ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3726/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Prin încheierea de ședință din data de 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 565 din 23 septembrie 2009 emisă de D.G.F.P. Timiș și A.N.A.F., formulată de reclamanta SC A.I. SRL în contradictoriu cu autoritățile pârâte emitente.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că dintre cele trei condiții ce se cer a fi îndeplinite pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ, respectiv : i) reclamantul să fi introdus acțiunea având ca obiect anularea în tot sau în parte a actului administrativ a cărui suspendare o solicită; ii) să existe un caz bine justificat și iii) măsura suspendării să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente, numai prima condiție este îndeplinită, întrucât reclamanta a sesizat prin aceeași cerere Curtea de Apel Timișoara și cu acțiunea având ca obiect anularea actelor administrative a căror suspendare o solicită.

În ceea ce privește cerința cazului bine justificat, instanța a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora prin „cazuri bine justificate” se înțeleg împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. În acest sens s-a reținut că organul fiscal a calculat impozit pe profit, TVA și accesoriile aferente în cuantum de 1.036.288 lei, stabilindu-se în urma unor verificări încrucișate la SC R.C.I. SRL Calafat, caracterul fictiv al unei operațiuni înregistrate în contabilitatea reclamantei ca și cheltuială deductibilă, dar neregăsită în contabilitatea SC R.C.I.

SRL Calafat, către care se susține că s-a efectuat plata sumei reprezentând cheltuială deductibilă. Privitor la cea de a treia condiție, respectiv „paguba iminentă”, instanța a constat că emiterea somațiilor de plată ori instituirea sechestrului asigurător, nu conduc în mod automat la concluzia iminenței unei pagube, demersurile organelor fiscale reprezentând măsuri asigurătorii apte să păstreze în patrimoniul societății bunuri care să garanteze îndestularea creanței. Concluzionând, instanța de fond a arătat că afirmația potrivit căreia bunurile societății ar fi fost scoase la licitație publică nu este susținută de dovezi în acest sens, iar susținerile vizând contextul financiar dificil nu pot fi reținute ca fiind suficiente în dovedirea riscului producerii unui „prejudiciu material viitor și previzibil”, astfel cum acest termen este definit în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

2. Recursul formulat de recurenta - reclamantă. Împotriva acestei încheieri în termen legal a declarat recurs reclamanta SC A.I. SRL. În esență, prin motivele de recurs dezvoltate recurenta - reclamantă a susținut că prima instanță, în mod eronat, a apreciat neîndeplinirea cerinței cazului bine justificat, în accepțiunea art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, intrând în mod nepermis și nelegal pe fondul cauzei și preluând argumentele organului fiscal. Acțiunea introductivă cuprindea suficiente argumente de fapt și de drept, detaliate, care însă au fost complet ignorate de prima instanță.

S-a mai arătat de către recurentă că și paguba iminentă este dovedită, în cauză impunându-se admiterea cererii de suspendare a executării actelor administrativ fiscale arătate, date fiind și dificultățile financiare cu care se confruntă societatea datorită blocajului în piață și având în vedere sumele considerabile care fac obiectul actelor fiscale ce trebuie raportate la cifra de afaceri.

Dezvoltând succint starea de fapt a operațiunilor în argumentarea cazului bine justificat și a îndoielii asupra legalității actului fiscal și sintetizând cu privire la îndeplinirea celor două cerințe distinct examinate de prima instanță, recurenta - reclamantă a arătat că prin cererea de chemare în judecată a probat existența unui „caz bine justificat” raportat la blocajul financiar demonstrat, la realitatea unor creanțe nerecuperate, în detaliu prezentate, reduceri de personal, paguba iminentă fiind dovedită prin demararea procedurii de executare silită și scoaterea la licitație a imobilelor societății la care se adaugă situația dificilă specifică a societății reclamante, amenințată cu falimentul.

3. Considerentele și soluția instanței de recurs Recursul nu este fondat. Examinând sentința atacată raportat la actele și lucrările dosarului, față de prevederile legale incidente și prin prisma criticilor recurentei - reclamante, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 cu referire la art. 304 1 C. proc. civ., de natură a atrage fie modificarea, fie casarea încheierii pronunțate de prima instanță, în considerarea celor în continuare arătate. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Pentru a admite așadar o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin. (1) menționat, la care se adaugă și o cerință de ordin procedural suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională. Îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului. În cauză, criticile recurentei nu sunt fondate întrucât nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal, ci implică, în mod evident o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății.

În acord cu cele reținute și de prima instanță, Înalta Curte a apreciat că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat prin simplul fapt al invocării culpei co-contractantului SC R.C.I. SRL în stornarea facturii emise. De altfel și modalitatea în care, în cuprinsul cererii de recurs au fost prezentate elementele de fapt referitoare la această operațiune demonstrează implicit că o deplină clarificare și evaluare a aspectelor învederate nu se poate realiza decât cu ocazia soluționării acțiunii de fond, în anularea actelor administrative atacate. Prin urmare, în mod corect instanța de fond a apreciat că nu a fost dovedită îndeplinirea condiției „cazului bine justificat”, astfel cum este acesta definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Cât privește criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, Înalta Curte constată, de asemenea, că argumentele reținute în sentința atacată sunt fondate, pentru că paguba iminentă nici nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente. După cum constant a reținut Înalta Curte în jurisprudența sa în materie, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită și demonstrată nici prin simpla susținere că plata sau cuantumul mare al sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia. În caz contrar s-ar ajunge la concluzia că această cerință este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.

Așa fiind, nici susținerile privind începerea procedurii executării silite asupra bunurilor mobile și imobile din patrimoniul intimaților - reclamanți nu se încadrează în definiția pagubei iminente, întrucât instituirea sechestrului asigurator nu lipsește pe aceștia de folosința bunurilor imobile menționate în decizia de instituire a măsurilor asiguratorii. În concluzie, în raport de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ fiscal în cauză. Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul, va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă SC A.I. SRL Timișoara împotriva Încheierii de ședință din data de 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2010.