ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 536/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 536/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii și procedura derulată în

fața primei instanțe sesizate

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

sub nr. 11266/2/2C20, reclamanta SC D.S.R. SRL a solicitat, în contradictoriu

cu pârâta I.M. - M.M.F.P.S., anularea Procesului-verbal de cercetare din 11 mai

2010 emis de pârâtă, sub aspectul constatărilor, de fapt și de drept,

consemnate cu ocazia cercetării evenimentului produs la data de 14 noiembrie

2009, cu privire la: constatările referitoare la cauza producerii evenimentului

reținute la Cap. k) pct. 1 - 5; constatările referitoare la alte cauze care au

concurat la producerea evenimentului reținute la Cap. l); alte constatări

făcute cu ocazia cercetării evenimentului reținute la Cap. m); menționarea

reclamantei, în Cap. n) din cuprinsul procesului-verbal de cercetare, ca

persoana răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale la care se face

referire în cap. k), l) și m); necesitatea aplicării de sancțiuni

contravenționale stabilită la Cap. o) pct. i; efectuarea propunerii de

continuare a cercetării penale stabilită la Cap. p); obligarea reclamantei la

îndeplinirea măsurilor stabilite la Cap. s) pct. 1 - 6 și 8.

Reclamanta a

solicitat, de asemenea, suspendarea executării actului atacat până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de anulare a Procesului-verbal

de cercetare din 11 mai 2010 și obligarea autorității pârâte la suportarea

cheltuielilor de judecată generate de soluționarea prezentului litigiu.

Motivând acțiunea,

reclamanta a arătat, în esență, că actul atacat este un act administrativ în

sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât

a fost emis în vederea executării în concret a legii de către o autoritate

publică, așa cum expres este definită I.M. prin dispozițiile art. 1

2

din H.G. nr. 1.377/2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare și

funcționare a Inspecției Muncii, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu

caracter organizatoric. Procesul-verbal din 11 mai 2010 este act unilateral

având caracter individual, producând efecte juridice față de subiecte de drept

determinate, respectiv, stabilește anumite obligații în sarcina reclamantei și

a SC A. SRL.

Reclamanta mai

învederează că procesul-verbal este nelegal sub aspectul constatărilor, de fapt

și de drept, consemnate cu ocazia cercetării evenimentului din data de 14

noiembrie 2009, reținându-se, în mod eronat, că societatea ar fi persoană

răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale indicate la cap. k), l) și

m).

Cu privire la cauza

producerii evenimentului (Cap. k), arată că, în speță, nu a fost o situație

care să impună intervenția de urgență, deoarece scăpările de gaze erau evacuate

în atmosferă. Scăpările de gaze în atmosferă nu puteau fi considerate pericol

grav și iminent de accidentare, din moment ce una dintre măsurile impuse de

NTPEE-2008 este tocmai asigurarea evacuării în atmosferă a scăpărilor de gaze.

În procesul-verbal de

cercetare se reține, în mod greșit, faptul că starea de pericol grav și iminent

de accidentare ar fi durat 18 ore, întrucât, în fapt, starea de pericol grav și

iminent de accidentare nu a apărut în data de 13 noiembrie 2009, ci în 14

noiembrie 2009, în jurul orelor 11.20, când ing. L.C. a dispus închiderea

gazelor, conform art 14.65 din NTPEE-2008.

Reclamanta mai face

referire la adresa depusă la comisia de cercetare a evenimentului, confirmată

de primire prin semnătura d-lui inspector D.G. în data de 19 noiembrie 2009 și

la Adresa înregistrată la I.T.M. București din 25 martie 2010.

Astfel, arată că nu a

încălcat prevederile art. 13 lit. e) din Legea nr. 319/2006 și nici ale art

15.11,15.12,15.13 din NTPEE-2008.

Reclamanta mai

menționează că, în procesul-verbal de cercetare contestat s-a reținut, în mod

greșit, că a încălcat prevederile art. 13 lit. f) din Legea nr. 319/2006,

deoarece a dovedit îndeplinirea obligației prevăzute de acest text legal, prin

instructajele de securitate și sănătate făcute salariaților periodic și prin

controalele efectuate pentru a verifica aplicarea măsurilor prevăzute în planul

de prevenire și de protecție stabilit, precum și a prevederilor legale în

domeniul securității și sănătății în muncă.

În fine, reclamanta a

susținut că nu au fost încălcate prevederile art. 11 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 319/2006.

