ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3873/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3873/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Caraș-Severin la 19 martie 2009, reclamantul S.L. a chemat în judecată Statul Român

reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, solicitând instanței

ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei

de 1.000.000 euro, cu titlu de daune morale.

În motivarea acțiunii,

s-a arătat că, prin sentința nr. 185/1950 pronunțată de Tribunalul Militar Galați,

tatăl reclamantului a fost condamnat la 1 an și 6 luni pentru uneltire contra ordinii

sociale și dezacord cu ocupația sovietică, având în vedere faptul că în perioada

anilor 1945-1949 s-a manifestat permanent împotriva noului regim.

A fost judecat sumar și

condamnat la 3 ani închisoare cu acuzația „ultraj împotriva ordinii publice, dezacord

cu ocupația sovietică”, fără a se reține în sarcina lui nicio faptă antisocială;

ulterior, completul de judecată al Tribunalului Militar Galați a revenit asupra

sentinței, datorită vârstei inculpatului, sentința definitivă pronunțând o condamnare

de un an și jumătate, executată în perioada 02 octombrie 1949-31 martie 1951.

După eliberare, întors

acasă, tatăl reclamantului s-a găsit într-o postură ingrată, fără loc de muncă,

fără calificare, slăbit și cu psihicul demolat, fără orizont, total debusolat. Securitatea

avusese grijă să insinueze în comunități că cei care au fost eliberați mai devreme

au fost turnători. Tatăl reclamantului a purtat multă vreme asupra lui, dacă nu

stigmatul, măcar bănuiala comunității.

Un alt mare prejudiciu

adus tatălui său este defăimarea, falsificarea imaginii și personalității, fiind

decăzut din drepturile cetățenești, fără posibilitatea de a-și continua studiile.

De asemenea, a fost supus

unei discriminări negative, lipsei egalității șanselor cu semenii lui care nu au

suportat „rigorile" comunismului în egală măsură, iar singura compensație oferită

de către Statul Român a fost pensia acordată conform prevederilor Decretului-Lege

nr. 118/1990.

Totodată, de suferit din

cauza trecutului tatălui său, a avut și reclamantul S.L., fiindu-i restricționat

accesul la sistemul de învățământ din marină, iar apoi, datorită faptului că nu

era membru al P.C. nu a putut să rămână la catedră pentru a preda după terminarea

studiilor superioare.

Acțiunea a fost întemeiată

în drept pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Prin sentința civilă

nr. 1267 din 12 noiembrie 2009 Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea

și în consecință, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 300.000

euro echivalent în lei la data efectuării plății, cu titlu de daune morale.

Pentru a hotărî astfel,

Tribunalul Caraș-Severin a reținut că legitimarea procesuală a reclamantului, este

dovedită în cauză, față de dispozițiile art. 5 alin. (1) Legea nr. 221/2009 și că,

potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, constituie de drept condamnare

cu caracter politic cea pronunțată pentru faptele prevăzute în art. 207-209 C.

pen. din 1936.

De asemenea, potrivit

art. 5 din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter

politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, poate solicita obligarea statului

la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Din analiza probelor dosarului,

a rezultat că, forma de luptă împotriva regimului politic existent în acea perioadă

a presupus o atitudine vădit activă de participare a autorului reclamantului, S.Ș.,

la organizația „Vulturii Carpaților" organizație înarmată, care avea ca scop

răsturnarea prin violență a ordinii sociale existente în stat.

Implicarea acestuia în

răsturnarea regimului politic ori de contestare a legitimității puterii politice

din acea perioadă a dobândit în contextul existent la acel moment natura unei infracțiuni

politice.

S-a reținut că daunele

morale pot fi solicitate pentru atingerile aduse uneia dintre prerogativele care

constituie atributul personalității umane, ele nefiind susceptibile de evaluare

bănească, dar în ce privește cuantumul acestor despăgubiri, instanța a apreciat

că suma de 1.000.000 euro pretinsă prin acțiunea introductivă este exagerată.

Criteriile de apreciere

a prejudiciilor morale nu au la bază elemente exacte, științifice, deoarece există

o incompatibilitate între caracterul moral nepatrimonial al daunelor și cuantumul

bănesc patrimonial al despăgubirilor.

