ÎCCJ, Decizia nr. 148/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 1996 din 16 mai 2010,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal a constatat perimat recursul declarat de reclamantul Partidul

Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună împotriva

Încheierii din 20 septembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reținând incidența

prevederilor art. 248 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Împotriva deciziei

sus menționate, a declarat recurs, la data de 4 noiembrie 2009, Asociația C.E.

împreună cu intervenienții, recurs ce formează obiectul dosarului nr.

107/1/2010, aflat spre soluționare pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea

pronunțată în ședința de judecată de la termenul din 5 mai 2010, în dosarul de

mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal a dispus, în temeiul prevederilor art. 242 alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei, întrucât a constatat lipsa

nejustificată a părților și faptul că niciuna dintre părți nu a solicitat

judecarea în lipsă.

La data de 10 mai

2010, împotriva acestei din urmă încheieri, a declarat recurs Asociația C.M.E.,

în solidar cu Asociația C.E. și cu reclamantul Partidul Solidarității

Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună, invocând o serie de

critici și reglementări legale cu caracter general, dar fără a indica motive de

recurs care să poată fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 716 din 25

octombrie 2010, a respins recursul pentru lipsa capacității procesuale de

folosință a recurentei.

Instanța a reținut că

soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ.,

art. 22 din Legea nr. 14/2003 și ale art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000,

precum și cu împrejurarea că recurentele nu și-au dovedit capacitatea juridică,

prin aceea că, nu au depus probe privind înregistrarea lor în Registrul

asociațiilor și fundațiilor, respectiv, în Registrul partidelor politice.

La data de 25

octombrie 2010, împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs Asociația

C.M.E., invocând o serie de reglementări legale cu caracter general, dar fără a

indica motive de nelegalitate care să permită încadrarea în dispozițiile art.

304 C. proc. civ.

Având în vedere

dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de

soluționare a excepțiilor, instanța va cerceta cu prioritate admisibilitatea

căii de atac cu care este investită, soluționarea acestei chestiuni făcând de

prisos analizarea altor aspecte.

Recursul este

inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 129 din

Constituția României, a fost statuat principiul, potrivit căruia, părțile

interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate,

oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului

procesului civil.

În raport cu

principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și,

pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate,

este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Mai mult, potrivit

dispozițiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus

în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în

condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine

persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în

condițiile legii procesual civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în

situații identice.

Totodată, aceleași

exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de

atac, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea

procesuală.

În cauză, completul

de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin

care Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători s-a

pronunțat asupra unui recurs declarat împotriva unei hotărâri irevocabile.

Din dispozițiile C.

proc. civ., rezultă că, între condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ

pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri,

determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe

această cale.

Hotărârea atacată de

către recurentă a dobândit caracter irevocabil odată cu soluționarea

recursului, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. și, prin urmare, nu

mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare.

Se constată, așadar,

că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a

neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la

existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.

Recunoașterea unor

căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală,

constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a

principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și,

din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte,

soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă

instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție excede

competenței atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr.

304/2004, republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc. civ. și art.

XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010.

Or, normele

procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică,

potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția

României.

Drept urmare,

neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești

pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, recursul nu

este admisibil nici potrivit legii speciale.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta

Asociația C.M.E., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Asociația C.M.E. împotriva

Deciziei nr. 716 din 25 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

completul de 9 judecători.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.