ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1596/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Situația de fapt. Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Recurentele A.V., B.L.L., H.F., M.M. și T.C.N., judecători în cadrul Judecătoriei Botoșani și F.L., judecător în cadrul Judecătoriei Săveni, s-au înscris la concursul de promovare în funcții de execuție vacante, organizat de către Consiliul Superior al Magistraturii la data de 31 mai 2009, opțiunea exprimată în scris de acestea fiind de promovare pe loc, la Tribunalul Botoșani, clasându-se pe locurile 3-8, în raport cu candidații care au participat pentru același post. Prin hotărârea nr. 1249 din 09 iulie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a validat rezultatele obținute de candidații care au participat la concursul pentru promovarea pe loc la Tribunalul Botoșani și a dispus promovarea pe loc a doamnelor A.L.

și U.M. de la Judecătoria Botoșani, începând cu 15 iulie 2009. Pentru a hotărî astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 27 din Regulament, pentru a fi declarat admis la concurs, candidatul trebuie să obțină cel puțin media generală 7 și nu mai puțin de 5 la fiecare dintre probele de concurs menționate la art. 17 alin. (1) și alin. (2) lit. a) - d) iar potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (3) și (4) din Regulament promovarea în funcții de execuție vacante a candidaților declarați admiși la concurs se face în ordinea mediilor obținute, în limita numărului de posturi aprobate, în raport de opțiunea candidaților.

S-a constatat că toți cei 8 candidați care au susținut examenul de promovare pe loc la Tribunalul Botoșani îndeplinesc condițiile de medie prevăzute de dispozițiile art. 27 din Regulament, dar având în vedere că la instanța în discuție au fost scoase la concurs doar 2 posturi de execuție, se impune promovarea pe loc a primilor 2 candidați. Ulterior, recurentele A.V., B.L.L., M.M. și T.C.N. au formulat cereri de valorificare a rezultatelor obținute la concursul de promovare a judecătorilor și procurorilor din data de 31 mai 2009, prin care au solicitat promovarea în funcții de execuție la Tribunalul Botoșani. Prin hotărârea nr. 1895 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cererile recurentelor au fost respinse ca inadmisibile.

În motivarea acestei hotărâri, s-a reținut că dispozițiile art. 30 din Regulament se aplică numai situației valorificării rezultatelor concursului pentru promovarea efectivă, fiind, prin urmare, exclusă posibilitatea valorificării rezultatelor concursului pentru candidații care au participat la concursul pentru promovarea pe loc. 2. Recursul declarat împotriva hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1249 din 9 iulie 2009 și nr. 1895 din 29 octombrie 2009. La data de 18 decembrie 2009, cele două hotărâri ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost atacate cu recurs, în temeiul art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004, de către recurentele A.V., B.L.L., F.L., M.M., T.C.N.

și H.F., care au solicitat: în ceea ce privește prima hotărâre: repunerea în termenul de declarare a recursului formulat împotriva acesteia, obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să fie declarate admise în funcții de execuție, pe loc, la concursul organizat la data de 31 mai 2009 și să se dispună promovarea în funcții de execuție pe loc, la Tribunalul Botoșani, iar în ceea ce privește hotărârea nr. 1895 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, anularea acesteia și recunoașterea gradului profesional de judecător de tribunal. În susținerea recursului lor, recurentele învederează că singura condiție de promovare este obținerea cel puțin a mediei generale 7 și nu mai puțin de 5 la fiecare dintre cele două probe de concurs, condiție pe care o și îndeplinesc.

Mai arată recurentele că prin imposibilitatea candidaților care au optat pentru promovarea pe loc, de a-și valorifica rezultatele obținute la examenul din data de 31 mai 2009, li s-a creat o situație discriminatorie față de candidații care au avut pentru concurs posturi de promovare efectivă și care au posibilitatea valorificării mediei de peste 7. 3. Apărările formulate de intimat. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția de tardivitate a recursului în ceea ce privește hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1249/2009 și excepția lipsei de interes cu privire la hotărârea nr. 1895/2009 pentru recurentele F.L.

și H.F. Pe fond, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. A. Analizând cu prioritate, potrivit art. 137 C. proc. civ. excepțiile invocate de intimat, Înalta Curte reține următoarele: 1. În ceea ce privește excepția tardivității formulării recursului împotriva hotărârii nr. 1259 din 09 iulie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor se redactează în cel mult 20 de zile și se comunică de îndată, iar în conformitate cu dispozițiile alin. (7) ale aceluiași text, hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Din interpretarea logică a acestor prevederi legale, rezultă că hotărârile prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, se comunică de îndată după redactare, persoanelor în legătură cu care acestea au fost luate, pentru aceste persoane termenul de recurs începând să curgă de la data comunicării, potrivit dispozițiilor alin. (7) al aceluiași articol. Sintagma de la comunicare sau de la publicare, conținută de prevederile acestui alineat, nu poate fi interpretată în sensul stabilirii ca moment al începerii curgerii termenului de recurs, în cazul persoanelor vizate direct de hotărârea atacată, data la care hotărârea este publicată, fiind evident că această a doua variantă prezentată de lege este aplicabilă oricăror altor persoane interesate să exercite calea recursului, altele decât judecătorii și procurorii a căror carieră este vizată direct de către respectiva hotărâre.

