ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6001/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 560 din 1 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. 4043/115/2009 a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul K.P. împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Caraș-Severin; în consecință, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului echivalentul în RON, la data efectuării plății a sumei de 75.000 euro. În justificarea soluției, prima instanță a avut în vedere că reclamantul a solicitat, în temeiul Legii nr. 221/2009, obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro, invocând condamnarea la 10 ani închisoare și, ulterior, deportarea tatălui său, K.E., în C.B., acesta fiind supus la privațiuni și suferințe.

Din cauza condamnării politice suferite de tatăl său, inclusiv reclamantul a avut de suportat, fiindu-i interzisă înscrierea la liceu și facultate. Tribunalul a reținut că probele administrate atestă faptul că reclamantul este fiul lui K.E. care, prin sentința penală nr. 293 din 29 ianuarie 1951 pronunțată de Curtea Militară de Casare și Justiție, a fost condamnat la 8 ani închisoare corecțională pentru infracțiunea de agitație publică, la 10 ani închisoare corecțională pentru delictul de injurie contra elementelor armatei aliate și 2 ani închisoare corecțională pentru deținerea de armament militar. A executat efectiv pedeapsa închisorii timp de 10 ani în închisorile J., G., B.S., A. Conform declarațiilor martorilor, faptele pentru care a fost condamnat au constat în injurii aduse regimului comunist și armatei ruse.

În închisoare, a suportat un an de carceră, izolare totală. După eliberare, tatălui reclamantului și soției acestuia li s-a impus timp de cinci ani de zile domiciliu forțat în C.B. Ca urmare a detenției, K.E. a avut de suferit o multitudine de dureri fizice și psihice, cauzate de bătăile primite, de proasta alimentație, de lipsa de asistență medicală, de umilințele suportate și de muncile foarte grele la care a fost supus. Toate aceste suferințe au avut consecințe grave asupra fizicului și psihicului său. După eliberare a rămas o persoană bolnavă, care nu a mai putut să muncească la capacitate normală pentru a-și întreține familia. De asemenea, după eliberare, a fost în continuare persecutat, găsindu-și foarte greu un loc de muncă și acela inferior pregătirii sale și mult mai prost plătit.

Strămutarea în C.B. a avut consecințe negative pe plan psihic și fizic asupra celor deportați, asupra situațiilor materiale, precum și asupra urmașilor acestora, născuți ulterior venirii din C.B. Prin deportare și condamnare, dreptul la imagine al lui K.E. și al întregii familii a fost grav afectat, aceștia fiind excluși din viața socială și politică a comunității, accesul la educație și la un loc de muncă corespunzător pregătirii ori mai bine remunerat fiind deosebit de greu. Date fiind gravitatea și numărul încălcărilor constatate în cauză, persoanei strămutate trebuie să i se acorde despăgubiri morale. Față de dispozițiile art. 3, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, art. 6, 8 C.E.D.O., jurisprudența C.E.D.O.

(cauza Kudla vs Polonia), a respectării art. 1 din Protocolul nr. 1, în conformitate cu art. 41 din Convenție, instanța a considerat că atât timp cât reclamantul a făcut dovada prejudiciului moral suferit are dreptul de a beneficia de o reparație echitabilă și nediscriminatorie în raport cu alte categorii de beneficiari ai Legii nr. 221/2009. S-a mai avut în vedere că din cauza condamnării politice suferite de tatăl său, accesul reclamantului la viața socială și politică a comunității a fost restrâns iar accesul la continuarea educației, la un loc de muncă corespunzător pregătirii ori mai bine remunerat i-a fost interzis. Toate aceste restricții au adus atingere valorilor ce definesc personalitatea umană, valori ce se referă la existența fizică a omului, la sănătatea și integritatea corporală, la demnitate, onoare și alte valori similare (printre care și accesul la învățătură), valori cuprinse în drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

În ceea ce privește cuantumul daunelor materiale solicitate de reclamant instanța de fond a reținut că criteriile de apreciere a prejudiciilor morale nu au la bază criterii exacte, științifice, deoarece există o incompatibilitate între caracterul moral nepatrimonial al daunelor și cuantumul bănesc patrimonial al despăgubirilor. Așa cum s-a arătat, stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include desigur o doză apreciabilă de arbitrar, de ceea ce trebuie evaluat este despăgubire care vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare, fiind necesar a se face o corelare cu importanța prejudiciului moral prin aspectul importanței valorii morale lezate.

