ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4059/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 29 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Arad, secția civilă, reclamanta F.A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român, prin Administrația Financiară Arad, să se stabilească caracterul politic al condamnării soțului său, decedat la data de 28 octombrie 1988, care a fost condamnat la 3 ani închisoare corecțională pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinei sociale, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 209, partea II lit. b) și c) C. pen. și pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a graniței, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 367 alin. ( IV) C. pen.

precum și la amendă corecțională de 6.000 lei, cu aplicarea dispozițiilor art. 101 C. pen., în baza sentinței penale nr. 900 din 20 octombrie 1951 pronunțată în dosarul nr. 786/1951 de către Tribunalul Militar Galați; a solicitat acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă și familia sa în cuantum de 200.000 RON. In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a absolvit Facultatea de drept din Cluj, promoția 1959 și a fost repartizată procuror, iar ulterior judecător, fiind înlăturată din justiție pe considerente politice, datorită faptului că soțul său avea în antecedente o condamnare de 3 ani cu caracter politic, lucru necunoscut de aceasta. Reclamanta a mai arătat că organele din Ministerul Justiției au dovedit clemență și au transferat-o la Notariatul de Stat Arad, unde a rămas până la pensionare, însă viața sa, a fost mai mult decât o condamnare, fiind permanent supravegheată.

Prin sentința civilă nr. 139 din 25 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Arad, secția civilă, în dosarul nr. 3774/108/2009, a fost admisă acțiunea reclamantei și a fost obligat pârâtul să achite acesteia suma de 200.000 RON. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că soțul reclamantei, defunctul F.I., decedat la data de 28 octombrie 1988, a fost condamnat politic (administrativ) pentru opiniile sale prin sentința penală nr. 900 din 20 octombrie 1951 a Tribunalului Militar Galați, la pedeapsa de 3 ani închisoare corecțională pentru uneltire contra ordinei sociale prev. de art. 209 partea II lit. b) și c) C. pen., 3 ani interdicție corecțională și amendă de 2000 lei, fiind deținut în Penitenciarul Gherla, iar din anul 1952 până la data de 5 mai 1954 a fost transferat în Penitenciarul Galați, de unde a fost eliberat la expirarea pedepsei.

Prima instanță a mai reținut că reclamanta, absolventă a Facultății de Drept, a avut de suferit de pe urma condamnării soțului său, în sensul că, după ce a fost repartizată ca procuror, i-a fost schimbată repartiția în funcția de judecător la Tribunalul Moldova Nouă Regiunea Banat, apoi la Tribunalul Oravița, ulterior fiind transferată în funcția de notar, ca urmare a căsătoriei cu F.I., suferind un prejudiciu material ce a constat în diferența de valoare dintre pensia la care ar fi avut dreptul în calitate de magistrat și cea pe care o are în prezent, singura reparație materială de care beneficiază fiind indemnizația de 200 lei lunar acordată conform Decretului lege nr. 118/1990 din data de 1 noiembrie 1993. Instanța de fond a mai reținut că reclamanta a suferit si un prejudiciu moral incomensurabil, fiind supravegheată tot timpul și umilită, a fost judecată pentru Legea nr. 18/1968 pentru justificarea averii, cu toate că nu avea decât o casă la țară, iar proprietara imobilului în care locuia familia acesteia a fost tot timpul interogată cu privire la modul de viață al familiei reclamantei și al relațiilor de prietenie.

Tribunalul a constatat că prin condamnarea politică suferită de către soțul reclamantei, i s-a cauzat acesteia și un prejudiciu nepatrimonial, constând în excluderea din corpul judecătoresc și trecerea, aproape forțată, în funcția de notar, l-au fost afectate activitatea profesională și relațiile sociale, fiind umilită și spunându-i-se că „este ținută din milă pentru că are doi copii de crescut", împrejurări care i-au creat un profund disconfort psihic.

Tribunalul a constatat că dispozițiile prev. de art. 1 și art. 6 din Decretul nr. 199/1950 pentru care a fost condamnat soțul reclamantei la pedeapsa de 3 ani închisoare se regăsesc în prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 și că, dat fiind caracterul politic al măsurii administrative la care acesta a fost supus, rezultă din însăși actul normativ în baza căruia a fost condamnat și încarcerat, că nu mai este necesară procedura instituită de art. 4 din același act normativ mai sus amintit, reclamanta putându-se adresa instanței de judecată în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009.

In atare condiții, instanța de fond a constatat îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de dispozițiile art. 998 și urm. C. civ., impunându-se repararea de către stat, prin Ministerul Finanțelor Publice, a pagubei suferită de către reclamantă, cu luarea în considerare a criteriilor de stabilire a prejudiciului statuate de practica CEDO în materie și a daunelor morale de care au beneficiat alte persoane în situații similare. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad — în reprezentarea Ministerul Finanțelor Publice București, ca reprezentant al Statului Român, solicitând admiterea lui, schimbare în tot a sentinței civile în sensul respingerii acțiunii civile formulate de reclamanta F.S., ca neîntemeiată și nedovedită.

