ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1122/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la data de 01 martie 2010,

reclamantul M.T.G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin M.F.P.,

solicitând instanței să constate că asupra sa a fost luată o măsură cu caracter

politic și obligarea pârâtului la pata sumei de 350.000 euro reprezentând

despăgubiri pentru daunele morale suferite.

Prin sentința civilă

nr. 649 din 15 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, a fost

admisă în parte acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului Statul

Român, prin M.F.P. și a fost obligat pârâtul să plătească acestuia echivalentul

în lei, la data efectuării plății, a sumei de 30.000 euro.

În considerentele

hotărârii, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Reclamantul este fiul

preotului A.M. care a fost arestat de securitate și condamnat de două ori,

fiind considerat mic burghez și pentru „activitate dușmănoasă împotriva

regimului comunist” întrucât, în biserică, a îndemnat oamenii să nu se înscrie

în colectiv. Prin decizia nr. 666/1992 emisă de D.G.S.S., tatăl reclamantului a

fost arestat și deținut din data de 19 iulie 1952 până în data de 01 iulie

ani închisoare fiind deținut 4 ani și 9 luni.

Din cauza condamnării

politice suferite de tatăl său, accesul reclamantului la viața socială și

politică a comunității a fost restrâns, iar accesul la continuarea educației,

la un loc de muncă corespunzător pregătirii ori mai bine remunerat i-a fost

interzis. Toate aceste restricții au adus atingere valorilor ce definesc

personalitatea umană, valori ce se referă la existența fizică a omului, la

sănătatea și integritatea corporală, la demnitate, onoare și alte valori

similare (printre care și accesul la învățătură), valori cuprinse în drepturile

și libertățile fundamentale ale omului.

Conform dispozițiilor

art. 1, 4, 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, persoanele față de care s-a dispus

printr-o hotărâre judecătorească o condamnare cu caracter politic, iar după

decesul acestora, descendenții până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita

acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare,

urmând ca la stabilirea cuantumului despăgubirilor să se țină seama de măsurile

reparatorii deja acordate persoanei în cauză în temeiul Decretului-lege nr.

118/1990, O.U.G. nr. 224/1999, Legea nr. 568/2001.

În ceea ce privește

cuantumul daunelor materiale solicitate de reclamant, instanța a reținut că

stabilirea acestui cuantum include, desigur, o doză apreciabilă de arbitrar,

dar ceea ce trebuie evaluat este despăgubirea care vine să compenseze

prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare, fiind necesar a se face o corelare cu

importanța prejudiciului moral prin aspectul importanței valorii morale lezate.

A apreciat instanța

de fond că în stabilirea prejudiciului moral trebuie avute în vedere

repercusiunile prejudiciului moral asupra stării generale a sănătății, precum

și a posibilității ei de a se realiza deplin pe plan social, personal și

familial.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel M.G., în calitate de moștenitor legal al defunctului

reclamant M.T.G. și a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate și,

rejudecând cauza în fond, admiterea în totalitate a acțiunii, așa cum a fost

formulată, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva aceleiași

sentințe a declarat apel și pârâtul Statul Român, reprezentat de M.F.P., prin

D.G.F.P. Caraș-Severin, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței

în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

În urma examinării

sentinței atacate, în raport de motivele invocate și de Decizia nr. 1358 din 21

octombrie 2010 a Curții Constituționale, Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă, prin decizia nr. 82 din 26 ianuarie 2011, a admis apelul pârâtului și a

schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea

reclamantului în totalitate.

Prin aceeași decizie,

a fost respins apelul declarat de M.G., în calitate de moștenitor legal al

defunctului M.T.G.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 1358

din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, a fost admisă excepția de

neconstituționalitate ridicată de Statul Român prin M.F.P. și, în consecință,

s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr.

221/2009, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.

În ceea ce privește

efectele Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale în

raport cu cauza de față, curtea de apel a avut în vedere că sunt aplicabile

dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție (prevăzute și de art. 31 alin.

(3) din Legea nr. 47/1992), potrivit cărora „Dispozițiile din legile și

ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la

publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul

sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu

dispozițiile Constituției”.

De asemenea, sunt

aplicabile speței și dispozițiile art. 47 alin. (4) din Constituție, potrivit

cărora deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României, iar

de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru

viitor.