În aprecierea instanței asupra prejudiciului moral trebuie avute în vedere repercursiunile acestuia asupra stării generale a sănătății, precum și a posibilității individului de a se realiza deplin pe plan social, personal și familial. În aceste condiții, respectiv atingerea adusă mai multor drepturi fundamentale, s-a apreciat că acordarea sumei de 75.000Euro este de natură să ofere reclamantului o satisfacție cu caracter compensatoriu, fiind apreciată de instanță ca echilibrată și în deplină concordanță cu practica instanței europene și a instanței supreme. Împotriva sentinței au declarat apeluri părțile care au criticat-o pentru nelegalitate, solicitând schimbarea sa. Reclamantul a solicitat schimbarea hotărârii în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată.

În motivare a invocat, în esență, că daunele acordate sunt în cuantum necorespunzător raportat la suferințele prin care a trecut tatăl său. Pârâtul a solicitat schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii. În motivare, a redat dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, a făcut aprecieri cu caracter general referitoare la criteriile de stabilire a daunelor morale și a invocat cuantumul exagerat al daunelor acordate în cauză. Prin decizia nr. 412 A din 02 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 5.000 euro; a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul K.P.

împotriva aceleiași sentințe. În urma examinării sentinței atacate, în raport de motivele invocate, Curtea a apreciat că apelul pârâtului este întemeiat, iar apelul reclamantei este neîntemeiat pentru următoarele considerente: S-a reținut că instanța de fond s-a referit în concret și pe larg la toate împrejurările ce se constituie în criterii de evaluare a daunelor morale, aspect ce rezultă din considerentele sentinței apelate însă nu a ținut seama de faptul că O.U.G. nr. 62/2010 a modificat Legea nr. 221/2009, în sensul plafonării cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Au fost avute în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 2 din Legea nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate, care prevăd că descendenții de gradul I ai persoanelor ce au făcut obiect al condamnării cu caracter politic sunt îndreptățiți să primească despăgubiri de până la 5.000 euro pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea antecesorului lor. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamantul K.P., și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Caraș Severin.

Criticile aduse hotărârii instanței de apel de către reclamant vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Astfel recurentul reclamant susține că instanța de apel, deși a menținut starea de fapt corect stabilită de prima instanță a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în condițiile în care despăgubirile stabilite, în sensul acordării unei sume 5.000 euro echivalentul în RON la data plații, nu reflectă suferințele și prejudiciile cauzate prin măsura condamnării la 10 ani închisoare a tatălui său și apoi a deportării în C.B. împreună cu familia pe o perioadă de 5 ani. Deci se critică soluția dată cât privește strict cuantumul daunelor morale acordate față de cuantumul daunelor solicitate de reclamant prin acțiune.

În susținere, recurentul reclamant a mai arătat că decizia recurată a fost pronunțată la data la care dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 a Curții Constituționale, astfel încât soluția dată de instanța de apel este în prezent fără nici un suport legal. În dezvoltarea criticilor formulate, pârâtul a arătat următoarele: Instanța de apel a stabilit cuantumul daunelor fără a avea în vedere faptul că însăși drepturile prevăzute și acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă măsuri cu caracter obligatoriu pentru persoanele care au fost persecutate politic.

Pe de altă parte se susține că suma de 5.000 euro, acordată cu titlu de despăgubiri morale este nejustificată în raport de întinderea prejudiciului real suferit, având în vedere că nu se poate transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei a celor ce se pretind prejudiciați. Mai mult, se susține că față de perioada de 4 ani de domiciliu forțat în B. la care a fost supus tatăl reclamantului, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a primi despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

Examinând decizia recurată, în limitele criticilor formulate și a dispozițiilor legale relevante, Înalta Curte reține următoarele: Instanța de apel a dimensionat daunele morale de care poate beneficia reclamatul în raport de consecințele negative produse asupra autorului acestuia, de suferințele necontestate ale tatălui său prin prisma condamnării politice și măsurilor represive luate după instaurarea regimului comunist, având în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 2 din Legea nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate, care prevedeau că descendenții de gradul I ai persoanelor ce au făcut obiect al condamnării cu caracter politic sunt îndreptățiți să primească despăgubiri de până la 5.000 euro pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea antecesorului lor.

