ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1981/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1981/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, reclamanta SC D.S.R. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.M.F.P.S.

– I.M., anularea procesului-verbal de cercetare nr. 50 din 21 ianuarie 2009.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că actul administrativ este nelegal întrucât:

- nu îndeplinește

cerințele legale cu privire la conținutul minim al procesului verbal de

cercetare, astfel cum sunt acestea prevăzute de dispozițiile art. 128 și urm.

din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 319/2006;

- nu respectă

cerințele legii sub aspectul constatărilor de fapt și de drept consemnate cu

ocazia cercetării evenimentului din data de 28 iulie 2008, cu privire la:

- constatările din

capitolul i) lit. b) pag. 6 din procesul-verbal de cercetare;

- constatările

referitoare la cauzele evenimentului reținute la lit. k), 1) și m);

- menționarea

subscrisei, în capitolul n) din cuprinsul procesului-verbal de cercetare, ca

persoana răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale la care se face

referire în capitolele k), 1) și m) pct. 7 si 8 și identificata;

- necesitatea

aplicării de sancțiuni contravenționale stabilită prin capitolul o) pct. 1, 2,

3 din cuprinsul procesului-verbal de cercetare;

- efectuarea

propunerii de cercetare penală stabilită prin capitolul p) din cuprinsul

procesului-verbal de cercetare;

- obligarea

subscrisei de a înregistra accidentul de muncă stabilită prin capitolul r) din

cuprinsul procesului-verbal de cercetare;

- obligarea

subscrisei la îndeplinirea măsurilor stabilite prin capitolul s) pct. 1, 2, din

cuprinsul procesului-verbal de cercetare;

- obligarea

subscrisei de a comunica îndeplinirea obligațiilor prevăzute la capitolul s) pct.

1, 2 în termenul prevăzut la capitolul t), arătând în esență că:

În ceea ce privește

nelegalitatea procesului-verbal, în esență a arătat că acesta a fost emis ca

urmare a unei greșite interpretări și aplicări date de pârâte prevederilor

Legii nr. 319/2006, în special în ceea ce privește înțelesul noțiunii de

„angajator”, interpretarea extensivă cu concluzia atragerii răspunderii

contravenționale a reclamantei, în lipsa unor raporturi de muncă cu lucrătorii

respectivi-victime ale accidentului de muncă, angajați ai SC P. SA, fiind una

eronată și în afara spiritului legii.

Reclamanta a mai

susținut ca, atâta timp cat nu se poate reține în sarcina SC D.S.R. SRL încălcarea

vreunei obligații legale din domeniul sănătății și securității în muncă sau de

săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală, se impune anularea

capitolelor o), p) și r) din procesul verbal de cercetare contestat, capitole

ce stabilesc sancțiuni contravenționale, propunere de cercetare penală și,

respectiv, măsuri dispuse în sarcina subscrisei.

Referitor la cererea

de suspendare a executării procesului-verbal de cercetare, întemeiată pe

dispozițiile, art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a susținut,

că în speță există un prejudiciu material deosebit, direct și cuantificabil

care rezultă din tocmai măsurile dispuse în mod abuziv de I.M. București, și

anume obligarea reclamantei la plata unor amenzi contravenționale în cuantum de

20.000 RON, obligarea acesteia de a înregistra accidentul de muncă, precum și

alte măsuri ce reies din capitolul s) pct. 1, 2; capitolul p; capitolul o)

punctele 1, 2, 3 din conținutul procesului verbal de cercetare.

Pârâta I.M., prin

întâmpinarea formulată, a solicitat a acțiunii în anulare, cât și a cererii de

suspendare a executării actului administrativ, întrucât procesul-verbal de

cercetare nr. 50 din 21 ianuarie 2009 încheiat de I.M. este legal. A precizat

că în temeiul prevederilor art. 122 și următoarele din H.G. nr. 1425/2006

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii

securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 I.M. a întocmit procesul-verbal

ca urmare a cercetării evenimentului produs în data de 28 iulie 2008 la SC P. SA

Parata a mai susținut

că obligațiile stipulate de art. 13 din Legea nr. 319/2006 mai sui menționate

se referă la noțiunea de angajator, ca noțiune generală, nu angajator al

victimelor evenimentului. Astfel, conducta de transport a gazului metan de care

se face vorbire în procesul verbal de cercetare fiind în responsabilitatea SC D.S.R.

