ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7638/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7638/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul J.A. a contestat Decizia nr. 308 din 02

mai 2011, emisă de pârâta C.S.A., solicitând revocarea sancțiunii amenzii în

cuantum de 50.000 lei aplicată nelegal sau înlocuirea acesteia cu avertismentul

scris, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru aplicarea

sancțiunii amenzii.

În

motivarea cererii, reclamantul a arătat că la sediul societății C. România a

avut loc, în perioada 01 noiembrie 2010 - 30 noiembrie 2010, un control

periodic, în conformitate cu prevederile art. 381 alin. (2) din Legea nr. 32/2000,

ce a avut ca obiect verificarea activității societății, potrivit tematicii aprobate

la data de 02 decembrie 2009 de către Consiliul C.S.A.

Prin

procesul-verbal întocmit la data de 20 decembrie 2010, C.S.A. a evidențiat

aspectele constatate în urma controlului și a sugerat măsuri de remediere.

Reclamantul

a arătat că în acest proces-verbal se menționează că neregulile constatate nu

prezintă un grad de risc ridicat si, mai ales, sunt constatate aspecte ce pot

fi cu ușurința explicate, corectate si remediate de către societate.

Reclamantul

a susținut că societatea a transmis către C.S.A. un răspuns referitor la

aspectele constatate, în cadrul căruia au fost aduse anumite clarificări și

informații suplimentare referitoare la aspectele reținute, fiind depuse în

acest sens și documente relevante.

Reclamantul

a mai arătat că în aplicarea sancțiunii pârâta nu a ținut seama de elementele

circumstanțiale personale si reale ale săvârșirii faptelor si nici de riscul

lor scăzut de gravitate.

Pârâta

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată, arătând că la emiterea deciziei contestate au fost avute în

vedere atât prevederile Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și

supravegherea asigurărilor, cât și Normele privind gradualizarea măsurilor

sancționatorii puse în aplicare prin Ordinul nr. 113118/2006.

2.

Hotărârea Curții de Apel

Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin

sentința nr. 2174 din 27 martie 2012, a admis acțiunea formulată de reclamantul

J.A., a anulat Decizia nr. 308 din 2 mai 2011 emisă de C.S.A. și a exonerat pe

reclamant de sancțiunea aplicată.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat că prin decizia atacată

au fost reținute în sarcina reclamantului nouă contravenții.

Instanța

de fond a reținut că, potrivit alin. (7) al art. 39 din Legea nr. 32/2000, în

cazul în care se constată săvârșirea a două sau mai multe contravenții se

aplică amenda prevăzută pentru contravenția cea mai gravă, iar potrivit art. 10

din Normele pentru gradualizarea măsurilor sancționatorii, aprobate prin Ordinul

C.S.A. nr. 113118/2006, contravențiilor prevăzute la art. 39 alin. (2) din

Legea nr. 32/2000, le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind

regimul juridic al contravențiilor, în măsura în care Legea nr. 32/2000 nu

prevede altfel.

De

asemenea, instanța de fond a făcut o analiză comparativă a prevederilor art. 39

alin. (7) din Legea nr. 32/2000 și art. 10 din O.G. nr. 2/2001, rezultând că

ordonanța prevede cumulul sancțiunilor, iar legea prevede aplicarea sancțiunii

stabilite pentru contravenția cea mai gravă.

Astfel,

instanța de fond a reținut că pentru a se stabili amenda prevăzută pentru

contravenția cea mai gravă, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (7) din Legea nr.

32/2000, trebuia ca în cuprinsul deciziei de sancționare, să se stabilească o

amendă pentru fiecare faptă, al cărei cuantum trebuia să fie dozat conform criteriilor

prevăzute în art. 2 din Norme. Numai în acest mod, a conchis curtea de apel, se

putea stabili care dintre cele nouă contravenții este mai gravă. Neprocedând astfel,

comisia de emis un act administrativ afectat de nulitate.

3.

Recursul declarat de C.S.A.

Împotriva

sentinței primei instanțe a formulat recurs în termenul legal pârâta C.S.A.,

invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În

motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că au fost greșit

reținute prevederile art. 10 din Normele emise în aplicarea art. 39 alin. (11)

din Legea nr. 32/2000, deși acestea erau abrogate tacit ca urmare a intervenirii

art. 1 pct. 36 din O.U.G. nr. 117/2007, astfel cum a fost modificat prin art. unic,

pct. 2 din Legea nr. 162/2009 prin care art. 39 alin. (11) a fost abrogat expres.

