ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6773/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 17

noiembrie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă,

reclamantul D.T.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestuia la plata sumei de 300.000

euro, cu titlu de daune morale și la plata sumei de 100.000 euro, cu titlu de

daune materiale, ca urmare a condamnării pe nedrept a tatălui său, T.S.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că în data de 15 decembrie 1952, în urma unui

denunț calomnios, tatăl său, ofițer superior cu grad de maior de artilerie în

armata română, a fost arestat de către organele de securitate ale statului

român, iar după anchete și interogatorii care au durat mai multe săptămâni,

care erau însoțite de bătăi, umilințe și jigniri, a fost condamnat prin

Sentința nr. 29/1954 a Tribunalului Militar a Regiunii a II-a Militare la 2 ani

închisoare corecțională și degradare militară, pentru delictul de agitație

publică prevăzut de art. 327 alin. (3) C. pen., în vigoare la acea dată.

Reclamantul a arătat

că întregul proces a fost nelegal, faptele și acțiunile de care tatăl său era

acuzat și ulterior condamnat nu au existat și nu au putut fi probate, dar nu a

avut drept la apărare, dovadă fiind faptul că a fost arestat în 15 decembrie

1952, sentința de condamnare fiind pronunțată abia în data de 21 mai 1954.

Din pedeapsa

aplicată, tatăl reclamantului a executat 1 an și 7 luni, respectiv de la 15

decembrie 1952 până la 26 iunie 1954, fiind grațiat de restul de pedeapsă prin

Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 421/1954.

Reclamantul a mai

arătat că, prin condamnarea pe nedrept și prin tratamentul inuman la care a

fost supus, tatăl său a suferit un evident prejudiciu moral și material,

rezultând din atingerea și încălcarea drepturilor sale personale la libertate,

demnitate și onoare, care i-au adus atât lui cât și familiei suferințe pe plan

moral, atât în perioada detenției, cât și după aceasta, dar și din

imposibilitatea de a obține venituri corespunzătoare pe toată această perioadă.

Prin Sentința civilă

nr. 964 din 8 iunie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis

în parte acțiunea reclamantului, a obligat pârâtul Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, să plătească acestuia suma de 15.000 RON cu

titlu de daune morale și a respins ca neîntemeiată cererea sa, privind

acordarea daunelor materiale.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că măsura suferită de tatăl

reclamantului se încadrează în prevederile art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea

nr. 221 din 2 iunie 2009, prejudiciul moral suferit de acesta și de familia sa

rezultând cu prisosință din îngrădirea libertății de mișcare și de exprimare,

sentimentul de insecuritate și instabilitate, atingerea adusă onoarei,

reputației, imaginii și încrederii acordată de societate, atingerea adusă

dreptului la instruire profesională și la muncă.

În stabilirea

cuantumului despăgubirilor morale cuvenite reclamantului, în calitate de

succesor, tribunalul a avut în vedere atât atingerile aduse drepturilor

autorului său, prin condamnare, cât și faptul că acesta nu a beneficiat de

măsurile reparatorii prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 și nici de cele

ale O.U.G. nr. 214/1999.

În privința daunelor

materiale, tribunalul a constatat că reclamantul nu a depus la dosar nici un

act justificativ al acestor daune și nici nu a dovedit cuantumul acestora, deși

din motivarea acțiunii reieșea faptul că aceste daune ar reprezenta

echivalentul sumei pe care ar fi putut-o avea ca salariu, dacă nu ar fi fost

deținut politic.

Împotriva sentinței

instanței de fond a declarat apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, arătând că suma acordată reclamantului cu titlu de daune

morale este exagerat de mare, având în vedere faptul că Legea nr. 221/2009

reglementează acordarea unor astfel de despăgubiri în considerarea persoanei ce

a suferit efectiv.

Pârâtul a mai arătat

că, deși astfel de despăgubiri nepatrimoniale presupun luarea în considerare a

unor elemente de apreciere, neverificabile nemijlocit prin elemente probatorii,

ceea ce impune și existența unei anumite eventualități de aproximare, pentru

limitarea efectelor unei atare eventualități, este totuși necesar să fie avute

în vedere anumite criterii de determinare a prejudiciului real suferit, cum

sunt consecințele negative suportate sub aspect fizic și psihic, importanța

valorilor morale lezate și urmările produse prin lezarea lor, măsura în care au

fost afectate, situația profesională sau socială a celui care se consideră

victima măsurii luate.

Prin Decizia civilă

nr. 651/A. din 15 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul pârâtului și a

schimbat în parte sentința de fond în sensul reducerii cuantumului daunelor

morale acordate de la suma de 15.000 RON la suma de 10.000 RON.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de apel a reținut că prin condamnarea pe nedrept a

autorului reclamantului la o pedeapsă privativă de libertate, pentru o faptă

politică, i s-a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului, iar traumele psihice și suferințele fizice provocate de o asemenea

măsură pot și trebuie să fie reparate prin acordarea de despăgubiri.

Pe de altă parte

însă, instanța de fond trebuia să aibă în vedere la cuantificarea prejudiciului

moral perioada efectiv executată din pedeapsă de către autorul intimatului

reclamant, faptul că de la această executare și până în prezent a trecut o

perioadă lungă de timp, care, în mod firesc, a atenuat consecințele negative

produse autorului reclamantului în plan moral, recunoașterea în favoarea

acestuia a calității de veteran de război, dovedită prin înscrisul depus la

dosarul instanței de fond și, nu în ultimul rând, faptul că acțiunea de față nu

este făcută de persoana care a suferit cel mai mult prin condamnarea politică,

ci de succesorul acestuia.