SRL ca angajator,conform art. 13 lit. q) din Legea 319/2006, avea obligația

asigurării de echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea și sănătatea

lucrătorilor proprii, precum și a terților care se află în apropierea acestora.

Instanța, din oficiu,

a invocat excepția necompetentei materiale a acesteia cât și excepția

inadmisibilității acțiunii in raport de natura actului dedus examinării

legalității în contenciosul administrativ.

Referitor la excepția

necompetentei materiale,instanța a respins-o pe în considerarea Legii nr. 319/2006

si art. 122 si urm. din H.G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 319/2006.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității acțiunii, instanța a reținut următoarele:

În speță, obiectul

acțiunii ii constituie procesul-verbal de cercetare a evenimentului ce a

generat accidentul de munca.

Potrivit art. 122 din

H.G. nr. 1425/2006 procesul-verbal de cercetare reprezintă un element al

dosarului de cercetare a evenimentelor generatoare a unui accident de munca,

așadar reprezintă un act finalizator al cercetării evenimentului, act ce

trebuie sancționat în mod obligatoriu (capitolele a-x, potrivit art. 128 din H.G.

nr. 1425/2006). Detaliind pe larg fiecare capitol din procesul-verbal, instanța

a apreciat că niciunul dintre capitolele a-q nu pot fi calificate ca fiind

generatoare a unuia din efectele juridice impuse de art. 2 lit. c) (sa nască,

sa modifice sau sa stingă raporturi juridice).

î

n mod neechivoc,

capitolele a, b, c, d, e, f, h si u nu pot fi calificate ca generând unul din

efectele impuse de lege, reprezentând doar consemnări faptice privind: data încheierii

procesului-verbal de cercetare, numele persoanei care efectuează cercetarea,

perioada si locul în care s-a efectuat cercetarea, obiectul cercetării, data

producerii evenimentului, locul producerii evenimentului, datele de

identificare ale accidentaților și, respectiv, numărul de exemplare în care s-a

încheiat procesul-verbal și repartizarea lor. Așadar, aceste mențiuni nu aduc

nicio modificare, nu sting si nici nu nasc elemente noi in mediul social si

juridic, fiind numai consemnări ale unor aspecte de fapt concrete si incontestabile.

În ceea ce privește

capitolele i, j, k, 1, m, q), instanța a constatat că au doar un rol descriptiv

și constatator, realitatea acestor situații neavând efecte juridice concrete.

Nici capitolele n si

o ) din procesul-verbal de cercetare nu pot fi calificate de acte administrative,

în primul capitol menționându-se generic responsabilități dar fără consecințe

juridice.

Nici capitolul g ) nu

reprezintă un act administrativ.

Instanța a reținut că

numai în ceea ce privește capitolele r) și s) se poate conchide ca reprezintă

acte administrative distincte, cat timp:

- la capitolul r ) se

naște un raport juridic, prin aceea că se stabilește faptul ca reclamanta are

obligația, în considerarea prevederilor Legii nr. 319/2006, de a înregistra

accidentul de muncă cercetat;

- la capitolul s) se

stabilesc în sarcina reclamantei o serie de măsuri pentru prevenirea altor

evenimente similare, anume:- identificarea conductelor de gaze naturale cu

durata normala de funcționare depășită și întocmirea unui program privind

înlocuirea sau certificarea menținerii acestora în funcțiune în condiții de

siguranța;- întocmirea unei proceduri detaliate privind determinarea

pierderilor de gaze în instalațiile proprii.

Examinând pe fond, aceste

doua acte administrative [(cuprinse în capitolele r) si s) din procesul-verbal

de cercetare)], instanța a reținut că nu subzistă elemente de nelegalitate ale

acestora, criticile prezentate de reclamanta nefiind fondate.