Cu privire la alte

cauze care au concurat la producerea evenimentului (Cap. l), reclamanta a

învederat că sunt neîntemeiate constatările referitoare la faptul că

deficiențele reținute la Cap. l) ar fi fost cauzate de încălcarea de către

societate a unor obligații.

În ceea ce privește

susținerea autorității pârâte, potrivit căreia obligațiile lucrătorilor nu aduc

atingere responsabilităților angajatorului reclamanta solicită a fi înlăturată

ca nelegală, de vreme ce eventuala răspundere contravențională a angajatorului

în domeniul securității și sănătății în muncă poate fi activată doar pentru

nerespectarea propriilor obligații, iar nu pentru obligații care incumbă altor

subiecte de drept.

Arată în continuare

că, nu este întemeiată nici reținerea încălcării prevederilor art. 10.14 din

NTPEE-2008 și nici a celor ale art. 13 lit. a) din Legea nr. 319/2006.

Reclamanta a

considerat că nu i se poate imputa nerespectarea obligațiilor ce decurg din

prevederile art. 7 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 319/2006 și art 13.8.1 din

NTPEE-2008, de vreme ce situația-premisă avută în vedere de aceste dispoziții,

respectiv, desfășurarea unei activități comune de lucrători ai mai multor

întreprinderi, nu se suprapune situației de fapt de la momentul producerii

accidentului.

Precizează reclamanta

că, așa cum rezultă din Normativul Unic de acordare a Echipamentului Individual

de Protecție, vestele pot fi utilizate la lucrul pe căile de circulație rutieră

când există risc de lovire, coliziune cu mijloacele de transport, iar

conținutul documentului a fost adus la cunoștința salariaților în cauză prin

afișare la loc vizibil la toate locurile de muncă și în vestiare, precum și în

cadrul instruirii privind utilizarea echipamentului individual de protecție. Pe

de altă parte, însemnele reflectorizante sunt aplicate pe salopeta de

protecție, care, conform instrucțiunilor furnizate de producător pot fi

utilizate în atmosferă potențial explozivă.

În consecință, nu

este întemeiată reținerea încălcării prevederilor art. 13 lit. r) din Legea nr.

319/2006 și art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 1.048/2006.

Cu privire la alte

constatări făcute cu ocazia cercetării evenimentului (Cap. m), reclamanta mai

precizează faptul că legislația în vigoare nu prevede în sarcina angajatorului

obligația de a efectua o cercetare internă a accidentului de muncă. Pe de altă

parte, societatea se află în posesia evaluării riscurilor pentru securitatea și

sănătatea în muncă, conform art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 319/2006,

inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice.

În consecință, nu

este întemeiată nici reținerea încălcării prevederilor art. 7 alin. (3) lit. f)

și g) și art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 319/2006.

Referitor la cererea

de suspendare a procesului-verbal de cercetare, reclamanta a învederat că, în

cauza de față, sunt îndeplinite ambele condiții prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ

atacat.

Astfel, în temeiul

procesului-verbal atacat, reclamantei i-au fost aplicate sancțiuni

contravenționale, s-au stabilit măsuri pentru prevenirea altor evenimente și au

fost, de asemenea, înaintate propuneri în vederea inițierii cercetării penale.

Reclamanta susține că

în lipsa suspendării executării actului a cărui nelegalitate este vădită, ar fi

obligată să se conformeze măsurilor impuse, în mod nelegal, de către Inspecția

Muncii, ceea ce ar crea societății prejudicii importante nu numai de ordin

patrimonial, dar și de imagine, de natură a-i afecta bunele relații economice

cu partenerii contractuali.

În drept, a invocat

dispozițiile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8, art. 11 alin. (1) lit. a) și

respectiv, art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 11 alin. (1) lit. a)

și c), art. 11 alin. (3), art. 13 lit. e), f), r), art. 7 alin. (1) lit. d),

art. 7 alin. (2), art. 7 alin. (3) lit. f), g), art. 12 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 319/2006, art. 102 din H.G. nr. 1.425/2006 privind Normele

Metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă, art. 5

alin. (1) din H.G. nr. 1.048/2006 și art. 10.14, 14.65, 15.11, 15.12, 15.13 din

NTPEE-2008.

Apărările formulate

în cauză

Pârâta I.M. -

M.M.F.P.S., prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția inadmisibilității

cererii, motivat de faptul că procesul-verbal contestat este un act premergător

emiterii actului administrativ contravențional și nu este susceptibil să

modifice starea unui drept anterior, ori să lezeze un interes legitim.