In subsidiar, pârâta a solicitat reducerea despăgubirilor stabilite și acordate reclamantei, care sunt exagerat de mari și nu presupun o cuantificare rezonabilă raportat la prejudiciul suferit și la starea de fapt reținută în cauză. Pârâta a mai arătat că instanța de fond nu a ținut cont de împrejurarea că reclamanta a beneficiat și dispozițiile Decretului-lege nr. 118/1990, fiind încălcate prevederile art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009. Prin decizia civilă nr. 163/A.

din 20 mai 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul pârâtei și a recuantificat daunele morale acordate reclamantei la suma de 70.000 RON, reținând, în esență, că raportat la criteriile în echitate în stabilirea prejudiciului moral stabilite de practica CEDO, de probatoriul administrat în cauză și de faptul că reclamanta nu a fost privată de posibilitatea de a-și desfășura activitatea conform pregătirii de specialitate, aceasta beneficiind și de o indemnizație acordată în baza Decretului nr. 118/1990, suma de 200.000 lei este nejustificat de mare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, formulând următoarele critici: I. În mod greșit instanțele nu au pus în vedere reclamantei să depună sentințele de condamnare cu mențiunea „caracterului politic", obligație ce revenea potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 221/2009, la dosarul cauzei regăsindu-se doar extrase din hotărârile arătate și nu au dispus reconstituirea dosarului în care s-a pronunțat hotărârea de condamnare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009; II. Cercetarea aspectelor de fapt ale cauzei și acordarea daunelor morale exclusiv pe baza afirmațiilor nedovedite ale reclamantei; III.

Neluarea în considerare, la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate reclamantei, a drepturilor de care a beneficiat aceasta în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990, respectiv, nu s-a procedat la stabilirea exactă a sumelor acordate în baza acestui act normativ; IV. Greșita apreciere asupra cuantumului despăgubirilor, exagerat în raport de prejudiciul suferit și de facilitățile de care beneficiază reclamanta în temeiul unui alt act normativ de reparație, respectiv, Decretul nr. 118/1990, de plafonarea introdusă prin O.U.G. nr. 62/2010 și de atenuarea adusă suferinței reclamantei prin trecerea timpului/aproximativ 50 de ani), suma acordată transformând procedura reparatorie într-o îmbogățire fără justă cauză.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru argumentele ce se vor arăta: I. Ca situație de fapt stabilită pe bază de probe, ce nu poate fi reevaluată în recurs față de actuala structură a art. 304 C. proc.

civ., s-a reținut în etapele procesuale anterioare că reclamanta este persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 221/2009, în sensul că în urma condamnării soțului său, F.I., prin sentința penală nr. 900 din 20 octombrie 1951 a Tribunalului Militar Galați, la pedeapsa de 3 ani închisoare corecțională pentru uneltire contra ordinei sociale, infracțiune prevăzută de art. 209 partea II lit. b) și c) C. pen., 3 ani interdicție corecțională și amendă de 2000 lei, despre care reclamanta nu a avut cunoștință anterior căsătoriei, aceasta a fost transferată politic din funcția de judecător, în cea de notar, suferind un prejudiciu material constând în diferența dintre pensia corespunzătoare profesiei de notar, raportat la cea aferentă profesiei de magistrat, precum și un prejudiciu moral constând în excluderea din corpul judecătoresc, permanenta supraveghere de către organele de securitate, aspecte ce i-au afectat în mod grav viața socială, onoarea și reputația.

In acest sens, reclamanta a depus la dosarul cauzei atât dovezile din care a rezultat caracterul politic de drept al condamnării defunctului său soț (copia sentinței penale de condamnare - fila 3 dosar fond, copia fișei matricole a acestuia-fila 55 dosar fond), cât și dovezile privind natura politică a schimbării sale din funcție (copie carnet de muncă-filele39-49 dosar fond, adresa nr. 22279/2000 emisă de Direcția Organizare și Resurse Umane pentru Instanțele Judecătorești - fila 32 dosar fond), fiind de necontestat că aceasta a suferit prejudicii materiale și morale care i-au afectat în mod negativ viața socială, profesională și familială.

Instanța de fond a statuat în mod corect că, dat fiind că natura politică a condamnării la care a fost supus soțul reclamantei rezultă din însăși actul normativ în baza căruia acesta a fost condamnat și încarcerat [dispozițiile art. 1 și art. 6 din Decretul nr. 199/1950 regăsindu-se în prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009], nu a mai fost necesară procedura instituită prin art. 4 din lege, astfel încât critica recurentului-pârât vizând obligația instanței de a lua toate măsurile pentru obținerea sau, după caz, reconstituirea dosarului în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare, nu poate fi primită. De altfel prin neîndeplinirea acestei obligații de către instanțele anterioare nu s-ar fi produs nici o vătămare recurentului-pârât, în condițiile în care la dosar a fost depusă hotărârea de condamnare a soțului reclamantei, pe care recurentul-pârât nu o contestă.