În acest sens,

instanța de apel a reținut că suma de 10.000 RON este suficientă pentru

atingerea scopului legii și repararea prejudiciului moral suferit de autorul

reclamantului prin condamnarea ce a determinat promovarea prezentei acțiuni.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, arătând că hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică,

pârâtul fiind în mod greșit obligat la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de

daune morale, întrucât prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale s-au declarat neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1)

lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 care, astfel, și-a încetat efectele

pentru viitor, nemaiputând fi aplicate în cauză, sens în care a făcut referire

la o serie de decizii pronunțate în materie de Curtea de Apel Craiova.

Pârâtul a mai arătat

că dreptul la reparația prejudiciului moral este strict personal, nu se poate

transmite prin moștenire, moștenitorii putând doar continua acțiunea introdusă

de autorul lor, astfel încât acordarea de despăgubiri fiului numitului T.S.

este nelegală, iar dispozițiile Legii nr. 221/2009 nu conferă posibilitatea

acordării de despăgubiri „moștenitorilor", ci soțului supraviețuitor sau

descendenților până la gradul II inclusiv.

Referitor la

cuantumul sumei acordate cu titlu de daune morale, pârâtul arată că acesta este

nejustificat în raport de circumstanțele cauzei, respectiv, reclamantul nu a

administrat suficiente probatorii din care să rezulte în ce măsură i-a fost

afectată situația familială, de la data producerii prejudiciului și până în

prezent au trecut aproape 50 de ani, iar reparația nu trebuie să se constituie

într-o îmbogățire fără justă cauză.

Recursul este nefondat,

în considerarea argumentelor ce succed:

Prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761 din

15 noiembrie 2010 au fost declarate neconstituționale prevederile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, care reglementau dreptul la

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de persoanele condamnate politic

în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor

măsuri administrative cu caracter politic.

Contrar însă susținerilor

recurentului, decizia sus-menționată nu produce nici un efect în privința

situației reclamantului din prezenta cauză, întrucât Decizia Curții

Constituționale în discuție a fost pronunțată la data de 21 octombrie 2010 și

publicată în M. Of. la data de 15 noiembrie 2010, dată la care partea avea deja

o hotărâre definitivă de consacrare a dreptului său la despăgubiri.

O atare soluție se

impune și din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, întrucât prin confirmarea dreptului

reclamantului la despăgubire în temeiul legii speciale de reparație de către

instanțele anterioare acesta are un „bun" în sensul Convenției, bun ce

este protejat ca atare de dispozițiile comunitare în materie.

Or, reclamantul este

titularul unui „bun" în sensul Convenției, deoarece beneficia de o

hotărâre definitivă de recunoaștere a dreptului pretins la data publicării

Deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, dată de la care aceasta

începe să-și producă efectele ex nune.

Referitor la vocația

fiului persoanei condamnate de a solicita despăgubiri pentru prejudiciul moral

cauzat prin condamnarea pe nedrept a autorului său, dispozițiile Legii nr.

221/2009 sunt clare în acest sens, stabilind, în art. 5 alin. (1) că pot

solicita despăgubiri atât persoana care a suferit condamnarea, cât și „... după

decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al

II-lea inclusiv ...".

În speță

recurentul-reclamant este fiul numitului T.S., decedat, conform certificatului

de deces depus în probațiune la dosarul cauzei, la data de 1 februarie 2008,

iar dispozițiile Legii nr. 221/2009 nu condiționează acordarea de despăgubiri

soțului supraviețuitor și descendenților până la gradul II inclusiv, de

inițierea demersurilor judiciare de către persoana care a fost supusă măsurii

abuzive, ci conferă un drept propriu de a sesiza instanța persoanelor arătate.

Critica referitoare

la cuantumul sumei acordate drept despăgubire este neîntemeiată și nu poate fi

primită, întrucât în respectarea principiilor proporționalității și echității,

deși reclamantul a investit instanța cu o solicitare având ca obiect suma de

300.000 euro, instanța de fond a operat o ajustare a acestor pretenții,

acordând suma de 15.000 RON, iar instanța de apel a redimensionat acest cuantum

la 10.000 RON, reprezentând o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral

suferit de autorul reclamantului.

Despăgubirea bănească

acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși

destinația ei, o categorie juridică cu caracter special, nu poate fi refuzată

solicitantului pentru considerente pur formale, respectiv, pentru

imposibilitatea stabilirii unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său

și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie.

Repararea daunelor

morale este și trebuie să fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o

compensare materială, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale

al căror scop este acela ca, în funcție de particularitățile fiecărui caz în

parte, să ofere reclamantului o anumită satisfacție pentru suferințele

îndurate.

Prejudiciile morale

nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani întrucât viața,

onoarea, reputația, etc, nu pot fi evaluate în bani, existând practic, o

incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului și caracterul

patrimonial al despăgubirii.

Jurisprudența

instanței de contencios european a statuat că reparația trebuie să fie una

echitabilă, respectiv, pe de o parte să nu constituie un temei al îmbogățirii,

întrucât în caz contrar s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de

daune, iar pe de altă parte, în stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie

avută în vedere natura drepturilor subiective nepatrimoniale afectate care,

strâns legate de personalitatea umană, dau dimensiune acesteia.

Sumele acordate cu

titlu de daune morale nu trebuie să fie exagerate, pentru că ele vin să asigure

nu o reparație materială, ci o compensație morală pentru o suferință morală,

iar din această perspectivă instanța de apel a statuat în mod corect atunci

când a redimensionat cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului de la

15.000 RON, astfel cum se acordase de către instanța de fond, la 10.000 RON,

sumă ce reprezintă o satisfacție echitabilă în raport de prejudiciul suferit.

Pentru aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, împotriva Deciziei nr. 651/A din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 octombrie 2011.