În determinarea importanței

prejudiciului moral trebuie ținut seama de repercusiunile prejudiciului moral asupra

stării generale a sănătății, precum și asupra posibilității persoanei de a se realiza

deplin pe plan social, profesional și familial.

Astfel, antecesorul reclamantului

și chiar reclamantul personal au fost împiedicați să-și dezvolte, în condiții corespunzătoare,

personalitatea, să evolueze din punct de vedere social și profesional și să dobândească

în timp util un statut corespunzător așteptărilor lor.

În privința cuantumului

despăgubirilor, s-a constatat că în materia daunelor morale, principiul reparării

integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, dată fiind

natura neeconomică a acestor daune, imposibil de echivalat bănește. În schimb, poate

fi acordată victimei o indemnitate cu caracter compensatoriu, dar ceea ce trebuie

evaluat în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, iar

nu prejudiciul ca atare.

Dându-se eficiență criteriului

unei satisfacții suficiente și echitabile, cererea a fost admisă pentru suma de

300.000 euro.

Împotriva sentinței a

declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București.

Pârâtul a arătat că, față

de perioada efectivă de executare a pedepsei privative de libertate de către tatăl

reclamantului, S.Ș., respectiv cea de 1 an și 6 luni, suma de 300.000 euro reprezentând

daune morale este nejustificată în raport de întinderea prejudiciului real suferit,

având în vedere că nu se poate transforma într-un izvor de îmbogățire fără just

temei a celor ce se pretind prejudiciați.

S-a mai susținut că instanța,

în aprecierea cuantumului daunelor totale pe care le poate acorda reclamantului,

trebuie să urmărească respectarea principiului proporționalității daunei cu despăgubirea

acordată, precum și să țină cont de criteriul echității, despăgubirea urmând să

fie rezonabilă, echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real suferit.

Prin decizia nr. 174/A

din 27 mai 2010 Curtea de Apel Timișoara a admis apelul și a schimbat în parte sentința,

în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 60.000 euro, cu

titlu de daune morale.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că problema reparării daunelor morale a fost dintotdeauna

dificilă, datorită faptului că suferințele morale nu sunt susceptibile de o reparare

propriu-zisă, ci numai de o alinare, de o ușurare, cât și faptului că unele suferințe

morale îl însoțesc pe individ timp îndelungat.

Pornind de la aceste considerații

teoretice și având în vedere că legislația nu stabilește criterii pentru determinarea

prejudiciului moral, doctrina și jurisprudența au consacrat anumite criterii, cum

ar fi consecințele negative suferite pe plan fizic și moral, importanța valorilor

morale lezate, măsura în care au fost afectate situația familială, situația profesională

sau cea socială.

Un criteriu fundamental

însă, consacrat de doctrină și jurisprudență în cuantificarea despăgubirilor acordate

pentru prejudiciul moral este echitatea iar din acest punct de vedere, stabilirea

cuantumului despăgubirilor implică, fără îndoială, și o doză de aproximare, însă

instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit,

care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate, și despăgubirile acordate,

care să permită celui prejudiciat anumite avantaje de natură să atenueze suferințele

morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Și în termenii Convenției

Europene a Drepturilor Omului, criteriul echității în materia despăgubirilor morale

are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă

pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în același timp,

despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici

venituri nejustificate pentru victime.

Raportat la probatoriul

administrat, Curtea a considerat că suma acordată reclamantului de 300.000 euro,

este nejustificat de mare în raport cu prejudiciul moral suferit, în condițiile

în care reclamantul, după defunctul său tată, S.Ș., a beneficiat și de indemnizația

lunară reglementată de Decretul-Lege nr. 118/1990 și de toate celelalte facilități

acordate de acest act normativ.