De asemenea,

procesul-verbal de cercetare a evenimentului nu aduce atingere nici unui

"drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat" al reclamantei,

iar măsurile impuse nu sunt de natură să repare prejudiciul suferit de victime,

ci să prevină, în măsura posibilă, producerea altor accidente pe viitor.

În ceea ce privește

cererea de suspendare a executării actului atacat, pârâta a învederat că nu

rezultă suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a

actului administrativ care îl reprezintă Procesul-verbal de cercetare din 11

mai 2010.

Hotărârile pronunțate

în cauza

Prin Sentința civilă

nr. 3.900 pronunțată la data de 1 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte excepția

inadmisibilității cererii de anulare a Procesului-verbal de cercetare din 11

mai 2010 și a cererii de suspendare a procesului-verbal de cercetare, respectiv

cu privire la cap. a) - q), u) și v) din procesul-verbal de cercetare, și a

respins cererea de anulare și cererea de suspendare cu privire la cap. a) - q),

u) și v) din procesul-verbal de cercetare, ca inadmisibile; a respins cererea

de anulare a Procesului-verbal de cercetare din 11 mai 2010 cu privire la cap.

r), s) și t), ca neîntemeiată; a respins cererea de suspendare a Procesului-verbal

de cercetare din 11 mai 2010 cu privire la cap. r), s) și t), ca neîntemeiată.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia

civilă nr. 2.299 pronunțată la data de 11 mai 2012, a admis recursul formulat

de reclamanta SC D.S.R. SRL și a casat sentința cu trimitere spre rejudecare

aceleiași instanțe.

În rejudecare,

dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, la data de 1 noiembrie 2012, sub nr.

11266/2/2010*.

Prin Sentința nr. 824

din 25 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC D.S.R.

SRL București, în contradictoriu cu pârâta I.M. - M.M.F.P.S., ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a constatat, analizând actele și lucrările dosarului, în

raport de obiectul cererii de chemare în judecată, de temeiurile de drept

incidente în cauză și de considerentele deciziei de casare, obligatorii pentru

instanța de trimitere, următoarele:

În Procesul-verbal de

cercetare încheiat la data de 11 mai 2010 de Inspecția Muncii, în exercitarea

atribuțiilor conferite de art. 6 lit. b) din Legea nr. 108/1999 și a

prevederilor Legii nr. 319/2000, au fost menționate rezultatele verificării și

modul de respectare a prevederilor Legii nr. 319/2006, ca urmare a

evenimentului produs la data de 14 noiembrie 2009, stabilindu-se în sarcina

reclamantei SC D.S.R. SRL o serie de măsuri și termene pentru realizarea

acestora, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 108/1999.

Potrivit art. 122

alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 1.425/2006 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă

nr. 319/2006, cercetarea evenimentelor care au generat un accident de muncă se

va finaliza cu întocmirea unui dosar, care va cuprinde alături de alte elemente

și procesul-verbal de cercetare, iar potrivit art. 128 din același act

normativ, procesul-verbal de cercetare a evenimentului trebuie să conțină

capitolele prevăzute la lit. a) - x) ale articolului menționat.

Instanța a mai

constatat că procesul-verbal de cercetare contestat cuprinde trei categorii de

prevederi: o serie de mențiuni generice de identificare (cap. a), b), c), d),

e), f), g), h), u) și v)), necontestate; o serie de constatări și aprecieri ale

echipei de inspecție (cap. i), j), k), l), m), n) și q)), pe baza cărora au

fost dispuse o serie de măsuri (cap. o), p), r), s) și t)), reclamanta contestând

aceste din urmă categorii de prevederi, și îndeosebi pe cele cuprinse în cap.:

k) - Cauza producerii

accidentului;

l) - Alte cauze care

au concurat la producerea evenimentului;

m) - Alte constatări

făcute cu ocazia cercetării evenimentului;

n) - Persoanele

răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale din cap. k), l) și m); cu

consecințe asupra măsurilor dispuse în capitolele:

r) - Înregistrarea

accidentului de muncă;

s) și t): Măsuri

dispuse pentru prevenirea altor evenimente similare și obligația de raportare

la I.T.M.

