ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2372/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2372/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Deliberând în condițiile
art. 260 C. proc. civ.
Asupra cauzei de față, constată
următoarele:
Prin
cererea înregistrată la Tribunalul Dolj la data de 31 iulie 2009 reclamantul
P.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor
Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la acordarea
de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, în sumă de
6.500.000 Euro, (contravaloarea în lei), acordarea de despăgubiri reprezentând
echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare în sumă de
100.000 Euro, (contravaloarea în lei) și la cheltuieli de judecată în sumă
totală de 150 lei, reactualizată.
În
drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 221/2009.
In
fapt reclamantul a arătat că prin Hotărârea penală nr. 139 din 23 mai 1958
pronunțată de Tribunalul Militar Cluj al R.S.R., în baza art. 209 pct. 1 C.
pen., combinat cu art. 58 și art. 25 pct. 6 alin. (1) C. pen., fără acordarea
de circumstanțe atenuante, a fost condamnat politic la data de 23 mai 1958 la
pedeapsa de 16 ani muncă silnică, 6 ani degradare civică, confiscarea totală a
averii pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale și obligat să plătească
statului suma de 100 lei cheltuieli de judecată.
Ulterior,
prin Decizia nr. 975 din 21 iulie 1958 a Tribunalului Militar R 3, i s-a
respins recursul ca neîntemeiat și a fost obligat la 50 lei cheltuieli de
judecată.
S-a
mai arătat că a fost arestat la data de 18 februarie 1958 și liberat la data de
31 iulie 1964, executând în total 6 ani, 5 luni și 13 zile de detenție, iar
prin Hotărârea nr. 36 din 02 iulie 1990 a Comisiei Județene Dolj pentru
aplicarea Decretului Lege nr. 118/1990 s-a stabilit că beneficiază de 9 ani, 8
luni și 7 zile vechime în muncă și vechime neîntreruptă în aceeași unitate,
precum și de o indemnizație lunară de 1.283 lei pentru perioada cât a fost
deținut politic.
La
data arestării locuia în orașul Stalin (actualmente Brașov), împreună cu mama
sa, într-un apartament cu 3 camere, baie, bucătărie, 2 holuri, complet mobilat
și dotat cu toate utilitățile. In apartament se aflau 2 covoare, 3 tablouri de
valoare, tacâmuri de argint și alte obiecte de preț, iar apartamentul împreună
cu celelalte bunuri confiscate cu ocazia condamnării, au o valoare în prezent
de cel puțin 100.000 Euro.
Cu
ocazia
efectuării percheziției domiciliare în lipsă, mama sa s-a opus percheziției,
iar acest fapt a avut ca urmare arestarea și condamnarea politică a acesteia.
Reclamantul
a mai menționat că pe toată perioada detenției a fost supus unui regim foarte
sever, i-a fost interzis să primească vizite, pachete, a fost privat de
reducerea pedepsei prin prestarea de munci, spre deosebire de ceilalți deținuți
care beneficiau de aceste drepturi.
Regimul
de detenție a avut ca principal scop exterminarea sa, în toată această perioadă
a fost bătut în mod frecvent până la pierderea cunoștinței, înfometat și supus
la tratamente inumane, suferind foarte mult atât fizic cât și psihic. I-a fost
interzisă legătura cu familia.
A mai
arătat că i-a fost confiscată averea în totalitate, a avut mult de suferit ca
urmare a condamnării politice, atât reclamantul, cât și întreaga familie și în
toată perioada detenției a trăit permanent cu teama că nu va mai putea depăși
cumplitele momente prin care a trecut. S-a îmbolnăvit grav de mai multe ori,
probleme care s-au agravat în timp.
In
ședința publică de la 18 ianuarie 2010 reclamantul P.A. a depus o precizare la
acțiune, prin care a arătat că renunță la judecarea capătului de cerere privind
obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul
bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, menținându-și capetele de
cerere privind obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri pentru
prejudiciul moral suferit prin condamnare în sumă de 6.500.000 Euro,
contravaloarea în lei și la cheltuieli de judecată.
