ÎCCJ, Decizia nr. 150/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Pe rolul Curții de Apel București, secția a

IV-a civilă, a fost înregistrată cererea de recurs formulată de recurenta

Asociația C.M.E., în contradictoriu cu intimații A.I., D.O.P., D.F., Partidul

Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună, prin

președintele A.I., împotriva unei încheieri de suspendare a judecății.

În ședința publică

din 3 februarie 2010, recurentul A.I. a formulat o cerere de recuzare împotriva

tuturor judecătorilor secției a IV-a civilă a Curții de Apel București.

Prin Încheierea din 3

februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost

respinsă cererea de recuzare formulată de A.I. a întregii secții a IV-a civilă,

ca inadmisibilă. S-a acordat termen la 3 martie 2010, cu citarea părților.

Potrivit dispozițiilor

art. 28 alin. (2) C. proc. civ., s-a reținut că nu pot fi recuzați toți

judecătorii unei instanțe sau ai unei secții ai acesteia, situație în care

cererea formulată este inadmisibilă.

Împotriva acestei

încheieri, a declarat recurs recurenta Asociația C.M.E.

În motivarea cererii

de recurs, s-a susținut că a fost respinsă abuziv cererea de sesizare cu

excepția de neconstituționalitate a unor texte de lege, fără a se invoca

vreunul dintre acestea.

În drept, s-au

indicat dispozițiile art. 29 alin. (6) teza II din Legea nr. 47/1992

republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Ca motiv de recurs,

s-a invocat art. 304 C. proc. civ. și s-a susținut că a fost „încălcată

competența Curții Constituționale a României, formele de procedură prevăzute

sub sancțiunea nulității, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motive

străine de natura pricinii, încălcarea cu premeditare a legilor justiției din

România” și s-a conchis precizându-se refuzul abuziv de a respecta dispozițiile

art. 1, art. 20 și art. 148 din Constituția României și trecerea sub tăcere a

dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului”.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia

nr. 5119 din 11 octombrie 2009, a respins recursul, ca nefondat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că s-a solicitat exercitarea controlului

judecătoresc asupra Încheierii din 3 februarie 2010, cu motivarea că, în mod

nelegal, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, în cauză,

însă, nu există nicio încheiere în care să se fi consemnat analizarea unei

asemenea cereri.

Cât privește

încheierea atacată, s-a constatat că aceasta vizează o cerere de recuzare și nu

este supusă niciunei căi de atac.

La data de 12

octombrie 2010, împotriva deciziei sus menționate, au declarat recurs Asociația

C.M.E. și A.I., invocând o serie de prevederi legale cu caracter general, fără

a indica însă motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în prevederile

art. 304 C. proc. civ.

Din oficiu, Înalta

Curte a invocat excepția lipsei calității procesuale de folosință a Asociației

C.M.E. și pe cea a admisibilității prezentei căi de atac.

Având în vedere

dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de

soluționare a excepțiilor, instanța va cerceta cu prioritate admisibilitatea

căii de atac cu care este investită, soluționarea acestei chestiuni făcând de

prisos analizarea altor aspecte.

Recursul este

inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 129 din

Constituția României, a fost statuat principiul, potrivit căruia, părțile

interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate,

oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului

procesului civil.

În raport cu

principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și,

pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate,

este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Mai mult, potrivit

dispozițiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus

în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în

condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine

persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în

condițiile legii procesual civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în

situații identice.

Totodată, aceleași

exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de

atac, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea

procesuală.

În cauză, completul

de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin

care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală s-a pronunțat asupra unui recurs declarat împotriva unei hotărâri

irevocabile.

Din dispozițiile C.

proc. civ. rezultă că, între condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ

pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri,

determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe

această cale.

Hotărârea atacată de

către recurenți a dobândit caracter irevocabil odată cu soluționarea

recursului, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. și, prin urmare, nu

mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare.

Se constată, așadar,

că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a

neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența

unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.

Recunoașterea unor

căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală,

constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a

principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și,

din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte,

soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă

instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție excede

competenței atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr.

304/2004, republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc. civ. și art.

XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010.

Or, normele

procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică,

potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția

României.

Drept urmare,

neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești

pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, recursul nu

este admisibil nici potrivit legii speciale.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de recurenții

Asociația C.M.E. și A.I., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Asociația C.M.E. și A.I. împotriva

Deciziei nr. 5119 din 11 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.