ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 536/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe sesizate Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 11266/2/2C20, reclamanta SC D.S.R. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta I.M.

- M.M.F.P.S., anularea Procesului-verbal de cercetare din 11 mai 2010 emis de pârâtă, sub aspectul constatărilor, de fapt și de drept, consemnate cu ocazia cercetării evenimentului produs la data de 14 noiembrie 2009, cu privire la: constatările referitoare la cauza producerii evenimentului reținute la Cap. k) pct. 1 - 5; constatările referitoare la alte cauze care au concurat la producerea evenimentului reținute la Cap. l); alte constatări făcute cu ocazia cercetării evenimentului reținute la Cap. m); menționarea reclamantei, în Cap. n) din cuprinsul procesului-verbal de cercetare, ca persoana răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale la care se face referire în cap. k), l) și m); necesitatea aplicării de sancțiuni contravenționale stabilită la Cap. o) pct. i; efectuarea propunerii de continuare a cercetării penale stabilită la Cap. p); obligarea reclamantei la îndeplinirea măsurilor stabilite la Cap. s) pct. 1 - 6 și 8. Reclamanta a solicitat, de asemenea, suspendarea executării actului atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de anulare a Procesului-verbal de cercetare din 11 mai 2010 și obligarea autorității pârâte la suportarea cheltuielilor de judecată generate de soluționarea prezentului litigiu.

Motivând acțiunea, reclamanta a arătat, în esență, că actul atacat este un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât a fost emis în vederea executării în concret a legii de către o autoritate publică, așa cum expres este definită I.M. prin dispozițiile art. 1 2 din H.G. nr. 1.377/2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Inspecției Muncii, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu caracter organizatoric. Procesul-verbal din 11 mai 2010 este act unilateral având caracter individual, producând efecte juridice față de subiecte de drept determinate, respectiv, stabilește anumite obligații în sarcina reclamantei și a SC A. SRL.

Reclamanta mai învederează că procesul-verbal este nelegal sub aspectul constatărilor, de fapt și de drept, consemnate cu ocazia cercetării evenimentului din data de 14 noiembrie 2009, reținându-se, în mod eronat, că societatea ar fi persoană răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale indicate la cap. k), l) și m). Cu privire la cauza producerii evenimentului (Cap. k), arată că, în speță, nu a fost o situație care să impună intervenția de urgență, deoarece scăpările de gaze erau evacuate în atmosferă. Scăpările de gaze în atmosferă nu puteau fi considerate pericol grav și iminent de accidentare, din moment ce una dintre măsurile impuse de NTPEE-2008 este tocmai asigurarea evacuării în atmosferă a scăpărilor de gaze.

În procesul-verbal de cercetare se reține, în mod greșit, faptul că starea de pericol grav și iminent de accidentare ar fi durat 18 ore, întrucât, în fapt, starea de pericol grav și iminent de accidentare nu a apărut în data de 13 noiembrie 2009, ci în 14 noiembrie 2009, în jurul orelor 11.20, când ing. L.C. a dispus închiderea gazelor, conform art 14.65 din NTPEE-2008. Reclamanta mai face referire la adresa depusă la comisia de cercetare a evenimentului, confirmată de primire prin semnătura d-lui inspector D.G. în data de 19 noiembrie 2009 și la Adresa înregistrată la I.T.M. București din 25 martie 2010. Astfel, arată că nu a încălcat prevederile art. 13 lit. e) din Legea nr. 319/2006 și nici ale art 15.11,15.12,15.13 din NTPEE-2008.

Reclamanta mai menționează că, în procesul-verbal de cercetare contestat s-a reținut, în mod greșit, că a încălcat prevederile art. 13 lit. f) din Legea nr. 319/2006, deoarece a dovedit îndeplinirea obligației prevăzute de acest text legal, prin instructajele de securitate și sănătate făcute salariaților periodic și prin controalele efectuate pentru a verifica aplicarea măsurilor prevăzute în planul de prevenire și de protecție stabilit, precum și a prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă. În fine, reclamanta a susținut că nu au fost încălcate prevederile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 319/2006. Cu privire la alte cauze care au concurat la producerea evenimentului (Cap. l), reclamanta a învederat că sunt neîntemeiate constatările referitoare la faptul că deficiențele reținute la Cap. l) ar fi fost cauzate de încălcarea de către societate a unor obligații.

