ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2260/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, la data de 25 septembrie 2013, reclamantul M.T. a formulat,

în contradictoriu cu pârâta A.S.F., plângere împotriva deciziei din 29 august 2013

emisa de Președintele A.S.F. prin care reclamantul a fost sancționat cu amenda în

cuantum maxim de 50.000 RON pentru presupusa încălcare a dispozițiilor legale privind

activitatea de asigurare, solicitând anularea deciziei A.S.F. ca urmare a dispunerii

nelegale a măsurii sancționatorii cu amenda; iar în subsidiar, modificarea deciziei

prin înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului scris, ca urmare

a dispunerii nelegale a măsurii sancționatorii cu amendă.

Prin sentința nr. 158 din 22 ianuarie 2014,

Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins plângerea formulată de reclamantul M.T., în contradictoriu cu pârâta A.S.F.,

ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs

reclamantul T.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate

în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurentul-reclamant

a susținut în esență că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art.

39 alin. (7) din Legea nr. 32/2000, fără a observa că în aplicarea sancțiunii nu

au fost respectate principiile și mecanismele cumulului juridic, ceea ce atrage

nulitatea deciziei atacate.

A susținut recurentul că prin aceeași decizie

i s-au constatat mai multe contravenții și pe cale de consecință sancțiunea rezultantă

trebuia să fie cea prevăzută de art. 39 alin. (7) din Legea nr. 32/2000, respectiv

amenda prevăzută pentru contravenția cea mai gravă, conform principiului cumulului

juridic.

În ceea ce privește netemeinicia presupuselor

abateri menționate în cuprinsul deciziei, recurentul a susținut că instanța de fond

a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 2 lit. A) pct. 11

1

din

Legea nr. 32/2000 întrucât a fost sancționat pentru nereguli care nu țin de responsabilitățile

de serviciu ale Directorului General ci pentru fapte care țin de responsabilitățile

de serviciu ale unei alte persoane semnificative sau pentru fapte care țin de modul

în care salariații diferitelor departamente și-au îndeplinit activitatea.

Recurentul-reclamant a criticat sentința

atacată susținând că instanța de fond a interpretat greșit, raportat la elementele

circumstanțiale ale speței deduse judecății, criteriile prevăzute de Norma aprobată

prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 113118/2006, în sensul

că sancțiunea aplicată a fost nelegal dozată și a solicitat înlocuirea sancțiunii

amenzii cu avertismentul scris, apreciind că prin acțiunile întreprinse chiar înainte

de aplicarea amenzii, în vederea îmbunătățirii activității societății, aspectele

constatate în urma controlului efectuat nu întrunesc elementele prevăzute de

art. 2 din Legea nr. 32/2000 și a solicitat înlocuirea sancțiuni amenzii cu aplicarea

unui avertisment scris.

Intimata A.S.F. Sectorul Asigurărilor-Reasigurărilor,

sucdesoare în drepturi și obligații a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a

formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea

hotărârii pronunțate de instanța de fond, ca legală și temeinică.

Examinând sentința atacată, în raport de

criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză Înalta Curte constată

că recursul formulat este nefondat având în vedere considerentele expuse în continuare.

Astfel, în ceea ce privește criticile recurentului-reclamant

privind nerespectarea în aplicarea sancțiunii a principiilor și mecanismului cumulului

juridic, invocând în acest sens prevederile O.U.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic

al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare precum și a dispozițiilor

art. 39 alin. (7) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea

asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare cât și ale art. 2 din Normele

privind gradualizarea măsurilor sancționării puse în aplicare prin Ordinul președintelui

Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 113118/2006 instanța de control judiciar

le apreciază ca, fiind nefondate întrucât dispozițiile O.G. nr. 2/2001 nu sunt aplicabile

în cazul contravențiilor prevăzute de Legea nr. 32/2000, articolul 39 alin. (9)

din forma inițială a legii fiind abrogat.

Normele privind gradualizarea măsurilor

sancționatorii puse în aplicare prin Ordinul Președintelui Comisiei de

Supraveghere a Asigurărilor nr. 113118/2006 au fost emise în aplicarea legii speciale,

conform art. 39 alin. (2) din Legea nr. 32/2000 cu modificările și completările

ulterioare.

