ÎCCJ, Decizia nr. 149/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2931 din 20

noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, în baza art. 133 alin. (1) C. proc. civ., a fost

anulată acțiunea formulată de Asociația C.E., în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român prin Guvernul României.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că, în conformitate cu

prevederile art. 133 alin. (1) și (2) C. proc. civ., cererea de chemare în

judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei

sau semnătura va fi declarată nulă, lipsa semnăturii putându-se împlini în tot

cursul judecății.

S-a mai reținut că,

deși la termenul de judecată din 23 octombrie 2007, s-a pus în vedere

reclamantei, prin A.I., să depună la dosar dovada calității de reprezentant și

semnăturile membrilor fondatori, în original, acesta, după ce a recuzat

completul de judecată, cererea sa fiind anulată ca netimbrată, nu s-a prezentat

la termenul de judecată fixat și nu a depus semnăturile membrilor fondatori în original.

Împotriva acestei

hotărâri, au declarat recurs Partidul Solidarității Democratice și Asociația

C.E., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin Încheierea din

21 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, s-a dispus, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ., suspendarea judecării cauzei, constatându-se lipsa părților și

faptul că niciuna dintre părți nu a solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Cauza a fost repusă

pe rol, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia

nr. 1525 din 17 martie 2010, a constatat perimat recursul, reținând incidența

prevederilor art. 248 alin. (1) și ale art. 252 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 18 martie

2010, împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs Asociația C.M.E.,

invocând critici și reglementări legale cu caracter general, fără a indica însă

motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 304 C.

proc. civ.

Recurenta a formulat

cerere de suspendare a judecății în temeiul art. 242, 243 și 244 C. proc. civ.,

fără a indica niciun argument de fapt, a solicitat instanței să se abțină de la

soluționarea pricinii, tot fără a-și motiva petiția și a invocat excepția de

neconstituționalitate a art. 303 alin. (5) C. proc. civ.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 725 din 25

octombrie 2010, a respins recursul, ca inadmisibil.

Instanța a reținut că

soluția se impune, având în vedere că hotărârea atacată, fiind irevocabilă,

conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., nu mai poate fi supusă

reformării pe calea unui nou recurs.

La data de 25

octombrie 2010, împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs Asociația

C.M.E..

Din oficiu, Înalta

Curte a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a

recurentei, precum și excepția admisibilității acestei căi de atac.

Având în vedere

dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de

soluționare a excepțiilor, instanța va cerceta cu prioritate admisibilitatea

căii de atac cu care este investită, soluționarea acestei chestiuni făcând de

prisos analizarea altor aspecte.

Recursul este inadmisibil,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 129 din

Constituția României, a fost statuat principiul, potrivit căruia, părțile

interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate,

oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului

procesului civil.

În raport cu

principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și,

pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate,

este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Mai mult, potrivit

dispozițiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus

în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în

condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine

persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în

condițiile legii procesual civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în

situații identice.

Totodată, aceleași

exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de

atac în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea

procesuală.

În cauză, completul

de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin

care Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători s-a

pronunțat asupra unui recurs declarat de către aceeași recurentă Asociația

C.M.E. împotriva unei hotărâri irevocabile.

Din dispozițiile C.

proc. civ. rezultă că, între condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ

pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri,

determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe

această cale.

Hotărârea atacată de

către recurentă a dobândit caracter irevocabil odată cu soluționarea

recursului, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. și, prin urmare, nu

mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare.

Se constată, așadar,

că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a

neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la

existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.

Recunoașterea unor

căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie

o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului

constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest

motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte,

soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă

instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excede

competenței atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr.

304/2004, republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc. civ. și art.

XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010.

Or, normele

procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică,

potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția

României.

Drept urmare,

neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești

pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, recursul nu

este admisibil nici potrivit legii speciale.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta

Asociația C.M.E., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Asociația C.M.E. împotriva Deciziei

nr. 725 din 25 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul

de 9 judecători.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.