În ceea ce privește susținerea autorității pârâte, potrivit căreia obligațiile lucrătorilor nu aduc atingere responsabilităților angajatorului reclamanta solicită a fi înlăturată ca nelegală, de vreme ce eventuala răspundere contravențională a angajatorului în domeniul securității și sănătății în muncă poate fi activată doar pentru nerespectarea propriilor obligații, iar nu pentru obligații care incumbă altor subiecte de drept. Arată în continuare că, nu este întemeiată nici reținerea încălcării prevederilor art. 10.14 din NTPEE-2008 și nici a celor ale art. 13 lit. a) din Legea nr. 319/2006.

Reclamanta a considerat că nu i se poate imputa nerespectarea obligațiilor ce decurg din prevederile art. 7 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 319/2006 și art 13.8.1 din NTPEE-2008, de vreme ce situația-premisă avută în vedere de aceste dispoziții, respectiv, desfășurarea unei activități comune de lucrători ai mai multor întreprinderi, nu se suprapune situației de fapt de la momentul producerii accidentului. Precizează reclamanta că, așa cum rezultă din Normativul Unic de acordare a Echipamentului Individual de Protecție, vestele pot fi utilizate la lucrul pe căile de circulație rutieră când există risc de lovire, coliziune cu mijloacele de transport, iar conținutul documentului a fost adus la cunoștința salariaților în cauză prin afișare la loc vizibil la toate locurile de muncă și în vestiare, precum și în cadrul instruirii privind utilizarea echipamentului individual de protecție.

Pe de altă parte, însemnele reflectorizante sunt aplicate pe salopeta de protecție, care, conform instrucțiunilor furnizate de producător pot fi utilizate în atmosferă potențial explozivă. În consecință, nu este întemeiată reținerea încălcării prevederilor art. 13 lit. r) din Legea nr. 319/2006 și art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 1.048/2006. Cu privire la alte constatări făcute cu ocazia cercetării evenimentului (Cap. m), reclamanta mai precizează faptul că legislația în vigoare nu prevede în sarcina angajatorului obligația de a efectua o cercetare internă a accidentului de muncă. Pe de altă parte, societatea se află în posesia evaluării riscurilor pentru securitatea și sănătatea în muncă, conform art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 319/2006, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice.

În consecință, nu este întemeiată nici reținerea încălcării prevederilor art. 7 alin. (3) lit. f) și g) și art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 319/2006. Referitor la cererea de suspendare a procesului-verbal de cercetare, reclamanta a învederat că, în cauza de față, sunt îndeplinite ambele condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat. Astfel, în temeiul procesului-verbal atacat, reclamantei i-au fost aplicate sancțiuni contravenționale, s-au stabilit măsuri pentru prevenirea altor evenimente și au fost, de asemenea, înaintate propuneri în vederea inițierii cercetării penale.

Reclamanta susține că în lipsa suspendării executării actului a cărui nelegalitate este vădită, ar fi obligată să se conformeze măsurilor impuse, în mod nelegal, de către Inspecția Muncii, ceea ce ar crea societății prejudicii importante nu numai de ordin patrimonial, dar și de imagine, de natură a-i afecta bunele relații economice cu partenerii contractuali. În drept, a invocat dispozițiile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8, art. 11 alin. (1) lit. a) și respectiv, art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 11 alin. (1) lit. a) și c), art. 11 alin. (3), art. 13 lit. e), f), r), art. 7 alin. (1) lit. d), art. 7 alin. (2), art. 7 alin. (3) lit. f), g), art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 319/2006, art. 102 din H.G.