În

aceste condiții, afirmă recurenta, fiind o lege specială care reglementează

răspunderea contravențională în cazul asigurărilor, în raport de norma generală

în domeniul contravențiilor, reprezentată de O.G. nr. 2/2001, dispozițiile Legii

nr. 32/2000 au caracter derogatoriu și se aplică cu prioritate, după cum rezultă

și din prevederea cuprinsă în art. 42 alin. (3) din Lege.

Câtă

vreme din cuprinsul art. 8 alin. (2) lit. k) și k)

1

din Lege, precum

și al art. 7 din Normele puse în aplicare prin Ordinul nr. 113118/2006 rezultă

care sunt elementele obligatorii pe care trebuie să le conțină decizia de sancționare,

recurenta susține că nu are suport raționamentul care a condus la admiterea

cererii reclamantului.

4.

Apărările intimatului J.A.

Prin

întâmpinarea înregistrată la data de 27 noiembrie 2013, intimatul J.A. a

solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând considerentele primei

instanțe referitoare la nerespectarea de către autoritatea publică a

principiilor și mecanismului cumulului juridic, astfel cum sunt reglementate în

O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și

completările ulterioare.

Potrivit

intimatului, deși principiul cumulului juridic este enunțat în ordonanța

amintită, în același sens sunt și dispozițiile art. 39 alin. (7) din Legea nr. 32/2000,

legea specială derogând numai în ceea ce privește aplicarea sancțiunii rezultate,

nu însă și de la regula conform căreia fiecărei contravenții i se aplică o

sancțiune.

O

parte semnificativă a întâmpinării cuprinde analiza fondului cauzei, respectiv

a faptelor care au atras aplicarea sancțiunii contravenționale, deși în cuprinsul

sentinței atacate nu a fost abordată această problematică.

5.

Procedura derulată în recurs

Pe

parcursul soluționării cauzei în recurs a intervenit O.U.G. nr. 92/2012 privind

înființarea, organizare și funcționarea A.S.F., cu modificările și completările

ulterioare, prin preluarea și reorganizarea tuturor atribuțiilor și

prerogativelor C.N.V.M., Comisiei de S.A.C.S.S.P.P., potrivit art. 25 din acest

act normativ, noua entitate juridică substituindu-se C.S.A., în toate litigiile

în care comisia este parte.

Prin

concluziile scrise formulate la termenul de dezbateri asupra recursului,

recurenta A.S.F. și-a structurat criticile cuprinse în memoriul de recurs,

arătând, în esență, că legea specială nu prevede obligativitatea stabilirii unei

amenzi pentru fiecare dintre faptele imputate contravenientului. De asemenea, a

mai arătat că o parte dintre deciziile C.S.A. privind sancționarea cu amendă a

unor persoane semnificative ale societăților de asigurare au fost supuse controlului

de legalitate al instanței de contencios administrativ, toate soluțiile curții

de apel fiindu-i favorabile, iar în dosarele de fond soluțiile au devenit irevocabile

(prin renunțarea la judecata recursului, respectiv prin neexercitarea căii de

atac).

Pe

lângă hotărârile pronunțate în aceste cauze, recurenta a mai atașat și

jurisprudență cu privire la caracterul derogatoriu al procedurii de constatare

și aplicare a sancțiunilor contravenționale reglementate de Legea nr. 32/2000: Deciziile

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,

nr. 4778/2008, nr. 4788/2008 și sentința Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, nr. 1454/2007.

6.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

sentința pronunțată de curtea de apel, prin prisma criticilor formulate de recurentă,

a apărărilor din întâmpinare, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele

expuse în continuare.

Intimatul-reclamant

J.A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ, pe calea prevăzută de art. 40 alin. (1) din Legea nr. 32/2000,

Decizia nr. 308 din 02 mai 2011 prin care C.S.A. l-a sancționat cu amendă în

cuantum de 50.000 lei.

