ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2912/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2912/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii
deduse judecății
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Curții de Apel București. secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, reclamantul M.T. a solicitat, în contradictoriu cu
pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, anularea deciziei nr. 311 din 2
mai 2011 emisă de aceasta și înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment
scris, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru aplicarea
sancțiunii amenzii.
În motivarea
acțiunii, reclamantul a arătat că a fost efectuat la C.R. un control periodic
conform art. 381 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, în perioada 01 noiembrie 2010
– 30 noiembrie 2010, obiectul controlului constând în verificarea activității
Societății potrivit tematicii aprobată în data de 02 decembrie 2009 de către
Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
În urma efectuării controlului,
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a emis procesul verbal din data de 20
decembrie 2010, în cadrul căruia au fost evidențiate aspectele constatate, sugerându-se
măsuri de remediere.
În opinia reclamantului,
presupusele nereguli constatate de către autoritatea pârâtă impuneau, aplicarea
unei măsuri cu avertisment scris și nu aplicarea sancțiunii amenzii aplicate în
cuantumul maxim al acesteia, întrucât nu prezintă un grad de risc ridicat, invocând
dispozițiile art. 2 din Norma privind gradualizarea măsurilor sancționatorii, publicată
în M. Of., partea I nr. 560/28.06.2006.
Ulterior reclamantul a
precizat acțiunea, solicitând și anularea deciziei nr. 462, apreciind
că, prin această decizie, autoritatea pârâtă a recunoscut practic că a săvârșit
o greșeală atunci când a aplicat sancțiunea amenzii în cuantumul maxim prevăzut
de lege, iar sub pretextul unei pretinse erori materiale a dispus reducerea amenzii,
chiar dacă nu sunt întrunite condițiile legale pentru aplicarea unei astfel de sancțiuni.
Prin întâmpinare, pârâta
a răspuns apărărilor invocate de reclamant în acțiune, susținând, în esență,
că actul administrativ atacat este legal și temeinic.
Hotărârea primei instanțe
Curtea de Apel București,
secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 6596 din 19
noiembrie 2012, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Prin decizia nr. 311 din
2 mai 2011, în baza procesului–verbal de control din data de 20 decembrie 2010 valorificat
în ședința din 18 ianuarie 2011, autoritatea pârâtă a reținut în
sarcina reclamantului, comiterea contravențiilor prevăzute de art. 39
alin. (2) lit. a) și d) din Legea nr. 32/2000 privind piața de capital
cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a săvârșirii următoarelor
fapte:
„În cadrul sistemului
de control intern, nu este asigurat un control adecvat asupra activității de investiții”;
„Nu a fost comunicată
la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor vacantarea poziției deținute de coordonatorul
activității de daune, in termen de 10 zile lucrătoare";
„Nu a fost implementat
in activitatea curenta a societății un sistem de management al riscurilor";
„Nu există un sistem
de raportare către departamentul de management al riscurilor și către conducerea
societății a expunerilor la riscuri din cadrul fiecărei activități;
„În perioada verificata
nu exista raportări specifice ale Comitetului de management al riscului către Consiliul
de Administrație, iar in minute nu au fost stabilite masuri de control, de urmărire
sau diminuare a riscurilor";
„Normele interne ale
societății referitoare la constituirea și menținerea rezervelor tehnice nu descriu
metodologia concreta de calcul a rezervei de daune neavizate și a rezervei pentru
riscuri neexpirate";
„Pentru partea din
activitatea IT externalizată nu există analize, din perspectiva riscurilor implicate,
privind oportunitatea externalizarii”;
„Până la data de 07
iunie 2010 activitatea de control intern a fost coordonata de o persoana care nu
avea aprobarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru îndeplinirea acestei
funcții";
„Din documentele cu
referire la activitățile de control intern ale societății nu rezulta cărei structuri
din organigrama îi sunt raportate rezultatele acțiunilor de control și care sunt
măsurile întreprinse de conducerea executivă";
„Nu au fost transmise
la CSA, în termenul legal, procedurile in materie de cunoaștere a clientului, pentru
a preveni și împiedica implicarea in operațiuni suspecte de spălare de bani și finanțare
a actelor de terorism";
„Normele interne privind
activitatea de combatere și prevenire a spălării banilor și a finanțării terorismului
nu prevăd preluarea în evidentele societății a numelui beneficiarului real și a
criteriile avute în vedere pentru persoanele expuse politic";