In
ședința publică de la 25 ianuarie 2010 reclamantul, prin apărător, a menționat
că solicită obligarea pârâtului la plata sumei în Euro, în echivalent în lei la
data plății efective, că nu mai are alte cereri de probatorii și că hotărârea
penală nu a fost desființată în vreo cale extraordinară de atac după anul 1990.
Prin
sentința civilă nr. 27 din 25 ianuarie 2010 s-a admis în parte acțiunea civilă
precizată formulată de reclamantul P.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul
Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a
Finanțelor Publice Dolj.
S-a
luat act de renunțarea reclamantului la judecarea capătului de cerere privind
obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri, reprezentând echivalentul
bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare.
A fost
obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de
Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, la plata către reclamant a sumei
de 30.000 Euro echivalent în lei la data plății efective, reprezentând
despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
S-a
respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la restituirea
cheltuielilor de judecată la valoarea actuală.
S-a
luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru
a pronunța această hotărâre instanța a reținut că prin hotărârea penală nr. 139
din 23 mai 1958 pronunțată de Tribunalul Militar Cluj al RS.R reclamantul
P.A.G. a fost condamnat în baza art. 209 pct. 1 C. pen., combinat cu art. 58 și
art. 25 pct. 6 alin. (1) C. pen., fără acordarea de circumstanțe atenuante, la
pedeapsa de 16 ani muncă silnică, 6 ani degradare civică și confiscarea totală
a averii în folosul statului, pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale
și obligat să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli de judecată.
Prin
decizia nr. 975 din 21 iulie 1958 a Tribunalului Militar R 3, a fost respins
recursul declarat de reclamant ca neîntemeiat, acesta fiind obligat la 50 lei
cheltuieli de judecată.
S-a
mai reținut că fapta pentru care a fost privat de libertate reclamantul face
parte din cele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221 din 02
iunie 2009, care constituie de drept condamnare cu caracter politic și pentru
care reclamantul poate solicita obligarea statului la acordarea de despăgubiri
pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, potrivit art. 5 alin. (1)
lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Potrivit
biletului de liberare nr. 3599 din 1964 reclamantul a executat pedeapsa de la
data de 18 februarie 1958 când a fost arestat, până la 31 iulie 1964 când a
fost liberat, executând în total 6 ani, 5 luni și 13 zile de detenție, așa cum
a rezultat și din Hotărârea nr. 36 din 2 iulie 1990 a Comisiei Județene Dolj
pentru Aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, prin care i-a fost admisă cererea
formulată și s-a stabilit că beneficiază de 9 ani, 8 luni și 7 zile vechime în
muncă și vechime neîntreruptă în aceeași unitate, precum și de o indemnizație
lunară de 1283 lei.
In
același timp, s-a reținut că prin Hotărârea nr. 673 din 29 noiembrie 2002 a
Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale - Casa
Județeană de Pensii Dolj, reclamantului i-a fost admisă cererea, încadrându-se
în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, urmând să beneficieze de
prevederile art. 2 alin. (1) și art. 5 din Legea nr. 189/2000.
S-a
reținut că în declarația autentificată sub nr. 1480 din 5 august 2009 de BNP
A.B. cu sediul în Municipiul Făgăraș, martora T.Z. a relatat că a locuit pe
aceeași scară de bloc cu reclamantul la momentul arestării, că în perioada
detenției reclamantul a fost supus unui regim foarte sever, i-au fost interzise
vizitele și că, după liberare, reclamantul i-a relatat că a fost supus unui
regim
de
detenție ce avea ca
principal scop exterminarea sa, iar din cauza confiscării în totalitate a
averii, a avut mult de suferit ca urmare a condamnării politice, atât
reclamantul, cât și întreaga sa familie.
Perioada
detenției a avut repercusiuni negative asupra stării psihice a reclamantului în
timp. Prin decizia nr. 2406 din 18 decembrie 1991 a Consiliului Popular al
Județului Dolj - Comisia de Pensii reclamantul a fost încadrat în gradul doi de
invaliditate, suferind de decompensare psihotică polimorfă pe fond psihopatoid.