În raport de cele

prezentate, accidentul de muncă din data de 14 noiembrie 2009 s-a produs în

urma unei deflagrații urmată de incendiu, care a intervenit în urma unor

emanații de gaze naturale prin neetanșarea unui element de cuplare a două

conducte de gaz. S-a reținut că deflagrația a fost inițiată posibil de o

scânteie, de natură electrostatică sau mecanică, având în vedere condițiile de

lucru existente la fața locului.

Reclamanta nu

contestă constatarea de fapt în sine, ci încadrarea situației de fapt concrete

în sintagma de "pericol grav și iminent de accidentare", definită de

dispozițiile art. 5 lit. k), j) din Legea nr. 319/2006, Legea securității și

sănătății în muncă, ca fiind "situația concretă, reală și actuală căreia îi

lipsește doar prilejul declanșator pentru a produce un accident în orice

moment", motivat de împrejurarea că în legislația specifică în domeniul

gazelor naturale nu este definită această sintagmă, iar normele NTPEE-2008

reglementează expres situația constatării scăpărilor de gaze și procedura de

urmat în cazul în care scăpările de gaze ar impune intervenție de urgență.

Or, instanța a

subliniat că, dimpotrivă, odată ce legislația specifică în domeniul gazelor

naturale nu reglementează care anume împrejurări și în ce condiții scăpările de

gaze ar putea reprezenta un "pericol grav și iminent de accidentare",

rămâne ca interpretarea și încadrarea situației de fapt din speță să se facă

exclusiv după criteriile din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006,

neavând relevanță împrejurarea că normele NTPEE-2008 prevăd, printre măsurile

necesare a fi luate în caz de scăpări de gaze ce impun intervenție de urgență,

evacuarea gazelor în atmosferă, ceea ce în situația din prezenta cauză se

întâmpla deja, întrucât reglementările au naturi și scopuri diferite.

Astfel, în timp ce

Normele tehnice NTPEE-2008 conțin măsuri pentru prevenirea unor accidente la

instalațiile de gaze naturale, Legea securității și sănătății în muncă nr.

319/2006 are ca domeniu și obiect de reglementare măsurile necesare pentru

prevenirea accidentelor de muncă, ceea ce conduce la concluzia că o măsură ce

poate constitui o măsură preventivă în contextul Normelor tehnice, precum

evacuarea gazelor naturale în atmosferă, poate constitui, în lumina

dispozițiilor Legii securității și sănătății în munca nr. 319/2006, "un

pericol grav și iminent de accidentare", fără să existe o contradicție de

reglementare.

Instanța a mai

constatat că, începând cu data de 13 noiembrie 2009 au fost semnalate și constatate

scurgeri de gaze în atmosferă, astfel încât nu se poate face referire la măsura

evacuării controlate de gaze în atmosferă, reglementată de Normele tehnice,

scurgerile de gaze datorate neetanșeității impunând luarea măsurii de scoatere

temporară din funcțiune a conductei aflată sub presiune pentru remedierea

avariei, reclamanta nerelevând vreo altă posibilitate tehnică de remediere, în

contextul existenței fluxului de gaze naturale și scurgerilor necontestate.

Mai mult decât atât,

instanța nu poate reține nici apărarea reclamantei referitoare la lipsa sa de

răspundere față de modul în care a acționat angajatul său, maistrul D.C.,

întrucât poartă, în calitate de comitent, întreaga răspundere asupra acțiunilor

prepusului său, atât în privința acțiunilor, cât și a omisiunilor. La fel, în

ceea ce privește soluțiile adoptate de către angajații săi la realizarea, în

condiții de șantier, a elementelor de cuplare necesare datorită diferenței de

cote între cele două conducte, reclamanta făcând confuzie între răspunderea

contravențională, care este prin esență o răspundere personală, și răspunderea

decurgând din normele de securitate și protecție a muncii, formă de răspundere

în cadrul căreia angajatorul este prezumat responsabil pentru toate faptele

angajaților săi, acestuia revenindu-i sarcina dovedirii împrejurării

îndeplinirii tuturor cerințelor legale și cu caracter normativ impuse de

legislația specifică, precum și imposibilitatea de a interveni și înlătura

orice împrejurare de natură să determine producerea unui accident de muncă.

De asemenea, instanța

a mai reliefat aspectul că esențiale sunt încălcările constatate și reținute în

modul de gestionare a evenimentului produs, calificat, în mod corect, ca

accident de muncă, astfel încât prezentarea efectuării unor formalități

anterior datei producerii evenimentului, nu au relevanța pentru reținerea

reclamantei, angajator implicat în efectuarea și gestionarea situației ivite,

ca persoană responsabilă de producerea accidentului de muncă soldat cu moartea

unei persoane, prin nerespectarea obligațiilor consemnate la cap. k), l) și m)

din procesul-verbal.

