ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3495/2015

Decizia

nr.

3495/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2012, reclamanții A. și SC B. SA au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea măsurii de sancționare dispuse prin Decizia nr. 377 din 21 iunie 2012 emisă de pârâtă, iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu „avertisment scris”.

1.2. Prin sentința nr. 7102 din 12 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei SC B. SA și respingerea acțiunii reclamantei, ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, admiterea acțiunii reclamantului A., în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, și anularea Deciziei nr. 377 din 21 iunie 2012 emisă de pârâtă.

1.3. Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară), iar prin decizia nr. 2448 din 27 mai 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că faptele au fost săvârșite în luna mai 2012, când s-au împlinit termenele stabilite de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru transmiterea documentației solicitate (03.05.2012, 04.05.2012 și 07.05.2012), astfel că acestora le sunt aplicabile Normele aprobate prin Ordinul Președintelui C.S.A. nr. 3/2010, potrivit principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție.

Faptele reținute constituie contravenție în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000, astfel că în mod legal s-a dispus sancționarea acestora prin Decizia C.S.A. nr. 377 din 21 iunie 2012.

Reținând că prima instanță a procedat la soluționarea cauzei, făcând verificări limitate la aspectele de nelegalitate invocate de reclamant pentru prima dată în ședința publică din data de 05.12.2012, aspecte în privința cărora criticile recurentei s-au dovedit a fi întemeiate, instanța de recurs a apreciat că se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a fi examinate motivele de nelegalitate invocate de reclamant prin acțiunea introductivă, spre rejudecare.

În rejudecare, prin sentința nr. 2796 din 21 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea privind pe reclamanții A. și SC B. SA prin Președinte al Directoratului, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

Având în vedere considerentele deciziei instanței de casare, curtea a procedat la analizarea motivelor de nelegalitate invocate de către reclamant prin acțiunea dedusa judecății, constatând următoarele:

Prin decizia nr. 377 din 21 iunie 2012, reclamantul A. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 5.000 lei, în calitate de persoană semnificativă/conducător executiv al SC B. SA, motivat de faptul că nu s-au respectat termenele în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a solicitat asigurătorului transmiterea documentației cerute, conform adreselor nr. RP/10075 din 17 aprilie 2012, nr. RP/12914 din 19 aprilie 2012, nr. RP/12963 din 20 aprilie 2012, nr. RP/13065 din 23 aprilie 2012, nr. RP/10569 din 23 aprilie 2012, nr. RP/13124 din 24 aprilie 2012 și nr. RP/10848 din 24 aprilie 2012.

Emitentul deciziei a reținut ca reclamantul a încălcat prevederile art. 3 lit. f) din Normele prudențiale referitoare la rezolvarea reclamațiilor privind activitatea asigurătorilor, reasiguratorilor și intermediarilor în asigurări și/sau reasigurări, puse în aplicare prin Ordinul nr. 3/2010, coroborate cu prevederile art. 5 lit. j) din Legea nr. 32/2000.

Situația de fapt ,astfel cum a fost reținută de pârâta C.S.A., nu a fost contestată de reclamant.

Apărările reclamantului au privit, pe de o parte, lipsa culpei sale in săvârșirea faptei, iar pe de alta parte, greșita individualizare a sancțiunii aplicate.

În legătură cu primul aspect, reclamantul a învederat instanței ca întârzierile în transmiterea documentației solicitate au avut loc ca urmare a „transformărilor/modificărilor care s-au produs la nivelul asiguratorului, incluzând preluarea portofoliului de asigurări și a unui număr foarte mare de dosare de dauna (…) care au îngreunat temporar activitatea tuturor departamentelor/direcțiilor/serviciilor implicate ale asiguratorului (…)”.

Curtea a constatat că apărarea invocată este irelevanta, atâta timp cat, în conformitate cu dispozițiile art. 6 din Ordinul nr. 3/2010, conducerea executivă a asigurătorilor, reasiguratorilor și intermediarilor în asigurări și/sau în reasigurări este direct răspunzătoare de buna organizare și desfășurare a activității de primire, evidențiere și rezolvare a reclamațiilor ce le sunt adresate, precum și de legalitatea soluțiilor adoptate și de comunicarea acestora în termenul legal către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și/sau petenți, după caz.

Cât privește greșita individualizare a sancțiunii, Curtea a constatat ca fapta săvârșită de către reclamant constituie contravenție potrivit art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000, iar în conformitate cu dispozițiile alin. (3) lit. c) ale aceluiași articol, se sancționează cu amenda de la 2.500 lei la 50.000 lei.

