ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6773/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 17 noiembrie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantul D.T.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestuia la plata sumei de 300.000 euro, cu titlu de daune morale și la plata sumei de 100.000 euro, cu titlu de daune materiale, ca urmare a condamnării pe nedrept a tatălui său, T.S.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în data de 15 decembrie 1952, în urma unui denunț calomnios, tatăl său, ofițer superior cu grad de maior de artilerie în armata română, a fost arestat de către organele de securitate ale statului român, iar după anchete și interogatorii care au durat mai multe săptămâni, care erau însoțite de bătăi, umilințe și jigniri, a fost condamnat prin Sentința nr. 29/1954 a Tribunalului Militar a Regiunii a II-a Militare la 2 ani închisoare corecțională și degradare militară, pentru delictul de agitație publică prevăzut de art. 327 alin. (3) C. pen., în vigoare la acea dată.

Reclamantul a arătat că întregul proces a fost nelegal, faptele și acțiunile de care tatăl său era acuzat și ulterior condamnat nu au existat și nu au putut fi probate, dar nu a avut drept la apărare, dovadă fiind faptul că a fost arestat în 15 decembrie 1952, sentința de condamnare fiind pronunțată abia în data de 21 mai 1954. Din pedeapsa aplicată, tatăl reclamantului a executat 1 an și 7 luni, respectiv de la 15 decembrie 1952 până la 26 iunie 1954, fiind grațiat de restul de pedeapsă prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 421/1954.

Reclamantul a mai arătat că, prin condamnarea pe nedrept și prin tratamentul inuman la care a fost supus, tatăl său a suferit un evident prejudiciu moral și material, rezultând din atingerea și încălcarea drepturilor sale personale la libertate, demnitate și onoare, care i-au adus atât lui cât și familiei suferințe pe plan moral, atât în perioada detenției, cât și după aceasta, dar și din imposibilitatea de a obține venituri corespunzătoare pe toată această perioadă. Prin Sentința civilă nr. 964 din 8 iunie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte acțiunea reclamantului, a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să plătească acestuia suma de 15.000 RON cu titlu de daune morale și a respins ca neîntemeiată cererea sa, privind acordarea daunelor materiale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că măsura suferită de tatăl reclamantului se încadrează în prevederile art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221 din 2 iunie 2009, prejudiciul moral suferit de acesta și de familia sa rezultând cu prisosință din îngrădirea libertății de mișcare și de exprimare, sentimentul de insecuritate și instabilitate, atingerea adusă onoarei, reputației, imaginii și încrederii acordată de societate, atingerea adusă dreptului la instruire profesională și la muncă. În stabilirea cuantumului despăgubirilor morale cuvenite reclamantului, în calitate de succesor, tribunalul a avut în vedere atât atingerile aduse drepturilor autorului său, prin condamnare, cât și faptul că acesta nu a beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 și nici de cele ale O.U.G.

nr. 214/1999. În privința daunelor materiale, tribunalul a constatat că reclamantul nu a depus la dosar nici un act justificativ al acestor daune și nici nu a dovedit cuantumul acestora, deși din motivarea acțiunii reieșea faptul că aceste daune ar reprezenta echivalentul sumei pe care ar fi putut-o avea ca salariu, dacă nu ar fi fost deținut politic. Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, arătând că suma acordată reclamantului cu titlu de daune morale este exagerat de mare, având în vedere faptul că Legea nr. 221/2009 reglementează acordarea unor astfel de despăgubiri în considerarea persoanei ce a suferit efectiv.

Pârâtul a mai arătat că, deși astfel de despăgubiri nepatrimoniale presupun luarea în considerare a unor elemente de apreciere, neverificabile nemijlocit prin elemente probatorii, ceea ce impune și existența unei anumite eventualități de aproximare, pentru limitarea efectelor unei atare eventualități, este totuși necesar să fie avute în vedere anumite criterii de determinare a prejudiciului real suferit, cum sunt consecințele negative suportate sub aspect fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate și urmările produse prin lezarea lor, măsura în care au fost afectate, situația profesională sau socială a celui care se consideră victima măsurii luate. Prin Decizia civilă nr. 651/A. din 15 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul pârâtului și a schimbat în parte sentința de fond în sensul reducerii cuantumului daunelor morale acordate de la suma de 15.000 RON la suma de 10.000 RON.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că prin condamnarea pe nedrept a autorului reclamantului la o pedeapsă privativă de libertate, pentru o faptă politică, i s-a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar traumele psihice și suferințele fizice provocate de o asemenea măsură pot și trebuie să fie reparate prin acordarea de despăgubiri.

Pe de altă parte însă, instanța de fond trebuia să aibă în vedere la cuantificarea prejudiciului moral perioada efectiv executată din pedeapsă de către autorul intimatului reclamant, faptul că de la această executare și până în prezent a trecut o perioadă lungă de timp, care, în mod firesc, a atenuat consecințele negative produse autorului reclamantului în plan moral, recunoașterea în favoarea acestuia a calității de veteran de război, dovedită prin înscrisul depus la dosarul instanței de fond și, nu în ultimul rând, faptul că acțiunea de față nu este făcută de persoana care a suferit cel mai mult prin condamnarea politică, ci de succesorul acestuia. În acest sens, instanța de apel a reținut că suma de 10.000 RON este suficientă pentru atingerea scopului legii și repararea prejudiciului moral suferit de autorul reclamantului prin condamnarea ce a determinat promovarea prezentei acțiuni.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, arătând că hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică, pârâtul fiind în mod greșit obligat la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale, întrucât prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale s-au declarat neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 care, astfel, și-a încetat efectele pentru viitor, nemaiputând fi aplicate în cauză, sens în care a făcut referire la o serie de decizii pronunțate în materie de Curtea de Apel Craiova. Pârâtul a mai arătat că dreptul la reparația prejudiciului moral este strict personal, nu se poate transmite prin moștenire, moștenitorii putând doar continua acțiunea introdusă de autorul lor, astfel încât acordarea de despăgubiri fiului numitului T.S.

este nelegală, iar dispozițiile Legii nr. 221/2009 nu conferă posibilitatea acordării de despăgubiri „moștenitorilor", ci soțului supraviețuitor sau descendenților până la gradul II inclusiv. Referitor la cuantumul sumei acordate cu titlu de daune morale, pârâtul arată că acesta este nejustificat în raport de circumstanțele cauzei, respectiv, reclamantul nu a administrat suficiente probatorii din care să rezulte în ce măsură i-a fost afectată situația familială, de la data producerii prejudiciului și până în prezent au trecut aproape 50 de ani, iar reparația nu trebuie să se constituie într-o îmbogățire fără justă cauză. Recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed: Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of.

nr. 761 din 15 noiembrie 2010 au fost declarate neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, care reglementau dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de persoanele condamnate politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic. Contrar însă susținerilor recurentului, decizia sus-menționată nu produce nici un efect în privința situației reclamantului din prezenta cauză, întrucât Decizia Curții Constituționale în discuție a fost pronunțată la data de 21 octombrie 2010 și publicată în M. Of. la data de 15 noiembrie 2010, dată la care partea avea deja o hotărâre definitivă de consacrare a dreptului său la despăgubiri.

O atare soluție se impune și din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât prin confirmarea dreptului reclamantului la despăgubire în temeiul legii speciale de reparație de către instanțele anterioare acesta are un „bun" în sensul Convenției, bun ce este protejat ca atare de dispozițiile comunitare în materie. Or, reclamantul este titularul unui „bun" în sensul Convenției, deoarece beneficia de o hotărâre definitivă de recunoaștere a dreptului pretins la data publicării Deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, dată de la care aceasta începe să-și producă efectele ex nune.

Referitor la vocația fiului persoanei condamnate de a solicita despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin condamnarea pe nedrept a autorului său, dispozițiile Legii nr. 221/2009 sunt clare în acest sens, stabilind, în art. 5 alin. (1) că pot solicita despăgubiri atât persoana care a suferit condamnarea, cât și „... după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv ...". În speță recurentul-reclamant este fiul numitului T.S., decedat, conform certificatului de deces depus în probațiune la dosarul cauzei, la data de 1 februarie 2008, iar dispozițiile Legii nr. 221/2009 nu condiționează acordarea de despăgubiri soțului supraviețuitor și descendenților până la gradul II inclusiv, de inițierea demersurilor judiciare de către persoana care a fost supusă măsurii abuzive, ci conferă un drept propriu de a sesiza instanța persoanelor arătate.

Critica referitoare la cuantumul sumei acordate drept despăgubire este neîntemeiată și nu poate fi primită, întrucât în respectarea principiilor proporționalității și echității, deși reclamantul a investit instanța cu o solicitare având ca obiect suma de 300.000 euro, instanța de fond a operat o ajustare a acestor pretenții, acordând suma de 15.000 RON, iar instanța de apel a redimensionat acest cuantum la 10.000 RON, reprezentând o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de autorul reclamantului. Despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei, o categorie juridică cu caracter special, nu poate fi refuzată solicitantului pentru considerente pur formale, respectiv, pentru imposibilitatea stabilirii unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie.

Repararea daunelor morale este și trebuie să fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale al căror scop este acela ca, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere reclamantului o anumită satisfacție pentru suferințele îndurate. Prejudiciile morale nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani întrucât viața, onoarea, reputația, etc, nu pot fi evaluate în bani, existând practic, o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului și caracterul patrimonial al despăgubirii.

Jurisprudența instanței de contencios european a statuat că reparația trebuie să fie una echitabilă, respectiv, pe de o parte să nu constituie un temei al îmbogățirii, întrucât în caz contrar s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, iar pe de altă parte, în stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avută în vedere natura drepturilor subiective nepatrimoniale afectate care, strâns legate de personalitatea umană, dau dimensiune acesteia. Sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie să fie exagerate, pentru că ele vin să asigure nu o reparație materială, ci o compensație morală pentru o suferință morală, iar din această perspectivă instanța de apel a statuat în mod corect atunci când a redimensionat cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului de la 15.000 RON, astfel cum se acordase de către instanța de fond, la 10.000 RON, sumă ce reprezintă o satisfacție echitabilă în raport de prejudiciul suferit.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva Deciziei nr. 651/A din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2011.