ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2419/2012

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1118/R din 6 octombrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis recursul declarat de reclamanta K.A. A modificat în tot decizia nr. 866/A din 9 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 397.1/252/2007, în sensul că a respins apelul declarat de pârâtul L.Ș. și a menținut ca legală sentința civilă nr. 1964 din 30 decembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Lugoj. A obligat pârâtul L.Ș. să plătească reclamantei K.A. suma de 3526 lei cheltuieli de judecată, în apel și recurs. Împotriva aceste decizii, L.Ș. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., prin care a solicitat admiterea revizuirii și anularea deciziei atacate. In motivarea cererii de revizuire, se susține că decizia nr. 1118/R din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, este contrară deciziei nr. 2956 din 21 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin care s-a respins recursul declarat de K.A. împotriva deciziei nr. 1167 din 16 septembrie 2003 a Tribunalului Timiș, cele două cauze având identitate de obiect, cauză și părți. Revizuentul susține că, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a nesocotit principiul asigurării stabilității raporturilor juridice, respectiv că o chestiune litigioasă odată tranșată de instanță să nu mai poată fi adusă înaintea judecății, iar pe de altă parte ceea ce a stabilit o primă instanță să nu mai fie contrazis prin hotărârea unei instanțe ulterioare.

Este vorba de prezumția autorității de lucru judecat care funcționează în cauză. Se mai susține că, în actualul litigiu, se observă inversarea calității părților din primul dosar - 3452/2001 al Judecătoriei Lugoj. în sensul art. 1201 C. civ., noțiunea de calitate întrebuințată de legiuitor este intim legată de raportul juridic dedus judecății, relevantă fiind nu atât poziția procesuală a persoanei participante la proces, cât poziția sa față de drepturile și obligațiile care izvorăsc din acel raport juridic. Din această perspectivă, este posibilă inversarea calităților procesuale față de prima judecată, dar cu toate acestea condiția identității de părți în aceeași calitate să fie îndeplinită.

Prin urmare, există identitate de obiect, de cauză și de părți între cele două litigii, revizuentul invocând, totodată, în susținerea revizuirii și jurisprudența CEDO. Examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte, urmează să o respingă pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuire poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat și are în vedere situația în care, prin cea de-a doua hotărâre, pronunțată în una și aceeași pricină, între aceleași persoane și având aceeași calitate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă „constatarea cu întârziere a autorității lucrului judecat". Prin această reglementare s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența autorității de lucru judecat, se ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispoziții nu se pot concilia, cu împrejurarea ca-n în al doilea proces să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat ori, dacă a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra ei.

Or, în speță, se constată că în cel de-al doilea proces, soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. 1118/R din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, a cărei retractare se solicită, instanțele judecătorești au analizat excepția autorității de lucru judecat invocată de L.Ș., statuându-se în mod irevocabil asupra acesteia, în sensul respingerii, astfel că desființarea hotărârii nu mai poate fi obținută pe calea revizuirii, întrucât, într-o asemenea situație, rezolvarea nu se mai limitează la anularea ultimei hotărâri, ci impune și examinarea temeiniciei soluției adoptate în privința excepției autorității de lucru judecat, ceea ce ar fi împotriva finalității urmărite de lege. Așa fiind, Înalta Curte urmează să respingă cererea de revizuire formulată de revizuentul L.Ș.

împotriva deciziei nr. 1118/R din 6 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul L.Ș. împotriva deciziei nr. 11 18/R din 6 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2012.