Ulterior, Curtea Constituțională a României a pronunțat Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 prin care prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 2 din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, au fost declarate neconstituționale. Situația de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare prin interpretarea probelor administrate și care, față de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., nu mai poate fi reapreciată în faza de judecată a recursului, a relevat că autorul reclamantului, K.E. prin sentința penală nr. 293 din 29 ianuarie 1951 pronunțată de Curtea Militară de Casare și Justiție, a fost condamnat la 8 ani închisoare corecțională pentru infracțiunea de agitație publică, la 10 ani închisoare corecțională pentru delictul de injurie contra elementelor armatei aliate și 2 ani închisoare corecțională pentru deținerea de armament militar.

A executat efectiv pedeapsa închisorii timp de 10 ani în închisorile J., G., B.S., A. În închisoare, a suportat un an de carceră, izolare totală. După eliberare, tatălui reclamantului și soției acestuia li s-a impus timp de cinci ani de zile domiciliu forțat în C.B. Ca urmare a detenției, K.E. a avut de suferit o multitudine de dureri fizice și psihice, cauzate de bătăile primite, de proasta alimentație, de lipsa de asistență medicală, de umilințele suportate și de muncile foarte grele la care a fost supus. Toate aceste suferințe au avut consecințe grave asupra fizicului și psihicului său. După eliberare, a fost în continuare persecutat, găsindu-și foarte greu un loc de muncă și acela inferior pregătirii sale și mult mai prost plătit.

Strămutarea în C.B. a avut consecințe negative pe plan psihic și fizic asupra celor deportați, asupra situațiilor materiale, precum și asupra urmașilor acestora, născuți ulterior venirii din C.B. Prin deportare și condamnare, dreptul la imagine al lui K.E. și al întregii familii a fost grav afectat, aceștia fiind excluși din viața socială și politică a comunității, accesul la educație și la un loc de muncă corespunzător pregătirii ori mai bine remunerat fiind deosebit de greu. Date fiind gravitatea și numărul încălcărilor constatate în cauză, persoanei strămutate trebuie să i se acorde despăgubiri morale. Caracterul politic al condamnării, stabilit de prima instanță pe baza probelor administrate, în condițiile Legii nr. 221/2009, nu a constituit obiect al criticilor formulate în căile de atac exercitate.

Împrejurarea că tatăl reclamantului a suferit o detenție de 10 ani închisoare și cinci ani de zile domiciliu forțat în C.B., sunt elemente care fără dubiu au cauzat un prejudiciu moral, constând într-o stare de frustrare și demoralizare profesională. Deși este adevărat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost receptate consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială; aprecierea instanței trebuie să fie rezonabilă și echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei erorii judiciare.

Ori, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, prin condamnare și apoi deportare autorului reclamantului i s-a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar durerile psihice și suferințele fizice provocate de astfel de măsuri, precum și consecințele avute asupra familiei celui condamnat pot și trebuie să fie reparate prin acordarea unei juste despăgubiri. Sub aspectul întinderii despăgubirilor, Înalta Curte constată că instanța de fond s-a raportat la ansamblul probelor administrate, cât privește consecințele inerente pe plan fizic și psihic suferite de tatăl reclamantului, afectarea reputației acestuia și a familiei lui în comunitatea din care făcea, atingerea adusă drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, lipsirea de posibilitatea de a-și continua activitățile anterioare și de a obține venituri corespunzătoare pentru el și familia lui.

În verificarea legalității deciziei recurate, prin aplicarea criteriilor de evaluare a daunelor acordate în raport de dovezile administrate în cauză, Înalta Curte urmează a avea în vedere împrejurarea că reclamantul este fiul celui față de care s-a dispus condamnarea, că această măsură ce a avut consecințe și în viața reclamantului pe plan psihic, social și profesional. De aceea, prin raportare concretă la datele cauzei, în respectarea și aplicarea efectivă a principiului proporționalității și al criteriilor exemplificate, față de durata pedepsei cu închisoare aplicată autorului reclamantului, ținând seama și de consecințele produse și ulterior în viața familiei, Înalta Curte apreciază, în acord cu prima instanță că suma de 75.000 euro reprezintă o justă despăgubire pentru prejudiciul moral produs.

Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul K.P. împotriva deciziei nr. 412 A din 02 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă; va modifică în parte decizia atacată în sensul că va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Caraș- Severin împotriva sentinței civile nr. 560 din 01 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția civilă pe care o va menține. În baza acelorași considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

Vrancea împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul K.P. împotriva deciziei nr. 412 A din 02 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Modifică în parte decizia atacată în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Caraș- Severin împotriva sentinței civile nr. 560 din 01 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția civilă. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Caraș- Severin împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2011.