„Normele interne privind
activitatea de combatere și prevenire a spălării banilor și a finanțării terorismului
nu prevăd masurile care să permită identificarea, pe baza unor indicatori de risc,
a categoriilor de clienți, identificarea cazurilor când se aplică măsuri suplimentare
sau după caz masuri simplificate și proceduri de analiză pe bază de risc, în urma
cărora sa se clasifice clienții in cel puțin 3 clase de risc";
„Normele interne privind
activitatea de combatere și prevenire a spătarii banilor și a finanțării terorismului
nu prevăd, pentru încadrarea clienților în clasa de risc ridicat, informații referitoare
la funcția publică sau funcția importantă deținută și tipul de activitate desfășurata
de client";
„Nu deține un sistem
on-line de primire a reclamanțiilor și sesizărilor de la petenți”;
„Anterior datei de
03 iunie 2010 nu au fost elaborate proceduri de primire și soluționare a reclamațiilor
și nu a fost deschis un registru de reclamații și sesizări";
„Registrul intermediarilor
în asigurări nu a fost actualizat cu toate modificările referitoare la agenții de
asigurare persoane juridice";
„Nu a fost efectuată
ajustarea rezervei de daune pentru toate dosarele de daune și nu a înregistrat în
rezerva de daune toate dosarele, atât pentru data de 31 decembrie 2009, cât și 30
septembrie 2010, fiind astfel subevaluată rezerva de daune avizate";
„Primele brute subscrise
privind operațiunile de coasigurare au fost înregistrate în mod eronat în contul
401 în loc de contul 405, iar contul 405 prezintă rulaje neconforme cu funcționalitatea
acestuia”;
„Nu au fost inventariate
toate elementele din activ și pasiv”;
„Rezerva de catastrofă
nu a fost calculată corect”;
„Nu au fost raportate
toate tranzacțiile intragrup”.
„În luna iulie 2009
societatea nu mai îndeplinea condițiile de lichiditate și nu a adus la
cunoștință CSA diminuarea valorii coeficientului de lichiditate”.
Totodată, s-a reținut
că în baza aceleiași acțiuni de control, pentru abateri similare, au fost
sancționate și alte persoane semnificative din conducerea Societății
de Asigurări C.R. SA, în acest sens fiind deciziile nr. 308/2011, 309/2011, 310/2011,
iar, în raport cu acest fapte reținute, prin decizia nr. 312/2011 a fost stabilită
în sarcina Societății de Asigurări C.R. SA obligația ca, prin reprezentanții
săi legali, să elaboreze un plan de măsuri detaliate, cu termene concrete și
persoane responsabile care să fie aprobat de Consiliul de administrație al
societății respective.
Potrivit adreselor din
17 mai 2011 și din 03 iunie 2011, Societatea a transmis ordinele de plată prin care
a achitat cuantumul amenzilor pentru persoanele semnificative sancționate,
comunicând și faptul că luase deja măsuri de remediere și conformare, angajându-se
în sensul implementării întocmai a măsurilor dispuse.
Așa fiind, prima instanță
a reținut astfel că Societatea de Asigurări C.R. SA nu a contestat decizia nr. 312/2011,
ci a confirmat realitatea constatărilor organului de control în legătură cu unele
aspecte din activitatea sa.
De altfel, nici reclamantul,
prin acțiunea formulată, nu contestă, în mod efectiv, faptele constatate de
organele de control și reținute în sarcina sa prin decizia contestată,
ci faptul că acestea sunt circumstanțiate și explicate împrejurările săvârșirii
lor, susținând că, acestea privesc situații izolate, sau că se referă
doar parțial la activitatea respectivă, or că, ulterior, au fost remediate
sau că urmările acestora nu sunt de natură să afecteze/prejudicieze activitatea
societății.
Concluzionând, judecătorul
fondului a reținut că faptele reținute în sarcina reclamantului ca persoană
semnificativă au fost stabilite în mod legal și temeinic, făcând referire și
la sentința nr. 189 din 16 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,
prin care a fost respinsă acțiunea formulată de directorul general adjunct/persoană
semnificativă, sancționată prin decizia nr. 3010/2011.
În ceea ce privește
cererea subsidiară, de reindividualizare a sancțiunii de 10.000 RON, amendă
stabilită prin decizia nr. 311/2011 rectificată prin decizia nr. 462/2012, prima
instanță a reținut că autoritatea pârâtă a avut în vedere, la stabilirea sancțiunii,
toate criteriile de gradualizare din normele aprobate prin Ordinul nr. 113118/2006,
inclusiv urmările produse, care, în final, au condus la adoptarea de către asociații
Societății a hotărârii de încetarea activității societății și
de transferare a portofoliului către o altă sucursală din Marea Britanie.
Referitor la solicitarea
reclamantului formulată prin cererea precizatoare, prima instanța a observat
că reclamantul nu a formulat critici de nelegalitate care să vizeze exclusiv decizia
nr. 462/2012. De principiu, orice act administrativ, ca orice act juridic, în situația
în care conține o eroare/erori materiale poată fi rectificat în privința
acesteia/acestora.