La data elaborării acestora, textul

art. 10 din Norme cuprindea aceleași dispoziții ca și cele ale legii speciale în

baza cărora au fost emise, respectiv art. 39 alin. (1) din lege, ulterior acest

articol fiind abrogat prin art. I pct. 36 din Legea privind aprobarea O.U.G.

nr. 117/2007 pentru modificarea alin. (9) al art. 35 din Legea nr. 32/2000.

Prin urmare, prevederile art. 10 din Normele

puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a

Asigurărilor nr. 113118/2006 au fost abrogate implicit ca urmare a abrogării textului

din actul normativ în baza căruia au fost emise.

Contrar celor susținute de recurentul-reclamant

Curtea constată că în mod corect s-a reținut de către judecătorul fondului că în

speță sunt aplicabile dispozițiile legii speciale respectiv dispozițiile art. 39

alin. (7) din Legea nr. 32/2000, potrivit căruia „în cazul constatării săvârșirii

a două sau mai multe contravenții se aplică amenda prevăzută pentru contravenția

cea mai gravă”, fiind suficientă aplicarea acestei amenzi fără a fi necesară stabilirea

cuantumului amenzii pentru fiecare din contravențiile reținute, această mențiune

nefiind o mențiune obligatorie în raport de prevederile art. 8 alin. (2) lit. k

1

)

din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Nici criticile recurentului-reclamant cu

privire la netemeinicia abaterilor menționate în cuprinsul deciziei contestate și

lipsa vinovăției directe a persoanei sancționate nu pot fi primite întrucât astfel

cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, respectiv procesul-verbal de

control din 17 iunie 2013 și anexele acestuia, cât și decizia contestată din 29

august 2013, abaterile reținute vizează deficiențe majore ale modului de organizare

al activității în cadrul societății controlate, pentru care recurentul-reclamant

este răspunzător acesta având calitatea de persoană semnificativă, conducător executiv

și prin urmare toate obligațiile legale ce decurg din această calitate, inclusiv

responsabilități privind monitorizarea funcționării eficiente a sistemului de control

intern conform art. 36 alin. (1) din Normele puse în aplicare prin Ordinul președintelui

Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 18/2009, fiind de asemenea direct răspunzător

de buna organizare și desfășurare a activității de primire, evidențiere și rezolvare

a petițiilor, conform art. 6 din Normele puse în aplicare prin Ordinul președintelui

Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 11/2012.

În ceea ce privește criticile formulate

de recurent cu privire la faptul că sancțiunea aplicată ar fi fost nelegal dozată

și că pentru „presupusele nereguli” se impunea aplicarea unei măsuri cu avertisment

scris, instanța de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate, având în vedere

dispozițiile art. 2 alin. (1) din Normele privind gradualizarea măsurilor sancționatorii

puse în aplicare prin Ordinul nr. 119118/2006, potrivit cărora măsurile sancționatorii

pot fi aplicate fie gradual, fie direct, ținându-se seamă de interesul asiguraților,

categoriile de asigurări practicate, gradul de pericol social al faptei săvârșite,

împrejurările săvârșirii faptei, circumstanțele personale reale ale săvârșirii faptei,

celelalte date înscrise în referatul de constatare/procesul-verbal, alte considerente

de oportunitate, evaluări și analize calitative.

Din perspectiva acestor dispoziții legale,

Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată că în raport

de gravitatea faptelor constatate prin decizia contestată, aplicarea sancțiunii

amenzii în cuantumul maxim prevăzut de lege este justificată.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată

că recurentul-reclamant a mai fost sancționat anterior cu amendă în valoare de 10.000

RON pentru aceleași fapte vizând controlul intern și modul de soluționare a petițiilor,

contestația sa împotriva deciziei de sancționare fiind respinsă irevocabil prin

decizia civilă nr. 29128 din 19 iunie 2014.

Având în vedere toate aceste considerente,

Înalta Curte reținând că sentința atacată este legală și temeinică, în cauză nefiind

incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.

proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ va respinge recursul formulat

în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.M. împotriva

sentinței nr. 158 din 22 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2

iunie 2015.