ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6001/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6001/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 560 din 1 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul

nr. 4043/115/2009 a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul K.P. împotriva

pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P.

Caraș-Severin; în consecință, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului

echivalentul în RON, la data efectuării plății a sumei de 75.000 euro.

În justificarea soluției,

prima instanță a avut în vedere că reclamantul a solicitat, în temeiul Legii

nr. 221/2009, obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro, invocând condamnarea

la 10 ani închisoare și, ulterior, deportarea tatălui său, K.E., în C.B., acesta

fiind supus la privațiuni și suferințe.

Din cauza condamnării

politice suferite de tatăl său, inclusiv reclamantul a avut de suportat, fiindu-i

interzisă înscrierea la liceu și facultate.

Tribunalul a reținut că

probele administrate atestă faptul că reclamantul este fiul lui K.E. care, prin

sentința penală nr. 293 din 29 ianuarie 1951 pronunțată de Curtea Militară de Casare

și Justiție, a fost condamnat la 8 ani închisoare corecțională pentru infracțiunea

de agitație publică, la 10 ani închisoare corecțională pentru delictul de injurie

contra elementelor armatei aliate și 2 ani închisoare corecțională pentru deținerea

de armament militar. A executat efectiv pedeapsa închisorii timp de 10 ani în închisorile

J., G., B.S., A. Conform declarațiilor martorilor, faptele pentru care a fost condamnat

au constat în injurii aduse regimului comunist și armatei ruse. În închisoare, a

suportat un an de carceră, izolare totală. După eliberare, tatălui reclamantului

și soției acestuia li s-a impus timp de cinci ani de zile domiciliu forțat în C.B.

Ca urmare a detenției,

K.E. a avut de suferit o multitudine de dureri fizice și psihice, cauzate de bătăile

primite, de proasta alimentație, de lipsa de asistență medicală, de umilințele suportate

și de muncile foarte grele la care a fost supus. Toate aceste suferințe au avut

consecințe grave asupra fizicului și psihicului său. După eliberare a rămas o persoană

bolnavă, care nu a mai putut să muncească la capacitate normală pentru a-și întreține

familia.

De asemenea, după eliberare,

a fost în continuare persecutat, găsindu-și foarte greu un loc de muncă și acela

inferior pregătirii sale și mult mai prost plătit.

Strămutarea în C.B. a

avut consecințe negative pe plan psihic și fizic asupra celor deportați, asupra

situațiilor materiale, precum și asupra urmașilor acestora, născuți ulterior venirii

din C.B.

Prin deportare

și condamnare, dreptul la imagine al lui K.E. și al întregii familii a fost grav

afectat, aceștia fiind excluși din viața socială și politică a comunității, accesul

la educație și la un loc de muncă corespunzător pregătirii ori mai bine remunerat

fiind deosebit de greu.

Date fiind

gravitatea și numărul încălcărilor constatate în cauză, persoanei strămutate trebuie

să i se acorde despăgubiri morale.

Față de dispozițiile

art. 3, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, art. 6, 8 C.E.D.O., jurisprudența

C.E.D.O. (cauza Kudla vs Polonia), a respectării art. 1 din Protocolul nr. 1, în

conformitate cu art. 41 din Convenție, instanța a considerat că atât timp cât reclamantul

a făcut dovada prejudiciului moral suferit are dreptul de a beneficia de o reparație

echitabilă și nediscriminatorie în raport cu alte categorii de beneficiari ai Legii

nr. 221/2009.

S-a mai avut în vedere

că din cauza condamnării politice suferite de tatăl său, accesul reclamantului la

viața socială și politică a comunității a fost restrâns iar accesul la continuarea

educației, la un loc de muncă corespunzător pregătirii ori mai bine remunerat i-a

fost interzis. Toate aceste restricții au adus atingere valorilor ce definesc personalitatea

umană, valori ce se referă la existența fizică a omului, la sănătatea și integritatea

corporală, la demnitate, onoare și alte valori similare (printre care și accesul

la învățătură), valori cuprinse în drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

În ceea ce privește cuantumul

daunelor materiale solicitate de reclamant instanța de fond a reținut că criteriile

de apreciere a prejudiciilor morale nu au la bază criterii exacte, științifice,

deoarece există o incompatibilitate între caracterul moral nepatrimonial al daunelor

și cuantumul bănesc patrimonial al despăgubirilor.

Așa cum s-a arătat, stabilirea

cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include desigur

o doză apreciabilă de arbitrar, de ceea ce trebuie evaluat este despăgubire care

vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare, fiind necesar a se

face o corelare cu importanța prejudiciului moral prin aspectul importanței valorii

morale lezate.

În aprecierea instanței

asupra prejudiciului moral trebuie avute în vedere repercursiunile acestuia asupra

stării generale a sănătății, precum și a posibilității individului de a se realiza

deplin pe plan social, personal și familial.

În aceste condiții, respectiv

atingerea adusă mai multor drepturi fundamentale, s-a apreciat că acordarea sumei

de 75.000Euro este de natură să ofere reclamantului o satisfacție cu caracter compensatoriu,

fiind apreciată de instanță ca echilibrată și în deplină concordanță cu practica

instanței europene și a instanței supreme.

Împotriva sentinței au

declarat apeluri părțile care au criticat-o pentru nelegalitate, solicitând schimbarea

sa.

Reclamantul a solicitat

schimbarea hotărârii în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată.

În motivare a invocat,

în esență, că daunele acordate sunt în cuantum necorespunzător raportat la suferințele

prin care a trecut tatăl său.

Pârâtul a solicitat schimbarea

hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii.

În motivare, a redat dispozițiile

art. 5 din Legea nr. 221/2009, a făcut aprecieri cu caracter general referitoare

la criteriile de stabilire a daunelor morale și a invocat cuantumul exagerat al

daunelor acordate în cauză.

Prin decizia nr. 412 A

din 02 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul formulat

de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a schimbat în parte

sentința apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 5.000

euro; a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul K.P. împotriva aceleiași

sentințe.

În urma examinării sentinței

atacate, în raport de motivele invocate, Curtea a apreciat că apelul pârâtului este

întemeiat, iar apelul reclamantei este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

S-a reținut că instanța

de fond s-a referit în concret și pe larg la toate împrejurările ce se constituie

în criterii de evaluare a daunelor morale, aspect ce rezultă din considerentele

sentinței apelate însă nu a ținut seama de faptul că O.U.G. nr. 62/2010 a modificat

Legea nr. 221/2009, în sensul plafonării cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul

moral suferit prin condamnare.

Au fost avute în vedere

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 2 din Legea nr. 221/2009, astfel cum

au fost modificate, care prevăd că descendenții de gradul I ai persoanelor ce au

făcut obiect al condamnării cu caracter politic sunt îndreptățiți să primească despăgubiri

de până la 5.000 euro pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea antecesorului

lor.

Împotriva acestei

decizii, au declarat recurs reclamantul

K.P., și pârâtul

Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Caraș Severin.

Criticile aduse hotărârii

instanței de apel de către reclamant vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Astfel recurentul reclamant

susține că instanța de apel, deși a menținut starea de fapt corect stabilită de

prima instanță a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în condițiile

în care despăgubirile stabilite, în sensul acordării unei sume 5.000 euro echivalentul

în RON la data plații, nu reflectă suferințele și prejudiciile cauzate prin măsura

condamnării la 10 ani închisoare a tatălui său și apoi a deportării în C.B. împreună

cu familia pe o perioadă de 5 ani.

Deci se critică soluția

dată cât privește strict cuantumul daunelor morale acordate față de cuantumul daunelor

solicitate de reclamant prin acțiune.

În susținere, recurentul

reclamant a mai arătat că decizia recurată a fost pronunțată la data la care dispozițiile

O.U.G. nr. 62/2010 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1354

din 20 octombrie 2010 a Curții Constituționale,

astfel încât soluția dată de instanța de

apel este în prezent fără nici un suport legal.

În dezvoltarea criticilor

formulate, pârâtul a arătat următoarele:

Instanța de apel a stabilit

cuantumul daunelor fără a avea în vedere faptul că însăși drepturile prevăzute și

acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și

completările ulterioare, reprezintă măsuri cu caracter obligatoriu pentru persoanele

care au fost persecutate politic.

Pe de altă parte se susține

că suma de 5.000 euro, acordată cu titlu de despăgubiri morale este nejustificată

în raport de întinderea prejudiciului real suferit, având în vedere că nu se poate

transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei a celor ce se pretind prejudiciați.

Mai mult, se susține că

față de perioada de 4 ani de domiciliu forțat în B. la care a fost supus tatăl reclamantului,

nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a primi despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit.

Examinând decizia

recurată, în limitele criticilor formulate și a dispozițiilor legale relevante,

Înalta Curte reține următoarele:

Instanța de apel a dimensionat

daunele morale de care poate beneficia reclamatul în raport de consecințele negative

produse asupra autorului acestuia, de

suferințele necontestate ale tatălui său

prin prisma condamnării politice și măsurilor represive luate după instaurarea regimului

comunist,

având

în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 2 din Legea nr. 221/2009, astfel

cum au fost modificate, care prevedeau că descendenții de gradul I ai persoanelor

ce au făcut obiect al condamnării cu caracter politic sunt îndreptățiți să primească

despăgubiri de până la 5.000 euro pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea

antecesorului lor.

Ulterior, Curtea Constituțională

a României a pronunțat Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 prin care prevederile

art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 2 din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările

ulterioare, au fost declarate neconstituționale.

Situația de fapt stabilită

în fazele procesuale anterioare prin interpretarea probelor administrate și care,

față de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., nu mai poate fi reapreciată în faza

de judecată a recursului, a relevat că autorul reclamantului, K.E. prin sentința

penală nr. 293 din 29 ianuarie 1951 pronunțată de Curtea Militară de Casare și Justiție,

a fost condamnat la 8 ani închisoare corecțională pentru infracțiunea de agitație

publică, la 10 ani închisoare corecțională pentru delictul de injurie contra elementelor

armatei aliate și 2 ani închisoare corecțională pentru deținerea de armament militar.