Conchide instanța că,

reclamanta, în calitate de administrator al rețelei de gaz, are obligația de a

înregistra accidentul de muncă, prin raportare la scopul urmărit prin art. 1

din Legea nr. 319/2006, respectiv, promovarea îmbunătățirii securității și

sănătății în muncă a lucrătorilor, legea stabilind principii generale

referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecția sănătății și

securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc și accidentare,

informarea, consultarea, participarea echilibrată potrivit legii, instruirea

lucrătorilor și a reprezentanților lor pentru implementarea acestor principii.

În ceea ce privește

măsurile dispuse în sarcina reclamantei la cap. s), acestea au fost luate

pentru prevenirea altor evenimente similare, în temeiul art. 1 alin. (2) din

Legea nr. 319/2006.

De asemenea, cu

privire la cap. t), instanța a apreciat că se justifică stabilirea unui termen

de raportare la I.T.M. privind realizarea măsurilor prevăzute la cap. s),

reținându-se că în legătură cu respectarea acestui termen se poate formula

contestație în cadrul plângerii contravenționale.

Împotriva Sentinței

civile nr. 824 din 25 februarie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 11266/2/2010* al

Curții de Apel București a declarat recurs SC D.S.R. SRL, solicitând modificare

hotărârii în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Se invocă motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. susținând că hotărârea

recurată este nelegală deoarece pe de o parte cuprinde motive contradictorii,

iar pe de altă parte nu cuprinde motivele pe care se sprijină dar și faptul că

s-a făcut o interpretare și aplicare greșită a legii.

În privința

nemotivării hotărârii se susține că din totalitatea motivelor invocate pentru

anularea procesului-verbal nu au fost analizate decât un număr extrem de redus.

Nu s-au analizat

susținerile vizând respectarea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. a) și alin.

(3) din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă. În acest sens,

se precizează că au adoptat mai multe instrucțiuni de lucru privind remedierea

defectelor apărute la conducte și branșamente precum și anomaliile majore

apărute în sistemul de distribuție, instrucțiuni ce au fost actualizate în luna

septembrie 2009 pentru ca apoi să se procedeze la întocmirea fișelor de

informare a angajaților cu privire la identificarea factorilor de risc, aici

fiind identificate, în mod expres, riscurile de muncă pentru fiecare post

ocupat de angajat potrivit prevederilor legale.

Nu s-a analizat

respectarea de către reclamantă a dispozițiilor art. 13 lit. e) din aceeași

lege și a dispozițiilor art. 15 pct. 11, 15.12 și 15.13 din NTPEE-2008

prevederi ce impun angajatorilor să elaboreze instrucțiuni proprii pentru

completarea reglementărilor de securitate și utilizarea echipamentelor de

intervenție.

Susține în acest sens

elaborarea de instrucțiunii proprii de securitate și sănătate în muncă pe

activității, pe locuri de muncă și măsuri de prim ajutor specifice

activităților de distribuție și comercializare a gazelor naturale.

Pentru conformarea cu

dispozițiile art. 13 lit. e) din lege, dispoziții ce impun efectuare de

instructaje periodice salariaților și controale pentru verificarea aplicării

măsurilor s-a procedat la efectuarea de instructaje la intervale periodice de

timp a salariaților fiind întocmite și depuse fișele de instructaj.

Au fost respectate

prevederile art. 11 alin. (1) lit. c) din lege, dispoziții ce impun

angajatorului obligația de a nu impune lucrătorilor reluarea lucrului atunci

când există un pericol grav iminent. În acest sens, în ordinele de serviciu s-a

dispus luarea de măsuri de asigurarea zonei unde a avut loc evenimentul și de

asigurare a permanenței la fața locului pentru evitarea oricăror accidente.

Nu a impus

lucrătorilor reluarea lucrului ci a urmat procedura gestionării situației

create, anume închiderea valvelor fără a pune în sarcina lucrătorilor

efectuarea altor intervenții care să le fi pus în pericol viața.

Nu sunt incidente în

cauză prevederile art. 7 alin. (5) lit. b) din lege și art. 13.8.1 din

NTPEE-2008 deoarece activitățile realizate nu au implicat prezența de lucrător

din mai multe întreprinderi. Acest aspect nu a fost analizat de prima instanță.

