ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1981/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC D.S.R. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.M.F.P.S. – I.M., anularea procesului-verbal de cercetare nr. 50 din 21 ianuarie 2009. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că actul administrativ este nelegal întrucât: - nu îndeplinește cerințele legale cu privire la conținutul minim al procesului verbal de cercetare, astfel cum sunt acestea prevăzute de dispozițiile art. 128 și urm. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 319/2006; - nu respectă cerințele legii sub aspectul constatărilor de fapt și de drept consemnate cu ocazia cercetării evenimentului din data de 28 iulie 2008, cu privire la: - constatările din capitolul i) lit. b) pag.

6 din procesul-verbal de cercetare; - constatările referitoare la cauzele evenimentului reținute la lit. k), 1) și m); - menționarea subscrisei, în capitolul n) din cuprinsul procesului-verbal de cercetare, ca persoana răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale la care se face referire în capitolele k), 1) și m) pct. 7 si 8 și identificata; - necesitatea aplicării de sancțiuni contravenționale stabilită prin capitolul o) pct. 1, 2, 3 din cuprinsul procesului-verbal de cercetare; - efectuarea propunerii de cercetare penală stabilită prin capitolul p) din cuprinsul procesului-verbal de cercetare; - obligarea subscrisei de a înregistra accidentul de muncă stabilită prin capitolul r) din cuprinsul procesului-verbal de cercetare; - obligarea subscrisei la îndeplinirea măsurilor stabilite prin capitolul s) pct. 1, 2, din cuprinsul procesului-verbal de cercetare; - obligarea subscrisei de a comunica îndeplinirea obligațiilor prevăzute la capitolul s) pct. 1, 2 în termenul prevăzut la capitolul t), arătând în esență că: În ceea ce privește nelegalitatea procesului-verbal, în esență a arătat că acesta a fost emis ca urmare a unei greșite interpretări și aplicări date de pârâte prevederilor Legii nr. 319/2006, în special în ceea ce privește înțelesul noțiunii de „angajator”, interpretarea extensivă cu concluzia atragerii răspunderii contravenționale a reclamantei,

în lipsa unor raporturi de muncă cu lucrătorii respectivi-victime ale accidentului de muncă, angajați ai SC P. SA, fiind una eronată și în afara spiritului legii. Reclamanta a mai susținut ca, atâta timp cat nu se poate reține în sarcina SC D.S.R. SRL încălcarea vreunei obligații legale din domeniul sănătății și securității în muncă sau de săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală, se impune anularea capitolelor o), p) și r) din procesul verbal de cercetare contestat, capitole ce stabilesc sancțiuni contravenționale, propunere de cercetare penală și, respectiv, măsuri dispuse în sarcina subscrisei. Referitor la cererea de suspendare a executării procesului-verbal de cercetare, întemeiată pe dispozițiile, art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a susținut, că în speță există un prejudiciu material deosebit, direct și cuantificabil care rezultă din tocmai măsurile dispuse în mod abuziv de I.M.

București, și anume obligarea reclamantei la plata unor amenzi contravenționale în cuantum de 20.000 RON, obligarea acesteia de a înregistra accidentul de muncă, precum și alte măsuri ce reies din capitolul s) pct. 1, 2; capitolul p; capitolul o) punctele 1, 2, 3 din conținutul procesului verbal de cercetare. Pârâta I.M., prin întâmpinarea formulată, a solicitat a acțiunii în anulare, cât și a cererii de suspendare a executării actului administrativ, întrucât procesul-verbal de cercetare nr. 50 din 21 ianuarie 2009 încheiat de I.M. este legal. A precizat că în temeiul prevederilor art. 122 și următoarele din H.G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 I.M.

a întocmit procesul-verbal ca urmare a cercetării evenimentului produs în data de 28 iulie 2008 la SC P. SA Parata a mai susținut că obligațiile stipulate de art. 13 din Legea nr. 319/2006 mai sui menționate se referă la noțiunea de angajator, ca noțiune generală, nu angajator al victimelor evenimentului. Astfel, conducta de transport a gazului metan de care se face vorbire în procesul verbal de cercetare fiind în responsabilitatea SC D.S.R. SRL ca angajator,conform art. 13 lit. q) din Legea 319/2006, avea obligația asigurării de echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor proprii, precum și a terților care se află în apropierea acestora. Instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetentei materiale a acesteia cât și excepția inadmisibilității acțiunii in raport de natura actului dedus examinării legalității în contenciosul administrativ.