Referitor
la afecțiunile pentru care reclamantul a fost internat în spital în anul 2001 -
colon iritabil, sindrom PYRR, boală poliartrozică și vitiligo, precum și
diagnosticul de ulcer duodenal cronic menționat în scrisoarea medicală din 13
august 2008, tribunalul a apreciat că nu s-a făcut dovada că aceste afecțiuni
au legătură cu perioada detenției.
Daunele
morale au fost dovedite: prin privarea de libertate din perioada 18 februarie
1958 - 31 iulie 1964, reclamantului i s-a adus atingere unor drepturi și
libertăți fundamentale, iar durerile psihice și suferințele fizice provocate de
o atare măsură, pot și trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri.
In ce
privește cuantificarea prejudiciului moral s-a reținut că nu există criterii
legale de determinare, iar în situația daunelor morale, datorită naturii lor
nepatrimoniale, o evaluare exactă în bani a acestora nu este posibilă,
întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat la elementele
de fapt și incluzând o doză de aproximare, precum și criterii printre care,
consecințele negative suferite de reclamant pe plan fizic și psihic, importanța
valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și
intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, cât și măsura în
care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
Suma
de bani ce va fi acordată nu presupune repunerea reclamantului într-o situație
similară aceleia avută anterior, ci se are în vedere a-i procura acestuia
satisfacții de ordin moral, susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost
privat, iar cu privire la daunele morale pretinse, reclamantul a produs un
minimum de argumente și indicii din care a rezultat în ce măsură drepturile
personale nepatrimoniale, i-au fost afectate prin detenție.
Prin
condamnare s-a cauzat reclamantului un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în
consecințele dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile și
încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecința
inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului,
fiind afectate totodată acele atribute ale persoanei care influențează
relațiile sociale, onoarea, reputația, precum și cele care se situează în
domeniul afectiv al vieții umane, relațiile cu apropiații, vătămări care își
găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de reclamant.
S-a
reținut de asemenea, că este de netăgăduit că perioada de detenție de 6 ani, 5
luni și 13 zile a provocat reclamantului un sentiment de frustrare, neplăceri
și incertitudini, că lipsirea de libertate a avut repercusiuni și în planul
vieții private și profesionale, inclusiv după momentul eliberării, fiindu-i
afectate, datorită condițiilor istorice anterioare anului 1989, viața familială
și imaginea în societate.
O
statuare în echitate, care să asigure reparația morală (și nu una având
exclusiv scop patrimonial), impune concluzia caracterului exorbitant al
cuantumului despăgubirilor solicitate de reclamant.
La
stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța a ținut seama și de măsurile
reparatorii acordate deja reclamantului în temeiul Decretului - Lege nr.
118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive
politice, prin hotărârea nr. 36 din 1 aprilie 1990.
Împotriva
acestei sentințe au declarat apel ambele părți.
Reclamantul
a criticat cuantumul despăgubirilor ce i s-au acordat, arătând că acesta este
mic în raport de suferințele fizice și psihice cauzate de condamnarea politică
pe care a suferit-o și consecințele acesteia atât pentru el personal cât și
pentru familia sa.
S-a
mai susținut că averea a fost confiscată în totalitate.
Pârâtul
a criticat sentința arătând că despăgubirile acordate, în cuantum de 30.000
Euro, reprezintă o valoare prea mare în raport de prejudiciul moral suferit de
reclamant, iar la acordarea lor nu s-a ținut seama de criteriile consacrate în
acest domeniu, de faptul că reclamantul nu a dovedit prejudiciul suferit.
In
planul stării de sănătate reclamantul nu a dovedit că la vârsta de 25 de ani
suferea de bolile invocate ca fiind o consecință a regimului de detenție.
Nu s-a
dovedit că viața familială sau imaginea i-au fost afectate în societate.
De
altfel, mai arată pârâtul, de la data producerii prejudiciului moral suferit de
reclamant a trecut o perioadă de timp care a atenuat acest prejudiciu.
Prin
decizia nr. 143 din 5 mai 2010 Curtea de Apel Craiova, secția
I
civilă și pentru cauze cu minori și de
familie, a admis apelul reclamantului, a schimbat sentința în sensul obligării
pârâtului la 325.000 Euro daune morale, a menținut restul dispozițiilor
sentinței și a respins apelul pârâtului.
