ÎCCJ, Decizia nr. 150/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost înregistrată cererea de recurs formulată de recurenta Asociația C.M.E., în contradictoriu cu intimații A.I., D.O.P., D.F., Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună, prin președintele A.I., împotriva unei încheieri de suspendare a judecății. În ședința publică din 3 februarie 2010, recurentul A.I. a formulat o cerere de recuzare împotriva tuturor judecătorilor secției a IV-a civilă a Curții de Apel București. Prin Încheierea din 3 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă cererea de recuzare formulată de A.I.

a întregii secții a IV-a civilă, ca inadmisibilă. S-a acordat termen la 3 martie 2010, cu citarea părților. Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (2) C. proc. civ., s-a reținut că nu pot fi recuzați toți judecătorii unei instanțe sau ai unei secții ai acesteia, situație în care cererea formulată este inadmisibilă. Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs recurenta Asociația C.M.E. În motivarea cererii de recurs, s-a susținut că a fost respinsă abuziv cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate a unor texte de lege, fără a se invoca vreunul dintre acestea. În drept, s-au indicat dispozițiile art. 29 alin. (6) teza II din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Ca motiv de recurs, s-a invocat art. 304 C. proc. civ. și s-a susținut că a fost „încălcată competența Curții Constituționale a României, formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motive străine de natura pricinii, încălcarea cu premeditare a legilor justiției din România” și s-a conchis precizându-se refuzul abuziv de a respecta dispozițiile art. 1, art. 20 și art. 148 din Constituția României și trecerea sub tăcere a dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului”. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 5119 din 11 octombrie 2009, a respins recursul, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că s-a solicitat exercitarea controlului judecătoresc asupra Încheierii din 3 februarie 2010, cu motivarea că, în mod nelegal, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, în cauză, însă, nu există nicio încheiere în care să se fi consemnat analizarea unei asemenea cereri. Cât privește încheierea atacată, s-a constatat că aceasta vizează o cerere de recuzare și nu este supusă niciunei căi de atac. La data de 12 octombrie 2010, împotriva deciziei sus menționate, au declarat recurs Asociația C.M.E. și A.I., invocând o serie de prevederi legale cu caracter general, fără a indica însă motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc.

civ. Din oficiu, Înalta Curte a invocat excepția lipsei calității procesuale de folosință a Asociației C.M.E. și pe cea a admisibilității prezentei căi de atac. Având în vedere dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluționare a excepțiilor, instanța va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este investită, soluționarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor aspecte. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin art. 129 din Constituția României, a fost statuat principiul, potrivit căruia, părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesului civil.

În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală s-a pronunțat asupra unui recurs declarat împotriva unei hotărâri irevocabile. Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. Hotărârea atacată de către recurenți a dobândit caracter irevocabil odată cu soluționarea recursului, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. și, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare.

Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale. Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pe de altă parte, soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție excede competenței atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc.

civ. și art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. Așadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de recurenții Asociația C.M.E. și A.I., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Asociația C.M.E. și A.I. împotriva Deciziei nr. 5119 din 11 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.