nr. 1.425/2006 privind Normele Metodologice de aplicare a Legii securității și sănătății în muncă, art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 1.048/2006 și art. 10.14, 14.65, 15.11, 15.12, 15.13 din NTPEE-2008. Apărările formulate în cauză Pârâta I.M. - M.M.F.P.S., prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția inadmisibilității cererii, motivat de faptul că procesul-verbal contestat este un act premergător emiterii actului administrativ contravențional și nu este susceptibil să modifice starea unui drept anterior, ori să lezeze un interes legitim. De asemenea, procesul-verbal de cercetare a evenimentului nu aduce atingere nici unui "drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat" al reclamantei, iar măsurile impuse nu sunt de natură să repare prejudiciul suferit de victime, ci să prevină, în măsura posibilă, producerea altor accidente pe viitor.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării actului atacat, pârâta a învederat că nu rezultă suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ care îl reprezintă Procesul-verbal de cercetare din 11 mai 2010. Hotărârile pronunțate în cauza Prin Sentința civilă nr. 3.900 pronunțată la data de 1 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte excepția inadmisibilității cererii de anulare a Procesului-verbal de cercetare din 11 mai 2010 și a cererii de suspendare a procesului-verbal de cercetare, respectiv cu privire la cap. a) - q), u) și v) din procesul-verbal de cercetare, și a respins cererea de anulare și cererea de suspendare cu privire la cap. a) - q), u) și v) din procesul-verbal de cercetare, ca inadmisibile; a respins cererea de anulare a Procesului-verbal de cercetare din 11 mai 2010 cu privire la cap. r), s) și t), ca neîntemeiată; a respins cererea de suspendare a Procesului-verbal de cercetare din 11 mai 2010 cu privire la cap. r), s) și t), ca neîntemeiată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 2.299 pronunțată la data de 11 mai 2012, a admis recursul formulat de reclamanta SC D.S.R. SRL și a casat sentința cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe. În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 1 noiembrie 2012, sub nr. 11266/2/2010*. Prin Sentința nr. 824 din 25 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC D.S.R. SRL București, în contradictoriu cu pârâta I.M. - M.M.F.P.S., ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, de temeiurile de drept incidente în cauză și de considerentele deciziei de casare, obligatorii pentru instanța de trimitere, următoarele: În Procesul-verbal de cercetare încheiat la data de 11 mai 2010 de Inspecția Muncii, în exercitarea atribuțiilor conferite de art. 6 lit. b) din Legea nr. 108/1999 și a prevederilor Legii nr. 319/2000, au fost menționate rezultatele verificării și modul de respectare a prevederilor Legii nr. 319/2006, ca urmare a evenimentului produs la data de 14 noiembrie 2009, stabilindu-se în sarcina reclamantei SC D.S.R. SRL o serie de măsuri și termene pentru realizarea acestora, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 108/1999.

Potrivit art. 122 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 1.425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, cercetarea evenimentelor care au generat un accident de muncă se va finaliza cu întocmirea unui dosar, care va cuprinde alături de alte elemente și procesul-verbal de cercetare, iar potrivit art. 128 din același act normativ, procesul-verbal de cercetare a evenimentului trebuie să conțină capitolele prevăzute la lit. a) - x) ale articolului menționat.

Instanța a mai constatat că procesul-verbal de cercetare contestat cuprinde trei categorii de prevederi: o serie de mențiuni generice de identificare (cap. a), b), c), d), e), f), g), h), u) și v)), necontestate; o serie de constatări și aprecieri ale echipei de inspecție (cap. i), j), k), l), m), n) și q)), pe baza cărora au fost dispuse o serie de măsuri (cap. o), p), r), s) și t)), reclamanta contestând aceste din urmă categorii de prevederi, și îndeosebi pe cele cuprinse în cap.: k) - Cauza producerii accidentului; l) - Alte cauze care au concurat la producerea evenimentului; m) - Alte constatări făcute cu ocazia cercetării evenimentului; n) - Persoanele răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale din cap. k), l) și m); cu consecințe asupra măsurilor dispuse în capitolele: r) - Înregistrarea accidentului de muncă; s) și t): Măsuri dispuse pentru prevenirea altor evenimente similare și obligația de raportare la I.T.M.

În raport de cele prezentate, accidentul de muncă din data de 14 noiembrie 2009 s-a produs în urma unei deflagrații urmată de incendiu, care a intervenit în urma unor emanații de gaze naturale prin neetanșarea unui element de cuplare a două conducte de gaz. S-a reținut că deflagrația a fost inițiată posibil de o scânteie, de natură electrostatică sau mecanică, având în vedere condițiile de lucru existente la fața locului.

