ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2912/2014

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București. secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul M.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, anularea deciziei nr. 311 din 2 mai 2011 emisă de aceasta și înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment scris, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru aplicarea sancțiunii amenzii. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost efectuat la C.R. un control periodic conform art. 381 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, în perioada 01 noiembrie 2010 – 30 noiembrie 2010, obiectul controlului constând în verificarea activității Societății potrivit tematicii aprobată în data de 02 decembrie 2009 de către Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. În urma efectuării controlului, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a emis procesul verbal din data de 20 decembrie 2010, în cadrul căruia au fost evidențiate aspectele constatate, sugerându-se măsuri de remediere. În opinia reclamantului, presupusele nereguli constatate de către autoritatea pârâtă impuneau, aplicarea unei măsuri cu avertisment scris și nu aplicarea sancțiunii amenzii aplicate în cuantumul maxim al acesteia, întrucât nu prezintă un grad de risc ridicat, invocând dispozițiile art. 2 din Norma privind gradualizarea măsurilor sancționatorii, publicată în M. Of., partea I nr. 560/28.06.2006. Ulterior reclamantul a precizat acțiunea, solicitând și anularea deciziei nr. 462, apreciind că, prin această decizie, autoritatea pârâtă a recunoscut practic că a săvârșit o greșeală atunci când a aplicat sancțiunea amenzii în cuantumul maxim prevăzut de lege, iar sub pretextul unei pretinse erori materiale a dispus reducerea amenzii, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile legale pentru aplicarea unei astfel de sancțiuni. Prin întâmpinare, pârâta a răspuns apărărilor invocate de reclamant în acțiune, susținând, în esență, că actul administrativ atacat este legal și temeinic.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 6596 din 19 noiembrie 2012, a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Prin decizia nr. 311 din 2 mai 2011, în baza procesului–verbal de control din data de 20 decembrie 2010 valorificat în ședința din 18 ianuarie 2011, autoritatea pârâtă a reținut în sarcina reclamantului, comiterea contravențiilor prevăzute de art. 39 alin. (2) lit. a) și d) din Legea nr. 32/2000 privind piața de capital cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a săvârșirii următoarelor fapte: 1. „În cadrul sistemului de control intern, nu este asigurat un control adecvat asupra activității de investiții”; 2. „Nu a fost comunicată la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor vacantarea poziției deținute de coordonatorul activității de daune, in termen de 10 zile lucrătoare"; 3. „Nu a fost implementat in activitatea curenta a societății un sistem de management al riscurilor"; 4. „Nu există un sistem de raportare către departamentul de management al riscurilor și către conducerea societății a expunerilor la riscuri din cadrul fiecărei activități; 5. „În perioada verificata nu exista raportări specifice ale Comitetului de management al riscului către Consiliul de Administrație, iar in minute nu au fost stabilite masuri de control, de urmărire sau diminuare a riscurilor"; 6. „Normele interne ale societății referitoare la constituirea și menținerea rezervelor tehnice nu descriu metodologia concreta de calcul a rezervei de daune neavizate și a rezervei pentru riscuri neexpirate"; 7. „Pentru partea din activitatea IT externalizată nu există analize, din perspectiva riscurilor implicate, privind oportunitatea externalizarii”; 8. „Până la data de 07 iunie 2010 activitatea de control intern a fost coordonata de o persoana care nu avea aprobarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru îndeplinirea acestei funcții"; 9. „Din documentele cu referire la activitățile de control intern ale societății nu rezulta cărei structuri din organigrama îi sunt raportate rezultatele acțiunilor de control și care sunt măsurile întreprinse de conducerea executivă"; 10. „Nu au fost transmise la CSA, în termenul legal, procedurile in materie de cunoaștere a clientului, pentru a preveni și împiedica implicarea in operațiuni suspecte de spălare de bani și finanțare a actelor de terorism"; 11. „Normele interne privind activitatea de combatere și prevenire a spălării banilor și a finanțării terorismului nu prevăd preluarea în evidentele societății a numelui beneficiarului real și a criteriile avute în vedere pentru persoanele expuse politic"; 12. „Normele interne privind activitatea de combatere și prevenire a spălării banilor și a finanțării terorismului nu prevăd masurile care să permită identificarea, pe baza unor indicatori de risc, a categoriilor de clienți, identificarea cazurilor când se aplică măsuri suplimentare sau după caz masuri simplificate și proceduri de analiză pe