O altfel de interpretare ar fi de natură să înfrângă, pe de o parte caracterul imperativ al obligației prevăzută în sarcina Consiliului Superior al Magistraturii de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, anterior menționate, privind comunicarea de îndată a hotărârilor adoptate de Plen în temeiul acestui articol, iar pe de altă parte, ar constitui o încălcare a dreptului la apărare ca element constitutiv al dreptului la un proces echitabil și la un recurs efectiv, în sensul dat acestor termeni de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 6 și 13 din Convenția Europeană.

În cauză, hotărârea nr. 1259 din 9 iulie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, nu le-a fost comunicată recurentelor, deși privea inclusiv drepturile și cariera acestora (hotărârea având ca obiect validarea rezultatelor obținute de candidații care au participat la concursul pentru promovarea pe loc la Tribunalul Botoșani, organizat la 31 mai 2009, printre care s-au numărat și recurentele). În raport cu această împrejurare, devine evidentă concluzia că excepția tardivității formulării recursului împotriva hotărârii nr. 1259 din 9 iulie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare. 2. În ceea ce privește excepția lipsei de interes a recurentelor F.L.

și H.F. în promovarea recursului cu privire la hotărârea nr. 1895/2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, Înalta Curte reține următorele: Potrivit regulilor de procedură civilă, una din condițiile esențiale pentru promovarea unei acțiuni sau a unei căi de atac, este aceea ca partea care o exercita să justifice un interes, care trebuie să fie personal, legitim, născut și actual. În cauză, nu este îndeplinită condiția justificării unui interes personal, având în vedere că hotărârea nr. 1895/2009 are ca obiect respingerea ca inadmisibile a cererilor formulate de recurentele A.V., B.L.L., M.M. și T.C.N., prin care acestea au solicitat promovarea la Tribunalul Botoșani, prin valorificarea rezultatelor obținute la concursul de promovare în funcții de execuție (pe loc) organizat la data de 31 mai 2009, astfel încât această hotărâre nu se referă la recurentele F.L.

și H.F. Astfel fiind, urmează ca excepția lipsei de interes invocată de intimatul Consiliului Superior al Magistraturii să fie admisă și pe cale de consecință, să fie respins recursul declarat de F.L. și H.F. împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1895 din 29 octombrie 2009, ca lipsit de interes. B. Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte reține următoarele: În ceea ce privește hotărârea nr. 1249 din data de 09 iulie 2009, hotărâre prin care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a validat rezultatele obținute de candidații care au participat la concursul pentru promovarea pe loc la Tribunalul Botoșani și a dispus promovarea pe loc a doamnelor A.L. și U.M., de la Judecătoria Botoșani, începând cu data de 15 iulie 2009, Înalta Curte, constată că aceasta este legală și temeinică, fiind emisă cu o corectă raportare a dispozițiilor legale la situația de fapt existentă în speță.

Astfel, așa cum rezultă din actele de la dosarul cauzei cât și din cele susținute de părți, recurentele s-au înscris la concursul de promovare în funcții de execuție, organizat de către Consiliul Superior al Magistraturii la data de 31 mai 2009, optând pentru promovarea pe loc la Tribunalul Botoșani, concurs la care au obținut medii ce în acord cu dispozițiile art. 27 din Regulament, au permis declararea lor ca admise, mediile obținute clasându-le însă, pe locurile 3-8 din 8. La Tribunalul Botoșani au fost scoase la concursul de promovare în execuție, pe loc, două posturi de judecător.

Astfel fiind, în mod corect pârâtul, dând sens dispozițiilor art. 28 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006, potrivit cărora promovarea în funcții de execuție vacante sau pe loc a candidaților declarați admiși la concurs se face în ordinea mediilor obținute în limita numărului de posturi aprobate, a dispus promovarea candidaților clasați pe primele două locuri, în ordinea mediilor obținute și nu a recurentelor.

Așadar, față de împrejurarea că recurentele nu s-au încadrat în limita posturilor aprobate scoase la concurs, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, acestea nu au putut fi promovate, hotărârea atacată fiind, din acest considerent, legală și temeinică, autoritatea publică intimată reținând corect situația de fapt în raport cu materialul probator administrat în cauză și realizând o încadrare juridică adecvată în funcție de situația faptică. În ceea ce privește hotărârea nr. 1895 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care pârâtul a respins ca inadmisibile cererile formulate de recurentele A.V., B.L.L., M.M.