În aprecierea cuantumului

daunelor morale ce pot fi acordate reclamantului, în calitate de fiu al defunctului

S.Ș., Curtea a considerat că o despăgubire echitabilă pentru aceasta, cu păstrarea

unui anumit echilibru în raport cu prejudiciul moral o reprezintă suma de 60.000

euro.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs ambele părți.

caracterul nelegal al soluției întrucât, pentru diminuarea daunelor morale s-a avut

drept criteriu faptul că reclamantul, în calitate de fiu al defunctului autor, ar

fi beneficiat de indemnizația lunară reglementată de Decretul-Lege nr. 118/1990

și de toate facilitățile acestui act normativ. Aspectul reținut de Curte este eronat

întrucât singurul care a beneficiat de efectele Decretului-Lege menționat a fost

defunctul tată al reclamantului.

- Soluția este, de asemenea,

nelegală deoarece în aprecierea daunelor morale s-a reținut că solicitarea acestora

s-a făcut de către reclamant în calitate de fiu și că suma stabilită este suficientă,

reprezentând o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral suferit atât de tatăl

reclamantului, cât și de reclamant.

În drept, au fost invocate

dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Finanțelor Publice a pretins caracterul nelegal al deciziei întrucât suma stabilită

de instanță, este nejustificată în raport de întinderea prejudiciului suferit, transformându-se

în izvor al îmbogățirii fără justă cauză.

Pentru a putea fi cuantificat

prejudiciul moral, este nevoie de un criteriu de referință, care se regăsește în

principiul proporționalității daunei și al echității, nerespectate însă în cauză.

Raportat la împrejurările

speței, o statuare în echitate care să asigure reparația morală și nu una având

scop patrimonial impune concluzia caracterului exorbitant al cuantumului despăgubirilor

solicitate.

Au fost invocate în drept

dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând recursurile

deduse judecății Înalta Curte constată următoarele:

recurentului-reclamant, instanța de apel nu a reținut că acesta ar fi fost beneficiarul

Decretului-Lege nr. 118/1990, ci defunctul tată al acestuia, de pe urma căruia valorifica

dreptul la daune morale.

În acest sens, în conținutul

considerentelor, chiar dacă de o manieră improprie, se reține că „reclamantul, după

defunctul său tată, S.Ș., a beneficiat de indemnizația lunară prevăzută de Decretul-Lege

nr. 118/1990”.

Este neîntemeiată, de

asemenea, critica vizând caracterul insuficient al daunelor morale întrucât acestea

n-ar putea acoperi prejudiciul moral suferit atât de reclamant cât și de tatăl său.

Formulând o asemenea critică,

recurentul este în eroare asupra titularului dreptului la astfel despăgubiri.

Potrivit art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 221/2009 poate formula cerere de daune morale „orice persoană

care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri

cu caracter administrativ”, iar după decesul acestor persoane, cererile pot fi formulate

de descendenții până la gradul al II-lea inclusiv.

Rezultă că legiuitorul

a avut în vedere repararea prejudiciului direct, cauzat prin fapta ilicită săvârșită

asupra persoanei condamnatului sau a celui care a făcut obiectul unor măsuri administrative

cu caracter politic.

Doar după decesul acestor

persoane, dată fiind expresia patrimonială recunoscută daunelor morale, descendenții

pot promova astfel de acțiuni, prin care nu valorifică însă un prejudiciu creat

nemijlocit în persoana lor, ci drepturi patrimoniale transmise în considerarea autorului

lor.

Este motivul pentru care,

în determinarea cuantumului daunelor nu trebuia să se țină seama, contrar susținerii

reclamantului, de prejudiciul moral creat atât acestuia, cât și tatălui său, ci

de prejudiciul moral produs nemijlocit autorului, cel care a suferit condamnarea

politică.

Potrivit acestor considerente,

criticile formulate de reclamant au fost găsite neîntemeiate, recursul acestuia

urmând să fie respins în consecință.

Statul Român deduce judecății critici care vizează modalitatea în care au fost dimensionate

daunele morale, pretinzându-se că sunt nejustificate în raport de întinderea prejudiciului.

Într-adevăr, în aprecierea

asupra cuantumului daunelor morale trebuie ținut seama că în operațiunea jurisdicțională

de „cuantificare” a unor asemenea despăgubiri nu se poate realiza o reparare integrală

a prejudiciului produs, dată fiind natura valorilor afectate prin săvârșirea faptei

ilicite.

