ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4679/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 3687 din 24 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a hotărât admiterea acțiunii în contencios administrativ formulată de

reclamanta SC M.C. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice,

Comisia de autorizare a jocurilor de noroc, având ca obiect ordonanță președențială

și a dispus suspendarea executării deciziei din 28 februarie 2011 emisă de pârâtă.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Din analiza actelor dosarului,

s-a reținut că prin decizia din 28 februarie 2011, emisă de pârâtă, a fost revocată

licența de organizare a jocurilor de noroc tip slot machine emisă în favoarea reclamantei

și valabilă până la data de 31 octombrie 2014; respective măsură fiind dispusă deoarece

reclamanta figura cu obligații de plată față de bugetul general consolidat, neachitate

cu întârziere mai mare de 30 de zile de la scadență.

Din probele administrate

instanța de fond a reținut că reclamanta a contestat decizia de impunere avută în

vedere la emiterea deciziei din 28 februarie 2011, iar prin decizia administrativ-fiscală

din 14 septembrie 2010, emisă de D.G.F.P. Ialomița, s-a dispus suspendarea soluționării

contestației.

Examinând la nivel de

aparență decizia din 28 februarie 2011, instanța de fond a constatat că măsura revocării

licenței datorită debitelor fiscale restante a fost luată în condițiile în care

sumele menționate în decizia de impunere nu erau stabilite cu certitudine, iar reclamanta

se afla în imposibilitatea de a stabili adevărul judiciar cu privire la existența

debitelor restante.

În raport cu cele reținute,

judecătorul fondului a apreciat că cererea reclamantei îndeplinește condiția existenței

unui caz bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, având

în vedere că în decizia din 28 februarie 2011 s-a reținut existența unor debite

restante ale reclamantei pe care aceasta le-a contestat, iar procedura administrativă

nu a fost finalizată.

Curtea de apel a mai reținut

că punerea în executare a deciziei susmenționate are ca efect punerea reclamantei

în imposibilitatea de a-și exercita activitatea, fiind îndeplinită și condiția pagubei

iminente, la care se referă art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței civile

nr. 3787 din 24 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice

invocând motivele de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea cărora a susținut, în esență, următoarele:

2.1. Printr-o primă critică

formulată, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susține recurentul că hotărârea

instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine

ori contradictorii de natura pricinii.

În acest sens susține

recurenta că argumentele reținute de către instanță în considerentele deciziei nu

pot fi considerate ca o motivare a hotărârii în sensul art. 261 alin. (1) pct. 5

C. proc. civ., în condițiile în care s-a limitat a menționa aproape în integralitatea

lor, exclusiv argumentele invocate de către reclamantă prin cererea de chemare în

judecată, fără a argumenta și motivele pentru care aceste susțineri sunt întemeiate.

2.2. Printr-o altă critică,

circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta

susține că solicitarea de suspendare provizorie a executării actului administrativ

pe calea ordonanței președențiale, în condițiile art. 581 C. proc. civ., așa cum

a solicitat reclamanta, este inadmisibilă, deoarece măsura provizorie de suspendare

a executării unui act administrativ nu poate fi soluționată într-o altă procedură

judiciară decât cea reglementată în art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Printr-un set de critici

formulat pe fondul cererii de suspendare susține recurenta că din împrejurările

legate de starea de fapt și de drept, este evident că nu a fost dovedită în cauză

cele două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În acest sens arată recurenta

că măsura de revocare a licenței de organizare a jocurilor de noroc luată, în temeiul

art. 17 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009, prin decizia din 28 februarie

2011 a fost justificată de faptul că reclamanta figura la data de 26 ianuarie 2011,

cu obligații de plată neachitate la bugetul general consolidat, în sumă totală de

1.454.195 RON, reprezentând impozit pe profit stabilit prin decizia de impunere

din 29 iulie 2010, precum și penalități și majorări de întârziere. În opinia recurentei

sunt lipsite de relevanță susținerile reclamantei referitoare la faptul că nu are

datorii la bugetul de stat pentru activitățile aferente jocurilor de noroc, în condițiile

în care art. 17 nu distinge cu privire la categoria obligațiilor de plată, restante.

Mai susține recurenta

că faptul că organele fiscale au suspendat soluționarea contestației formulate de

reclamantă împotriva deciziei din 29 iulie 2010, până la pronunțarea unei soluții

de către organele de cercetare penală, nu poate justifica soluția de admitere a

cererii de suspendare.

Totodată, arată recurenta

că în cauză nu a fost dovedită nici condiția pagubei iminente care nu poate fi justificată

doar prin simplele afirmații ale reclamantei referitoare la efectele deciziei din

28 februarie 2011, a cărei suspendare se solicită.

de recurs

Analizând hotărârea atacată

prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzute de

art. 304, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare.