Reclamantul nu s-a conformat termenului de transmitere a documentației în legătură cu nu mai puțin de 7 solicitări ale C.S.A., astfel că nu se poate aprecia în mod rezonabil ca fapta sa a adus o atingere minima valorilor sociale ocrotite.

Nerespectarea de către reclamant a termenelor impuse de lege a determinat in mod esențial întârzierea în soluționarea petițiilor formulate de persoanele păgubite și, implicit, întârzierea plații despăgubirilor de către asigurator ,context in care apărarea reclamantului legată de modalitatea concreta in care au fost soluționate dosarele de dauna vizate apare,de asemenea, ca irelevantă.

În fine, curtea a constatat că amenda a fost stabilită într-un cuantum spre limita minimă a celei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită, cu luarea in considerare a tuturor circumstanțelor săvârșirii faptei, astfel cum acestea au fost redate de reclamant în acțiune și reflecta în mod corespunzător gradul de pericol social al faptei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate în esență pentru următoarele motive:

- Instanța de fond a reținut, în mod nelegal și netemeinic, ca „reclamantul nu s-a conformat termenului de transmitere a documentației în legătura cu (...) 7 solicitări ale C.S.A., context în care nu se poate aprecia că fapta sa a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite.

Sentința recurată nr. 2796 din 21 octombrie 2014 este nelegală și netemeinică prin prisma faptului că instanța de fond a considerat a fi irelevantă împrejurarea că în 6 din cele 7 situații pentru care au fost solicitate documente, dosarele fuseseră soluționate în mod favorabil pentru petenți.

Se arată că acest, demonstrează tocmai pericolul social extrem de redus al faptei recurentului, un astfel de pericol fiind, în realitate, aproape inexistent în condițiile în care la momentul comunicării documentațiilor dosarele erau soluționate favorabil petenților, iar în cinci dintre acestea despăgubirile erau deja și plătite, nefiind cauzat niciun fel de prejudiciu petenților.

- Instanța de fond a reținut în mod greșit că ar fi existat în speță „întârzieri în plata despăgubirilor” care să aducă o reală atingere valorilor sociale ocrotite, de vreme ce în cinci dintre cele șapte cazuri despăgubirile fuseseră și plătite.

- Cu privire la circumstanțele în care a fost săvârșită fapta, instanța de fond nu a reținut aspecte importante legate de situația de fapt, respectiv împrejurarea (esențială în individualizarea sancțiunii) ca toate adresele prin care pârâta solicită transmiterea notelor de fundamentare și a documentațiilor au fost emise în perioada 17.04.2012-24.04.2012 și au avut stabilite termene de răspuns în perioada 03.05.2012-07.05.2012, răspunsurile efective fiind comunicate în perioada 11.05.2012-17.05.2012, procedura de fuziune prin absorbția societății B. de către societatea C. și un număr foarte mare de dosare de daună de la fosta societate B.

Pericolul social al faptei reținut în mod eronat de instanța de fond, respectiv acela ca prin nerespectarea termenului de răspuns și pentru transmiterea documentației s-ar fi determinat soluționarea cu întârziere a petițiilor formulate de persoanele păgubite, iar prin această plata cu întârziere a despăgubirilor, este practic inexistent în condițiile în care la momentul comunicării documentațiilor dosarele erau deja soluționate în favoarea petenților, iar în cinci dintre acestea despăgubirile erau și plătite.

- Consideră recurentul că menținerea sancțiunii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 8 din Normele puse in aplicare prin Ordinul nr. 3/2010, potrivit cărora aplicarea măsurilor sancționatorii se dispune numai în măsura în care din analiza notei de fundamentare rezultă că prin soluția adoptată nu sunt protejate interesele asiguraților/păgubiților.

- De asemenea, se arată cu privire la conduita făptuitorului și circumstanțele personale ale acestuia, se arată că instanța de fond nu le-a analizat în mod corect și complet, reținând în mod eronat că sancțiunea aplicată „reflectă în mod corespunzător gradul de pericol social al faptei” și ignorând aspecte extrem de importante referitoare la individualizarea și aplicarea sancțiunii, mai exact faptul că recurentul s-a asigurat că toate dosarele ce au făcut obiectul reclamațiilor au fost soluționate, lucru care s-a și realizat în speță, precum și faptul că recurentul nu a mai fost anterior sancționat, că deține o vastă experiență profesională și cunoștințe de specialitate deosebite, că a manifestat permanent o atitudine profesională corectă în desfășurarea activității și a dispus imediat măsuri pentru remedierea oricăror nereguli și pentru soluționarea reclamațiilor, iar față de aceste împrejurări atingerea adusă valorilor sociale prin fapta reținută este practic inexistentă.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Reclamantul A., în calitate de persoană semnificativă/conducător executiv al SC B. SA, a supus controlului de legalitate Decizia nr. 377 din 21.06.2012 emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în condițiile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare.