Situația este

identică și în ceea ce privește operațiunile prevăzute de art. 13 pct. 8 alin.

(1) din NTPEE - racordarea fiind făcută de un operator.

În privința

asigurării echipamentelor de protecție, obligație prevăzută de art. 13 lit. r)

din lege se arată că a fost demonstrată respectarea acestei obligații prin

asigurarea echipamentului de protecție individual folosit și a echipamentului

din dotare pe care le-au avut angajații la cercetarea evenimentului.

Pentru respectarea

dispozițiilor art. 7 alin. (3) lit. f) și g) și art. 12 alin. (1) lit. a) din

lege ce impun angajatorului dezvoltarea unei politici de prevenire și

realizarea unei evaluări a riscurilor, susține că au fost evaluate riscurile

aferente postului și raportat la sarcinile de muncă al fiecărui angajat au fost

elaborate planurile de prevenire și protecție aferente iar pentru îndeplinirea

acestor planuri de măsuri au fost întocmite fișe de instructaj chestionare în

legătură cu măsurile de siguranță implementate.

Prin aceste susțineri

a urmărit să demonstreze respectarea cerințelor legale ce vizează securitatea

muncii iar analizarea acestora ar fi condus la constatarea nelegalității

procesului-verbal încheiat.

În susținerea

motivului de recurs prevăzut art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocă aplicarea și

interpretarea greșită a legii în privința stabilirii existenței stării de

pericol grav și iminent încă din seara zilei de 13 noiembrie 2009 și nu din

data de 14 noiembrie 2009.

Instanța de fond a

stabilit, în mod greșit, că nu ar avea relevanță împrejurarea că Normele

NTPEE-2008 prevăd printre măsurile necesare a fi luate în caz de scăpări de

gaze ce impun intervenții de urgență, evacuarea gazelor în atmosferă deoarece

la stabilirea unei astfel de stări instanța trebuia să analizeze situația

concretă raportată la circumstanțele specifice .

În cauză, urmare a

efectuării lucrărilor de cuplare a conductelor în data de 13 noiembrie 2009 a

fost monitorizată zona potrivit prevederilor legale.

În timpul zilei de 13

noiembrie 2009 s-a constatat cu ocazia supravegherii că există miros de gaze în

zona lucrării drept pentru care a procedat la asigurarea perimetrului și s-a

continuat supravegherea zonei, în mod continuu, pierderile fiind controlabile.

Instanța de fond, în pofida luării măsurilor legale a apreciat că este o stare

de pericol deoarece o simplă scânteie era suficientă pentru producerea unei

deflagrații deși printre măsurile luate era tocmai măsura expresă de a se

elimina accesul în zona perimetrului cu orice sursă de foc tocmai pentru

evitarea unei stări de pericol și monitorizarea zonei de către lucrătorii

distrigaz, 24 de ore din 24.

Nu trebuie confundată

situația ipotetică unde atunci când există scăpări de gaze o scânteie este

suficientă pentru a genera o aprindere, cu situația din cauză unde scântei nu

puteau avea loc în zona perimetrului unde aveau loc scăpările controlabile

deoarece nimeni nu avea acces cu surse de foc și nu se puteau produce scântei

iar zona era supravegheată în permanență.

Rezultă așadar că au

fost luate măsuri de asigurare a șantierului unde se aflau conductele de gaze,

proporționale cu starea de pericol create de scăpările de gaze respectiv

închiderea zonei și asigurarea pazei acesteia, în mod continuu, de lucrătorii

societății.

Principala cauză a

producerii evenimentului a fost acțiunea maistrului D.C. care fără a avea o

dispoziție în acest sens și ignorând dispoziția dată de numitul L.C., a

intervenit pentru remedierea defecțiunii de la îmbinarea a două conducte de

gaze utilizând mijloace improprii respectiv o frânghie și o coadă de târnăcop.

Prin urmare nu se

poate reține culpa societății în negestionarea potrivit legii a situației și

neluarea măsurilor care se impuneau câtă vreme angajații au acționat potrivit

dispozițiilor legale a instrucțiunilor și procedurilor de lucru nefiind dată de

o dispoziție angajaților în sensul soluționării situației într-un alt mod decât

potrivit legii și normelor incidente.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar intimata M.M.F.P.S. - I.M. București solicită respingerea

recursului ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca temeinică și

legală pe motiv că raționamentul instanței este unul corect și a avut în vedere

reglementările legale. A reținut corect cauzele producerii evenimentului

incidența dispozițiilor legale, a stabilit corect starea de fapt și a aplicat,

în mod corespunzător, dispozițiile legale.

