ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2584/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2584/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr.

10625/2/2012 din 14 decembrie 2011, reclamanta SC K.I. SRL a chemat în judecată

pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice prin

Comisia de Autorizare a Jocurilor de Noroc solicitând:

nr. 1128 din 28 iulie 2011 emisa de Comisia de Autorizare a Jocurilor de Noroc

din cadrul Ministerului Finanțelor Publice,

din 08 noiembrie 2011 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, Comisia de

Autorizare a Jocurilor de Noroc.

A arătat reclamanta

că prin Decizia nr. 1128 din 28 iulie 2011 i-a fost revocată licența de

organizare a jocurilor de noroc de tip slot-machine, în temeiul art. 17 alin.

(2) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 întrucât societatea ar înregistra obligații

restante la bugetul de stat mai vechi de 30 de zile, și s-a constatat încetată

valabilitatea autorizației de exploatare a jocurilor de noroc de tip

slot-machine, conform art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2009.

Reclamanta consideră

că nu mai există temei pentru revocarea licenței de funcționare, întrucât

decizia de impunere a fost suspendată de instanța de judecată iar

procesul-verbal de contravenție este suspendat ca urmare a introducerii

contestației la instanța de judecată, fiind aplicabile prevederile art. 15

alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2009 potrivit căruia "nu se consideră

obligații de plată restante în sensul alin. (4) lit. a): c) obligațiile de

plată pentru care s-a dispus suspendarea actului administrativ fiscal sau care

sunt suspendate în condițiile legii, după caz".

Prin întâmpinarea

depusă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice s-a solicitat respingerea

acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

La termenul din 05

septembrie 2012, reclamanta a depus cerere completatoare a acțiunii

introductive prin care a solicitat, pe lângă petitul 2 arătat inițial, ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună și admiterea cererii de reexaminare a

Deciziei nr. 1128 din 28 iulie 2011 cu consecința anulării deciziei.

În motivarea cererii

completatoare, reclamanta a arătat că din dispozițiile art. 17 alin. (2) din

O.U.G. nr. 77/2009 rezultă că nu era obligatorie revocarea licenței de

organizare a jocurilor de noroc, Comisia putând să aprecieze dacă această

măsură se impune sau nu.

Ulterior, la termenul

din 17 octombrie 2012, reclamanta a depus cerere precizatoare, în sensul

obligării pârâtelor să emită o decizie de revocare a Deciziei nr. 1128 din 28

iulie 2011, cerere respinsă de către prima instanță ca fiind tardiv formulată.

Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința nr.

5859 din 17 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de

reclamanta SC K.I. SRL în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor

Publice și Ministerul Finanțelor Publice - Comisia de Autorizare a Jocurilor de

Noroc, ca nefondată.

Pentru a pronunța

această sentință Curtea de apel a apreciat ca fiind nefondat capătul de cerere

formulat de reclamantă privind anularea Deciziei nr. 1128 din 28 iulie 2011,

reținând că legalitatea și temeinicia unui act administrativ se verifică având

în vedere dispozițiile legale în vigoare și situația de fapt existentă la

momentul emiterii actului administrativ.

S-a constatat că, la

momentul emiterii deciziei contestate, și anume la data de 28 iulie 2011,

decizia de impunere nr. F-VL 248 din 12 aprilie 2011 emisă de Direcția Generală

a Finanțelor Publice a Județului Vâlcea - Activitatea de Inspecție Fiscală,

prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații suplimentare de plată

către bugetul de stat în cuantum total de 343.146 lei (impozit pe profit, TVA

și accesorii), nu fusese anulată sau suspendată de instanțele judecătorești.

A apreciat

judecătorul fondului incidența dispozițiilor art. 17 alin. (2) lit. a) din

O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc și ale

art. 12 alin. (5) din același act normativ.

În ceea ce privește

cel de-al doilea capăt de cerere formulat de reclamantă, astfel cum a fost

completat prin cererea depusă la data de 05 septembrie 2012, Curtea a reținut

că prin adresa din 08 noiembrie 2011, Ministerul Finanțelor Publice - Comisia

de autorizare a jocurilor de noroc a informat reclamanta că în ședința din 04

noiembrie 2011 Comisia a hotărât că soluționarea acțiunii în cauză să fie

stabilită de către instanțele judecătorești.

