ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1122/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la data de 01 martie 2010, reclamantul M.T.G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin M.F.P., solicitând instanței să constate că asupra sa a fost luată o măsură cu caracter politic și obligarea pârâtului la pata sumei de 350.000 euro reprezentând despăgubiri pentru daunele morale suferite. Prin sentința civilă nr. 649 din 15 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului Statul Român, prin M.F.P. și a fost obligat pârâtul să plătească acestuia echivalentul în lei, la data efectuării plății, a sumei de 30.000 euro.

În considerentele hotărârii, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Reclamantul este fiul preotului A.M. care a fost arestat de securitate și condamnat de două ori, fiind considerat mic burghez și pentru „activitate dușmănoasă împotriva regimului comunist” întrucât, în biserică, a îndemnat oamenii să nu se înscrie în colectiv. Prin decizia nr. 666/1992 emisă de D.G.S.S., tatăl reclamantului a fost arestat și deținut din data de 19 iulie 1952 până în data de 01 iulie 1954. Prin sentința penală nr. 75 din 09 martie 1960 a mai fost condamnat la 9 ani închisoare fiind deținut 4 ani și 9 luni. Din cauza condamnării politice suferite de tatăl său, accesul reclamantului la viața socială și politică a comunității a fost restrâns, iar accesul la continuarea educației, la un loc de muncă corespunzător pregătirii ori mai bine remunerat i-a fost interzis.

Toate aceste restricții au adus atingere valorilor ce definesc personalitatea umană, valori ce se referă la existența fizică a omului, la sănătatea și integritatea corporală, la demnitate, onoare și alte valori similare (printre care și accesul la învățătură), valori cuprinse în drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Conform dispozițiilor art. 1, 4, 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, persoanele față de care s-a dispus printr-o hotărâre judecătorească o condamnare cu caracter politic, iar după decesul acestora, descendenții până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, urmând ca la stabilirea cuantumului despăgubirilor să se țină seama de măsurile reparatorii deja acordate persoanei în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990, O.U.G.

nr. 224/1999, Legea nr. 568/2001. În ceea ce privește cuantumul daunelor materiale solicitate de reclamant, instanța a reținut că stabilirea acestui cuantum include, desigur, o doză apreciabilă de arbitrar, dar ceea ce trebuie evaluat este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare, fiind necesar a se face o corelare cu importanța prejudiciului moral prin aspectul importanței valorii morale lezate. A apreciat instanța de fond că în stabilirea prejudiciului moral trebuie avute în vedere repercusiunile prejudiciului moral asupra stării generale a sănătății, precum și a posibilității ei de a se realiza deplin pe plan social, personal și familial. Împotriva acestei sentințe a declarat apel M.G., în calitate de moștenitor legal al defunctului reclamant M.T.G.

și a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate și, rejudecând cauza în fond, admiterea în totalitate a acțiunii, așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel și pârâtul Statul Român, reprezentat de M.F.P., prin D.G.F.P. Caraș-Severin, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată. În urma examinării sentinței atacate, în raport de motivele invocate și de Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 82 din 26 ianuarie 2011, a admis apelul pârâtului și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea reclamantului în totalitate.

Prin aceeași decizie, a fost respins apelul declarat de M.G., în calitate de moștenitor legal al defunctului M.T.G. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele: Prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de Statul Român prin M.F.P. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.

În ceea ce privește efectele Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale în raport cu cauza de față, curtea de apel a avut în vedere că sunt aplicabile dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție (prevăzute și de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992), potrivit cărora „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției”. De asemenea, sunt aplicabile speței și dispozițiile art. 47 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of.

al României, iar de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Astfel, având în vedere că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, iar în intervalul de 45 de zile de la publicare Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate neconstituționale (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009) cu dispozițiile Constituției, rezultă că aceste prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate. Așadar, fiind desființat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acțiunii reclamanților, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, instanța de apel a apreciat că se impune admiterea apelului pârâtului, cu consecința schimbării sentinței și respingerii acțiunii reclamantului.

Totodată, s-a considerat că această soluție se impune cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 322 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după ce hotărârea a rămas definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea sau dispoziția dintr-o lege care a făcut obiectul acelei excepții. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul M.G., solicitând modificarea deciziei instanței de apel, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, reclamantul critică decizia instanței de apel pe considerentul greșitei respingeri a acțiunii, susținând faptul că au fost încălcate principiile neretroactivității legii, al egalității în fața legii, precum și cel al dreptului la un proces echitabil și al accesului liber la justiție. Intimatul Statul Român, prin M.F.P. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed. Potrivit art. 147 alin. (4) din legea fundamentală, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României iar de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Corelativ, art. 11 alin. (3) al Legii nr. 47/1992, republicată, „privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale” dispune că deciziile și hotărârile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Este stabilit astfel, fără echivoc, efectul ex nunc al deciziilor instanței de contencios constituțional, aceasta fiind o aplicare, în materia controlului constituționalității legilor, a principiului general al neretroactivității legilor. Altfel spus, deși încă de la pronunțarea deciziei Curții Constituționale, este deja stabilit că legiuitorul a încălcat norma constituțională, efectul constatării neconformității textului incriminat cu legea fundamentală, nu poate retroactiva, acesta producându-se doar pentru viitor, respectiv de la data publicării deciziei în M. Of.

Ca atare, numai până la această dată, prezumția de constituționalitate nu este înlăturată și aplicarea legii nu este afectată, în condițiile în care nu ne aflăm în situația unor acte juridice convenționale, ale căror efecte să fie guvernate de regula tempus regit actum. În acest context, nu se poate susține că textul aflat în vigoare la data inițierii demersului judiciar (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009) își prelungește efectele pe toată perioada derulării procesului, chiar după declararea acestuia ca neconstituțional, prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale și respectiv publicarea acestei decizii în M. Of. al României, la 15 noiembrie 2010. Or, în speță, decizia din apel a fost pronunțată la 26 ianuarie 2011, dată la care, urmare declarării neconformității textului cu legea fundamentală și a publicării în M. Of.

a deciziei instanței de contencios constituțional care a constatat această neconformitate, norma juridică pe care s-au întemeiat pretențiile reclamantei, nu mai exista, și în lipsa unor dispoziții legale exprese, nici nu se putea considera că ultraactivează. În consecință, la momentul la care instanța de apel, devoluând fondul, a fost chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate prin cererea introductivă, dreptul pretins nu mai avea niciun fundament în legislația internă și nici nu se putea invoca existența unui „bun” din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care în cauză nu fusese pronunțată o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în executare.

Problema de drept la care se face trimitere prin prezentul recurs, ultraactivitatea unui text de lege și după publicarea în M. Of. a deciziei Curții Constituționale prin care se constată neconformitatea acestuia cu legea fundamentală, a fost de altfel definitiv tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție care (în compunerea prevăzută de art. 330 6 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010) prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011. Partea I-a statuat că în situația în care judecătorul continuă să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat, acesta „nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, pe care și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale europene, nu i le legitimează”.

Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.G. împotriva deciziei nr. 82 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2012.