ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 256/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC K.I. SRL a chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanțelor solicitând suspendarea efectelor Deciziei nr. 1128 din 28 iulie 2011, emisă de Comisia de Autorizarea Jocurilor de Noroc, din cadrul Ministerului Finanțelor Publice până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Raportul de inspecție fiscală nr. F-VL 163 din 12 aprilie 2011 s-au stabilit în sarcina societății obligații suplimentare în cuantum de 343.146 RON, fiind emisă Decizia de impunere nr. F-VL 248 din 12 aprilie 2011, împotriva cărora a formulat contestație administrativ fiscală, respinsă prin Decizia nr. 168 din 21 iunie 2011. A mai arătat reclamanta că prin Decizia nr. 1128 din 28 iulie 2011, Comisia de Autorizare a Jocurilor de Noroc a revocat licența de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine și a constatat încetată valabilitatea autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc, tip slot-machine, conform art. 12 alin. (5) din O.U.G.

nr. 77/2009. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. 2. Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 5351 din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC K.I. SRL, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice - Comisia de Autorizare a Jocurilor de Noroc. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că măsura suspendării executării actelor administrative atacate, nu se justifică, întrucât, în cauză, nu sunt îndeplinite, cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, instanța de fond a constatat că, deși reclamanta susține că s-a produs un abuz în cadrul controlului efectuat, în sensul că a fost calculat în mod abuziv și nereal un prejudiciu de 321.826 RON, totuși din actele de la dosar rezultă că societatea reclamantă nu a operat înregistrările în registrul de casă zilnic, pentru fiecare operațiune în numerar efectuată referitoare la plățile constând în premiile acordate jucătorilor, prin urmare,în cauză, nu se pot reține împrejurări care să creeze o îndoială de natură să răstoarne prezumția de legalitate și veridicitatea de care se bucură procesul-verbal atacat.

Stabilirea corectă a calculului impozitului pe profit nu a putut fi analizată deoarece implică o analiză aprofundată a situației de fapt și nu doar o examinare sumară, permisă de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/ 2004. Cu privire la condiția prevenirii unei pagube iminente, prima instanță a apreciat că nici această condiție nu este îndeplinită în speță, întrucât suma impusă a fi executată nu are ca efect diminuarea patrimoniului societății, prin urmare actul aflat în discuție nu este de natură să producă un prejudiciu prin el însuși. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC K.I. SRL solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.

În motivele de recurs se critică aprecierile instanței de fond referitoare la nedovedirea existenței cazului bine justificat de către reclamantă. Reclamanta a calificat concluziile raportului de inspecție fiscală ca fiind abuzive întrucât au considerat că nu a respectat reglementările legale referitoare la ținerea contabilității deoarece organele fiscale au solicitat crearea unor registre în care să evidențieze câștigurile tuturor judecătorilor, indiferent de cuantumul câștigurilor acestora. Organul fiscal nu a contestat faptul că reclamanta nu ar fi ținut evidența câștigurilor jucătorilor mai mari de 600 RON (caz în care sancțiunea ar fi amenda și nu considerarea câștigurilor ca nedeductibile și mărirea corespunzătoare a bazei impozabile) ci că nu a ținut evidența pentru câștigurile mai mici de 600 RON.

A fost invocat faptul că la controlul fiscal anterior nu s-a imputat neevidențierea acestor venituri. Instanța a considerat că nu au fost probați indici de nelegalitate ai actului atacat, dar consecința pentru reclamantă a fost că în urma deciziei de impunere emise se înregistrează obligații fiscale restante care au condus la revocarea licenței și la imposibilitatea desfășurării activității societății. În ceea ce privește existența pagubei iminente, instanța s-a aflat într-o reală confuzie întrucât se referă în motivarea sa la suspendarea raportului de inspecție fiscală prin care s-au stabilit obligații suplimentare și nu la decizia a cărei suspendare s-a solicitat. Prin decizia aceasta societății i-a fost retras dreptul legal de a mai desfășura activitatea de organizare a jocurilor de noroc și astfel societatea nu mai are activitate și nu mai realizează venituri.