Pentru
a pronunța această decizie instanța a reținut că temeiul legal al acțiunii
promovată de reclamantul P.A.G., îl constituie dispozițiile art. 5 alin. (1)
lit. a din Legea nr. 221/2009, text ce prevede expres că orice persoană care a
suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic,
poate solicita obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru
prejudiciul moral suferit prin condamnare.
In
speță s-a reținut că s-a demonstrat că reclamantul a fost condamnat definitiv
la pedeapsa de 16 ani muncă silnică, 6 ani degradare civică și confiscarea
totală a averii în folosul statului, pentru crimă de uneltire contra ordinii
sociale în baza art. 209 pct. 1 C. pen., combinat cu art. 58 și art. 25 pct. 6
alin. (1) C. pen.
Din
pedeapsa totală aplicată prin hotărârea penală nr. 139 din 23 mai 1958
pronunțată de Tribunalul Militar Cluj, rămasă definitivă ca urmare a respingerii
recursului declarat de reclamant, acesta a executat 6 ani, 5 luni și 13 zile,
fiind arestat la data de 18 februarie 1958 și eliberat la data de 31 iulie
1964.
In
atare situație, instanța a reținut că în cauză își găsesc incidența prevederile
art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, fapta pentru care a fost
privat de libertate reclamantul, făcând parte din categoria celor prevăzute
expres de art. 1 alin. (2) lit. a) din aceeași lege.
In
consecință instanța a constatat justificate criticile reclamantului cu privire
la cuantumul despăgubirilor și a apreciat că întinderea prejudiciului moral
poate fi stabilită la suma de 325.000 Euro, adică 50.000 Euro pentru fiecare an
de privare de libertate.
Criticile
formulate de pârât referitoare la cuantumul daunelor au fost înlăturate în
considerarea considerentelor care au dus la majorarea cuantumului stabilit de
instanța de fond.
Cât
privește celelalte susțineri formulate de pârât s-a reținut că prima instanță
nu a stabilit în mod arbitrar întinderea despăgubirilor reprezentând daune
morale, ci în raport de o serie de criterii, printre care consecințele pe plan
fizic și psihic produse reclamantului, atingerile și încălcările aduse
drepturilor constituționale, durata privării de libertate etc.
Prejudiciul
cauzat reclamantului este greu de cuantificat din punct de vedere material,
tocmai datorită consecințelor negative pe plan fizic și traumelor psihice
produse asupra acestuia și familiei sale, așa încât, s-a apreciat că prin
acordarea unei sume mai mari decât cea stabilită la instanța de fond se asigură
o satisfacție morală a reclamantului și o reparație echitabilă.
In
baza acestor considerente s-a făcut modificarea cuantumului daunelor morale
acordate reclamantului, ceea ce, a reținut instanța, a lipsit de eficiență
criticile privind lipsa legăturii dintre traumele suferite și starea sănătății
reclamantului.
Instanța
a reținut că probatoriile noi administrate în calea de atac a apelului
coroborate cu probele administrate la fond, au demonstrat fără echivoc că viața
reclamantului și a familiei sale a fost grav afectată.
Împotriva acestei decizii reclamantul P.A. și pârâtul
Statul român
prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Mehedinți au formulat
recurs.
Cu
ocazia dezbaterii recursurilor reprezentanta Ministerului Finanțelor Publice a
invocat excepția nulității hotărârilor pronunțate de instanța de fond și de
apel, motivat de încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009
și a art. 45 C. proc. civ., în sensul că Ministerul Public nu a fost
reprezentat la judecarea cauzei, această
critică
fiind încadrată în conținutul art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
In
recursul său reclamantul P.A.
arată
că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece
valoarea daunelor morale acordate nu reprezintă o reparație echitabilă a
suferințelor fizice și psihice pe care le-a îndurat pe parcursul anchetei
penale, în timpul procesului penal, pe perioada detenției, după eliberarea din
penitenciar și nu s-au avut în vedere urmările negative cu privire la viața de
familie, la viața personală și profesională.
Instanța
de apel a apreciat incorect valoarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral
suferit în raport de împrejurările expuse, suma acordată nu reprezintă o
reparație echitabilă.
