ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4679/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 3687 din 24 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a hotărât admiterea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta SC M.C. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, Comisia de autorizare a jocurilor de noroc, având ca obiect ordonanță președențială și a dispus suspendarea executării deciziei din 28 februarie 2011 emisă de pârâtă.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Din analiza actelor dosarului, s-a reținut că prin decizia din 28 februarie 2011, emisă de pârâtă, a fost revocată licența de organizare a jocurilor de noroc tip slot machine emisă în favoarea reclamantei și valabilă până la data de 31 octombrie 2014; respective măsură fiind dispusă deoarece reclamanta figura cu obligații de plată față de bugetul general consolidat, neachitate cu întârziere mai mare de 30 de zile de la scadență. Din probele administrate instanța de fond a reținut că reclamanta a contestat decizia de impunere avută în vedere la emiterea deciziei din 28 februarie 2011, iar prin decizia administrativ-fiscală din 14 septembrie 2010, emisă de D.G.F.P.

Ialomița, s-a dispus suspendarea soluționării contestației. Examinând la nivel de aparență decizia din 28 februarie 2011, instanța de fond a constatat că măsura revocării licenței datorită debitelor fiscale restante a fost luată în condițiile în care sumele menționate în decizia de impunere nu erau stabilite cu certitudine, iar reclamanta se afla în imposibilitatea de a stabili adevărul judiciar cu privire la existența debitelor restante. În raport cu cele reținute, judecătorul fondului a apreciat că cererea reclamantei îndeplinește condiția existenței unui caz bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că în decizia din 28 februarie 2011 s-a reținut existența unor debite restante ale reclamantei pe care aceasta le-a contestat, iar procedura administrativă nu a fost finalizată.

Curtea de apel a mai reținut că punerea în executare a deciziei susmenționate are ca efect punerea reclamantei în imposibilitatea de a-și exercita activitatea, fiind îndeplinită și condiția pagubei iminente, la care se referă art. 14 din Legea nr. 554/2004. 2. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 3787 din 24 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice invocând motivele de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut, în esență, următoarele: 2.1. Printr-o primă critică formulată, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susține recurentul că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine ori contradictorii de natura pricinii.

În acest sens susține recurenta că argumentele reținute de către instanță în considerentele deciziei nu pot fi considerate ca o motivare a hotărârii în sensul art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care s-a limitat a menționa aproape în integralitatea lor, exclusiv argumentele invocate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, fără a argumenta și motivele pentru care aceste susțineri sunt întemeiate. 2.2. Printr-o altă critică, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține că solicitarea de suspendare provizorie a executării actului administrativ pe calea ordonanței președențiale, în condițiile art. 581 C. proc.

civ., așa cum a solicitat reclamanta, este inadmisibilă, deoarece măsura provizorie de suspendare a executării unui act administrativ nu poate fi soluționată într-o altă procedură judiciară decât cea reglementată în art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004. Printr-un set de critici formulat pe fondul cererii de suspendare susține recurenta că din împrejurările legate de starea de fapt și de drept, este evident că nu a fost dovedită în cauză cele două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În acest sens arată recurenta că măsura de revocare a licenței de organizare a jocurilor de noroc luată, în temeiul art. 17 alin. (2) lit. a) din O.U.G.

nr. 77/2009, prin decizia din 28 februarie 2011 a fost justificată de faptul că reclamanta figura la data de 26 ianuarie 2011, cu obligații de plată neachitate la bugetul general consolidat, în sumă totală de 1.454.195 RON, reprezentând impozit pe profit stabilit prin decizia de impunere din 29 iulie 2010, precum și penalități și majorări de întârziere. În opinia recurentei sunt lipsite de relevanță susținerile reclamantei referitoare la faptul că nu are datorii la bugetul de stat pentru activitățile aferente jocurilor de noroc, în condițiile în care art. 17 nu distinge cu privire la categoria obligațiilor de plată, restante. Mai susține recurenta că faptul că organele fiscale au suspendat soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva deciziei din 29 iulie 2010, până la pronunțarea unei soluții de către organele de cercetare penală, nu poate justifica soluția de admitere a cererii de suspendare.