Curtea de apel a

apreciat că acest refuz al Comisiei de autorizare a jocurilor de noroc de a

reexamina decizia de revocare a licenței reclamantei, este unul justificat,

având în vedere că suspendarea executării deciziei de impunere dispusă de

Tribunalul Vâlcea produce efecte de la data pronunțării acestei sentințe (11

octombrie 2011), urmând ca după această dată, obligațiile stabilite în sarcina

reclamantei, prin decizia de impunere suspendată, să nu mai fie considerate

obligații restante, astfel cum prevede expres art. 15 alin. (5) lit. c) din

O.U.G. nr. 77/2009, invocat de reclamantă.

S-a reținut că

suspendarea executării deciziei de impunere nu produce niciun efect cu privire

la situația datoriilor reclamantei de la data emiterii deciziei de revocare a

licenței, reclamanta având o întârziere mai mare de 30 de zile cu privire la

plata obligațiilor respective, astfel cum în mod întemeiat s-a reținut în

Decizia nr. 1128 din 28 iulie 2011.

În ceea ce privește

motivul de reexaminare a Deciziei nr. 1128 din 28 iulie 2011 invocat de

reclamantă, referitor la posibilitatea Comisiei de autorizare a jocurilor de

noroc de a aprecia, în funcție de consecințele produse, de a dispune măsura

revocării sau nu a licenței, prima instanță l-a apreciat, de asemenea, ca

nefondat, având în vedere cuantumul ridicat al obligațiilor restante ale

reclamantei la data emiterii deciziei de revocare a licenței, față de care

soluția comisiei este întemeiată.

Cu privire la

invocarea de către reclamantă a Sentinței Tribunalului Vâlcea nr. 1196 din 03

aprilie 2012, irevocabilă prin Decizia Curții de Apel Pitești nr. 1645/06.2012,

prin care s-a anulat Decizia de impunere F-VL nr. 248 din 12 aprilie 2011,

Curtea de apel a apreciat că acestea nu pot reprezenta motive de anulare a

Deciziei nr. 1128 din 28 iulie 2011 sau a adresei din 08 noiembrie 2011, având

în vedere că au fost pronunțate ulterior emiterii actelor de mai sus, iar

cauzele de nulitate a actelor administrative se analizează raportat la data

emiterii actelor contestate, fără a se avea în vedere aspectele intervenite

după emiterea acestora.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamanta SC K.I. SRL prin administrator judiciar

C.Ș.O.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat

admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii

acțiunii și anulării Deciziei nr. 1128/2011 și Adresei nr. 732308, 733609/2011.

S-a arătat că

instanța a făcut o greșită aplicare a legii în sensul că a omis a aplica

principiul "quod nullum est nullum producit efectum", în măsura în

care, prin hotărâri judecătorești irevocabile, s-a constatat că obligațiile

fiscale care au condus la emiterea deciziei atacate nu au existat niciodată.

Totodată, s-a

susținut greșita aplicare a legii și în ceea ce privește capătul 2 al acțiunii,

în condițiile în care autoritatea administrativă a refuzat să dea un răspuns

solicitării de reexaminare deși a fost depus un certificat de grefă din care

rezultă faptul că obligațiile fiscale erau suspendate.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Analizând cererea de

recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în

conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt, prin Decizia

nr. 1128 din 28 iulie 2011 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia de

autorizare a jocurilor de noroc s-a dispus revocarea licenței de organizare a

jocurilor de noroc tip slot-machine, valabilă până la data de 30 noiembrie

2014, emisă în favoarea SC K.I. SRL și s-a constatat încetarea valabilității

autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc de tip slot-machine, emise în

favoarea SC K.I. SRL.

În motivarea deciziei

s-a arătat că din adresele din 27 iunie 2011, din 05 iulie 2011, din 06 iulie

2011 și din 06 iulie 2011 ale Direcției Generale a Finanțelor Publice Râmnicu

Vâlcea a rezultat că SC K.I. SRL figura cu obligații de plată față de bugetul

general consolidat neachitate cu o întârziere mai mare de 30 de zile de la data

la care obligațiile erau scadente conform legii.

