ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3726/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3726/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Circumstanțele cauzei. Soluția
primei instanțe
Prin încheierea
de ședință din data de 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția
contencios administrativ și fiscal,
a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a
executării Deciziei nr. 565 din 23 septembrie 2009 emisă de D.G.F.P. Timiș și A.N.A.F.,
formulată de reclamanta SC A.I. SRL în contradictoriu cu autoritățile pârâte
emitente.
Pentru
a hotărî astfel, instanța a reținut că
dintre
cele trei condiții ce se cer a fi îndeplinite pentru a se dispune suspendarea
executării actului administrativ, respectiv
: i) reclamantul să fi
introdus acțiunea având ca obiect anularea în tot sau în parte a actului
administrativ a cărui suspendare o solicită; ii) să existe un caz bine justificat
și iii) măsura suspendării să fie necesară pentru prevenirea unei pagube
iminente, numai prima condiție este îndeplinită, întrucât reclamanta a sesizat
prin aceeași cerere Curtea de Apel Timișoara și cu acțiunea având ca obiect
anularea actelor administrative a căror suspendare o solicită.
În ceea ce privește
cerința cazului bine justificat, instanța a apreciat că nu sunt incidente
dispozițiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora prin
„cazuri bine justificate” se înțeleg împrejurările legate de starea de fapt și
de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința
legalității actului administrativ.
În acest
sens s-a reținut că organul fiscal a calculat impozit pe profit, TVA și
accesoriile aferente în cuantum de 1.036.288 lei, stabilindu-se în urma unor
verificări încrucișate la SC R.C.I. SRL Calafat, caracterul fictiv al unei
operațiuni înregistrate în contabilitatea reclamantei ca și cheltuială
deductibilă, dar neregăsită în contabilitatea SC R.C.I. SRL Calafat, către care
se susține că s-a efectuat plata sumei reprezentând cheltuială deductibilă.
Privitor la cea
de a treia condiție, respectiv „paguba iminentă”, instanța a constat că
emiterea somațiilor de plată ori instituirea sechestrului asigurător, nu conduc
în mod automat la concluzia iminenței unei pagube, demersurile organelor
fiscale reprezentând măsuri asigurătorii apte să păstreze în patrimoniul
societății bunuri care să garanteze îndestularea creanței.
Concluzionând,
instanța de fond a arătat că afirmația potrivit căreia bunurile societății ar
fi fost scoase la licitație publică nu este susținută de dovezi în acest sens,
iar susținerile vizând contextul financiar dificil nu pot fi reținute ca fiind
suficiente în dovedirea riscului producerii unui „prejudiciu material viitor și
previzibil”, astfel cum acest termen este definit în art. 2 lit. ș) din Legea nr.
554/2004.
Recursul formulat
de recurenta - reclamantă.
Împotriva
acestei încheieri în termen legal a declarat recurs reclamanta SC A.I. SRL.
În esență, prin
motivele de recurs dezvoltate recurenta - reclamantă a susținut că prima
instanță, în mod eronat, a apreciat neîndeplinirea cerinței cazului bine
justificat, în accepțiunea art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, intrând în
mod nepermis și nelegal pe fondul cauzei și preluând argumentele organului
fiscal.
Acțiunea introductivă
cuprindea suficiente argumente de fapt și de drept, detaliate, care însă au fost
complet ignorate de prima instanță.
S-a mai arătat
de către recurentă că și paguba iminentă este dovedită, în cauză impunându-se
admiterea cererii de suspendare a executării actelor administrativ fiscale
arătate, date fiind și dificultățile financiare cu care se confruntă societatea
datorită blocajului în piață și având în vedere sumele considerabile care fac obiectul
actelor fiscale ce trebuie raportate la cifra de afaceri.
Dezvoltând
succint starea de fapt a operațiunilor în argumentarea cazului bine justificat
și a îndoielii asupra legalității actului fiscal și sintetizând cu privire la îndeplinirea
celor două cerințe distinct examinate de prima instanță, recurenta - reclamantă
a arătat că prin cererea de chemare în judecată a probat existența unui „caz
bine justificat” raportat la blocajul financiar demonstrat, la realitatea unor
creanțe nerecuperate, în detaliu prezentate, reduceri de personal, paguba
iminentă fiind dovedită prin demararea procedurii de executare silită și
scoaterea la licitație a imobilelor societății la care se adaugă situația dificilă
specifică a societății reclamante, amenințată cu falimentul.
3.
Considerentele și soluția instanței de recurs
Recursul nu
este fondat.
Examinând
sentința atacată raportat la actele și lucrările dosarului, față de prevederile
legale incidente și prin prisma criticilor recurentei - reclamante, Înalta Curte
reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304
cu referire la art. 304
1
C. proc. civ., de natură a atrage fie
modificarea, fie casarea încheierii pronunțate de prima instanță, în considerarea
celor în continuare arătate.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea
nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube
iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a
emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să
ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului
administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.
Pentru a admite așadar o cerere de
suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală,
executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze
îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin. (1)
menționat, la care se adaugă și o cerință de ordin procedural suspendarea
executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.
Îndeplinirea condițiilor cazului
bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii
judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza
circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere
indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă
verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Cazul bine justificat este definit
de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare
legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă
asupra legalității actului administrativ.
Îndoiala serioasă asupra legalității
actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări
sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării
executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este
permisă prejudecarea fondului litigiului.
În cauză, criticile recurentei nu
sunt fondate întrucât nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne
prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal, ci implică, în mod
evident o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății.
În acord cu cele reținute și de
prima instanță, Înalta Curte a apreciat că nu este îndeplinită condiția
referitoare la cazul bine justificat prin simplul fapt al invocării culpei
co-contractantului SC R.C.I. SRL în stornarea facturii emise. De altfel și
modalitatea în care, în cuprinsul cererii de recurs au fost prezentate
elementele de fapt referitoare la această operațiune demonstrează implicit că o
deplină clarificare și evaluare a aspectelor învederate nu se poate realiza decât
cu ocazia soluționării acțiunii de fond, în anularea actelor administrative
atacate.
Prin urmare, în mod corect instanța
de fond a apreciat că nu a fost dovedită îndeplinirea condiției „cazului bine
justificat”, astfel cum este acesta definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din
Legea nr. 554/2004.
Cât privește criticile referitoare
la îndeplinirea condiției pagubei iminente, Înalta Curte constată, de asemenea,
că argumentele reținute în sentința atacată sunt fondate, pentru că paguba
iminentă nici nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe
concludente. După cum constant a reținut Înalta Curte în jurisprudența sa în
materie, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este
dovedită și demonstrată nici prin simpla susținere că plata sau cuantumul mare
al sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul
acesteia. În caz contrar s-ar ajunge la concluzia că această cerință este
presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce
ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării
actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.
Așa fiind, nici susținerile privind
începerea procedurii executării silite asupra bunurilor mobile și imobile din
patrimoniul intimaților - reclamanți nu se încadrează în definiția pagubei iminente,
întrucât instituirea sechestrului asigurator nu lipsește pe aceștia de
folosința bunurilor imobile menționate în decizia de instituire a măsurilor
asiguratorii.
În concluzie, în raport de cele
reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod corect că nu sunt
îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de
suspendare a actului administrativ fiscal în cauză.
Având în vedere toate considerentele
expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu
art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va
admite recursul, va respinge ca nefondat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
recurenta - reclamantă SC A.I. SRL Timișoara împotriva Încheierii de ședință din
data de 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de
contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 21 septembrie 2010.