Reclamanta nu contestă constatarea de fapt în sine, ci încadrarea situației de fapt concrete în sintagma de "pericol grav și iminent de accidentare", definită de dispozițiile art. 5 lit. k), j) din Legea nr. 319/2006, Legea securității și sănătății în muncă, ca fiind "situația concretă, reală și actuală căreia îi lipsește doar prilejul declanșator pentru a produce un accident în orice moment", motivat de împrejurarea că în legislația specifică în domeniul gazelor naturale nu este definită această sintagmă, iar normele NTPEE-2008 reglementează expres situația constatării scăpărilor de gaze și procedura de urmat în cazul în care scăpările de gaze ar impune intervenție de urgență.

Or, instanța a subliniat că, dimpotrivă, odată ce legislația specifică în domeniul gazelor naturale nu reglementează care anume împrejurări și în ce condiții scăpările de gaze ar putea reprezenta un "pericol grav și iminent de accidentare", rămâne ca interpretarea și încadrarea situației de fapt din speță să se facă exclusiv după criteriile din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, neavând relevanță împrejurarea că normele NTPEE-2008 prevăd, printre măsurile necesare a fi luate în caz de scăpări de gaze ce impun intervenție de urgență, evacuarea gazelor în atmosferă, ceea ce în situația din prezenta cauză se întâmpla deja, întrucât reglementările au naturi și scopuri diferite.

Astfel, în timp ce Normele tehnice NTPEE-2008 conțin măsuri pentru prevenirea unor accidente la instalațiile de gaze naturale, Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 are ca domeniu și obiect de reglementare măsurile necesare pentru prevenirea accidentelor de muncă, ceea ce conduce la concluzia că o măsură ce poate constitui o măsură preventivă în contextul Normelor tehnice, precum evacuarea gazelor naturale în atmosferă, poate constitui, în lumina dispozițiilor Legii securității și sănătății în munca nr. 319/2006, "un pericol grav și iminent de accidentare", fără să existe o contradicție de reglementare.

Instanța a mai constatat că, începând cu data de 13 noiembrie 2009 au fost semnalate și constatate scurgeri de gaze în atmosferă, astfel încât nu se poate face referire la măsura evacuării controlate de gaze în atmosferă, reglementată de Normele tehnice, scurgerile de gaze datorate neetanșeității impunând luarea măsurii de scoatere temporară din funcțiune a conductei aflată sub presiune pentru remedierea avariei, reclamanta nerelevând vreo altă posibilitate tehnică de remediere, în contextul existenței fluxului de gaze naturale și scurgerilor necontestate. Mai mult decât atât, instanța nu poate reține nici apărarea reclamantei referitoare la lipsa sa de răspundere față de modul în care a acționat angajatul său, maistrul D.C., întrucât poartă, în calitate de comitent, întreaga răspundere asupra acțiunilor prepusului său, atât în privința acțiunilor, cât și a omisiunilor.

La fel, în ceea ce privește soluțiile adoptate de către angajații săi la realizarea, în condiții de șantier, a elementelor de cuplare necesare datorită diferenței de cote între cele două conducte, reclamanta făcând confuzie între răspunderea contravențională, care este prin esență o răspundere personală, și răspunderea decurgând din normele de securitate și protecție a muncii, formă de răspundere în cadrul căreia angajatorul este prezumat responsabil pentru toate faptele angajaților săi, acestuia revenindu-i sarcina dovedirii împrejurării îndeplinirii tuturor cerințelor legale și cu caracter normativ impuse de legislația specifică, precum și imposibilitatea de a interveni și înlătura orice împrejurare de natură să determine producerea unui accident de muncă.

De asemenea, instanța a mai reliefat aspectul că esențiale sunt încălcările constatate și reținute în modul de gestionare a evenimentului produs, calificat, în mod corect, ca accident de muncă, astfel încât prezentarea efectuării unor formalități anterior datei producerii evenimentului, nu au relevanța pentru reținerea reclamantei, angajator implicat în efectuarea și gestionarea situației ivite, ca persoană responsabilă de producerea accidentului de muncă soldat cu moartea unei persoane, prin nerespectarea obligațiilor consemnate la cap. k), l) și m) din procesul-verbal.