Din

partea expozitivă a deciziei rezultă că în sarcina intimatului, administrator și

persoană semnificativă la societatea de SC A.C.R. SA, s-au reținut nouă

contravenții, elementele constitutive ale încălcărilor și încadrarea în drept fiind

prezentate punctual de autoritatea administrativă.

Potrivit

dispozitivului deciziei, amenda de 50.000 lei a fost aplicată în temeiul art. 39

alin. (3) lit. c) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.

După

cum rezultă din economia considerentelor curții de apel, redate rezumativ la pct.

2 al acestei decizii, motivul de nulitate identificat s-a bazat pe constatarea că

nu s-a aplicat câte o sancțiune pentru fiecare contravenție, după cum dispune art.

10 din O.G. nr. 2/2001. S-a considerat că, în această privință, legea specială

nu derogă de la legea generală, după distincțiile cuprinse în art. 10 din

Normele pentru gradualizarea măsurilor sancționatorii aprobate prin Ordinul C.S.A.

nr. 113118/2006.

Înalta

Curte nu împărtășește acest punct de vedere.

Potrivit

dispozițiilor „tranzitorii și finale” cuprinse în art. 42 alin. (3) și (4) din

Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea

asigurărilor:

(3)

În caz de conflict între dispozițiile prezentei legi și prevederile conținute în

alte acte normative se aplică prevederile prezentei legi.

(4)

Pentru situațiile nereglementate în prezenta lege aceasta se completează cu

legislația comercială, civilă, a investițiilor străine și contravențională,

după caz”.

În

esență, prevederile citate reflectă raportul comun dintre legea generală și

legea specială, în materia contravențională Legea nr. 32/2000 reprezentând legea

specială care reglementează acest tip de răspundere juridică în sfera asigurărilor.

Intenția

legiuitorului de a crea un cadru normativ derogatoriu de la O.G. nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor transpare cu evidență din faptul

abrogării alin. (11) al art. 39 din Lege - prin O.U.G. nr. 117/2007 - care

prevedea că tuturor contravențiilor prevăzute la alin. (2) al aceluiași articol

„le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001”.

La

acest punct trebuie reținut că este justă critica recurentei referitoare la abrogarea

implicită a prevederilor art. 10 din Norma privind gradualizarea măsurilor sancționatorii

aprobată prin ordinul C.S.A. nr. 113118/2006, în condițiile în care acest text

nu făcea decât să preia dispozițiile art. 39 alin. (11) din Lege care au fost abrogate

expres.

Rămâne

însă de examinat dacă reglementarea specială a contravențiilor cuprinsă în Legea

nr. 32/2000 a lăsat neacoperită situația aplicării sancțiunii în ipoteza reținerii

unei multitudini de fapte contravenționale, pentru că numai atunci s-ar putea recurge,

„în completare” la prevederile legii generale cuprinse în art. 10 alin. (1) din

ordonanță, potrivit cărora „dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe

contravenții sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție”.

Or,

în această privință, art. 39 alin. (7) din Legea nr. 32/2000 dispune că „în

cazul constatării săvârșirii a două sau mai multe contravenții, se aplică

amenda prevăzută pentru contravenția cea mai gravă”, iar art. 8 alin. (2) lit. k)

și lit. k)

1

din același act normativ și art. 2, 4 și 7 din Norma menționată

anterior stabilesc elementele obligatorii pe care trebuie să le conțină decizia

de sancționare contravențională.

Cum

legea specială reglementează ipoteza analizată și cum decizia atacată respectă

din punct de vedere formal cadrul normativ în vigoare la data emiterii sale, rezultă

că motivul de nulitate identificat de prima instanță nu poate fi primit.

7.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru

considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

și art. 313-314 C. proc. civ., văzând că prima instanță nu a intrat în

„cercetarea fondului” și că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe

„deplin stabilite”, pentru a nu priva părțile de un grad de jurisdicție, a admis

recursul, și a casat sentința cu trimitere spre rejudecare la aceeași

instanță.

Pentru

considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

și art. 313-314 C. proc. civ., văzând că prima instanță nu a intrat în

„cercetarea fondului” și că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe

„deplin stabilite”, pentru a nu priva părțile de un grad de jurisdicție, se va

admite recursul, casându-se sentința cu trimitere spre rejudecare la aceeași

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de A.S.F. împotriva sentinței civile nr. 2174 din 27 martie 2013 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2013.