În ceea ce privește

argumentația reclamantei privind lipsa calității de angajator în sensul legii nu

este una pertinentă și este propusă printr-o interpretare în afara spiritului

Legii nr. 319/2006.

În privința cererii

de suspendare a măsurilor dispuse la capitolele r) și s) instanța a respins-o

ca fiind rămasă fără obiect.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC D.S.R. SRL București,

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs se

încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita

aplicare a dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 și a

dispozițiilor art. 5 și art. 32 din Legea nr. 319/2006 atât în ceea ce privește

admiterea în parte a excepției admisibilității acțiunii principale având ca

obiect procesul verbal de cercetare contestat cât și în ceea ce privește

soluția de respingere ca neîntemeiată a acțiunii în ceea ce privește punctele

r) și s) din procesul verbal nr. 50 din 21 ianuarie 2009.

Se arată următoarele

motive de nelegalitate în ceea ce privește soluția recurată.

Primul aspect vizează

faptul că s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea

nr. 554/2004 întrucât procesul verbal de cercetare nu a fost verificat sub

aspectul legalității ca un act administrativ unic, ci s-a efectuat o analiză

separată a capitolelor acestuia.

Aceasta deoarece

procesul verbal de cercetare reprezintă în integralitatea sa un act

administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004

de natură a produce efecte directe prin el însuși nefiind aplicabile

principiile interpretării date de instanța de fond, care a analizat separat

fiecare punct din procesul verbal de cercetare contestat.

În cauză procesul

verbal de cercetare produce efecte juridice distincte de procesul verbal de

contravenție întocmit în temeiul acestuia. În susținerea naturii juridice, ca

act administrativ al acestui act recurenta invocă Decizia nr. 3878 din 4 noiembrie

2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Al doilea aspect de

nelegalitate privește aplicarea greșită a dispozițiilor art. 5 și art. 32 din

Legea nr. 319/2006 pe motiv că a fost extinsă sfera noțiunii de angajator

dincolo de limitele legale ale acestuia.

Aceasta deoarece instanța

a respins argumentul de bază invocat de recurentă, lipsa calității de angajator

față de persoanele care au căzut victime ale accidentului de muncă.

Recurenta arată că

procesul verbal de cercetare este nelegal prin raportare la prevederile art. 5 lit.

a) și b) din Legea nr. 319/2009 respectiv nelegala interpretare a noțiunilor de

angajator și raport de muncă și cu privire la constatările de fapt și de drept

privitoare la cauzele accidentului.

Se arată că pe de o

parte cum victimele accidentului din data de 28 iulie 2008 nu erau salariații

recurentei, care nu are calitatea de angajator a acestora nu se poate reține în

sarcina acestuia neîndeplinirea obligației legale de a asigura echipamente de

muncă salariaților unui alt angajator. Pe de altă parte în ceea ce privește

cauza reală a evenimentului, procesul verbal de cercetare nu a fost motivat

neavând conținutul obligatoriu impus de Normele metodologice ale Legii nr. 319/2006,

nefiind motivate în fapt și în drept obligațiile reținute în sarcina recurentei.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea sentinței atacate în sensul de a se admite acțiunea

astfel cum a fost formulată și să se dispună anularea procesului verbal de

cercetare nr. 50 din 21 ianuarie 2009 pentru toate motivele invocate în cererea

de chemare în judecată.

La dosar,

intimata-pârâtă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Analizând recursul

declarat în raport de motivele invocate, Curtea va aprecia pentru următoarele

considerente că sentința atacată este legală și temeinică pe soluția de

respingere, ca inadmisibilă, a acțiunii principale, în cauză nefiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Curtea apreciază că

soluția de respingere, ca neîntemeiată, a unor părți din procesul verbal de

cercetare este greșită, dar această respingere urmează a fi menținută cu

precizarea că acțiunea recurentei în tot, astfel cum a fost formulată este inadmisibilă

deoarece procesul verbal de cercetare contestat nr. 50 din 21 ianuarie 2009 nu

este un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004.

