ÎCCJ, Decizia nr. 149/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2931 din 20 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în baza art. 133 alin. (1) C. proc. civ., a fost anulată acțiunea formulată de Asociația C.E., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Guvernul României. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că, în conformitate cu prevederile art. 133 alin. (1) și (2) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura va fi declarată nulă, lipsa semnăturii putându-se împlini în tot cursul judecății.

S-a mai reținut că, deși la termenul de judecată din 23 octombrie 2007, s-a pus în vedere reclamantei, prin A.I., să depună la dosar dovada calității de reprezentant și semnăturile membrilor fondatori, în original, acesta, după ce a recuzat completul de judecată, cererea sa fiind anulată ca netimbrată, nu s-a prezentat la termenul de judecată fixat și nu a depus semnăturile membrilor fondatori în original. Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs Partidul Solidarității Democratice și Asociația C.E., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate. Prin Încheierea din 21 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., suspendarea judecării cauzei, constatându-se lipsa părților și faptul că niciuna dintre părți nu a solicitat judecarea pricinii în lipsă. Cauza a fost repusă pe rol, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1525 din 17 martie 2010, a constatat perimat recursul, reținând incidența prevederilor art. 248 alin. (1) și ale art. 252 alin. (1) C. proc. civ. La data de 18 martie 2010, împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs Asociația C.M.E., invocând critici și reglementări legale cu caracter general, fără a indica însă motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. Recurenta a formulat cerere de suspendare a judecății în temeiul art. 242, 243 și 244 C. proc. civ., fără a indica niciun argument de fapt, a solicitat instanței să se abțină de la soluționarea pricinii, tot fără a-și motiva petiția și a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 303 alin. (5) C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 725 din 25 octombrie 2010, a respins recursul, ca inadmisibil. Instanța a reținut că soluția se impune, având în vedere că hotărârea atacată, fiind irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., nu mai poate fi supusă reformării pe calea unui nou recurs. La data de 25 octombrie 2010, împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs Asociația C.M.E..

Din oficiu, Înalta Curte a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei, precum și excepția admisibilității acestei căi de atac. Având în vedere dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluționare a excepțiilor, instanța va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este investită, soluționarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor aspecte. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin art. 129 din Constituția României, a fost statuat principiul, potrivit căruia, părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesului civil.

În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători s-a pronunțat asupra unui recurs declarat de către aceeași recurentă Asociația C.M.E. împotriva unei hotărâri irevocabile. Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. Hotărârea atacată de către recurentă a dobândit caracter irevocabil odată cu soluționarea recursului, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

și, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare. Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale. Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pe de altă parte, soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excede competenței atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc.

civ. și art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. Așadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta Asociația C.M.E., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Asociația C.M.E. împotriva Deciziei nr. 725 din 25 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.