Referitor la excepția necompetentei materiale,instanța a respins-o pe în considerarea Legii nr. 319/2006 si art. 122 si urm. din H.G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 319/2006. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, instanța a reținut următoarele: În speță, obiectul acțiunii ii constituie procesul-verbal de cercetare a evenimentului ce a generat accidentul de munca. Potrivit art. 122 din H.G. nr. 1425/2006 procesul-verbal de cercetare reprezintă un element al dosarului de cercetare a evenimentelor generatoare a unui accident de munca, așadar reprezintă un act finalizator al cercetării evenimentului, act ce trebuie sancționat în mod obligatoriu (capitolele a-x, potrivit art. 128 din H.G.

nr. 1425/2006). Detaliind pe larg fiecare capitol din procesul-verbal, instanța a apreciat că niciunul dintre capitolele a-q nu pot fi calificate ca fiind generatoare a unuia din efectele juridice impuse de art. 2 lit. c) (sa nască, sa modifice sau sa stingă raporturi juridice). î n mod neechivoc, capitolele a, b, c, d, e, f, h si u nu pot fi calificate ca generând unul din efectele impuse de lege, reprezentând doar consemnări faptice privind: data încheierii procesului-verbal de cercetare, numele persoanei care efectuează cercetarea, perioada si locul în care s-a efectuat cercetarea, obiectul cercetării, data producerii evenimentului, locul producerii evenimentului, datele de identificare ale accidentaților și, respectiv, numărul de exemplare în care s-a încheiat procesul-verbal și repartizarea lor.

Așadar, aceste mențiuni nu aduc nicio modificare, nu sting si nici nu nasc elemente noi in mediul social si juridic, fiind numai consemnări ale unor aspecte de fapt concrete si incontestabile. În ceea ce privește capitolele i, j, k, 1, m, q), instanța a constatat că au doar un rol descriptiv și constatator, realitatea acestor situații neavând efecte juridice concrete. Nici capitolele n si o ) din procesul-verbal de cercetare nu pot fi calificate de acte administrative, în primul capitol menționându-se generic responsabilități dar fără consecințe juridice. Nici capitolul g ) nu reprezintă un act administrativ.

Instanța a reținut că numai în ceea ce privește capitolele r) și s) se poate conchide ca reprezintă acte administrative distincte, cat timp: - la capitolul r ) se naște un raport juridic, prin aceea că se stabilește faptul ca reclamanta are obligația, în considerarea prevederilor Legii nr. 319/2006, de a înregistra accidentul de muncă cercetat; - la capitolul s) se stabilesc în sarcina reclamantei o serie de măsuri pentru prevenirea altor evenimente similare, anume:- identificarea conductelor de gaze naturale cu durata normala de funcționare depășită și întocmirea unui program privind înlocuirea sau certificarea menținerii acestora în funcțiune în condiții de siguranța;- întocmirea unei proceduri detaliate privind determinarea pierderilor de gaze în instalațiile proprii.

Examinând pe fond, aceste doua acte administrative [(cuprinse în capitolele r) si s) din procesul-verbal de cercetare)], instanța a reținut că nu subzistă elemente de nelegalitate ale acestora, criticile prezentate de reclamanta nefiind fondate. În ceea ce privește argumentația reclamantei privind lipsa calității de angajator în sensul legii nu este una pertinentă și este propusă printr-o interpretare în afara spiritului Legii nr. 319/2006. În privința cererii de suspendare a măsurilor dispuse la capitolele r) și s) instanța a respins-o ca fiind rămasă fără obiect. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC D.S.R. SRL București, pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 și a dispozițiilor art. 5 și art. 32 din Legea nr. 319/2006 atât în ceea ce privește admiterea în parte a excepției admisibilității acțiunii principale având ca obiect procesul verbal de cercetare contestat cât și în ceea ce privește soluția de respingere ca neîntemeiată a acțiunii în ceea ce privește punctele r) și s) din procesul verbal nr. 50 din 21 ianuarie 2009. Se arată următoarele motive de nelegalitate în ceea ce privește soluția recurată. Primul aspect vizează faptul că s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 întrucât procesul verbal de cercetare nu a fost verificat sub aspectul legalității ca un act administrativ unic, ci s-a efectuat o analiză separată a capitolelor acestuia.

Aceasta deoarece procesul verbal de cercetare reprezintă în integralitatea sa un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 de natură a produce efecte directe prin el însuși nefiind aplicabile principiile interpretării date de instanța de fond, care a analizat separat fiecare punct din procesul verbal de cercetare contestat. În cauză procesul verbal de cercetare produce efecte juridice distincte de procesul verbal de contravenție întocmit în temeiul acestuia. În susținerea naturii juridice, ca act administrativ al acestui act recurenta invocă Decizia nr. 3878 din 4 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Al doilea aspect de nelegalitate privește aplicarea greșită a dispozițiilor art. 5 și art. 32 din Legea nr. 319/2006 pe motiv că a fost extinsă sfera noțiunii de angajator dincolo de limitele legale ale acestuia. Aceasta deoarece instanța a respins argumentul de bază invocat de recurentă, lipsa calității de angajator față de persoanele care au căzut victime ale accidentului de muncă. Recurenta arată că procesul verbal de cercetare este nelegal prin raportare la prevederile art. 5 lit. a) și b) din Legea nr. 319/2009 respectiv nelegala interpretare a noțiunilor de angajator și raport de muncă și cu privire la constatările de fapt și de drept privitoare la cauzele accidentului. Se arată că pe de o parte cum victimele accidentului din data de 28 iulie 2008 nu erau salariații recurentei, care nu are calitatea de angajator a acestora nu se poate reține în sarcina acestuia neîndeplinirea obligației legale de a asigura echipamente de muncă salariaților unui alt angajator.

