Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.11.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5536/2013

HOTĂRÂRE
28.11.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5536/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 921 R din 13 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost constată perimarea recursului declarat de Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și pentru o Societate Mai Bună și A.I. împotriva Încheierii de suspendare de la 11 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 2705/3/2009. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și pentru o Societate Mai Bună prin care a solicitat admiterea acțiunii sale, așa cum a fost formulată. La termenul din 13 septembrie 2012 a fost dispusă suspendarea judecării recursului, iar la data de 24 septembrie 2013 cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării.

Recursul se va constata perimat pentru următoarele considerente: Conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții. Astfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speță unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 13 septembrie 2012, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii de recurs. Din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 13 septembrie 2013, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., nici una din părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul.

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale și pentru o Societate mai Bună împotriva Deciziei nr. 921R din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2013. Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-09-30
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4843/2010
Prin Decizia nr. 1.397 din 15 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a constatat nul recursul declarat de contestatorul Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse Egale
ÎCCJ 2013-12-03
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5601/2013
sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de 1 an. Ca atare, perimarea apare ca o sancțiune determinată tocmai de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiu
ÎCCJ 2012-12-04
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7400/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 19 octombrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 577/4/2009 de Tribunalul București, secția a III- a civilă s-a dispus, în baza art. 155 1 C. proc. civ., suspendarea jud
ÎCCJ 2015-01-22
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 197/2015
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 36 din 22 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, s-a respins cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 234 din 19 decembrie 2012 a Curții de Apel Iași, s
ÎCCJ 2014-09-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2381/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin Decizia nr. 6052 din 5 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția 1 civilă, a fost constat nul recursul declarat de contestatorul A.C. împotriva Deciziei nr. 57A din 26 ia
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă