ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7653/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7653/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 187 din 30 aprilie

2010 Tribunalul Dolj a respins acțiunea reclamantului A.A.Ș. în contradictoriu

cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reținându-se

următoarele considerente:

Din Decizia penală

nr. 3087 din 21 iulie 1952, pronunțată de Curtea București, secția a IV-a

penală, a rezultat că tatăl reclamantului, A.G., fost comandant al Regimentului

Infanterie Craiova, a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 341/1950

al Parchetului Curții București, alături de alți ofițeri, pentru faptele

prevăzute de art. 1 lit. a) din Decretul nr. 207/1948; faptele pentru care

ofițerii respectivi au fost trimiși în judecată au constat în exterminarea a 32

partizani sovietici, după trecerea Donului, din ordinul primilor doi ofițeri

trimiși în judecată (printre care și A.G.), precum și în executarea a opt

partizani, din ordinul altui ofițer trimis în judecată.

Prin decizia penală

menționată, s-a dispus achitarea colonelului A.G. pentru faptele de crime de

război de care a fost acuzat, precum și punerea sa în libertate, din considerentele

deciziei reieșind că instanța a analizat probele administrate în cauză și că a

înlăturat declarațiile contradictorii ale martorilor, constatând că în sarcina

inculpatului nu se poate reține nicio vină.

De asemenea, din

Adresa din 30 iunie 1992 a Ministerului Justiției, Direcția Instanțelor

Militare, a rezultat că A.G. a fost arestat la data de 19 septembrie 1950, în

baza mandatului nr. 2249, emis de Parchetului Curții București, la data de 19

septembrie 1950, pentru crimă contra umanității, prevăzută și pedepsită de art.

1 lit. a) și art. 4 din Legea nr. 207/1948, pentru aceea că prin activitatea sa

a determinat executarea unui număr de partizani sovietici capturați în urma

unei operații de curățire a terenului; prin Decizia penală nr. 3087 din 21

iulie 1952, a Curții de Apel București, secția a IV-a penală, a fost achitat,

iar conform Adresei din 21 iulie 1952 a Curții de Apel București, secția a IV-a

penală, a fost pus în libertate din Penitenciarul Jilava.

Instanța de fond a

reținut că potrivit art. 7 din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu

caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în

perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, "prevederile prezentei legi

nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității și

persoanelor condamnate pentru că au desfășurat o activitate de promovare a

ideilor, concepțiilor sau doctrinelor rasiste și xenofobe, precum ura sau

violența pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase și inferioritatea

altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie".

Așadar, reține

instanța de fond, legiuitorul a exclus în mod expres de la incidența normelor

legale vizate situația persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra

umanității.

Faptul că autorul

reclamantului a fost implicat într-o procedură judiciară penală, fiind acuzat

de săvârșirea unor crime de război și fiind apoi achitat prin hotărârea

instanței de judecată, nu îl îndreptățește pe reclamant să beneficieze de

prevederile Legii nr. 221/2009, întrucât aceasta nu echivalează cu o condamnare

cu caracter politic în sensul art. 1 din lege, iar în cadrul procesului penal

respectiv autorul A.G. și-a putut susține și proba nevinovăția.

Prin urmare, situația

dedusă judecății în ceea ce-l privește pe tatăl reclamantului nu se încadrează

în dispozițiile Legii nr. 221/2009, iar în ceea ce-i privește pe ceilalți

autori, nu s-a făcut dovada că aceștia au făcut obiectul unor măsuri abuzive

conform acelorași prevederi legale; de altfel, unul dintre autori a decedat în

1931, așa cum susține reclamantul, astfel încât nu avea cum să fie supus unor

măsuri abuzive în perioada de referință a legii.

Nici în ceea ce-l

privește pe reclamant nu s-a făcut dovada unor măsuri administrative abuzive

luate împotriva sa, acesta făcând doar susțineri cu caracter generic privind

persecuțiile la care a fost supus în perioada regimului totalitar.

Împrejurarea invocată

de reclamant privind confiscarea unor bunuri ce au aparținut autorilor săi, nu

este de natură a atrage în mod automat incidența dispozițiilor Legii nr.

221/2009, întrucât pentru remedierea situațiilor create prin preluarea abuzivă

a unor au existat alte mijloace legale și alte acte normative cu caracter

reparatoriu, domeniul de reglementare al Legii nr. 221/2009, fiind reprezentat

de condamnările cu caracter politic și de măsurile administrative asimilate

acestora.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel reclamantul A.A.Ș., iar prin Decizia nr. 399 din 17

noiembrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a respins apelul, având în vedere următoarele

considerente:

Obiectul de

reglementare a dispozițiilor Legii nr. 221/2009 cuprinde condamnările cu

caracter politic, așa cum sunt definite în art. 1 din lege și măsurile administrative

cu caracter politic, enumerate în art. 3 din lege.

În situația în care

există condamnări pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 și alte

măsuri administrative decât cele prevăzute la art. 3, persoanele care au făcut

obiectul acestora pot solicita instanței de judecată să constate caracterul

politic al condamnărilor sau măsurilor administrative respective.

Măsurile reparatorii

care fac obiectul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 pot fi acordate numai

persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative

cu caracter politic și potrivit art. 4 al legii și celor față de care, prin

hotărâri judecătorești, s-a constatat că au fost condamnate politic sau au fost

supuse unor măsuri administrative cu caracter politic.