Procesul verbal de

cercetare nr. 50 din 21 ianuarie 2009 încheiat de pârâta-intimată, în baza art.

122 și următoarele din H.G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă

nr. 319/2006 ca urmare a cercetării evenimentului produs în data de 28 iulie

2008 la SC P. SA eveniment în urma căruia două persoane au decedat și o alta a

fost grav rănită.

Curtea apreciază că

motivele de nelegalitate în ansamblu nu pot fi reținute, în mod corect instanța

apreciind că procesul verbal de cercetarea nu este un act administrativ de

autoritate de sine stătător de natură a produce prin el însuși anumite efecte

juridice față de părțile implicate.

Premisa recurentei

este greșită pe motiv că se apreciază că acest proces verbal de contestare

reprezintă un act administrativ. Eroarea comisă de instanța de fond constă în

analizarea separată a capitolelor acestui act, care reprezintă un act unic care

nefiind un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 554/2004 nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 1 și 8 din același

act normativ. Dar acest aspect are caracter subsidiar în raport de soluția

corectă pronunțată prin sentința atacată de respingere a acțiunii recurentei,

astfel cum a fost formulată.

Curtea apreciază că

procesul verbal de cercetare a evenimentului produs în data de 28 iulie 2008 la

SC P. SA nu reprezintă un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru argumentul principal că nu a fost

emis în regim de putere publică și pentru faptul că nu produce efecte directe

prin el însuși pentru părțile vizate.

Pentru acest

argument, Curtea nu va reține nici unul din argumentele care privesc atât

natura juridică a actului contestat cât și aplicarea în concret a dispozițiilor

Legii nr. 319/2006 privind calitatea de angajator, împrejurările de fapt

privind producerea accidentului, culpa persoanelor implicate și legătura de

cauzalitate.

Procesul verbal de

cercetare constituie pe de o parte act premergător procesului – verbal de

constatare și sancționare seria BV nr. 1501 din 26 ianuarie 2011 prin care a

fost stabilită o anumită răspundere administrativă și pe de altă parte

constituie o operațiune administrativă, o probă pentru dosarul penal în curs, în

cercetare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

În acel dosar, fapt

de necontestat procesul verbal de cercetare constituie mijloc de probă potrivit

art. 214 alin. (5) C. proc. pen.

În cadrul acelei

cercetări, organul de cercetare penală are competență exclusivă de a analiza și

verifica împrejurările de fapt ale producerii accidentului, cauzele reale ale

acestuia inclusiv persoanele vinovate și tragerea la răspundere penală a

acestora.

Sub acest aspect,

Curtea nu va reține motivele de recurs care privesc definiția noțiunii de

angajator și respectiv lipsa calității de angajator a societății recurente, deoarece

pe de o parte acest aspect exclude limitelor competenții instanței de

contencios administrativ, în cauză nefiind contestat un act administrativ în

sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar pe de

altă parte aceste aspecte care vizează persoanele implicate și vinovate de

producerea accidentului urmează a fi verificate și sunt de competența organului

de cercetare penală sau instanței penale după caz.

Pentru aceste motive,

Curtea apreciază că recurenta nu are îngrădit dreptul de acces la instanță.

Aceasta deoarece fie ca act premergător procesului verbal de constatare și

sancționare administrativă nr. 1501 din 26 ianuarie 2009, fie ca mijloc de

probă în cadrul procesului penal în curs, procesul-verbal de cercetare nr. 50

din 31 ianuarie 2009 încheiat de I.M. urmează a fi verificat atât sub aspectul

respectării măsurilor dispuse cât și cu privire la realitatea celor consemnate în

raport de împrejurările producerii accidentului din data de 28 iulie 2008.

Față de

considerentele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C.

proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, menținând ca legală și temeinică

soluția de respingere a acțiunii reclamantei - recurente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC D.S.R. SRL București împotriva sentinței nr. 4200 din

27 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 aprilie 2011.