Conchide instanța că, reclamanta, în calitate de administrator al rețelei de gaz, are obligația de a înregistra accidentul de muncă, prin raportare la scopul urmărit prin art. 1 din Legea nr. 319/2006, respectiv, promovarea îmbunătățirii securității și sănătății în muncă a lucrătorilor, legea stabilind principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecția sănătății și securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc și accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrată potrivit legii, instruirea lucrătorilor și a reprezentanților lor pentru implementarea acestor principii. În ceea ce privește măsurile dispuse în sarcina reclamantei la cap. s), acestea au fost luate pentru prevenirea altor evenimente similare, în temeiul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 319/2006.

De asemenea, cu privire la cap. t), instanța a apreciat că se justifică stabilirea unui termen de raportare la I.T.M. privind realizarea măsurilor prevăzute la cap. s), reținându-se că în legătură cu respectarea acestui termen se poate formula contestație în cadrul plângerii contravenționale. Împotriva Sentinței civile nr. 824 din 25 februarie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 11266/2/2010* al Curții de Apel București a declarat recurs SC D.S.R. SRL, solicitând modificare hotărârii în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. Se invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. susținând că hotărârea recurată este nelegală deoarece pe de o parte cuprinde motive contradictorii, iar pe de altă parte nu cuprinde motivele pe care se sprijină dar și faptul că s-a făcut o interpretare și aplicare greșită a legii.

În privința nemotivării hotărârii se susține că din totalitatea motivelor invocate pentru anularea procesului-verbal nu au fost analizate decât un număr extrem de redus. Nu s-au analizat susținerile vizând respectarea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă. În acest sens, se precizează că au adoptat mai multe instrucțiuni de lucru privind remedierea defectelor apărute la conducte și branșamente precum și anomaliile majore apărute în sistemul de distribuție, instrucțiuni ce au fost actualizate în luna septembrie 2009 pentru ca apoi să se procedeze la întocmirea fișelor de informare a angajaților cu privire la identificarea factorilor de risc, aici fiind identificate, în mod expres, riscurile de muncă pentru fiecare post ocupat de angajat potrivit prevederilor legale.

Nu s-a analizat respectarea de către reclamantă a dispozițiilor art. 13 lit. e) din aceeași lege și a dispozițiilor art. 15 pct. 11, 15.12 și 15.13 din NTPEE-2008 prevederi ce impun angajatorilor să elaboreze instrucțiuni proprii pentru completarea reglementărilor de securitate și utilizarea echipamentelor de intervenție. Susține în acest sens elaborarea de instrucțiunii proprii de securitate și sănătate în muncă pe activității, pe locuri de muncă și măsuri de prim ajutor specifice activităților de distribuție și comercializare a gazelor naturale. Pentru conformarea cu dispozițiile art. 13 lit. e) din lege, dispoziții ce impun efectuare de instructaje periodice salariaților și controale pentru verificarea aplicării măsurilor s-a procedat la efectuarea de instructaje la intervale periodice de timp a salariaților fiind întocmite și depuse fișele de instructaj.

Au fost respectate prevederile art. 11 alin. (1) lit. c) din lege, dispoziții ce impun angajatorului obligația de a nu impune lucrătorilor reluarea lucrului atunci când există un pericol grav iminent. În acest sens, în ordinele de serviciu s-a dispus luarea de măsuri de asigurarea zonei unde a avut loc evenimentul și de asigurare a permanenței la fața locului pentru evitarea oricăror accidente. Nu a impus lucrătorilor reluarea lucrului ci a urmat procedura gestionării situației create, anume închiderea valvelor fără a pune în sarcina lucrătorilor efectuarea altor intervenții care să le fi pus în pericol viața. Nu sunt incidente în cauză prevederile art. 7 alin. (5) lit. b) din lege și art. 13.8.1 din NTPEE-2008 deoarece activitățile realizate nu au implicat prezența de lucrător din mai multe întreprinderi.