În drept, prezintă

relevanță dispozițiile art. 17 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 privind

organizarea și exploatarea jocurilor de noroc potrivit cărora "Comisia

poate dispune, în funcție de consecințele produse, măsura revocării licenței de

organizare a jocurilor de noroc în una dintre următoarele situații: a)

neîndeplinirea obligațiilor de plată față de bugetul general consolidat sau

plata acestora, conform prevederilor legale în vigoare, cu o întârziere mai

mare de 30 de zile de la data la care obligațiile respective sunt scadente în

condițiile legii".

De asemenea, potrivit

art. 12 alin. (5) din același act normativ "în situația în care un

operator economic nu mai deține licență de organizare a jocurilor de noroc

validă, indiferent de motivul care a generat această stare, autorizațiile de

exploatare a jocurilor de noroc emise în favoarea acestuia își pierd

valabilitatea cu aceeași dată, iar operatorul economic respectiv este obligat

la plata taxelor de autorizare aferente, conform prevederilor art. 14".

Fără a relua

argumentele instanței de fond, expuse în partea introductivă a prezentei

hotărâri, pe care instanța de control judiciar le însușește, se constată că nu

pot fi primite criticile recurentei în sensul că Decizia nr. 1128 din 28 iulie

2011 emisă de Comisia de Autorizare a Jocurilor de Noroc din cadrul

Ministerului Finanțelor Publice este lovită de nulitate, ca efect al anulării

actelor administrativ fiscale care au stat la baza emiterii acesteia.

În raport de

dispozițiile enunțate ale art. 17 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009

privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, măsura revocării

licenței de organizare a jocurilor de noroc se poate dispune de către comisie

în condițiile în care beneficiarul figurează cu obligații de plată față de

bugetul general consolidat neachitate cu o întârziere mai mare de 30 de zile de

la data la care acestea au devenit scadente.

Astfel, la data

emiterii deciziei contestate, s-a constatat că, potrivit adreselor din 27 iunie

2011, din 05 iulie 2011, din 06 iulie 2011 și din 06 iulie 2011 ale Direcției

Generale a Finanțelor Publice Râmnicu Vâlcea, reclamanta figura cu obligații de

plată restante față de bugetul de stat, cu întârziere mai mare de 30 de zile,

respectiv, impozit pe profit în cuantum de 185.417 lei, accesorii impozit pe

profit în cuantum de 79.130 lei, accesorii TVA în cuantum de 2.223 lei și

impozit venit salarii în cuantum de 228 lei, totalizând 266.998 lei (la data de

5 iulie 2011).

Se constată că,

anularea ulterioară a Deciziei de impunere F- VL nr. 248 din 12 aprilie 2011

prin hotărâre judecătorească, nu constituie motiv de nulitate a actului

administrativ contestat.

În ceea ce privește

cererea "precizatoare" depusă la termenul din data de 17 octombrie

2012 prin care s-a solicitat în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 obligarea pârâtelor la emiterea unei decizii de revocare a Deciziei

nr. 1128/2011, se constată că prin aceasta se introduce o cauză juridică nouă,

în mod corect fiind respinsă ca tardiv formulată, de către prima instanță.

De asemenea, Înalta

Curte constată că această cerere nu a făcut obiectul procedurii prealabile,

astfel că nici nu putea fi analizată în prezenta cauză.

În ceea ce privește

refuzul autorității pârâte de a răspunde cererii de reexaminare a deciziei, în

condițiile în care reclamanta făcuse dovada printr-un certificat de grefă că

obligațiile fiscale nu erau scadente, fiind suspendată executarea, Înalta Curte

apreciază că nu există un astfel de refuz, întrucât suspendarea nu vizează

fondul cauzei, iar aceasta nu produce niciun efect în ceea ce privește

existența datoriilor restante la momentul emiterii nr. Deciziei nr. 1128/2011.

Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

Constatând că

sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să

atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art.

312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC K.I. SRL prin administrator judiciar C.Ș.O.A. împotriva Sentinței

nr. 5859 din 17 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 iunie 2014.

Procesat

de GGC - NN