Pe de altă parte în ceea ce privește cauza reală a evenimentului, procesul verbal de cercetare nu a fost motivat neavând conținutul obligatoriu impus de Normele metodologice ale Legii nr. 319/2006, nefiind motivate în fapt și în drept obligațiile reținute în sarcina recurentei. Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul de a se admite acțiunea astfel cum a fost formulată și să se dispună anularea procesului verbal de cercetare nr. 50 din 21 ianuarie 2009 pentru toate motivele invocate în cererea de chemare în judecată. La dosar, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea va aprecia pentru următoarele considerente că sentința atacată este legală și temeinică pe soluția de respingere, ca inadmisibilă, a acțiunii principale, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Curtea apreciază că soluția de respingere, ca neîntemeiată, a unor părți din procesul verbal de cercetare este greșită, dar această respingere urmează a fi menținută cu precizarea că acțiunea recurentei în tot, astfel cum a fost formulată este inadmisibilă deoarece procesul verbal de cercetare contestat nr. 50 din 21 ianuarie 2009 nu este un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Procesul verbal de cercetare nr. 50 din 21 ianuarie 2009 încheiat de pârâta-intimată, în baza art. 122 și următoarele din H.G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 ca urmare a cercetării evenimentului produs în data de 28 iulie 2008 la SC P. SA eveniment în urma căruia două persoane au decedat și o alta a fost grav rănită.

Curtea apreciază că motivele de nelegalitate în ansamblu nu pot fi reținute, în mod corect instanța apreciind că procesul verbal de cercetarea nu este un act administrativ de autoritate de sine stătător de natură a produce prin el însuși anumite efecte juridice față de părțile implicate. Premisa recurentei este greșită pe motiv că se apreciază că acest proces verbal de contestare reprezintă un act administrativ. Eroarea comisă de instanța de fond constă în analizarea separată a capitolelor acestui act, care reprezintă un act unic care nefiind un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 1 și 8 din același act normativ.

Dar acest aspect are caracter subsidiar în raport de soluția corectă pronunțată prin sentința atacată de respingere a acțiunii recurentei, astfel cum a fost formulată. Curtea apreciază că procesul verbal de cercetare a evenimentului produs în data de 28 iulie 2008 la SC P. SA nu reprezintă un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru argumentul principal că nu a fost emis în regim de putere publică și pentru faptul că nu produce efecte directe prin el însuși pentru părțile vizate. Pentru acest argument, Curtea nu va reține nici unul din argumentele care privesc atât natura juridică a actului contestat cât și aplicarea în concret a dispozițiilor Legii nr. 319/2006 privind calitatea de angajator, împrejurările de fapt privind producerea accidentului, culpa persoanelor implicate și legătura de cauzalitate.

Procesul verbal de cercetare constituie pe de o parte act premergător procesului – verbal de constatare și sancționare seria BV nr. 1501 din 26 ianuarie 2011 prin care a fost stabilită o anumită răspundere administrativă și pe de altă parte constituie o operațiune administrativă, o probă pentru dosarul penal în curs, în cercetare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov. În acel dosar, fapt de necontestat procesul verbal de cercetare constituie mijloc de probă potrivit art. 214 alin. (5) C. proc. pen. În cadrul acelei cercetări, organul de cercetare penală are competență exclusivă de a analiza și verifica împrejurările de fapt ale producerii accidentului, cauzele reale ale acestuia inclusiv persoanele vinovate și tragerea la răspundere penală a acestora.

Sub acest aspect, Curtea nu va reține motivele de recurs care privesc definiția noțiunii de angajator și respectiv lipsa calității de angajator a societății recurente, deoarece pe de o parte acest aspect exclude limitelor competenții instanței de contencios administrativ, în cauză nefiind contestat un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar pe de altă parte aceste aspecte care vizează persoanele implicate și vinovate de producerea accidentului urmează a fi verificate și sunt de competența organului de cercetare penală sau instanței penale după caz. Pentru aceste motive, Curtea apreciază că recurenta nu are îngrădit dreptul de acces la instanță.

Aceasta deoarece fie ca act premergător procesului verbal de constatare și sancționare administrativă nr. 1501 din 26 ianuarie 2009, fie ca mijloc de probă în cadrul procesului penal în curs, procesul-verbal de cercetare nr. 50 din 31 ianuarie 2009 încheiat de I.M. urmează a fi verificat atât sub aspectul respectării măsurilor dispuse cât și cu privire la realitatea celor consemnate în raport de împrejurările producerii accidentului din data de 28 iulie 2008. Față de considerentele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, menținând ca legală și temeinică soluția de respingere a acțiunii reclamantei - recurente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC D.S.R. SRL București împotriva sentinței nr. 4200 din 27 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2011.