Astfel, având în

vedere că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a

fost publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, iar în

intervalul de 45 de zile de la publicare Parlamentul nu a pus de acord

prevederile declarate neconstituționale (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/1009) cu dispozițiile Constituției, rezultă că aceste prevederi și-au

încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu

mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.

Așadar, fiind desființat

temeiul juridic care a stat la baza admiterii acțiunii reclamanților, respectiv

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, instanța de apel a apreciat că

se impune admiterea apelului pârâtului, cu consecința schimbării sentinței și

respingerii acțiunii reclamantului.

Totodată, s-a

considerat că această soluție se impune cu atât mai mult cu cât, potrivit art.

322 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă

în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după ce

hotărârea a rămas definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra

excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea sau

dispoziția dintr-o lege care a făcut obiectul acelei excepții.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul M.G., solicitând modificarea deciziei

instanței de apel, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea

recursului, reclamantul critică decizia instanței de apel pe considerentul

greșitei respingeri a acțiunii, susținând faptul că au fost încălcate

principiile neretroactivității legii, al egalității în fața legii, precum și

cel al dreptului la un proces echitabil și al accesului liber la justiție.

Intimatul Statul

Român, prin M.F.P. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

Recursul se privește

ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit art. 147

alin. (4) din legea fundamentală, deciziile Curții Constituționale se publică

în M. Of. al României iar de la data publicării sunt general obligatorii și au

putere numai pentru viitor.

Corelativ, art. 11

alin. (3) al Legii nr. 47/1992, republicată, „privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale” dispune că deciziile și hotărârile Curții

Constituționale se publică în M. Of. al României, sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor.

Este stabilit astfel,

fără echivoc, efectul ex nunc al deciziilor instanței de contencios

constituțional, aceasta fiind o aplicare, în materia controlului

constituționalității legilor, a principiului general al neretroactivității

legilor.

Altfel spus, deși

încă de la pronunțarea deciziei Curții Constituționale, este deja stabilit că

legiuitorul a încălcat norma constituțională, efectul constatării

neconformității textului incriminat cu legea fundamentală, nu poate

retroactiva, acesta producându-se doar pentru viitor, respectiv de la data

publicării deciziei în M. Of.

Ca atare, numai până

la această dată, prezumția de constituționalitate nu este înlăturată și

aplicarea legii nu este afectată, în condițiile în care nu ne aflăm în situația

unor acte juridice convenționale, ale căror efecte să fie guvernate de regula

tempus regit actum.

În acest context, nu

se poate susține că textul aflat în vigoare la data inițierii demersului

judiciar (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009) își prelungește

efectele pe toată perioada derulării procesului, chiar după declararea acestuia

ca neconstituțional, prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale și respectiv publicarea acestei decizii în M. Of. al României,

la 15 noiembrie 2010.

Or, în speță, decizia

din apel a fost pronunțată la 26 ianuarie 2011, dată la care, urmare declarării

neconformității textului cu legea fundamentală și a publicării în M. Of. a

deciziei instanței de contencios constituțional care a constatat această

neconformitate, norma juridică pe care s-au întemeiat pretențiile reclamantei,

nu mai exista, și în lipsa unor dispoziții legale exprese, nici nu se putea

considera că ultraactivează.

În consecință, la

momentul la care instanța de apel, devoluând fondul, a fost chemată să se

pronunțe asupra pretențiilor formulate prin cererea introductivă, dreptul

pretins nu mai avea niciun fundament în legislația internă și nici nu se putea

invoca existența unui „bun” din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care în

cauză nu fusese pronunțată o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în

executare.

Problema de drept la

care se face trimitere prin prezentul recurs, ultraactivitatea unui text de

lege și după publicarea în M. Of. a deciziei Curții Constituționale prin care

se constată neconformitatea acestuia cu legea fundamentală, a fost de altfel

definitiv tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție care (în compunerea

prevăzută de art. 330

6

alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acesta a

fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010) prin decizia nr. 12 din 19

septembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011. Partea I-a

statuat că în situația în care judecătorul continuă să aplice o normă de drept

inexistentă din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat, acesta

„nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, pe care și-o

depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele

convenționale europene, nu i le legitimează”.

Așa fiind, în

considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul M.G. împotriva deciziei nr. 82 din 26 ianuarie

2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2012.