ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.06.2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1881/2014

HOTĂRÂRE
12.06.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1881/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 25 din 6 octombrie 2011, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Partidul Democrat prin președinte V.R., a respins acțiunea formulată de Partidul Democrat reprezentat prin președinte V.R. și a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de Partidul Democrat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună.

Prin Decizia nr. 1669 din data de 23 octombrie 2013, irevocabilă, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a constată perimat recursul formulat de recurentul Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună, împotriva Sentinței civile nr. 25 din 6 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Instanța de recurs a reținut că la termenul din 11 iulie 2012, părțile au lipsit nejustificat, curtea dispunând suspendarea judecării recursului, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. cum în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării cauzei, timp în care niciuna din părțile din proces nu a solicitat repunerea pe rol, Curtea a constatat perimat recursul, potrivit dispozițiilor art. 248 - 254 C. proc. civ.

La data de 6 aprilie 2014 au declarat recurs împotriva Deciziei nr. 1669 din data de 23 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, recurenții A. și Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună.

Prin motivele de recurs întemeiate de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., s-a invocat încălcarea competenței Curții Constituționale a României; încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.; invocarea unor motive străine de natura pricinii; încălcarea legilor justiției și a convențiilor semnate de România; faptul nepronunțării asupra unor mijloace de probă.

Recursul urmează a fi anulat, ca netimbrat, pentru următoarele motive.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, aplicabilă în cauză în raport de dispozițiile art. 55 din O.G. nr. 80/2013, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în această lege.

În raport de dispozițiile legale aplicabile în materie, respectiv art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și art. 3 și 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare, taxele de timbru și timbrul judiciar se plătesc anticipat.

În condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanțele judecătorești pot reține cereri sau acțiuni netimbrate sau insuficient timbrate, plata taxei de timbru și a timbrului judiciar putând fi amânată doar până la primul termen de judecată.

Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, cu anularea acțiunii sau a cererii, dispoziții incidente și în cazul neaplicării timbrului judiciar.

Înalta Curte reține că recurenții A. și Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună au fost citate pentru termenul de judecată din data de 12 iunie 2014 cu mențiunea depunerii taxei judiciare de timbru în sumă de 4 RON și a timbrului judiciar de 0,15 RON, datorată în temeiul prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii.

În speță, recurenții A. și Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună, legal citați cu respectarea dispozițiilor art. 114

1

alin (3) C. proc. civ., nu s-a conformat cerinței legale referitoare la depunerea dovezii privind achitarea taxei de timbru și a timbrului judiciar.

Înalta Curte reține că, prin încheiere din data de 15 mai 2014, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de petenți, privind reexaminarea taxei judiciare de timbru. Totodată, prin Încheierea din data de 29 mai 2014, a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, formulată de petenta A., iar petenta nu a formulat cerere de reexaminare împotriva respectivei încheieri.

Cum, în cauză, recurenții nu a depus nici originalul taxei de timbru, nicio copie certificată pentru conformitate cu originalul în condițiile art. 112 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aprecia că recurenta-pârâtă nu a făcut dovada că și-a îndeplinit obligația de plată a taxei de timbru cerută de lege.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrat, a recursului declarat, tară a mai analiza, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., criticile aduse hotărârii prin motivele de recurs.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta A. și intervenientul Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și o Societate mai Bună împotriva Deciziei nr. 1669 din 23 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2014.

Procesat de GGC - AM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-12-03
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5601/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Încheierea de ședință din 23 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost suspendată judecarea cererilor de recurs formulate
ÎCCJ 2014-10-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2567/2014
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin încheierea din 5 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus suspendarea judecării recursului declarat de petentu
ÎCCJ 2013-11-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5536/2013
situație datorată lipsei de diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
ÎCCJ 2012-12-04
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7400/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 19 octombrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 577/4/2009 de Tribunalul București, secția a III- a civilă s-a dispus, în baza art. 155 1 C. proc. civ., suspendarea jud
ÎCCJ 2014-11-27
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3359/2014
Asupra cererii de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 5055 din 29 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosar nr. 8676/2/2010, a fost admis recursul declarat de reclamantul V.O.M. împotriva D
Sursă