Decizia de revocare a licenței produce un prejudiciu prin sine însuși întrucât lipsește de venituri societatea, determină incapacitatea de plată a datoriilor scadente (contracte de credit), executarea fidejusorilor și în cele din urmă însăși falimentul ei. 4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: În fața instanței de fond s-a solicitat suspendarea efectelor Deciziei nr. 1128 din 28 iulie 2011 emisă de Comisia de Autorizare a Jocurilor de Noroc până la pronunțarea instanței de fond, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin Decizia nr. 1128 din 28 iulie 2011 s-a dispus revocarea licenței de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine emisă în favoarea SC K.I. SRL. Această decizie a fost emisă având în vedere faptul că reclamanta figurează cu obligații de plată față de bugetul general consolidat neachitate cu întârziere mai mare de 30 de zile de la data la care obligațiile erau scadente conform legii și s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 17 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009, aprobată prin Legea nr. 246/2010, cu modificările și completările ulterioare. Suspendarea actului administrativ ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu și ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare a actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”. Prin urmare, legea impune următoarele condiții pentru a se dispune suspendarea executării în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/ 2004: - să se ceară suspendarea executării unui act administrativ unilateral; - să se facă dovada că s-a formulat plângerea prealabilă; - să se facă dovada existenței „cazului bine justificat”; - să se facă dovada „pagubei iminente”.

Primele două condiții sunt îndeplinite având în vedere că se solicită suspendarea unui act administrativ unilateral și a fost efectuată procedura prealabilă. „Cazul bine justificat” este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/ 2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Prin urmare, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În susținerea îndeplinirii condiției cazului bine justificat, recurenta nu a invocat împrejurări de fapt sau de drept care să creeze îndoială asupra actului administrativ a cărui suspendare se cere pentru că se fac referiri numai la raportul de inspecție fiscală întocmit de organele fiscale, raport în baza căruia s-au stabilit obligații de plată către bugetul de stat. Acest raport de inspecție fiscală, așa cum chiar recurenta recunoaște, face obiectul altui dosar și se află pe rolul instanțelor. De altfel, raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere prin care s-au stabilit aceste obligații fiscale suplimentare către bugetul de stat au format obiectul unui cereri de suspendare, dar cererea a fost respinsă de Curtea de Apel Pitești, iar acțiunea privind anularea acestor acte se află pe rolul Tribunalului Vâlcea.

Pentru că toate aspectele invocate de recurentă vizează acel raport de inspecție fiscală ce formează obiectul altei judecăți, în cauza de față nu pot fi analizate decât împrejurările ce ar viza Decizia nr. 1128 din 28 iulie 2011 a Comisiei de autorizare a jocurilor de noroc, dar asemenea împrejurări nu au fost prezentate nici în fața instanței de recurs, dar nici în cea a instanței de fond. În aceste condiții, nu se poate considera că instanța de fond a greșit când a apreciat că reclamanta nu a dovedit existența cazului bine justificat, iar criticile din recurs ce vizează acest aspect sunt nefondate. În ceea ce privește criticile din recurs referitoare la îndeplinirea condiției „pagubei iminente”, de asemenea sunt nefondate.

„Paguba iminentă” - o altă condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării autorității publice sau a unui serviciu public”. Deși se arată că instanța de fond s-a aflat într-o reală confuzie pentru că s-a referit în motivarea sa la suspendarea raportului de inspecție fiscală prin care s-au stabilit obligații suplimentare, deși s-a solicitat suspendarea deciziei de revocare a licenței de funcționare, instanța de recurs urmează să constată că chiar recurenta a invocat stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare atunci când a motivat producerea „pagubei iminente”.

Se susține și în motivele de recurs, că prin emiterea deciziei a cărei suspendare se solicită s-a ajuns ca societatea să nu mai aibă activitate și să nu realizeze venituri. Chiar dacă este evident că aceste consecințe se produc prin emiterea Deciziei nr. 1128 din 28 iulie 2011, având în vedere că nu s-a dovedit existența „cazului bine justificat”, nu se poate dispune suspendarea acesteia numai pentru că se „produce” recurentei-reclamante o pagubă pentru că actele administrative se bucură de prezumția de legalitate. În motivele de recurs se arată că hotărârea instanței de fond este nemotivată, dar aceste critici sunt nefondate. Potrivit dispozițiilor art. 261 C. proc. civ., instanța de fond a motivat hotărârea, a prezentat motivele de fapt și de drept ale acesteia, a argumentat de ce au fost înlăturate susținerile reclamantei din cererea formulată.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de SC K.I. SRL împotriva Sentinței nr. 5351 din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2012.