Acest aspect nu a fost analizat de prima instanță. Situația este identică și în ceea ce privește operațiunile prevăzute de art. 13 pct. 8 alin. (1) din NTPEE - racordarea fiind făcută de un operator. În privința asigurării echipamentelor de protecție, obligație prevăzută de art. 13 lit. r) din lege se arată că a fost demonstrată respectarea acestei obligații prin asigurarea echipamentului de protecție individual folosit și a echipamentului din dotare pe care le-au avut angajații la cercetarea evenimentului.

Pentru respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (3) lit. f) și g) și art. 12 alin. (1) lit. a) din lege ce impun angajatorului dezvoltarea unei politici de prevenire și realizarea unei evaluări a riscurilor, susține că au fost evaluate riscurile aferente postului și raportat la sarcinile de muncă al fiecărui angajat au fost elaborate planurile de prevenire și protecție aferente iar pentru îndeplinirea acestor planuri de măsuri au fost întocmite fișe de instructaj chestionare în legătură cu măsurile de siguranță implementate. Prin aceste susțineri a urmărit să demonstreze respectarea cerințelor legale ce vizează securitatea muncii iar analizarea acestora ar fi condus la constatarea nelegalității procesului-verbal încheiat.

În susținerea motivului de recurs prevăzut art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocă aplicarea și interpretarea greșită a legii în privința stabilirii existenței stării de pericol grav și iminent încă din seara zilei de 13 noiembrie 2009 și nu din data de 14 noiembrie 2009. Instanța de fond a stabilit, în mod greșit, că nu ar avea relevanță împrejurarea că Normele NTPEE-2008 prevăd printre măsurile necesare a fi luate în caz de scăpări de gaze ce impun intervenții de urgență, evacuarea gazelor în atmosferă deoarece la stabilirea unei astfel de stări instanța trebuia să analizeze situația concretă raportată la circumstanțele specifice . În cauză, urmare a efectuării lucrărilor de cuplare a conductelor în data de 13 noiembrie 2009 a fost monitorizată zona potrivit prevederilor legale.

În timpul zilei de 13 noiembrie 2009 s-a constatat cu ocazia supravegherii că există miros de gaze în zona lucrării drept pentru care a procedat la asigurarea perimetrului și s-a continuat supravegherea zonei, în mod continuu, pierderile fiind controlabile.

Instanța de fond, în pofida luării măsurilor legale a apreciat că este o stare de pericol deoarece o simplă scânteie era suficientă pentru producerea unei deflagrații deși printre măsurile luate era tocmai măsura expresă de a se elimina accesul în zona perimetrului cu orice sursă de foc tocmai pentru evitarea unei stări de pericol și monitorizarea zonei de către lucrătorii distrigaz, 24 de ore din 24. Nu trebuie confundată situația ipotetică unde atunci când există scăpări de gaze o scânteie este suficientă pentru a genera o aprindere, cu situația din cauză unde scântei nu puteau avea loc în zona perimetrului unde aveau loc scăpările controlabile deoarece nimeni nu avea acces cu surse de foc și nu se puteau produce scântei iar zona era supravegheată în permanență.