Examinând sentința

recurată, în raport de motivele invocate și în limitele prevăzute de art. 304

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este

nefondat pentru următoarele considerente.

Printr-un prim motiv

de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reclamanta

recurentă a susținut că hotărârea primei instanțe cuprinde motive

contradictorii sau că nu au fost analizate toate motivele invocate în susținerea

nelegalității și netemeinicie procesului-verbal de constatare.

Înalta Curte

apreciază că sunt neîntemeiate criticile încadrate în acest motiv întrucât în

considerentele hotărârii se regăsesc concluziile și argumentele judecătorului

fondului, raportat la obiectul cauzei și la dispozițiile legale apreciate ca

fiind aplicabile în cauză.

Împrejurarea că în

urma analizei probelor administrate în cauză instanța și-a format convingerea

în sensul temeiniciei susținerilor uneia dintre părți ceea ce exclude, în mod

logic, apărările prin care cealaltă parte propune o proprie interpretare a

mijloacelor de probă nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii în accepțiunea

prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Mai mult instanța nu

trebuie să analizeze fiecare argument invocat, acestea pot fi grupate iar

instanța să răspundă implicit tuturor susținerilor părților.

Astfel că nu se poate

reține nesocotirea prevederilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la

obligativitatea motivării hotărârii.

Nu există motive

contradictorii, în considerentele hotărârii au fost analizate, în mod logic,

toate elementele rezultate din probele existente la dosar și au fost explicate

împrejurările care au condus la reținerea stării de pericol iminent începând cu

data de 13 noiembrie 2009.

Cu privire la

soluționarea fondului, prin Procesul-verbal din 10 mai 2010 încheiat de I.M. în

baza prevederilor art. 122 și urm., H.G. nr. 1.425/2006 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare a prevederilor legii securității și sănătății

în muncă, ca urmare a cercetării evenimentului produs în data de 14 noiembrie

2009 în București s-au stabilit cauzele producerii evenimentelor, reținându-se

că, conducerea operatorului SC D.R.S. SRL nu a gestionat corect starea de

pericol grav iminent de accidentare.

Astfel s-au imputat

deficiențe de ordin tehnic, cât și organizatoric în execuția elementului de

cuplare între cele două conducte și anume folosirea unui boldoexcavator pe

perioada operației de sudură a celor două conducte de gaze a determinat

tensiuni în zonele de îmbinare cu efect direct asupra calității sudurii. S-a

folosit echipament de protecție necorespunzător, lucrătorii purtau echipament

de protecție individual cu însemne reflectorizante pentru care angajatorul nu a

prezentat certificat de conformitate pentru a fi apt de utilizare în mediul ce

prezintă pericol de aprindere. Mai mult materialul reflectorizant era un

material inflamator mărind riscul incendierii, precum și alipirii materialului

de corpul uman în cazul unui incendiu sau explozii.

Față de aceste

constatări s-a concluzionat că personalul de conducere al societății răspunde

de încălcarea reglementărilor în materie și s-au stabilit mai multe măsuri pe

care societatea trebuie să le adopte pentru prevenirea unor evenimente simulare.

Prin acțiunea dedusă

judecății și prin cererea de recurs formulată se contestă încadrarea situației

de fapt în "stare cu pericol grav și iminent de accidentare" încă din

seara zilei din 13 noiembrie 2009 astfel cum este definită de dispozițiile art.

5 lit. j) din Legea nr. 319/2006.

Starea de pericol

grav și iminent de accidentare a fost stabilită de organele de I.M. și însușită

de instanță avându-se în vedere în acest sens starea de fapt rezultată din

probele administrate în cauză din care rezultă că evenimentul cercetat s-a

produs datorită deflagrației urmată de incendii provocată de emanații de gaze

naturale prin neetanșarea corespunzătoare a unui element de cuplare dintre două

conducte nefiind luate măsuri de prevenire a pericolului grav și iminent de

accidentare în sensul de a se asigura evacuarea gazelor și interzicerea

prezenței lucrătorilor în zona periculoasă.