De aceea, nu se poate

pune problema ca în materia răspunderii civile delictuale, a asigurării unei restituiri,

a unei „repuneri în situația anterioară”, pentru că scopul acordării daunelor morale

constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale pentru suferințe

de același ordin, moral, iar nu a unei satisfacții patrimoniale.

Este motivul pentru care

aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate și păstrând principiul

proporționalității și al justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele

acordate.

Fiind vorba de prejudicii

morale, ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani întrucât viața,

sănătatea, onoarea nu pot fi evaluate în bani, existând practic, o incompatibilitate

între natura nepatrimonială a prejudiciului și caracterul patrimonial al despăgubirii.

Faptul că reparația trebuie

să fie una echitabilă înseamnă că se nu poate ignora natura valorilor nesocotite

dar și că ea nu se poate constitui în temei al îmbogățirii întrucât, în caz contrar,

s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune care, așa cum s-a menționat,

trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv și moral, iar constatarea

caracterului politic al condamnării reprezintă, în sine, o recunoaștere a conduitei

morale și a demnității autorului reclamantului.

Sub acest aspect, trebuie

reținut că cel care a pretins despăgubirile morale nu este victima directă, nemijlocită

a condamnării politice, ci descendentul celui care a suferit această condamnare,

astfel încât, dincolo de puternicele relații de afecțiune, de resimțirea în plan

emoțional de către descendent a acestei condamnări, efectele nu pot fi aceleași

ca în situația persoanei asupra căreia s-au produs în mod direct.

Astfel cum s-a arătat

anterior, răspunzând criticii reclamantului, (potrivit căreia suma acordată nu ar

acoperi prejudiciul creat atât tatălui, cât și lui), titularul dreptului la acordarea

unor asemenea daune morale este cel care a suportat nemijlocit condamnarea, descendenții

acestor persoane justificându-și legitimarea doar după decesul celui condamnat și

în considerarea caracterului patrimonial al unei asemenea reparații, iar nu pentru

că ei înșiși ar fi titularii respectivului drept nepatrimonial.

Având în vedere aceste

aspecte, legate de titularul acțiunii, de intervalul mare de timp scurs de la momentul

condamnării (50 de ani), de natură să atenueze suferința morală, de faptul că, așa

cum au reținut instanțele fondului, pedeapsa inițială, de 3 ani, a fost redusă la

1 an și 6 lui, aceasta fiind de altfel cea executată, că autorul reclamantului a

beneficiat și de măsurile reparatorii ale Decretului-Lege nr. 118/1991, Înalta Curte

constată că daunele morale acordate în apel, deși mult diminuate față de cele stabilite

de prima instanță, nu respectă funcția compensatorie morală ce trebuie dată unor

astfel de despăgubiri.

Este motivul pentru care,

criticile recurentului-pârât vizând necesitatea stabilirii daunelor cu respectarea

principiului echității și al proporționalității daunei cu despăgubirea acordată,

sunt întemeiate.

Același principiu, al

statuării în echitate în legătură cu daunele morale pretinse pentru încălcarea unor

drepturi fundamentale protejate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului se desprind

și din jurisprudența instanței de contencios european (a se vedea, de ex., cauzele

Tarău, Konolos, Bursuc, Barbu Anghelesu, Țară Lungă împotriva României).

De aceea, statuând în

echitate și respectând principiul justului echilibru între natura valorilor lezate

și sumele acordate, între interesul particular și cel general, al unei societăți

care trebuie să suporte plata daunelor produse de faptele ilicite ale unui regim

anterior, Înalta Curte urmează să constate caracterul întemeiat al criticilor pârâtului

și primind recursul acestuia, să modifice în parte, decizia atacată, în sensul stabilirii

cuantumului despăgubirilor la suma de 40.000 euro, cu menținerea celorlalte dispoziții

ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul S.L. împotriva deciziei nr. 174/A din 27 mai 2010

a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Admite recursul declarat

de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală

a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva aceleiași decizii.

Modifică, în parte, decizia

în sensul că diminuează cuantumul daunelor morale la 40.000 euro.

Menține celelalte dispoziții

ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 mai 2011.