3.1. Înalta Curte, în

primul rând, va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care instanței de fond și-a motivat

hotărârea pronunțată, prin raportare la situația de fapt reținută în urma aprecierii

probatoriului administrat în cauză, fără a putea fi reținută lipsa motivării, în

sensul art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cum în mod greșit se susține prin cererea

de recurs.

Faptul că instanța de

fond și-a însușit integral susținerile uneia dintre părțile litigante nu poate fi

calificat drept lipsă de analiză sau raționament în justificarea hotărârii pronunțate

cum în mod greșit susține recurentul.

3.2. Înalta Curte va reține

însă criticile din recurs referitoare la nelegalitatea și netemeinicia soluției

pronunțate de Curtea de apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatând că în mod greșit instanța de fond a

apreciat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14

din Legea nr. 554/2004.

În primul rând Înalta

Curte reamintește că în prezent față de dispozițiile cu caracter special cuprinse

în art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, care reglementează măsura provizorie

de suspendare a executării actelor administrative, este inadmisibilă în materia

contenciosului administrativ cererea de ordonanță președențială, prevăzută de

art. 581 C. proc. civ.

Totodată, se impune a

fi subliniat și faptul că instanța de contencios administrativ investită de reclamantă,

nu este ținută de temeiul de drept invocat de reclamant, având posibilitatea ca

în exercitarea rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., s-a dat propria

sa calificare în drept a acțiunii, în funcție de scopul urmărit de parte.

Prin urmare chiar dacă

reclamanta a indicat în cererea de chemare în judecată drept temei juridic art.

581 C. proc. civ., în mod corect instanța de fond a analizat cererea cu care a fost

investită prin prisma dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, așa încât vor

fi înlăturate criticile formulate prin cererea de recurs pe acest aspect.

Înainte de a analiza în

concret criticile formulate pe fondul cererii de suspendare, Înalta Curte, reamintește

că în mod constant în jurisprudența sa a reținut că din interpretarea coroborată

a prevederilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, rezultă că este incontestabil

faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii

de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul

la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție,

presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ

aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă

a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul

bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș)

și lit. t) din aceeași lege

În acest sens, analizând

hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că probele

administrate în cauză nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de

legalitate de care se bucură actul administrativ-fiscal contestat și fac verosimilă

iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării,

așa încât consideră ca fiind întemeiate toate criticile formulate de recurentă pe

fondul cererii de suspendare.

Astfel, Înalta Curte constată

că în mod nejustificat instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinită condiția

existenței unui caz bine justificat, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin

invocarea faptului că măsura luată prin decizia contestată are la bază datorii fiscale

a căror existență și întindere nu au fost stabilite cu certitudine în condițiile

în care în cauză cererea de chemare în judecată ca și înscrisurile depuse de reclamantă

nu oferă aparente indicii de nelegalitate a deciziei contestate.

Cazul bine justificat

nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului

administrative, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai

în cadrul acțiunii în anulare. Prin urmare, susținerile reclamantei referitoare

la modul de interpretare și de aplicare a dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 77/2009,

temeiul de drept al deciziei contestate, pot fi apreciate doar cu ocazia analizei

fondului actului și nu în procedura sumară de cercetare a actului administrative

realizată pe baza unei cereri de suspendare a executării.

Totodată, condiția cazului

bine justificat nu poate fi reținută în cauză nici prin prisma faptului că reclamanta

se află în imposibilitate de a stabili adevărul judiciar datorită suspendării procedurii

administrative de soluționare a contestației formulate împotriva deciziei din

29 iulie 2010, în condițiile în care măsura a fost luată cu respectarea dispozițiilor

art. 214 alin. (1) C. proc. fisc.

Totodată, susținerea,

însușită de judecătorul fondului, potrivit căreia actul contestat are ca efect punerea

reclamantei în imposibilitatea de a-și exercita activitatea, nu este suficientă

pentru a demonstra iminența producerii unei pagube, care ar trebui să constea într-o

consecință a executării, iar nu în însăși executarea actului administrative atacat.

Altfel, s-ar ajunge la concluzia că cerința referitoare la iminența producerii unei

pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrative,

ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării

actelor administrative, astfel cum aceasta este reglementată de Legea nr. 554/2004.

Toate considerentele expuse,

converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este netemeinică

și nelegală, motiv pentru care se impune admiterea recursului, în baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ., și modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii

cererii de suspendare a executării deciziei din 22 februarie 2011 a Ministerului

Finanțelor Publice, Comisia de autorizare a jocurilor de noroc.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Finanțelor Publice, Comisia de autorizare a jocurilor de noroc împotriva

sentinței nr. 3687 din 24 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge ca nefondată cererea de suspendare a executării deciziei din

28 februarie 2011 a Ministerului Finanțelor Publice, Comisia de autorizare a

jocurilor de noroc.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 octombrie 2011.