ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 256/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamanta SC K.I. SRL a chemat în judecată pârâtul Ministerul

Finanțelor solicitând suspendarea efectelor Deciziei nr. 1128 din 28 iulie

2011, emisă de Comisia de Autorizarea Jocurilor de Noroc, din cadrul

Ministerului Finanțelor Publice până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că prin Raportul de inspecție fiscală nr. F-VL

163 din 12 aprilie 2011 s-au stabilit în sarcina societății obligații

suplimentare în cuantum de 343.146 RON, fiind emisă Decizia de impunere nr.

F-VL 248 din 12 aprilie 2011, împotriva cărora a formulat contestație

administrativ fiscală, respinsă prin Decizia nr. 168 din 21 iunie 2011.

A mai arătat

reclamanta că prin Decizia nr. 1128 din 28 iulie 2011, Comisia de Autorizare a

Jocurilor de Noroc a revocat licența de organizare a jocurilor de noroc tip

slot-machine și a constatat încetată valabilitatea autorizațiilor de exploatare

a jocurilor de noroc, tip slot-machine, conform art. 12 alin. (5) din O.U.G.

nr. 77/2009.

Prin întâmpinare,

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14

din Legea nr. 554/2004.

de fond

Prin Sentința nr.

5351 din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel București a respins cererea de

suspendare formulată de reclamanta SC K.I. SRL, în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice - Comisia de

Autorizare a Jocurilor de Noroc.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că măsura suspendării

executării actelor administrative atacate, nu se justifică, întrucât, în cauză,

nu sunt îndeplinite, cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004.

Astfel, instanța de

fond a constatat că, deși reclamanta susține că s-a produs un abuz în cadrul

controlului efectuat, în sensul că a fost calculat în mod abuziv și nereal un

prejudiciu de 321.826 RON, totuși din actele de la dosar rezultă că societatea

reclamantă nu a operat înregistrările în registrul de casă zilnic, pentru

fiecare operațiune în numerar efectuată referitoare la plățile constând în

premiile acordate jucătorilor, prin urmare,în cauză, nu se pot reține

împrejurări care să creeze o îndoială de natură să răstoarne prezumția de

legalitate și veridicitatea de care se bucură procesul-verbal atacat.

Stabilirea corectă a

calculului impozitului pe profit nu a putut fi analizată deoarece implică o

analiză aprofundată a situației de fapt și nu doar o examinare sumară, permisă

de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/ 2004.

Cu privire la

condiția prevenirii unei pagube iminente, prima instanță a apreciat că nici

această condiție nu este îndeplinită în speță, întrucât suma impusă a fi

executată nu are ca efect diminuarea patrimoniului societății, prin urmare

actul aflat în discuție nu este de natură să producă un prejudiciu prin el

însuși.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC K.I. SRL solicitând admiterea

recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii astfel

cum a fost formulată.

În motivele de recurs

se critică aprecierile instanței de fond referitoare la nedovedirea existenței

cazului bine justificat de către reclamantă.

Reclamanta a

calificat concluziile raportului de inspecție fiscală ca fiind abuzive întrucât

au considerat că nu a respectat reglementările legale referitoare la ținerea

contabilității deoarece organele fiscale au solicitat crearea unor registre în

care să evidențieze câștigurile tuturor judecătorilor, indiferent de cuantumul

câștigurilor acestora.

Organul fiscal nu a

contestat faptul că reclamanta nu ar fi ținut evidența câștigurilor jucătorilor

mai mari de 600 RON (caz în care sancțiunea ar fi amenda și nu considerarea

câștigurilor ca nedeductibile și mărirea corespunzătoare a bazei impozabile) ci

că nu a ținut evidența pentru câștigurile mai mici de 600 RON.

A fost invocat faptul

că la controlul fiscal anterior nu s-a imputat neevidențierea acestor venituri.

Instanța a considerat

că nu au fost probați indici de nelegalitate ai actului atacat, dar consecința

pentru reclamantă a fost că în urma deciziei de impunere emise se înregistrează

obligații fiscale restante care au condus la revocarea licenței și la

imposibilitatea desfășurării activității societății.

În ceea ce privește

existența pagubei iminente, instanța s-a aflat într-o reală confuzie întrucât

se referă în motivarea sa la suspendarea raportului de inspecție fiscală prin

care s-au stabilit obligații suplimentare și nu la decizia a cărei suspendare

s-a solicitat.

Prin decizia aceasta

societății i-a fost retras dreptul legal de a mai desfășura activitatea de

organizare a jocurilor de noroc și astfel societatea nu mai are activitate și

nu mai realizează venituri.

Decizia de revocare a

licenței produce un prejudiciu prin sine însuși întrucât lipsește de venituri

societatea, determină incapacitatea de plată a datoriilor scadente (contracte

de credit), executarea fidejusorilor și în cele din urmă însăși falimentul ei.

de recurs

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

În fața instanței de

fond s-a solicitat suspendarea efectelor Deciziei nr. 1128 din 28 iulie 2011

emisă de Comisia de Autorizare a Jocurilor de Noroc până la pronunțarea

instanței de fond, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea

nr. 554/2004.

