ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 754/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința civilă nr. 3769 din 6 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC R.T. SRL în contradictoriu cu pârâtul C.C. ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, date fiind următoarele considerente : Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a invocat ca aspecte de nelegalitate ale Deciziei nr. 24 din 17 iunie 2010 emisă de pârât, încălcarea art. 34 și 43 din Legea nr. 21/1996.

Astfel, reclamanta a arătat că autoritatea pârâtă a demarat investigația fără să fi avut o plângere a unei persoane fizice sau juridice în mod real și direct, prin încălcarea prevederilor art. 5, art. 6, art. 9 și art. 15 din Legea nr. 21/1996, precum și ale art. 101 și art. 102 din Tratatul privind funcționarea U.E. Curtea de apel a constatat că art. 34 din Legea nr. 21/1996 prevede atât posibilitatea sesizării din oficiu cât și posibilitatea existenței unei sesizări de natura celei invocate de reclamantă. S-a apreciat că împrejurarea dacă autoritatea pârâtă putea, în situația reclamantei, să se autosesizeze ori era obligatorie existența plângerii nu reprezintă o stare de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Consideră instanța de fond că întrucât pe calea cererii de suspendare a executării actului administrativ nu se pot administra decât sumar probatorii pentru dovedirea îndeplinirii cerințelor legale de suspendare și având în vedere urgența dispunerii măsurii, starea de fapt și de drept care conduce la crearea unor îndoieli serioase trebuie să fie atât de evidentă încât să nu necesite administrarea unor probe care să elucideze situații controversate ce antamează fondul. Aceeași situație a fost constatată și în cazul încălcării, invocate de reclamantă, a art. 43 din Legea nr. 21/1996. Pentru a se verifica dacă în speță în cadrul procedurii au fost respectate prevederile legale, apreciază instanța de fond că este evidentă necesitatea administrării de probatorii, astfel că aprecierea situației invocate ca fiind o încălcare a legii, ar prejudeca fondul cauzei, iar aceasta nu este posibil pe calea acțiunii în suspendarea actului administrativ.

Mai exact, s-a considerat că aspectele de nelegalitate invocate de reclamantă nu constituie fapte evidente care să nu necesite probe și interpretări pentru a se crea o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. Celelalte aspecte invocate în cererea de chemare în judecată privesc netemeinicia actului a cărui suspendare se cere, iar aceste aspecte nu se încadrează în sfera noțiunii de caz bine justificat. Ca și în situația anterior analizată, pentru verificarea netemeiniciei actului este necesară administrarea unor probatorii, iar aceasta este posibilă doar în cadrul acțiunii în anulare.

Cu privire la cea de-a doua condiție cerută de LCA pentru suspendarea unui act administrativ și anume prevenirea unei pagube iminente se reține că reclamanta nu a făcut dovada că suma, reprezentând amendă aplicată de autoritatea pârâtă prin Decizia nr. 24/2010, reprezintă singurele venituri fără de care activitatea societății s-ar bloca întrucât nu se mai pot onora contractele în derulare pentru a fi apreciată o pagubă iminentă. 2. Cererea de recurs Împotriva Sentinței nr. 3769 din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC R.T. SRL criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs susține recurenta că a făcut pe deplin dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 motivat de faptul că a depus suficiente dovezi la dosar din care să rezulte atât cazul bine justificat cât și promovarea acțiunii conform art. 7 dar și mai ales plata cauțiunii ca o condiție esențială de promovare a unei asemenea soluții. Astfel sub aspectul existenței unui caz bine justificat, susține recurenta că îndoiala serioasă în privința legalității actului administrativ contestat izvorăște din modalitatea în care a fost demarată procedura de investigații, precum și din modalitatea în care C.C. a înțeles să finalizeze investigațiile.

Arată recurenta că în raport cu dispozițiile art. 34 și art. 43 din Legea nr. 21/1996, toate actele de control contestate sunt lovite de nulitate absolută, investigația fiind demarată la plângerea formulată de către o persoană care nu a făcut dovada unui prejudiciu real și direct, nefiind, astfel îndeplinite condițiile legale pentru a proceda la o asemenea investigație. Totodată, în raport de art. 5 din Legea nr. 21/1996 recurentul susține netemeinicia actului administrativ contestat. În ceea ce privește condiția iminenței producerii unei pagube susține recurenta-reclamantă că aceasta este dovedită prin faptul că aplicarea Deciziei nr. 24 din 17 iunie 2010 are ca și consecință imediată blocarea activității și a imposibilității respectării contractelor în derulare precum și disponibilizarea totală a celor 32 de angajați, aspecte ce urmează a afecta resursele societății în mod grav.

3. Hotărârea instanței de recurs Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prev. de art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare. Înalta Curte constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurenta-reclamantă procedează la reiterarea ad literam a aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect si detaliat în considerentele hotărârii recurate, condiții în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului ci își va limita analiza la criticile care se circumscriu unor motive reale de recurs.

Astfel Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că nu poate primi criticile formulate de recurenta-reclamantă, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la respectarea dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004.

În acest sens, Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, reafirmă că este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Îndeplinirea acestor condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, simplu fapt al promovării unei acțiuni în anularea actului administrativ a cărei suspendare se solicită ca și achitarea unei cauțiuni nefiind de natură a atrage suspendarea respectivului act administrativ, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs. Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că probele administrate în cauză nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat și fac verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

Astfel în mod corect a apreciat instanța de fond că, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare. Îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminența producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță simplele afirmații, în sensul blocării activității societății prin imposibilitatea derulării contractelor aflate în derulare, și concedierii celor 32 de salariați, făcute ca atare în cererea de chemare în judecată. Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC R.T. SRL împotriva Sentinței nr. 3769 din 6 octombrie 2010, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2011.