Rezultă așadar că au fost luate măsuri de asigurare a șantierului unde se aflau conductele de gaze, proporționale cu starea de pericol create de scăpările de gaze respectiv închiderea zonei și asigurarea pazei acesteia, în mod continuu, de lucrătorii societății. Principala cauză a producerii evenimentului a fost acțiunea maistrului D.C. care fără a avea o dispoziție în acest sens și ignorând dispoziția dată de numitul L.C., a intervenit pentru remedierea defecțiunii de la îmbinarea a două conducte de gaze utilizând mijloace improprii respectiv o frânghie și o coadă de târnăcop. Prin urmare nu se poate reține culpa societății în negestionarea potrivit legii a situației și neluarea măsurilor care se impuneau câtă vreme angajații au acționat potrivit dispozițiilor legale a instrucțiunilor și procedurilor de lucru nefiind dată de o dispoziție angajaților în sensul soluționării situației într-un alt mod decât potrivit legii și normelor incidente.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata M.M.F.P.S. - I.M. București solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca temeinică și legală pe motiv că raționamentul instanței este unul corect și a avut în vedere reglementările legale. A reținut corect cauzele producerii evenimentului incidența dispozițiilor legale, a stabilit corect starea de fapt și a aplicat, în mod corespunzător, dispozițiile legale. Examinând sentința recurată, în raport de motivele invocate și în limitele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente. Printr-un prim motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., reclamanta recurentă a susținut că hotărârea primei instanțe cuprinde motive contradictorii sau că nu au fost analizate toate motivele invocate în susținerea nelegalității și netemeinicie procesului-verbal de constatare. Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate criticile încadrate în acest motiv întrucât în considerentele hotărârii se regăsesc concluziile și argumentele judecătorului fondului, raportat la obiectul cauzei și la dispozițiile legale apreciate ca fiind aplicabile în cauză. Împrejurarea că în urma analizei probelor administrate în cauză instanța și-a format convingerea în sensul temeiniciei susținerilor uneia dintre părți ceea ce exclude, în mod logic, apărările prin care cealaltă parte propune o proprie interpretare a mijloacelor de probă nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii în accepțiunea prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Mai mult instanța nu trebuie să analizeze fiecare argument invocat, acestea pot fi grupate iar instanța să răspundă implicit tuturor susținerilor părților. Astfel că nu se poate reține nesocotirea prevederilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la obligativitatea motivării hotărârii. Nu există motive contradictorii, în considerentele hotărârii au fost analizate, în mod logic, toate elementele rezultate din probele existente la dosar și au fost explicate împrejurările care au condus la reținerea stării de pericol iminent începând cu data de 13 noiembrie 2009. Cu privire la soluționarea fondului, prin Procesul-verbal din 10 mai 2010 încheiat de I.M. în baza prevederilor art. 122 și urm., H.G.

nr. 1.425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor legii securității și sănătății în muncă, ca urmare a cercetării evenimentului produs în data de 14 noiembrie 2009 în București s-au stabilit cauzele producerii evenimentelor, reținându-se că, conducerea operatorului SC D.R.S. SRL nu a gestionat corect starea de pericol grav iminent de accidentare. Astfel s-au imputat deficiențe de ordin tehnic, cât și organizatoric în execuția elementului de cuplare între cele două conducte și anume folosirea unui boldoexcavator pe perioada operației de sudură a celor două conducte de gaze a determinat tensiuni în zonele de îmbinare cu efect direct asupra calității sudurii. S-a folosit echipament de protecție necorespunzător, lucrătorii purtau echipament de protecție individual cu însemne reflectorizante pentru care angajatorul nu a prezentat certificat de conformitate pentru a fi apt de utilizare în mediul ce prezintă pericol de aprindere.

Mai mult materialul reflectorizant era un material inflamator mărind riscul incendierii, precum și alipirii materialului de corpul uman în cazul unui incendiu sau explozii. Față de aceste constatări s-a concluzionat că personalul de conducere al societății răspunde de încălcarea reglementărilor în materie și s-au stabilit mai multe măsuri pe care societatea trebuie să le adopte pentru prevenirea unor evenimente simulare. Prin acțiunea dedusă judecății și prin cererea de recurs formulată se contestă încadrarea situației de fapt în "stare cu pericol grav și iminent de accidentare" încă din seara zilei din 13 noiembrie 2009 astfel cum este definită de dispozițiile art. 5 lit. j) din Legea nr. 319/2006.

Starea de pericol grav și iminent de accidentare a fost stabilită de organele de I.M. și însușită de instanță avându-se în vedere în acest sens starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză din care rezultă că evenimentul cercetat s-a produs datorită deflagrației urmată de incendii provocată de emanații de gaze naturale prin neetanșarea corespunzătoare a unui element de cuplare dintre două conducte nefiind luate măsuri de prevenire a pericolului grav și iminent de accidentare în sensul de a se asigura evacuarea gazelor și interzicerea prezenței lucrătorilor în zona periculoasă.

