ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4833/2011

Asupra cauzei de față, constată: Prin contestația în anulare promovată la 28 iunie 2010 și înregistrată la instanță sub nr. 5574/1/2010, contestatoarea SC B. România SRL a solicitat anularea deciziei nr. 3560 din 08 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în temeiul dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cu motivarea că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. La primul termen de judecată din 28 februarie 2001 (fila 30 dosar), contestatorul și-a precizat oral temeiul juridic învederând că a formulat contestație în anulare nu în temeiul art. 317 pct. 2 C. proc. civ., ci în temeiul art. 318 pct. 1 C. proc.

civ., fără a preciza în detaliu aspectele avute în vedere prin contestația în anulare promovată. Din examinarea actelor din dosar, se reține că Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 3560 din 08 iunie 2010 a admis recursul formulat de intimații SC Q.I. SA și G.A.J.H. împotriva deciziei nr. 806 din 28 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și, în consecință: A fost modificată decizia, în sensul respingerii ca nefondate a cererii de revizuire a sentinței civile nr. 360 din 17 ianuarie 2006 a Judecătoriei Brașov, formulată de SC B. România SRL. Inițial s-a avut în vedere că, prin decizia nr. 806/28 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis cererea de revizuire a sentinței civile nr. 360 din 17 ianuarie 2006 a Judecătoriei Brașov pe care a anulat-o.

Prin decizia nr. 806 din 28 octombrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis cererea de revizuire a sentinței civile nr. 360 din 17 ianuarie 2006 a Judecătoriei Brașov pe care a anulat-o. Instanța a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 322 pct.7 C proc. civ. deoarece există hotărâri definitive contradictorii, respectiv, sentința civilă nr. 360 din 17 ianuarie 2006 a Judecătoriei Brașov și decizia civilă nr. 856 din 13 decembrie 2005 a Tribunalului Dâmbovița. Este întrunită condiția în ceea ce privește autoritatea de lucru judecat, deoarece în ambele procese este vorba de aceleași părți, obiectul fiind contestația la executare în legătură cu dosarul execuțional nr. 122/2004 al executorului judecătoresc M.S., iar temeiul juridic este același în ambele procese.

S-a reținut ca îndeplinită și condiția privitoare la faptul că hotărârile sunt date în dosare diferite. SC Q.I. SA și G.J.H. au declarat recurs, critica vizând următoarele aspecte: Instanța a pronunțat o soluție cu aplicarea greșită a legii întrucât motivele pentru care a fost admisă contestația la executare sunt diferite. Tribunalul Dâmbovița a arătat că executorul judecătoresc nu trebuia să refuze îndeplinirea actelor de executare pentru că printr-o hotărâre anterioară s-a reținut că prin convenția din 17 ianuarie 2001 creditorul a fost despăgubit renunțând la executare. Sentința civilă nr. 360 din 17 ianuarie 2006 a Judecătoriei/ Brașov a avut în vedere prescripția dreptului de a cere executare silită.

Recursul a fost reținut ca întemeiat și admis pentru următoarele considerente: In condițiile art. 322 pct. 7 C proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs. In cazul când una dintre instanțe este Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de revizuire se va judeca de această instanță.

Așadar, revizuirea întemeiată pe acest motiv se poate cere dacă prin hotărârea a cărei retractare se urmărește a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri. Instanța de revizuire a reținut corect faptul că elementele autorității de lucru judecat sunt părțile, obiectul și cauza, dar a apreciat greșit asupra identității de obiect. Astfel, prin sentința civilă nr. 360 din 17 ianuarie 2006 a Judecătoriei Brașov s-au anulat formele de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 122/2004 al B.E.J. M.S. în baza titlului executoriu care este decizia penală nr. 422 din 20 noiembrie 2000 a Tribunalului Dâmbovița. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că S.C.

Q.I. SA nu are calitatea de debitor față de S.C B. Română C.B.E.I. SRL deoarece prin titlul executoriu invocat nu se stabilesc raporturi juridice obligaționale decât între G.H.J. și S.C B. Română C.B.E.I. SRL, iar prin executarea pornită au fost încălcate prevederile coroborate ale art. 371 1 și ale art. 372 C proc. civ. In ceea ce privește prescripția dreptului de a se solicita executarea silită, executarea a fost începută cu nerespectarea termenului general de prescripție reglementat de art. 405 alin. (1) C proc. civ. Titlul a devenit executoriu la data de 20 noiembrie 2000, a fost pus în executare inițial la 15 ianuarie 2001, iar prin procesul-verbal din 17 ianuarie 2001 societatea intimată a renunțat la executarea silită în natură a acestui titlu executoriu.

Prin decizia nr. 856 din 13 decembrie 2005 a Tribunalului Dâmbovița s-a dispus continuarea executării silite începută în dosarul nr. 122/2004 al executorului judecătoresc S.M. S-a reținut că titlul executoriu - sentința penală nr. 489 din 26 aprilie 2000 - nu a fost modificat sau desființat, iar prin încheierea din 23 noiembrie 2004 s-a încuviințat cererea de executare silită a acestui titlu executoriu. Faptul că printr-o hotărâre anterioară, și anume decizia nr. 1010 din 28 iunie 2002 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a reținut că prin convenția din 17 ianuarie 2001 s-a renunțat la întreaga executare, nu îl îndreptățește pe executorul judecătoresc să refuze îndeplinirea în continuare a actelor de executare în temeiul art. 53 din Legea nr. 188/2000.

Instanța de revizuire a arătat că în ambele procese este vorba de aceleași părți, iar obiectul este contestația la executare în ceea ce privește dosarul execuțional nr. 122/2004 al B.E.J. M.S. Cele două litigii nu au același obiect. Anularea executării silite pe temeiul interveniții prescripției extinctive constituie o pretenție distinctă de aceea vizând obligarea executorului judecătoresc să continue executarea, temeiul refuzului constituindu-l o eventuală renunțare la întreaga executare. Împrejurarea că ambele litigii sunt în legătură cu acte de executare săvârșite în dosarul nr. 122/2004 al B.E.J. M.S. nu poate conduce la o altă concluzie. Așadar, instanța a interpretat greșit prevederile art. 1201 C civ., motiv pentru care criticile formulate s-au reținut că întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C proc.

civ., aspecte care au condus la pronunțarea soluției citate mai sus. Conform art. 318 alin. (1) C. proc. civ., text ce reprezintă temeiul juridic al contestației în anulare de față „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale ….” . În cauză, contestatoarea a indicat numai temeiul juridic al contestației în anulare [art. 318 alin. (1) C. proc. civ.], fără să prezinte în extenso în ce constă critica formulată prin calea de atac extraordinară promovată. Față de situația prezentată anterior, instanța este în imposibilitatea de a analiza critica întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., față de decizia contestată, pronunțată de Înalta Curte în recurs.

În consecință, pentru considerentele expuse, urmează a fi respinsă contestația în anulare formulată de SC B. România SRL. Intimații SC Q.I. SA și G.A.J.H. au solicitat obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată avansate în cauză, în cuantum de 1000 lei. Potrivit art. 274 (1) C. proc. civ., contestatoarea fiind căzută în pretenții, va fi obligată să plătească intimaților 1000 lei, cheltuieli de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC B. România SRL împotriva deciziei nr. 3560 din 8 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Obligă contestatoarea să plătească intimaților SC Q.I.

SA și G.A.J.H. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2011.