Faptele reținute în sarcina reclamantului au vizat încălcarea obligației instituite de art. 3 lit. f) din Normele aprobate prin Ordinul Președintelui C.S.A. nr. 3/2010, respectiv aceea de a transmite pentru fiecare reclamație primită de la autoritatea de supraveghere, o notă de fundamentare întocmită de colectivul de analiză și soluționare a reclamației, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea solicitării sau în termenul precizat în mod expres în solicitare.

Prin Decizia nr. 377 din 21 iunie 2012, reclamantul A. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 5.000 lei, în calitate de persoană semnificativă/conducător executiv al SC B. SA, motivat de faptul că nu s-au respectat termenele în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a solicitat asigurătorului transmiterea documentației cerute.

- Referitor la motivele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant și anume lipsa culpei și greșita individualizare a sancțiunii, se constată că instanța de fond le-a analizat conform dezlegărilor date în decizia de casare nr. 2448/2014.

În argumentele aduse de recurentul-reclamant privind lipsa culpei sale, acesta arată că au fost soluționate în mod favorabil 6 din 7 situații pentru care au fost solicitate documentațiile de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, iar în 5 dintre acestea au fost deja plătite despăgubirile.

Așa cum corect a reținut instanța de fond, situația de fapt așa cum a fost reținută de pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor nu a fost contestată de recurentul-reclamant.

Prin urmare, transmiterea notelor de fundamentare și a documentațiilor au fost comunicate cu întârziere încălcându-se termenele exprese prevăzute de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în lumina prevederilor art. 3 lit. f) din Ordinul nr. 3/2010 (chiar dacă o perioada scurtă de timp). Împrejurarea că societatea SC B. SA a fost absorbită de către societatea C. prin fuziune, ar putea constitui o circumstanță pentru individualizarea sancțiunii dar nu pentru lipsa culpei recurentului-reclamant în condițiile în care art. 6 din Ordinul nr. 3/2010 prevede: „conducerea executivă a asiguratorilor este direct răspunzătoare de buna organizare privind soluționarea reclamațiilor și de comunicarea soluțiilor adoptate în termen legal către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor sau petenți.”

- Referitor la individualizarea sancțiunii aplicate reclamantului-recurent în calitate de persoană semnificativă/conducător executiv la SC B. SA.

În ceea ce privește lipsa culpei în săvârșirea faptei reținute de reclamantul-recurent, aceasta nu poate fi reținută, având în vedere caracterul răspunderii contravenționale în acest caz care este angajată și în cazul culpei sau al intenției, al acțiunii sau omisiunii așa cum arată prevederile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 32/2000.

Potrivit art. 39 alin. (6) din Legea nr. 32/2000 „La individualizarea sancțiunii se va ține seama de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei și de conduita făptuitorului”.

Se constată că nerespectarea termenului prevăzut de art. 3 lit. f) din Ordinul nr. 3/2010 pentru comunicarea Notei de fundamentare, a dosarului de daune și a condițiilor de asigurare determină în principiu soluționarea cu întârziere a reclamațiilor persoanelor păgubite, respectiv întârzierea plății despăgubirii de către asigurator către persoanele îndreptățite.

Este real faptul că întârzierile în comunicarea documentațiilor cerute de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor nu sunt foarte mari și că pentru un număr de 5 dosare din 7 s-au achitat despăgubiri către persoanele păgubite, dar acest fapt nu face ca urmarea produsă ca o componentă a individualizării sancțiunii să fie apreciată ca minimă având în vedere scopul legii și apărarea valorilor sociale ocrotite, fiecare dosar de daună și cerere de despăgubire trebuind să fie rezolvate rapid și temeinic sub toate aspectele. De menționat este și faptul că amenda aplicată recurentului-reclamant era oricum orientată către minim.

Prin urmare, se constată că motivele de recurs invocate de reclamant nu sunt fondate și că instanța de fond a analizat în mod corect motivele de nelegalitate invocate de acesta în lumina îndrumărilor din decizia de casare.

Soluția adoptată în recurs și temeiul legal al acesteia

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau a art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 2796 din 21 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 noiembrie 2015.