În speță, prin decizia
nr. 462/2012 autoritatea competentă emitentă și-a rectificat propria eroare
materială din decizia nr. 311/2011, în privința cuantumului amenzii aplicate,
din suma de 50.000 RON în suma de 10.000 RON.
Prin urmare, decizia
nr. 462/2012 este legală, fiind emisă cu respectarea principiului simetriei și
paralelismului actelor juridice, având în vedere că din conținutul Legii
nr. 32/2006 nu rezultă existența unor norme speciale privind rectificarea erorilor
materiale strecurare în actele emise de autoritatea publică pârâtă.
Recursul formulat de
reclamantul T.M. împotriva sentinței nr. 6596 din 19 noiembrie 2012 a Curții de
Apel București
Motivele de recurs sunt
întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și art. 304
1
C. proc.
civ.
3.1. Nerespectarea principiilor
fundamentale de drept
Intimata-pârâtă, cu încălcarea
prevederilor legale, a atașat notelor scrise depuse după închiderea dezbaterilor
înscrisuri la care recurentul nu a avut acces și care nu i-au fost comunicate.
Recurentul are suspiciunea
că notele scrise depuse de partea adversă în ultima ședință publică din 05
noiembrie 2012 cuprind, printre altele, apărări care trebuiau formulate în cuprinsul
întâmpinării sau pe parcursul desfășurării litigiului, conform art. 115 pct. 3 C.
proc. civ.
3.2. Au fost preluate
considerentele însușite de un alt complet de judecată într-un alt dosar similar
cu prezenta cauză
Instanța de fond nu a
procedat la o analiză proprie a cauzei dedusă judecății, iar întreaga argumentație
reprezintă o reluare a considerentelor inserate de un alt complet de judecată într-o
cauză similară.
3.3. Instanța de fond
nu a analizat apărarea reclamantului privind nerespectarea dispozițiilor legale
aplicabile în ceea ce privește dispunerea sancțiunii
Recurentul-reclamant a
invocat nerespectarea tuturor condițiilor prevăzute de art. 39 alin. (3) din Legea
nr. 32/2000 și a art. 2, 3 și 7 din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 113118/2006
privind gradualizarea măsurilor sancționatorii.
De asemenea, recurentul
arată că a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 39 alin. (7) din Legea nr. 32/2000
și că judecătorul fondului nu a examinat obiecțiunile formulate de societate, conform
art. 38
1
alin. (6) din Legea nr. 32/2000.
Instanța de fond a reținut
greșit că planul de măsuri a fost implementat prin decizia CSA de sancționare, când,
în realitate acesta a fost implementat prin decizia CSA nr. 312/2011.
Însăși intimata a concluzionat
în procesul-verbal de control înregistrat din 20 decembrie 2010 că „riscul agregat
al societății este scăzut cu tendință către mediu”.
Instanța de fond a interpretat
greșit situația dedusă judecății când a reținut că ulterior efectuării controlului
asociații au hotărât încetarea activității societății și transferul portofoliului
către societatea unui asigurator din Marea Britanie, când, prin HCA s-a dispus fuziunea
prin absorbție a societății.
3.4. Instanța de fond
nu a analizat în concret motivul principal al acțiunii, respectiv că sancțiunea
amenzii este nejustificată în raport cu aspectele constatate și concluzia însușită
de intimată prin procesul-verbal de control
3.5. Prejudiciul asupra
interesului asiguraților sau a stabilității activității lipsește
Impactul constatărilor
este minimal, majoritatea deficiențelor identificate sunt pur formale, de reflectare
în normele, politicile și procedurile interne a unor mecanisme existente și aplicate
deja în cadrul societății.
În calitate de director,
recurentul a suferit un prejudiciu de imagine, fapt ce poate atrage efecte semnificative
negative, greu de remediat și nejustificate în raport cu aspectele constatate.
Apărările formulate
de intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară
Prin notele scrise depuse
la dosar, intimata consideră că recursul este nefondat, arătând că notele scrise,
conform regulilor procedurale nu se comunică reclamantului, iar prin acestea nu
s-au invocat aspecte noi.
Intimata concluzionează
în sensul că în dosare similare au fost invocate aceleași aspecte și susțineri ale
părților.
Cu privire la individualizarea
măsurii sancționatorii, se apreciază că au fost respectate prevederile legale în
domeniu și că decizia nr. 311/2011 este legală și temeinică.
II. Considerentele Înaltei
Curți – instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată
Recursul este nefondat.
1.1. Critica privind încălcarea
principiilor fundamentale de drept (principiul contradictorialității, dreptul la
apărare, dreptul la un proces echitabil) nu este întrunită.
Din actele dosarului rezultă
că intimata-pârâtă a depus la data de 04 noiembrie 2012 note scrise însoțite de
jurisprudența în domeniu.