și T.C.N., prin care acestea au solicitat promovarea la Tribunalul Botoșani, prin valorificarea rezultatelor obținute la concursul de promovare în funcții de execuție, organizat la 31 mai 2009, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, ( 1) Judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 27, dar care nu au fost promovați ca urmare a lipsei posturilor vacante pot fi promovați în posturile ce se vacantează la instanțele și Parchetele pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni de la data comunicării rezultatelor finale ale concursului.

(2) Dispozițiile art. 28 alin. (3) și ale art. 29 se aplică în mod corespunzător iar potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (3), promovarea în funcții de execuție vacante sau pe loc a candidaților declarați admiși la concurs se face în ordinea mediilor obținute, în limita numărului de posturi aprobate”. Este de necontestat faptul că recurentele, la momentul înscrierii la concursul organizat de Consiliului Superior al Magistraturii la 31 mai 2009, au optat pentru promovarea pe loc la Tribunalul Botoșani.

Hotărârea nr. 1895 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost respinsă cererea recurentelor de valorificare a rezultatelor obținute la concursul din 31 mai 2009 cu motivarea că valorificarea este posibilă numai pentru candidații care au formulat opțiune de „promovare efectivă” este legală și temeinică și în acord cu jurisprudența anterioară a Instanței Supreme, de care instanța de recurs este datoare să țină seama, în considerarea dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a principiului securității raporturilor juridice și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat în mod constant că rolul jurisdicției supreme este acela de a stabili o interpretare de urmat a dispozițiilor legale prin înlăturarea divergențelor de jurisprudență (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărârea din 6 decembrie 2007 în cauza B. împotriva României (nr. 1). Hotărârea contestată este întemeiată, având în vedere că vacantarea unor posturi de execuție care să permită valorificarea rezultatelor concursului în intervalul de 6 luni de la data rezultatelor finale este posibilă numai în cazul opțiunii de promovare efectivă, deoarece în situația promovării pe loc, nu se poate vorbi de posibila vacantare în intervalul respectiv a unor posturi,

atâta timp cât asemenea posturi sunt scoase la concurs de către Consiliul Superior al Magistraturii și nu presupun existența unui post de execuție vacant. În ceea ce privește aspectele învederate de recurente cu referire la situația de discriminare apărută ca urmare a imposibilității de valorificare a rezultatului obținut la concursul din 31 mai 2009, Înalta Curte apreciază că, acestea sunt neîntemeiate, avându-se în vedere considerentele care vor fi expuse în continuare. Conceptul de discriminare este definit de art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000, republicată: prin această noțiune se înțelege ”orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice”. Alin. (2) al art. menționat mai sus prevede că „dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare, în înțelesul prezentei ordonanțe”.

Alin. (3) al aceluiași articol exclude din sfera de cuprindere a conceptului de discriminare prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor instituite la alin. (1), față de alte persoane, dacă acestea sunt justificate de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. Față de prevederile art. 2 din O.G. nr. 137/2000, republicată, discriminarea poate fi invocată numai în raport de anumite situații identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane față de care se aplică un tratament diferențiat, fără ca acest tratament să fie justificat obiectiv de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate sau necesare.

Sintagma „în condiții de egalitate”, utilizată de art. 2 din O.G. nr. 137/2000, republicată, nu poate fi interpretată decât prin raportare la principiul constituțional al egalității în drepturi, consacrat de art. 16 din Legea fundamentală a țării. Acest principiu presupune identitate de soluții numai pentru situații identice, această regulă fundamentală neopunându-se la stabilirea unor soluții diferite pentru persoane aflate în situații distincte.

Totodată, raportat la dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Protocolul nr. 12 la Convenție, î n jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a afirmat constant că „a distinge nu înseamnă a discrimina” și că pentru a deveni discriminatorie, diferența de tratament trebuie să privească situații analoage și comparabile și să nu se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Fredin împotriva Suediei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Hoffman împotriva Austriei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Spadea și Scalabrino împotriva Italiei; Curtea Europeană a Drepturilor Omului - Stubbings și alții împotriva Regatului Unit).

Or, în cauză diferența de tratament, privită prin prisma condițiilor necesare procedurii de valorificare a rezultatelor obținute la concursul de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, nu privește situații analoage sau comparabile, întrucât nu vizează persoane aflate în aceeași situație, atâta timp cât recurentele care au optat pentru promovarea pe loc invocă existența discriminării prin raportare la candidați care au formulat o altă opțiune, și anume aceea de promovare efectivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității recursului formulat împotriva hotărârii nr. 1249 din 9 iulie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Respinge recursul declarat de A.V., B.L.L., F.L., M.M., T.C. și H.F. împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1249 din 9 iulie 2009, ca nefondat. Respinge recursul declarat de F.L. și H.F. împotriva hotărârii Plenului Superior al Magistraturii nr. 1895 din 29 octombrie 2009, ca lipsit de interes. Respinge recursul formulat de A.V., B.L.L., M.M. și T.C.N. împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1895 din 29 octombrie 2009, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2010.