bază de risc, în urma cărora sa se clasifice clienții in cel puțin 3 clase de risc"; 13. „Normele interne privind activitatea de combatere și prevenire a spătarii banilor și a finanțării terorismului nu prevăd, pentru încadrarea clienților în clasa de risc ridicat, informații referitoare la funcția publică sau funcția importantă deținută și tipul de activitate desfășurata de client"; 14. „Nu deține un sistem on-line de primire a reclamanțiilor și sesizărilor de la petenți”; 15. „Anterior datei de 03 iunie 2010 nu au fost elaborate proceduri de primire și soluționare a reclamațiilor și nu a fost deschis un registru de reclamații și sesizări"; 16. „Registrul intermediarilor în asigurări nu a fost actualizat cu toate modificările referitoare la agenții de asigurare persoane juridice"; 17. „Nu a fost efectuată ajustarea rezervei de daune pentru toate dosarele de daune și nu a înregistrat în rezerva de daune toate dosarele, atât pentru data de 31 decembrie 2009, cât și 30 septembrie 2010, fiind astfel subevaluată rezerva de daune avizate"; 18. „Primele brute subscrise privind operațiunile de coasigurare au fost înregistrate în mod eronat în contul 401 în loc de contul 405, iar contul 405 prezintă rulaje neconforme cu funcționalitatea acestuia”; 19. „Nu au fost inventariate toate elementele din activ și pasiv”; 20. „Rezerva de catastrofă nu a fost calculată corect”; 21. „Nu au fost raportate toate tranzacțiile intragrup”. 22. „În luna iulie 2009 societatea nu mai îndeplinea condițiile de lichiditate și nu a adus la cunoștință CSA diminuarea valorii coeficientului de lichiditate”. Totodată, s-a reținut că în baza aceleiași acțiuni de control, pentru abateri similare, au fost sancționate și alte persoane semnificative din conducerea Societății de Asigurări C.R. SA, în acest sens fiind deciziile nr. 308/2011, 309/2011, 310/2011, iar, în raport cu acest fapte reținute, prin decizia nr. 312/2011 a fost stabilită în sarcina Societății de Asigurări C.R. SA obligația ca, prin reprezentanții săi legali, să elaboreze un plan de măsuri detaliate, cu termene concrete și persoane responsabile care să fie aprobat de Consiliul de administrație al societății respective. Potrivit adreselor din 17 mai 2011 și din 03 iunie 2011, Societatea a transmis ordinele de plată prin care a achitat cuantumul amenzilor pentru persoanele semnificative sancționate, comunicând și faptul că luase deja măsuri de remediere și conformare, angajându-se în sensul implementării întocmai a măsurilor dispuse. Așa fiind, prima instanță a reținut astfel că Societatea de Asigurări C.R. SA nu a contestat decizia nr. 312/2011, ci a confirmat realitatea constatărilor organului de control în legătură cu unele aspecte din activitatea sa. De altfel, nici reclamantul, prin acțiunea formulată, nu contestă, în mod efectiv, faptele constatate de organele de control și reținute în sarcina sa prin decizia contestată, ci faptul că acestea sunt circumstanțiate și explicate împrejurările săvârșirii lor, susținând că, acestea privesc situații izolate, sau că se referă doar parțial la activitatea respectivă, or că, ulterior, au fost remediate sau că urmările acestora nu sunt de natură să afecteze/prejudicieze activitatea societății. Concluzionând, judecătorul fondului a reținut că faptele reținute în sarcina reclamantului ca persoană semnificativă au fost stabilite în mod legal și temeinic, făcând referire și la sentința nr. 189 din 16 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de directorul general adjunct/persoană semnificativă, sancționată prin decizia nr. 3010/2011. În ceea ce privește cererea subsidiară, de reindividualizare a sancțiunii de 10.000 RON, amendă stabilită prin decizia nr. 311/2011 rectificată prin decizia nr. 462/2012, prima instanță a reținut că autoritatea pârâtă a avut în vedere, la stabilirea sancțiunii, toate criteriile de gradualizare din normele aprobate prin Ordinul nr. 113118/2006, inclusiv urmările produse, care, în final, au condus la adoptarea de către asociații Societății a hotărârii de încetarea activității societății și de transferare a portofoliului către o altă sucursală din Marea Britanie. Referitor la solicitarea reclamantului formulată prin cererea precizatoare, prima instanța a observat că reclamantul nu a formulat critici de nelegalitate care să vizeze exclusiv decizia nr. 462/2012. De principiu, orice act administrativ, ca orice act juridic, în situația în care conține o eroare/erori materiale poată fi rectificat în privința acesteia/acestora. În speță, prin decizia nr. 462/2012 autoritatea competentă emitentă și-a rectificat propria eroare materială din decizia nr. 311/2011, în privința cuantumului amenzii aplicate, din suma de 50.000 RON în suma de 10.000 RON. Prin urmare, decizia nr. 462/2012 este legală, fiind emisă cu respectarea principiului simetriei și paralelismului actelor juridice, având în vedere că din conținutul Legii nr. 32/2006 nu rezultă existența unor norme speciale privind rectificarea erorilor materiale strecurare în actele emise de autoritatea publică pârâtă.