Dispozițiile C. proc.
civ. nu impun comunicarea notelor scrise și nici a jurisprudenței atașate la dosar,
acestea din urmă neputând fi considerate înscrisuri doveditoare în conformitate
cu prevederile art. 172-176 C. proc. civ.
Alăturat notelor scrise
și copii ale unor hotărâri judecătorești, intimata nu a depus înscrisuri doveditoare.
În ceea ce privește conținutul
notelor scrise se constată că acestea cuprind dezvoltări ale apărărilor din întâmpinare
și nu apărări noi, fără să fie puse în dezbaterea părților.
Mai mult, însuși recurentul
a depus la dosar concluzii scrise, înregistrate la 07 noiembrie 2011, după închiderea
dezbaterilor neputând invoca în privința intimatei-pârâte exercitarea cu rea credință
a dispozițiilor procedurale.
1.2. Preluarea considerentelor
însușite de un alt complet de judecată într-un dosar similar cu prezenta cauză nu
poate reprezenta un motiv de modificare sau casare a sentinței primei instanțe.
În speță, în cuprinsul
considerentelor sentinței recurate nu se regăsește acea reluare copy/paste invocată
de recurent, de unde rezultă că motivul de recurs este nefondat.
1.3. Instanța de fond
a apreciat în mod corect că decizia nr. 312/2011 prin care s-a dispus în sarcina
Societății de Asigurări C.R. SA obligația elaborării unui plan de măsuri detaliate,
cu termene concrete și persoane responsabile care să fie aprobat de Consiliul de
administrație, nu a fost contestată, confirmând realitatea celor reținute de organele
de control.
Recurentul-reclamant,
prin acțiunea introductivă, deși face aprecieri pur formale asupra netemeiniciei
abaterilor menționate, în realitate urmărește înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment
scris, întrucât neregulile constatate nu justifică aplicarea sancțiunii amenzii.
Astfel, critica conform
căreia prima instanță nu a analizat apărarea recurentului privind nerespectarea
dispozițiilor legale aplicabile în ceea ce privește dispunerea sancțiunii este nefondată,
în contextul în care cele menționate în procesul-verbal de control au rămas definitive
prin necontestarea deciziei nr. 312/2011.
1.4. Cu privire la aplicarea
sancțiunii amenzii în cuantum de 10.000 RON și la solicitarea de reindividualizare,
prin înlocuirea cu sancțiunea avertisment scris, Înalta Curte constată că recurentului-reclamant
i s-au imputat săvârșirea a nu mai puțin de 22 de contravenții prevăzute de
art. 39 alin. (2) lit. a), d), f), h), k), m), o) din Legea nr. 32/2000.
Conform art. 39 alin.
(3) din Legea nr. 32/2000, săvârșirea oricăreia dintre faptele prevăzute la
alin. (2) se sancționează cu: lit. a) – avertisment; lit. c) – amendă aplicabilă
conducerii executive, etc., de la 2.500 RON la 50.000 RON.
Concluzia finală a procesului-verbal
de control din 20 decembrie 2010, conform căreia „riscul agregat al societății este
scăzut cu tendințe către mediu” nu determină automat aplicarea sancțiunii celei
mai puțin severe – avertismentul scris.
Recurentul-reclamant a
săvârșit un număr mare de fapte contravenționale, iar concluzia controlului a încadrat
„riscul agregat al societății”, ca având o tendință spre mediu.
Așadar, aplicarea unei
amenzi este justificată față de numărul contravențiilor săvârșite și acea tendință
a riscului către mediu.
Cu privire la cuantumul
amenzii, suma de 10.000 RON este proporțională cu săvârșirea faptelor, reprezentând
o orientare către minim a acesteia.
Transmiterea unor obiecțiuni
ale societății la procesul-verbal de control nu are relevanță asupra individualizării
sancțiunii, din acest motiv instanța de fond nici nu a analizat conținutul acestora.
Împrejurarea neaplicării
amenzii pentru fiecare contravenție nu conduce la anularea actului administrativ,
recurentul-reclamant nu a dovedit nicio vătămare, iar cuantumul final se încadrează
în limitele dispuse prin Legea nr. 32/2000.
Având în vedere că la
individualizarea sancțiunii se ține seama de circumstanțele personale și reale ale
săvârșirii faptei și de conduita făptuitorului, prejudiciul minimal asupra interesului
asiguraților nu poate determina aplicarea sancțiunii avertisment scris dacă au fost
săvârșite 22 de fapte contravenționale.
Față de acestea, în
temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin.
(3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de T.M. împotriva sentinței nr. 6596 din 19 noiembrie 2012 a Curții de Apel București,
secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 iunie 2014.