În consecință, pentru

a fi îndreptățit la acordarea despăgubirilor la care se referă art. 5, autorul

reclamantului trebuie să fi fost condamnat în mod definitiv printr-o hotărâre

judecătorească, condamnare, care să aibă caracter politic sau față de acesta

trebuie să se fi luat o măsură cu caracter politic.

În speță, autorul

reclamantului, respectiv, A.G., a fost cercetat penal și arestat, în perioada

19 septembrie 1950 - 21 iulie 1952, pentru săvârșirea infracțiunii de crimă

contra umanității, deoarece prin activitatea sa a determinat executarea unui

număr de partizani sovietici capturați, conform art. 1 lit. a) și art. 4 din

Legea nr. 207/1948. Prin Decizia penală nr. 3087 din 21 iulie 1952, pronunțată

de Curtea București, secția a IV-a penală, A.G. a fost achitat, dispunându-se

punerea sa în libertate.

Prin urmare, s-a

reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 221/2009, având în vedere

că autorul reclamantului nu este o persoană condamnată politic prin hotărâre

judecătorească, iar pe de altă parte, reclamantul nu a făcut dovada că, față de

autorul său, au fost luate alte măsuri administrative cu caracter politic.

Împotriva acestei

decizii reclamantul a declarat recurs solicitând modificarea ei în sensul

admiterii apelului astfel cum a fost formulat și, pe cale de consecință,

admiterea acțiunii cu obligarea pârâtului la plata unor daune morale de

1.470.000 euro și 2.700.000 euro daune materiale.

Criticile aduse

hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte

prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurentul susține

astfel că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii

față de obiectul dedus judecății și de faptul că a beneficiat și de prevederile

Decretului-lege nr. 118/1990.

În aceeași idee se

susține că situația de fapt și condamnarea suferită de antecesorul său se

încadrează în dispozițiile Legii nr. 221/2009, motiv pentru care atât daunele

morale cât și cele materiale solicitate sunt justificate cu atât mai mult cu

cât prin sentința penală s-a dispus și confiscarea bunurilor antecesorului său.

Reclamantul a mai

susținut că daunele morale solicitate vizau suferințele antecesorului său cât

și ale sale în condițiile în care a fost persecutat politic în perioada 1950 -

1956, a fost dat afară de la facultate și a fost strămutat împreună cu mama și

sora sa.

Se mai învederează că

instanțele au omis să se pronunțe asupra valorii bunurilor confiscate, asupra

lipsei titlului valabil conform art. 6 din Legea nr. 213/1998 și că instanțele

nu s-au pronunțat și asupra solicitării sale de a se face demersuri la Arhivele

Statului pentru dovedirea domiciliului obligatoriu stabilit tatălui său și

respectiv a evacuării lor forțate din Craiova.

Examinând hotărârea

instanței de apel prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor invocate

respectiv art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține

următoarele.

Potrivit art. 1 din

Legea nr. 221/2009 constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare

dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru fapte săvârșite înainte de data de 6

martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față

de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945.

Constituie de drept

condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute

în art. 185 - 187, 190, 191, 193

1

, 194* - 194

4

, 196*,

197, 207 - 209, 209

1

- 209

6

, 210 - 218, 218

1

,

219 - 222, 224, 225, 227, 227

1

, 228, 228

1

, 229, 230, 231

1

,

258 - 261, 267, 268

7

, 268

8

, 268

12

, 268

14

,

268

29

, 268

30

, art. 284 ultimul alin., art. 325 - 329,

349, 350 și 578

6

C. pen. din 1936, republicat în M. Of. nr.

48/2.02.1948 cu modificările și completările ulterioare.

Alin. (3) al art. 1

din Legea nr. 221/2009 prevede că mai constituie condamnare cu caracter politic

și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru

orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a

urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr.

214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă

persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice,

persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri

administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de

împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat

în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001 cu

modificările și completările ulterioare.

Astfel, raportând

dispozițiile legale sus-evocate la situația de fapt conturată în cauză prin

probele administrate, la faptul că antecesorul reclamantului a fost implicat

într-o procedură judiciară penală fiind acuzat de săvârșirea unor crime de

război împotriva păcii și umanității (prevăzute de art. 1 lit. a) și art. 4 din

Legea nr. 207/1948) fiind ulterior achitat prin Decizia penală nr. 3087 din 21

iulie 1952 a Curții București, secția a IV-a penală, este de reținut că acea

condamnare a antecesorului reclamantului nu are caracter politic și pe cale de

consecință nu se circumscrie dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 221/2009.

De altfel, atât

instanța de fond cât și cea de apel a făcut o legală interpretare a stării de

fapt și de drept, reținându-se că potrivit art. 7 din Legea nr. 221/2009

prevederile Legii nr. 221/2009 nu se aplică "persoanelor condamnate pentru

infracțiuni contra umanității".

Din perspectiva celor

expuse nu sunt fondate criticile recurentului cu atât mai mult cu cât nici în

privința celorlalți antecesori ai recurentului nu s-a făcut dovada existenței

unei măsuri abuzive, în condițiile în care unul din autorii reclamantului

(bunicii săi după mamă) au decedat în 1931 și prin urmare nu aveau cum să fie

supuși unor măsuri abuzive în perioada de referință a Legii nr. 221/2009.

Cum, în cauză nu sunt

incidente dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., recursul urmează

a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul A.A.Ș. împotriva Deciziei nr. 399 din 17

noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2011.