Recursul formulat de reclamantul T.M. împotriva sentinței nr. 6596 din 19 noiembrie 2012 a Curții de Apel București Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și art. 304 1 C. proc. civ. 3.1. Nerespectarea principiilor fundamentale de drept Intimata-pârâtă, cu încălcarea prevederilor legale, a atașat notelor scrise depuse după închiderea dezbaterilor înscrisuri la care recurentul nu a avut acces și care nu i-au fost comunicate. Recurentul are suspiciunea că notele scrise depuse de partea adversă în ultima ședință publică din 05 noiembrie 2012 cuprind, printre altele, apărări care trebuiau formulate în cuprinsul întâmpinării sau pe parcursul desfășurării litigiului, conform art. 115 pct. 3 C. proc. civ. 3.2. Au fost preluate considerentele însușite de un alt complet de judecată într-un alt dosar similar cu prezenta cauză Instanța de fond nu a procedat la o analiză proprie a cauzei dedusă judecății, iar întreaga argumentație reprezintă o reluare a considerentelor inserate de un alt complet de judecată într-o cauză similară. 3.3. Instanța de fond nu a analizat apărarea reclamantului privind nerespectarea dispozițiilor legale aplicabile în ceea ce privește dispunerea sancțiunii Recurentul-reclamant a invocat nerespectarea tuturor condițiilor prevăzute de art. 39 alin. (3) din Legea nr. 32/2000 și a art. 2, 3 și 7 din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 113118/2006 privind gradualizarea măsurilor sancționatorii. De asemenea, recurentul arată că a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 39 alin. (7) din Legea nr. 32/2000 și că judecătorul fondului nu a examinat obiecțiunile formulate de societate, conform art. 38 1 alin. (6) din Legea nr. 32/2000. Instanța de fond a reținut greșit că planul de măsuri a fost implementat prin decizia CSA de sancționare, când, în realitate acesta a fost implementat prin decizia CSA nr. 312/2011. Însăși intimata a concluzionat în procesul-verbal de control înregistrat din 20 decembrie 2010 că „riscul agregat al societății este scăzut cu tendință către mediu”. Instanța de fond a interpretat greșit situația dedusă judecății când a reținut că ulterior efectuării controlului asociații au hotărât încetarea activității societății și transferul portofoliului către societatea unui asigurator din Marea Britanie, când, prin HCA s-a dispus fuziunea prin absorbție a societății. 3.

Instanța de fond nu a analizat în concret motivul principal al acțiunii, respectiv că sancțiunea amenzii este nejustificată în raport cu aspectele constatate și concluzia însușită de intimată prin procesul-verbal de control 3.