A executat efectiv pedeapsa închisorii timp de 10 ani în închisorile J., G., B.S.,

A. În închisoare, a suportat un an de carceră, izolare totală. După eliberare, tatălui

reclamantului și soției acestuia li s-a impus timp de cinci ani de zile domiciliu

forțat în C.B.

Ca urmare a detenției,

K.E. a avut de suferit o multitudine de dureri fizice și psihice, cauzate de bătăile

primite, de proasta alimentație, de lipsa de asistență medicală, de umilințele suportate

și de muncile foarte grele la care a fost supus. Toate aceste suferințe au avut

consecințe grave asupra fizicului și psihicului său.

După eliberare, a fost

în continuare persecutat, găsindu-și foarte greu un loc de muncă și acela inferior

pregătirii sale și mult mai prost plătit.

Strămutarea în C.B. a

avut consecințe negative pe plan psihic și fizic asupra celor deportați, asupra

situațiilor materiale, precum și asupra urmașilor acestora, născuți ulterior venirii

din C.B.

Prin deportare

și condamnare, dreptul la imagine al lui K.E. și al întregii familii a fost grav

afectat, aceștia fiind excluși din viața socială și politică a comunității, accesul

la educație și la un loc de muncă corespunzător pregătirii ori mai bine remunerat

fiind deosebit de greu.

Date fiind

gravitatea și numărul încălcărilor constatate în cauză, persoanei strămutate trebuie

să i se acorde despăgubiri morale.

Caracterul politic al

condamnării, stabilit de prima instanță pe baza probelor administrate, în condițiile

Legii nr. 221/2009, nu a constituit obiect al criticilor formulate în căile de atac

exercitate.

Împrejurarea că tatăl

reclamantului a suferit o detenție de 10 ani închisoare și cinci ani de zile domiciliu

forțat în C.B., sunt elemente care fără dubiu au cauzat un prejudiciu moral, constând

într-o stare de frustrare și demoralizare profesională.

Deși este adevărat că

stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial

include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii,

cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic,

importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori

și intensitatea cu care au fost receptate consecințele vătămării, măsura în care

i-a fost afectată situația familială, profesională și socială; aprecierea instanței

trebuie să fie rezonabilă și echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv

produs victimei erorii judiciare.

Ori, așa cum în mod corect

a reținut prima instanță, prin condamnare și apoi deportare autorului reclamantului

i s-a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar durerile

psihice și suferințele fizice provocate de astfel de măsuri, precum și consecințele

avute asupra familiei celui condamnat pot și trebuie să fie reparate prin acordarea

unei juste despăgubiri.

Sub aspectul întinderii

despăgubirilor, Înalta Curte constată că instanța de fond s-a raportat la ansamblul

probelor administrate, cât privește consecințele inerente pe plan fizic și psihic

suferite de tatăl reclamantului, afectarea reputației acestuia și a familiei lui

în comunitatea din care făcea, atingerea adusă drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului, lipsirea de posibilitatea de a-și continua activitățile anterioare și

de a obține venituri corespunzătoare pentru el și familia lui.

În verificarea legalității

deciziei recurate, prin aplicarea criteriilor de evaluare a daunelor acordate în

raport de dovezile administrate în cauză, Înalta Curte urmează a avea în vedere

împrejurarea că reclamantul este fiul celui față de care s-a dispus condamnarea,

că această măsură ce a avut consecințe și în viața reclamantului pe plan psihic,

social și profesional.

De aceea, prin raportare

concretă la datele cauzei, în respectarea și aplicarea efectivă a principiului proporționalității

și al criteriilor exemplificate, față de durata pedepsei cu închisoare aplicată

autorului reclamantului, ținând seama și de consecințele produse și ulterior în

viața familiei, Înalta Curte apreciază, în acord cu prima instanță că suma de 75.000

euro reprezintă o justă despăgubire pentru prejudiciul moral produs.

Având în vedere considerentele

prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite

recursul declarat de reclamantul K.P. împotriva deciziei nr. 412 A din 02

noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă; va modifică

în parte decizia atacată în sensul că va respinge ca nefondat apelul declarat de

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Caraș- Severin

împotriva sentinței civile nr. 560 din 01 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul

Caraș-Severin, secția civilă pe care o va menține.

În baza acelorași considerente,

în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

prin D.G.F.P. Vrancea împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamantul K.P. împotriva deciziei nr. 412 A din 02 noiembrie 2010 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Modifică în parte decizia

atacată în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Caraș- Severin împotriva sentinței civile nr. 560

din 01 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția civilă.

Menține celelalte dispoziții

ale deciziei.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

Caraș- Severin împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 septembrie 2011.