ÎCCJ, Decizia nr. 63/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la

28 ianuarie 2010, Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o

Societate Mai Bună „împreună în solidar cu” Asociația C.M.E. au declarat recurs

împotriva „încheierii de ședință și/sau hotărârii prin care s-a respins abuziv

excepția/excepțiile de neconstituționalitate ridicate în fața instanței pentru

a favoriza pe cei interesați în dauna prestigiului Justiției”.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia

nr. 4283 din 7 septembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 767/1/2010, a

respins, ca inadmisibil, recursul declarat de Partidul Solidarității

Democratice pentru Șanse Egale și o Societate Mai Bună, în solidar cu Asociația

C.M.E.

Instanța a reținut că

soluția se impune, în raport cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

ale art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 și cu împrejurarea că, în cauză,

judecătorii curții de apel nu au pronunțat nicio încheiere prin care să fi

soluționat cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate invocată de recurent, deoarece, după depunerea acestei

cereri, recurenții i-au recuzat pe toți judecătorii curții.

La data de 9

septembrie 2010, împotriva deciziei menționate, au declarat recurs recurenții

Asociația C.M.E. și Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o

Societate Mai Bună, prin reprezentant A.I., fără a indica motive de

nelegalitate dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Având în vedere

dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de

soluționare a excepțiilor, instanța va cerceta cu prioritate admisibilitatea

căii de atac cu care este învestită, soluționarea acestei chestiuni făcând de

prisos analizarea altor cereri sau excepții.

Recursul este

inadmisibil, având în vedere considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 129 din

Constituția României, a fost statuat principiul potrivit căruia, părțile

interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate,

oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului

procesului civil.

În raport cu

principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și,

pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate,

este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Mai mult, potrivit

dispozițiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus

în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în

condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine

persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în

condițiile legii procesual civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în

situații identice.

Totodată, aceleași

exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de

atac în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea

procesuală.

În cauză, completul

de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei decizii prin

care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, s-a pronunțat asupra unui recurs declarat de aceiași recurenți

împotriva unei hotărâri irevocabile.

Din dispozițiile C.

proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ

pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri,

determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe

această cale.

Hotărârea atacată de

recurent a dobândit caracter irevocabil, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C.

proc. civ., odată cu soluționarea recursului și, prin urmare, nu mai poate fi

supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare.

Se constată, așadar,

că recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a

neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la

existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.

Recunoașterea unor

căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală

constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a

principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și,

din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte,

soluționarea prezentului recurs, excede competenței atribuite completului de 9

judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, în forma în

vigoare la momentul declarării recursului.

Or, normele

procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică,

potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția

României.

Drept urmare, neobservarea

acestora este sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu

nesocotirea lor.

Așadar, recursul nu

este admisibil nici potrivit legii speciale.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de recurenții Asociația C.M.E. și Partidul

Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate Mai Bună, prin

reprezentant A.I., împotriva Deciziei nr. 4283 din 7 septembrie 2010,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, în dosarul nr. 767/1/2010.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.

Procesat

de GGC - NN