Prejudiciul asupra interesului asiguraților sau a stabilității activității lipsește Impactul constatărilor este minimal, majoritatea deficiențelor identificate sunt pur formale, de reflectare în normele, politicile și procedurile interne a unor mecanisme existente și aplicate deja în cadrul societății. În calitate de director, recurentul a suferit un prejudiciu de imagine, fapt ce poate atrage efecte semnificative negative, greu de remediat și nejustificate în raport cu aspectele constatate. 4. Apărările formulate de intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară Prin notele scrise depuse la dosar, intimata consideră că recursul este nefondat, arătând că notele scrise, conform regulilor procedurale nu se comunică reclamantului, iar prin acestea nu s-au invocat aspecte noi. Intimata concluzionează în sensul că în dosare similare au fost invocate aceleași aspecte și susțineri ale părților. Cu privire la individualizarea măsurii sancționatorii, se apreciază că au fost respectate prevederile legale în domeniu și că decizia nr. 311/2011 este legală și temeinică. II. Considerentele Înaltei Curți – instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată Recursul este nefondat. 1.1. Critica privind încălcarea principiilor fundamentale de drept (principiul contradictorialității, dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil) nu este întrunită. Din actele dosarului rezultă că intimata-pârâtă a depus la data de 04 noiembrie 2012 note scrise însoțite de jurisprudența în domeniu. Dispozițiile C. proc. civ. nu impun comunicarea notelor scrise și nici a jurisprudenței atașate la dosar, acestea din urmă neputând fi considerate înscrisuri doveditoare în conformitate cu prevederile art. 172-176 C. proc. civ. Alăturat notelor scrise și copii ale unor hotărâri judecătorești, intimata nu a depus înscrisuri doveditoare. În ceea ce privește conținutul notelor scrise se constată că acestea cuprind dezvoltări ale apărărilor din întâmpinare și nu apărări noi, fără să fie puse în dezbaterea părților. Mai mult, însuși recurentul a depus la dosar concluzii scrise, înregistrate la 07 noiembrie 2011, după închiderea dezbaterilor neputând invoca în privința intimatei-pârâte exercitarea cu rea credință a dispozițiilor procedurale. 1.2. Preluarea considerentelor însușite de un alt complet de judecată într-un dosar similar cu prezenta cauză nu poate reprezenta un motiv de modificare sau casare a sentinței primei instanțe. În speță, în cuprinsul considerentelor sentinței recurate nu se regăsește acea reluare copy/paste invocată de recurent, de unde rezultă că motivul de recurs este nefondat. 1.3. Instanța de fond a apreciat în mod corect că decizia nr. 312/2011 prin care s-a dispus în sarcina Societății de Asigurări C.R. SA obligația elaborării unui plan de măsuri detaliate, cu termene concrete și persoane responsabile care să fie aprobat de Consiliul de administrație, nu a fost contestată, confirmând realitatea celor reținute de organele de control. Recurentul-reclamant, prin acțiunea introductivă, deși face aprecieri pur formale asupra netemeiniciei abaterilor menționate, în realitate urmărește înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment scris, întrucât neregulile constatate nu justifică aplicarea sancțiunii amenzii. Astfel, critica conform căreia prima instanță nu a analizat apărarea recurentului privind nerespectarea dispozițiilor legale aplicabile în ceea ce privește dispunerea sancțiunii este nefondată, în contextul în care cele menționate în procesul-verbal de control au rămas definitive prin necontestarea deciziei nr. 312/2011. 1.4. Cu privire la aplicarea sancțiunii amenzii în cuantum de 10.000 RON și la solicitarea de reindividualizare, prin înlocuirea cu sancțiunea avertisment scris, Înalta Curte constată că recurentului-reclamant i s-au imputat săvârșirea a nu mai puțin de 22 de contravenții prevăzute de art. 39 alin. (2) lit. a), d), f), h), k), m), o) din Legea nr. 32/2000. Conform art. 39 alin. (3) din Legea nr. 32/2000, săvârșirea oricăreia dintre faptele prevăzute la alin. (2) se sancționează cu: lit. a) – avertisment; lit. c) – amendă aplicabilă conducerii executive, etc., de la 2.500 RON la 50.000 RON. Concluzia finală a procesului-verbal de control din 20 decembrie 2010, conform căreia „riscul agregat al societății este scăzut cu tendințe către mediu” nu determină automat aplicarea sancțiunii celei mai puțin severe – avertismentul scris. Recurentul-reclamant a săvârșit un număr mare de fapte contravenționale, iar concluzia controlului a încadrat „riscul agregat al societății”, ca având o tendință spre mediu. Așadar, aplicarea unei amenzi este justificată față de numărul contravențiilor săvârșite și acea tendință a riscului către mediu. Cu privire la cuantumul amenzii, suma de 10.000 RON este proporțională cu săvârșirea faptelor, reprezentând o orientare către minim a acesteia. Transmiterea unor obiecțiuni ale societății la procesul-verbal de control nu are relevanță asupra individualizării sancțiunii, din acest motiv instanța de fond nici nu a analizat conținutul acestora. Împrejurarea neaplicării amenzii pentru fiecare contravenție nu conduce la anularea actului administrativ, recurentul-reclamant nu a dovedit nicio vătămare, iar cuantumul final se încadrează în limitele dispuse prin Legea nr. 32/2000. Având în vedere că la individualizarea sancțiunii se ține seama de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei și de conduita făptuitorului, prejudiciul minimal asupra interesului asiguraților nu poate determina aplicarea sancțiunii avertisment scris dacă au fost săvârșite 22 de fapte contravenționale. 2. Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.