dispozițiile legale precizate.

Nu pot fi reținute

argumentele contestatorului nici în ceea ce privește ipoteza prevăzută de

dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor

legale anterior menționate hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu

contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în

parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare

sau de casare.

În cadrul

contestației în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o

problemă de procedură, o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale

judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare

a fondului sau o reapreciere a probelor.

Prin greșeală

materială se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește

instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale

ale dosarului și care este determinantă pentru soluția pronunțată.

În sensul

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., greșeala materială trebuie să fie

esențială, ceea ce înseamnă că în lipsa ei, situația ar fi fost alta.

De asemenea, trebuie

să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății, fiind

săvârșită de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau

date materiale importante.

Astfel, noțiunea de

„greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.

Calea contestației în

anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. este

deschisă atunci când instanța de recurs s-a pronunțat minus petita, fără a

analiza toate motivele de recurs cu care a fost învestită.

De principiu,

instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și

de drept care susțin motivul de casare sau modificare, ci poate să le analizeze

global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur

aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit aspect

sau o afirmație a recurentei nu deschide calea contestației în anulare

speciale, în condițiile art. 318 teza II C. proc. civ.

Din examinarea

considerentelor deciziei invocate în prezenta cale extraordinară de atac, Înalta

Curte reține că soluția instanței de recurs fiind de respingere a recursului ca

inadmisibil, este evident că problema examinării motivelor de casare invocate

nu mai putea fi abordată, neputând fi reținută ca temei al contestației în

anulare.

În aceste condiții,

urmează a fi respinsă contestația în anulare formulată de S.E. împotriva

Deciziei nr. 5757 din 30 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de S.E. împotriva Deciziei nr. 5757 din 30 noiembrie 2011

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 25 septembrie 2012.

Procesat de GGC - AZ