Prin Decizia nr. 1128

din 28 iulie 2011 s-a dispus revocarea licenței de organizare a jocurilor de

noroc tip slot-machine emisă în favoarea SC K.I. SRL.

Această decizie a

fost emisă având în vedere faptul că reclamanta figurează cu obligații de plată

față de bugetul general consolidat neachitate cu întârziere mai mare de 30 de

zile de la data la care obligațiile erau scadente conform legii și s-a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 17 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009,

aprobată prin Legea nr. 246/2010, cu modificările și completările ulterioare.

Suspendarea actului

administrativ ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor

acestuia reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu

și ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

lege.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare a

actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio

formalitate”.

Prin urmare, legea

impune următoarele condiții pentru a se dispune suspendarea executării în

condițiile art. 14 din Legea nr. 554/ 2004:

- să se ceară

suspendarea executării unui act administrativ unilateral;

- să se facă dovada

că s-a formulat plângerea prealabilă;

- să se facă dovada

existenței „cazului bine justificat”;

- să se facă dovada

„pagubei iminente”.

Primele două condiții

sunt îndeplinite având în vedere că se solicită suspendarea unui act

administrativ unilateral și a fost efectuată procedura prealabilă.

„Cazul bine

justificat” este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/ 2004 ca fiind

împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția

existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se

regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea

actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a

interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un

indiciu temeinic de nelegalitate.

În susținerea

îndeplinirii condiției cazului bine justificat, recurenta nu a invocat

împrejurări de fapt sau de drept care să creeze îndoială asupra actului

administrativ a cărui suspendare se cere pentru că se fac referiri numai la

raportul de inspecție fiscală întocmit de organele fiscale, raport în baza

căruia s-au stabilit obligații de plată către bugetul de stat. Acest raport de

inspecție fiscală, așa cum chiar recurenta recunoaște, face obiectul altui

dosar și se află pe rolul instanțelor.

De altfel, raportul

de inspecție fiscală și decizia de impunere prin care s-au stabilit aceste

obligații fiscale suplimentare către bugetul de stat au format obiectul unui

cereri de suspendare, dar cererea a fost respinsă de Curtea de Apel Pitești,

iar acțiunea privind anularea acestor acte se află pe rolul Tribunalului Vâlcea.

Pentru că toate

aspectele invocate de recurentă vizează acel raport de inspecție fiscală ce

formează obiectul altei judecăți, în cauza de față nu pot fi analizate decât

împrejurările ce ar viza Decizia nr. 1128 din 28 iulie 2011 a Comisiei de

autorizare a jocurilor de noroc, dar asemenea împrejurări nu au fost prezentate

nici în fața instanței de recurs, dar nici în cea a instanței de fond.

În aceste condiții,

nu se poate considera că instanța de fond a greșit când a apreciat că

reclamanta nu a dovedit existența cazului bine justificat, iar criticile din

recurs ce vizează acest aspect sunt nefondate.

În ceea ce privește

criticile din recurs referitoare la îndeplinirea condiției „pagubei iminente”,

de asemenea sunt nefondate.

„Paguba iminentă” - o

altă condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se dispune suspendarea executării

unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004,

republicată, ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz,

perturbarea previzibilă gravă a funcționării autorității publice sau a unui

serviciu public”.

Deși se arată că

instanța de fond s-a aflat într-o reală confuzie pentru că s-a referit în

motivarea sa la suspendarea raportului de inspecție fiscală prin care s-au

stabilit obligații suplimentare, deși s-a solicitat suspendarea deciziei de

revocare a licenței de funcționare, instanța de recurs urmează să constată că

chiar recurenta a invocat stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare atunci

când a motivat producerea „pagubei iminente”.

Se susține și în

motivele de recurs, că prin emiterea deciziei a cărei suspendare se solicită

s-a ajuns ca societatea să nu mai aibă activitate și să nu realizeze venituri.

Chiar dacă este

evident că aceste consecințe se produc prin emiterea Deciziei nr. 1128 din 28

iulie 2011, având în vedere că nu s-a dovedit existența „cazului bine

justificat”, nu se poate dispune suspendarea acesteia numai pentru că se

„produce” recurentei-reclamante o pagubă pentru că actele administrative se

bucură de prezumția de legalitate.

În motivele de recurs

se arată că hotărârea instanței de fond este nemotivată, dar aceste critici

sunt nefondate.

Potrivit

dispozițiilor art. 261 C. proc. civ., instanța de fond a motivat hotărârea, a

prezentat motivele de fapt și de drept ale acesteia, a argumentat de ce au fost

înlăturate susținerile reclamantei din cererea formulată.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ.

raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de SC K.I. SRL împotriva Sentinței nr. 5351 din 26 septembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 ianuarie 2012.