Totodată, arată recurenta că în cauză nu a fost dovedită nici condiția pagubei iminente care nu poate fi justificată doar prin simplele afirmații ale reclamantei referitoare la efectele deciziei din 28 februarie 2011, a cărei suspendare se solicită. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare. 3.1. Înalta Curte, în primul rând, va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care instanței de fond și-a motivat hotărârea pronunțată, prin raportare la situația de fapt reținută în urma aprecierii probatoriului administrat în cauză, fără a putea fi reținută lipsa motivării, în sensul art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs. Faptul că instanța de fond și-a însușit integral susținerile uneia dintre părțile litigante nu poate fi calificat drept lipsă de analiză sau raționament în justificarea hotărârii pronunțate cum în mod greșit susține recurentul. 3.2. Înalta Curte va reține însă criticile din recurs referitoare la nelegalitatea și netemeinicia soluției pronunțate de Curtea de apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatând că în mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În primul rând Înalta Curte reamintește că în prezent față de dispozițiile cu caracter special cuprinse în art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, care reglementează măsura provizorie de suspendare a executării actelor administrative, este inadmisibilă în materia contenciosului administrativ cererea de ordonanță președențială, prevăzută de art. 581 C. proc. civ. Totodată, se impune a fi subliniat și faptul că instanța de contencios administrativ investită de reclamantă, nu este ținută de temeiul de drept invocat de reclamant, având posibilitatea ca în exercitarea rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., s-a dat propria sa calificare în drept a acțiunii, în funcție de scopul urmărit de parte.

Prin urmare chiar dacă reclamanta a indicat în cererea de chemare în judecată drept temei juridic art. 581 C. proc. civ., în mod corect instanța de fond a analizat cererea cu care a fost investită prin prisma dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, așa încât vor fi înlăturate criticile formulate prin cererea de recurs pe acest aspect.

Înainte de a analiza în concret criticile formulate pe fondul cererii de suspendare, Înalta Curte, reamintește că în mod constant în jurisprudența sa a reținut că din interpretarea coroborată a prevederilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, rezultă că este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și lit. t) din aceeași lege În acest sens, analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că probele administrate în cauză nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ-fiscal contestat și fac verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării, așa încât consideră ca fiind întemeiate toate criticile formulate de recurentă pe fondul cererii de suspendare.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod nejustificat instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin invocarea faptului că măsura luată prin decizia contestată are la bază datorii fiscale a căror existență și întindere nu au fost stabilite cu certitudine în condițiile în care în cauză cererea de chemare în judecată ca și înscrisurile depuse de reclamantă nu oferă aparente indicii de nelegalitate a deciziei contestate. Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrative, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

Prin urmare, susținerile reclamantei referitoare la modul de interpretare și de aplicare a dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 77/2009, temeiul de drept al deciziei contestate, pot fi apreciate doar cu ocazia analizei fondului actului și nu în procedura sumară de cercetare a actului administrative realizată pe baza unei cereri de suspendare a executării. Totodată, condiția cazului bine justificat nu poate fi reținută în cauză nici prin prisma faptului că reclamanta se află în imposibilitate de a stabili adevărul judiciar datorită suspendării procedurii administrative de soluționare a contestației formulate împotriva deciziei din 29 iulie 2010, în condițiile în care măsura a fost luată cu respectarea dispozițiilor art. 214 alin. (1) C. proc.

fisc. Totodată, susținerea, însușită de judecătorul fondului, potrivit căreia actul contestat are ca efect punerea reclamantei în imposibilitatea de a-și exercita activitatea, nu este suficientă pentru a demonstra iminența producerii unei pagube, care ar trebui să constea într-o consecință a executării, iar nu în însăși executarea actului administrative atacat. Altfel, s-ar ajunge la concluzia că cerința referitoare la iminența producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrative, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative, astfel cum aceasta este reglementată de Legea nr. 554/2004. Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală, motiv pentru care se impune admiterea recursului, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., și modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării deciziei din 22 februarie 2011 a Ministerului Finanțelor Publice, Comisia de autorizare a jocurilor de noroc.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, Comisia de autorizare a jocurilor de noroc împotriva sentinței nr. 3687 din 24 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge ca nefondată cererea de suspendare a executării deciziei din 28 februarie 2011 a Ministerului Finanțelor Publice, Comisia de autorizare a jocurilor de noroc. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2011.