S-a demonstrat că nu s-a luat măsuri de interzicere a lucrărilor în zona periculoasă, astfel că (lucrătorii au intrat în zona unde era starea de pericol de accidentare fără dispoziție scrisă), au folosit o metodă de constatare și remediere a avariei neadecvată și neeficientă prin inițierea unei procedurii de lucru în afara prescripțiilor tehnice și a utilizat echipamente de lucru neadecvate scopului propus improprii atmosferei de lucru și incompatibile cu gazele naturale. Prin metoda de lucru folosită au fost încălcate prevederile art. 10 pct. 14 din Normele tehnice pentru proiectarea, executarea și exploatarea sistemelor de alimentare a gazelor naturale, precum și prevederile art. 13 lit. a) din Legea nr. 319/2006.

Potrivit acestor dispoziții angajatorul avea obligația să adopte în faza de cercetare proiectare și execuție a construcțiilor, a echipamentelor de muncă, precum și elaborare a tehnologiilor de fabricație, soluții conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea și sănătatea în muncă prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare și de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor. Folosirea echipamentului de protecție având material reflectorizant a condus la creșterea riscului incendierii precum și alipirii materialului de corpul uman fiind astfel încălcate prevederile art. 5 alin. (2) din H.G.

nr. 1.048/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrător a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă potrivit cărora aceste echipamente trebuie să fie corespunzătoare pentru riscurile implicate, fără să conducă el însuși la un risc mărit și să corespundă condițiilor existente la locul de muncă. Toate aceste încălcării constatate și reținute în modul de gestionare a evenimentului produs conduc la concluzia că poate fi calificat accident de muncă și că responsabilitatea în producerea acestui accident revine reclamantei în calitate de angajator implicat în gestionarea situației ivite.

Nu se poate reține culpa exclusivă a personalului implicat în efectuarea remedierilor, întrucât răspunderea decurgând din normele de securitate și protecție a muncii este o formă de răspundere în cadrul căreia angajatorul este prezumat responsabil pentru toate faptele angajaților săi, acestuia revenindu-i sarcina dovedirii împrejurării îndeplinirii tuturor cerințelor legale și cu caracter imperativ impuse de legislația specifică precum și imposibilitatea de a interveni și înlătura orice împrejurare de natură să determine producerea unui accident. Recurenta-reclamantă nu a fost în măsură să demonstreze existența altor cauze decât cele reținute în procesul-verbal de constatare în producerea evenimentului.

Măsurile la care se face referire în sensul că au fost elaborate instrucțiunii proprii de securitate și sănătate în muncă, că s-au efectuat instructaje la locurile de muncă, s-au asigurat echipamente de protecție, s-au dovedit a fi ineficiente din moment ce societatea nu a fost în măsură să gestioneze evenimentul produs. Producerea evenimentului demonstrează mai degrabă neasigurarea respectării de către toți lucrătorii a măsurilor de securitate și sănătate în muncă specifice locului de muncă, necunoașterea prevederilor legale din acest domeniu chiar de către personalul de specialitate (inginerii și maiștri) care au acceptat folosirea unor metode necorespunzătoare de remediere a defecțiunilor.

Măsura de înregistrare a accidentului de muncă a fost dispusă cu respectarea prevederilor Legii nr. 319/2006 și în concordanță cu scopul urmărit din prevederile art. 1 în sensul promovării îmbunătățirii securității în muncă a lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc și accidentare. În ceea ce privește măsurile stabilite în sarcina societății după producerea evenimentului acelea de a se asigura informarea lucrătorilor care pot fi expuși unui pericol grav și iminent despre riscurile implicate de această stare prezumată, măsuri pentru completarea instrucțiunilor proprii, măsuri pentru asigurarea scoaterii temporare a conductelor aflate sub presiune anterior remedierii avariei, măsura elaborării a unor instrucțiunii de lucru au avut ca scop prevenirea altor evenimente similare și au fost instituite cu respectarea prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 3.198/2006.

Toate aceste considerente conduc la concluzia că recursul este nefondat, urmând a fi respins în condițiile prevăzute de art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raport la art. 316 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC D.S.R. SRL București împotriva Sentinței civile nr. 824 din 25 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 februarie 2015. Procesat de GGC - N