S-a demonstrat că nu

s-a luat măsuri de interzicere a lucrărilor în zona periculoasă, astfel că

(lucrătorii au intrat în zona unde era starea de pericol de accidentare fără

dispoziție scrisă), au folosit o metodă de constatare și remediere a avariei

neadecvată și neeficientă prin inițierea unei procedurii de lucru în afara

prescripțiilor tehnice și a utilizat echipamente de lucru neadecvate scopului

propus improprii atmosferei de lucru și incompatibile cu gazele naturale.

Prin metoda de lucru

folosită au fost încălcate prevederile art. 10 pct. 14 din Normele tehnice

pentru proiectarea, executarea și exploatarea sistemelor de alimentare a gazelor

naturale, precum și prevederile art. 13 lit. a) din Legea nr. 319/2006.

Potrivit acestor

dispoziții angajatorul avea obligația să adopte în faza de cercetare proiectare

și execuție a construcțiilor, a echipamentelor de muncă, precum și elaborare a

tehnologiilor de fabricație, soluții conforme prevederilor legale în vigoare

privind securitatea și sănătatea în muncă prin a căror aplicare să fie

eliminate sau diminuate riscurile de accidentare și de îmbolnăvire profesională

a lucrătorilor.

Folosirea echipamentului

de protecție având material reflectorizant a condus la creșterea riscului

incendierii precum și alipirii materialului de corpul uman fiind astfel

încălcate prevederile art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 1.048/2006 privind

cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrător

a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă potrivit cărora

aceste echipamente trebuie să fie corespunzătoare pentru riscurile implicate,

fără să conducă el însuși la un risc mărit și să corespundă condițiilor

existente la locul de muncă.

Toate aceste

încălcării constatate și reținute în modul de gestionare a evenimentului produs

conduc la concluzia că poate fi calificat accident de muncă și că

responsabilitatea în producerea acestui accident revine reclamantei în calitate

de angajator implicat în gestionarea situației ivite.

Nu se poate reține

culpa exclusivă a personalului implicat în efectuarea remedierilor, întrucât

răspunderea decurgând din normele de securitate și protecție a muncii este o

formă de răspundere în cadrul căreia angajatorul este prezumat responsabil

pentru toate faptele angajaților săi, acestuia revenindu-i sarcina dovedirii

împrejurării îndeplinirii tuturor cerințelor legale și cu caracter imperativ

impuse de legislația specifică precum și imposibilitatea de a interveni și

înlătura orice împrejurare de natură să determine producerea unui accident.

Recurenta-reclamantă

nu a fost în măsură să demonstreze existența altor cauze decât cele reținute în

procesul-verbal de constatare în producerea evenimentului.

Măsurile la care se

face referire în sensul că au fost elaborate instrucțiunii proprii de

securitate și sănătate în muncă, că s-au efectuat instructaje la locurile de

muncă, s-au asigurat echipamente de protecție, s-au dovedit a fi ineficiente

din moment ce societatea nu a fost în măsură să gestioneze evenimentul produs.

Producerea evenimentului demonstrează mai degrabă neasigurarea respectării de

către toți lucrătorii a măsurilor de securitate și sănătate în muncă specifice locului

de muncă, necunoașterea prevederilor legale din acest domeniu chiar de către

personalul de specialitate (inginerii și maiștri) care au acceptat folosirea

unor metode necorespunzătoare de remediere a defecțiunilor.

Măsura de

înregistrare a accidentului de muncă a fost dispusă cu respectarea prevederilor

Legii nr. 319/2006 și în concordanță cu scopul urmărit din prevederile art. 1

în sensul promovării îmbunătățirii securității în muncă a lucrătorilor,

eliminarea factorilor de risc și accidentare.

În ceea ce privește

măsurile stabilite în sarcina societății după producerea evenimentului acelea

de a se asigura informarea lucrătorilor care pot fi expuși unui pericol grav și

iminent despre riscurile implicate de această stare prezumată, măsuri pentru

completarea instrucțiunilor proprii, măsuri pentru asigurarea scoaterii

temporare a conductelor aflate sub presiune anterior remedierii avariei, măsura

elaborării a unor instrucțiunii de lucru au avut ca scop prevenirea altor

evenimente similare și au fost instituite cu respectarea prevederilor art. 1

alin. (2) din Legea nr. 3.198/2006.

Toate aceste

considerente conduc la concluzia că recursul este nefondat, urmând a fi respins

în condițiile prevăzute de art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raport la art. 316

din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC D.S.R. SRL București împotriva Sentinței civile nr.

824 din 25 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 11 februarie 2015.

Procesat de GGC - N