ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3726/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

primei instanțe

Prin încheierea

de ședință din data de 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal,

a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a

executării Deciziei nr. 565 din 23 septembrie 2009 emisă de D.G.F.P. Timiș și A.N.A.F.,

formulată de reclamanta SC A.I. SRL în contradictoriu cu autoritățile pârâte

emitente.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut că

dintre

cele trei condiții ce se cer a fi îndeplinite pentru a se dispune suspendarea

executării actului administrativ, respectiv

: i) reclamantul să fi

introdus acțiunea având ca obiect anularea în tot sau în parte a actului

administrativ a cărui suspendare o solicită; ii) să existe un caz bine justificat

și iii) măsura suspendării să fie necesară pentru prevenirea unei pagube

iminente, numai prima condiție este îndeplinită, întrucât reclamanta a sesizat

prin aceeași cerere Curtea de Apel Timișoara și cu acțiunea având ca obiect

anularea actelor administrative a căror suspendare o solicită.

În ceea ce privește

cerința cazului bine justificat, instanța a apreciat că nu sunt incidente

dispozițiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora prin

„cazuri bine justificate” se înțeleg împrejurările legate de starea de fapt și

de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ.

În acest

sens s-a reținut că organul fiscal a calculat impozit pe profit, TVA și

accesoriile aferente în cuantum de 1.036.288 lei, stabilindu-se în urma unor

verificări încrucișate la SC R.C.I. SRL Calafat, caracterul fictiv al unei

operațiuni înregistrate în contabilitatea reclamantei ca și cheltuială

deductibilă, dar neregăsită în contabilitatea SC R.C.I. SRL Calafat, către care

se susține că s-a efectuat plata sumei reprezentând cheltuială deductibilă.

Privitor la cea

de a treia condiție, respectiv „paguba iminentă”, instanța a constat că

emiterea somațiilor de plată ori instituirea sechestrului asigurător, nu conduc

în mod automat la concluzia iminenței unei pagube, demersurile organelor

fiscale reprezentând măsuri asigurătorii apte să păstreze în patrimoniul

societății bunuri care să garanteze îndestularea creanței.

Concluzionând,

instanța de fond a arătat că afirmația potrivit căreia bunurile societății ar

fi fost scoase la licitație publică nu este susținută de dovezi în acest sens,

iar susținerile vizând contextul financiar dificil nu pot fi reținute ca fiind

suficiente în dovedirea riscului producerii unui „prejudiciu material viitor și

previzibil”, astfel cum acest termen este definit în art. 2 lit. ș) din Legea nr.

554/2004.

de recurenta - reclamantă.

Împotriva

acestei încheieri în termen legal a declarat recurs reclamanta SC A.I. SRL.

În esență, prin

motivele de recurs dezvoltate recurenta - reclamantă a susținut că prima

instanță, în mod eronat, a apreciat neîndeplinirea cerinței cazului bine

justificat, în accepțiunea art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, intrând în

mod nepermis și nelegal pe fondul cauzei și preluând argumentele organului

fiscal.

Acțiunea introductivă

cuprindea suficiente argumente de fapt și de drept, detaliate, care însă au fost

complet ignorate de prima instanță.

S-a mai arătat

de către recurentă că și paguba iminentă este dovedită, în cauză impunându-se

admiterea cererii de suspendare a executării actelor administrativ fiscale

arătate, date fiind și dificultățile financiare cu care se confruntă societatea

datorită blocajului în piață și având în vedere sumele considerabile care fac obiectul

actelor fiscale ce trebuie raportate la cifra de afaceri.

Dezvoltând

succint starea de fapt a operațiunilor în argumentarea cazului bine justificat

și a îndoielii asupra legalității actului fiscal și sintetizând cu privire la îndeplinirea

celor două cerințe distinct examinate de prima instanță, recurenta - reclamantă

a arătat că prin cererea de chemare în judecată a probat existența unui „caz

bine justificat” raportat la blocajul financiar demonstrat, la realitatea unor

creanțe nerecuperate, în detaliu prezentate, reduceri de personal, paguba

iminentă fiind dovedită prin demararea procedurii de executare silită și

scoaterea la licitație a imobilelor societății la care se adaugă situația dificilă

specifică a societății reclamante, amenințată cu falimentul.

3.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Recursul nu

este fondat.

Examinând

sentința atacată raportat la actele și lucrările dosarului, față de prevederile

legale incidente și prin prisma criticilor recurentei - reclamante, Înalta Curte

reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304

cu referire la art. 304

1

C. proc. civ., de natură a atrage fie

modificarea, fie casarea încheierii pronunțate de prima instanță, în considerarea

celor în continuare arătate.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a

emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să

ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Pentru a admite așadar o cerere de

suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală,

executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze

îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin. (1)

menționat, la care se adaugă și o cerință de ordin procedural suspendarea

executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

Îndeplinirea condițiilor cazului

bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii

judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza

circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere

indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă

verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat este definit

de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare

legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă

asupra legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalității

actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări

sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării

executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este

permisă prejudecarea fondului litigiului.

În cauză, criticile recurentei nu

sunt fondate întrucât nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne

prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal, ci implică, în mod

evident o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății.

În acord cu cele reținute și de

prima instanță, Înalta Curte a apreciat că nu este îndeplinită condiția

referitoare la cazul bine justificat prin simplul fapt al invocării culpei

co-contractantului SC R.C.I. SRL în stornarea facturii emise. De altfel și

modalitatea în care, în cuprinsul cererii de recurs au fost prezentate

elementele de fapt referitoare la această operațiune demonstrează implicit că o

deplină clarificare și evaluare a aspectelor învederate nu se poate realiza decât

cu ocazia soluționării acțiunii de fond, în anularea actelor administrative

atacate.

Prin urmare, în mod corect instanța

de fond a apreciat că nu a fost dovedită îndeplinirea condiției „cazului bine

justificat”, astfel cum este acesta definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004.

Cât privește criticile referitoare

la îndeplinirea condiției pagubei iminente, Înalta Curte constată, de asemenea,

că argumentele reținute în sentința atacată sunt fondate, pentru că paguba

iminentă nici nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe

concludente. După cum constant a reținut Înalta Curte în jurisprudența sa în

materie, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este

dovedită și demonstrată nici prin simpla susținere că plata sau cuantumul mare

al sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul

acesteia. În caz contrar s-ar ajunge la concluzia că această cerință este

presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce

ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării

actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.

Așa fiind, nici susținerile privind

începerea procedurii executării silite asupra bunurilor mobile și imobile din

patrimoniul intimaților - reclamanți nu se încadrează în definiția pagubei iminente,

întrucât instituirea sechestrului asigurator nu lipsește pe aceștia de

folosința bunurilor imobile menționate în decizia de instituire a măsurilor

asiguratorii.

În concluzie, în raport de cele

reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod corect că nu sunt

îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de

suspendare a actului administrativ fiscal în cauză.

Având în vedere toate considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu

art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va

admite recursul, va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

recurenta - reclamantă SC A.I. SRL Timișoara împotriva Încheierii de ședință din

data de 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 septembrie 2010.