ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 994/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 994/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 1845
din 6 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova a respins, ca inadmisibil,
recursul declarat de N.N. împotriva deciziei nr. 523 din 1 martie 2010 a Tribunalului Dolj.
Pentru a pronunța
această decizie, instanța a reținut că, în condițiile în care recurentul a
înțeles să invoce excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244
1
pct. 1 C. proc. civ., numai în subsidiar, Tribunalul Dolj a apreciat că, față
de faptul că judecata nu a fost întreruptă, în cauză nu este incidentă ipoteza
subsidiară descrisă de recurent pentru care înțelege să invoce excepția
nepronunțându-se asupra acestei cereri.
Prin cererea
formulată la data de 7 septembrie 2010, recurentul a solicitat completarea
deciziei pronunțate la 6 septembrie 2010, fără a arăta în mod concret în ce mod
dorește să fie completată această decizie.
Curtea de Apel
Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2613
din 15 noiembrie 2010, a respins cererea de completare a deciziei nr. 1845 din
6 septembrie 2010, reținând că în speță nu sunt întrunite condițiile art. 281
2
C. proc. civ., întrucât potrivit acestor dispoziții legale completarea
hotărârii se poate cere în ipoteze expres și limitativ prevăzute, or în cauză
nu poate fi identificată niciuna dintre acestea.
Împotriva acestei
decizii, cu caracter irevocabil, a formulat recurs reclamantul N.N., pe care,
însă, nu l-a motivat.
Recursul este
inadmisibil.
În conformitate cu
dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și
procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor
judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de
atac, în condițiile legii.
În conformitate cu
dispozițiile Codului de procedură civilă, în prezent sunt instituționalizate
mai multe căi de atac a hotărârilor judecătorești, și anume, apelul, recursul,
contestația în anulare, revizuirea și recursul în interesul legii.
Codul de procedură
civilă reglementează în Titlul V - Capitolul I, recursul (art. 299 – art. 316),
cale extraordinară de atac, iar în art. 299 se precizează ce hotărâri sunt
supuse recursului.
Conform dispozițiilor
art. 299 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel, cele date
în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu
activitate jurisdicțională sunt supuse recursului.
În speță, decizia
atacată nu se încadrează în categoria hotărârilor prevăzute expres și limitativ
de dispozițiile legale sus menționate.
Având în vedere că,
în cauză, este vorba despre o hotărâre pronunțată în recurs, deci despre o
hotărâre irevocabilă, recursul este inadmisibil și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de N.N. împotriva Deciziei civile nr. 2613 din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 18 februarie 2011.