In aceste circumstanțe, încălcarea dispozițiilor legale menționate este irelevantă în pronunțarea soluției în cauză și nu poate conduce la modificarea hotărârii recurate pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. II. Criticile legate de modalitatea de administrare și evaluare a probatoriilor reprezintă chestiuni de fapt ce nu pot fi analizate prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, în cadrul căruia instanța de control judiciar analizează exclusiv chestiuni de nelegalitate ale hotărârilor anterioare și nu chestiuni de netemeinicie. III. Drepturile prevăzute și acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 republicat, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă ele însele măsuri cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au fost persecutate din motive politice, ce trebuie avute în vedere la cuantificarea daunelor morale, dar a căror acordare nu determină de plano respingerea acțiunii reclamantei.

Art. 5 alin. (1) lit. a) teza a II -a din Legea nr. 221 /2009 prevede că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 și al O.U.G. nr. 214/1999. Cât timp instanțele anterioare au reținut că reclamanta beneficiază de o compensație pentru condamnarea cu caracter politic suferită de defunctul său soț în perioada regimului comunist, acordată în baza Decretului-lege nr. 118/1990, față de care s-au administrat probatorii în cauză, nu se poate reține că la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate în prezenta cauză nu s-a avut în vedere criteriul legal prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Legea nr. 221/2009.

IV. Critica referitoare la cuantumul sumei acordate drept despăgubire este, de asemenea, neîntemeiată, întrucât în respectarea principiilor proporționalității și echității, deși reclamanta a investit instanța cu o solicitare având ca obiect suma de 200.000 Ron, cerere admisă de prima instanță astfel cum a fost formulată, instanța de apel a operat o ajustare a acestor pretenții, acordând suma de 70.000 de Ron, reprezentând o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă, fără a se constitui într-un venit nejustificat pentru aceasta. Despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei, o categorie juridică cu caracter special, nu poate fi refuzată solicitantului pentru considerente pur formale, respectiv, pentru imposibilitatea stabilirii unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie.

Repararea daunelor morale este și trebuie să fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale al căror scop este acela ca, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere reclamantului o anumită satisfacție pentru suferințele îndurate. Prejudiciile morale nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani întrucât viața, onoarea, reputația, etc., nu pot fi evaluate în bani, existând practic, o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului și caracterul patrimonial al despăgubirii.

Jurisprudența instanței de contencios european a statuat că reparația trebuie să fie una echitabilă, respectiv, pe de o parte să nu constituie un temei al îmbogățirii, întrucât în caz contrar s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, iar pe de altă parte, în stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avută în vedere natura drepturilor subiective nepatrimoniale afectate care, strâns legate de personalitatea umană, dau dimensiune acesteia. Sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie să fie exagerate, pentru că ele vin să asigure nu o reparație materială, ci o compensație morală pentru o suferință morală, iar din această perspectivă instanța de apel a statuat în mod corect atunci când a redimensionat cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei de la 200.000 Ron, astfel cum se solicitase prin cererea introductivă de instanță, la 70.000 Ron sumă ce reprezintă o satisfacție echitabilă în raport de prejudiciul suferit de reclamantă.

Obiectul judecății în prezenta cauză îl constituie afectarea unor valori de ordin moral, iar faptul că reclamanta a fost transferată din funcția de magistrat în cea de notar, fiind exclusă forțat din corpul judecătoresc, ca urmare a condamnării politice suferite de soțul său anterior căsătoriei, reprezintă o împrejurare de natură să creeze un profund disconfort psihic, influențând în mod negativ onoarea și reputația acesteia, relațiile sociale și profesionale, vătămare ce atrage reparația reglementată prin Legea nr. 221/2009 și față de care cuantumul despăgubirilor acordate de instanța de apel este unul just. Referitor la afirmațiile recurentului-pârât potrivit cărora instanțele ar fi trebuit să țină seama de limitările sumelor stabilite cu titlu de daune morale introduse prin O.U.G.

nr. 62/2010, această reglementare este în contradicție cu principiul egalității și interzicerii discriminării așa cum este prevăzut în Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană care, în art. 1 statuează că „exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație". In special, sfera suplimentară de protecție stabilită de art. 1 se referă la cazurile când o persoană este discriminată în exercitarea unui drept specific acordat acesteia în temeiul legislației naționale sau în exercitarea unui drept care poate fi dedus dintr-o obligație clară a unei autorități publice în conformitate cu legislația națională, adică în cazul în care o autoritate publică, în temeiul legislației naționale, are obligația de a se comporta de o anumită manieră (a se vedea cauza Thorne vs. The United Kingdom, adoptată în 2009). Având în vedere că atunci când există contradicție între legea română și Convenție prioritatea se acordă celei din urmă, și că tratamentul juridic diferențiat aplicat celor care se consideră îndreptățiți la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit printr-o condamnare politică,

în funcție de momentul în care hotărârea pronunțată de instanță privind dreptul la despăgubiri rămâne definitivă, afectează dreptul persoanelor ce s-au adresat instanțelor ulterior acestui moment, critica recurentului-pârât nu poate fi primită. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, împotriva deciziei nr. 163/A din 20 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 mai 2011.