Reclamantul
mai arată că a fost supus unui regim aspru de detenție, condamnarea politică
i-a afectat negativ viața personală, viața de familie, a avut consecințe
negative în plan profesional și cu privire la sănătatea sa.
Averea
i-a fost confiscată în totalitate, iar apartamentul în care locuia în momentul
condamnării împreună cu mobilierul și celelalte obiecte confiscate valorează în
prezent cel puțin 100.000 Euro.
Mama
sa a fost condamnată politic ca urmare a faptului că s-a opus percheziției
domiciliare în lipsă.
Recursul
declarat de pârâtul
Statul
Român prin Ministerul
Finanțelor Publice
prin D.G.F.P. Dolj se
întemeiată în
drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Hotărârea
este criticată arătându-se că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente
unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de arbitrar, iar ceea ce trebuie
evaluat este despăgubirea ce compensează prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.
Cuantumul
despăgubirii nu presupune stabilirea „prețului" suferințelor fizice și
psihice ale reclamantului, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor
consecințelor negative ale prejudiciului și implicațiile acestora pe toate
planurile vieții sale sociale.
Instanța
de apel trebuia să analizeze cererea raportat la aceste aspecte, în sensul că
nu este suficient a se analiza consecințele negative ale măsurii nelegale, ci
și legătura de cauzalitate dintre acestea și implicațiile pe plan social și
profesional, or, din acest punct de vedere reclamantul nu a dovedit cele
susținute.
Decizia
mai este criticată în legătură cu depozițiile martorilor audiați. Se susține că
acestea nu pot fi hotărâtoare pentru stabilirea prejudiciului suferit de
reclamant, deoarece martorii au fost ei înșiși deținuți politici, beneficiari
ai măsurilor reparatorii acordate de stat pentru prejudiciile morale și
materiale suferite, ceea ce înseamnă că au interes comun cu al reclamantului.
In acest sens se susține că instanța nu a respectat dispozițiile art. 192 alin.
(4) C. proc. civ.
Pârâtul
mai arată că de la data producerii prejudiciului și până în prezent a trecut o
perioadă îndelungată de timp, ceea ce face ca să se atenueze impactul moral
asupra reclamantului.
In
materia daunelor morale principiul reparării integrale a prejudiciului are un
caracter aproximativ, fapt explicabil prin natura neeconomică a daunelor,
imposibil de evaluat din punct de vedere bănesc.
Reclamantul,
la data arestării, avea vârsta de 19 ani și a fost eliberat la 25 ani. Anterior
perioadei de detenție era angajat ca electrician la întreprinderea de
Autocamioane Brașov, iar în perioada 1973-1991 a lucrat la T.C. Dolj Craiova -
Șantierul nr. l tot ca electrician, ceea ce înseamnă că din punct de vedere
profesional nu a avut de suferit.
Prin
Hotărârea nr. 342 din 27 septembrie 1990 a Comisiei pentru aplicarea
Decretului-lege nr. 118/1990 reclamantul a devenit beneficiarul unei
indemnizații de 1017 lei.
Recurentul-pârât
mai precizează că în temeiul dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru Ministerul Finanțelor Publice este scutit de
plata taxei judiciare de timbru pentru cererile, acțiunile și căile de atac
formulate potrivit legii, indiferent de obiectul acestora.
Excepția
invocată de recurentul pârât, ca motiv de ordine publică, a fost respinsă ca
nefondată pentru următoarele considerente.
Excepția
se referă la faptul că au fost încălcate dispozițiile art. 4 alin. (5) din
Legea nr. 221/2009 și art. 45 C. proc. civ. în sensul că Ministerul Public nu a
fost reprezentat la judecarea cauzei, motiv pentru care hotărârile pronunțate
de instanța de fond și de apel ar fi nule.
Prin
cererea de chemare în judecată reclamantul P.A. a solicitat obligarea statului
la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare,
în sumă de 6.500.000 Euro, despăgubiri pentru bunurile confiscate, în sumă de
100.000 Euro și cheltuieli de judecată, cererea fiind precizată ulterior.
Prin
textul de lege a cărui încălcare se invocă este reglementată situația
persoanelor condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009,
care pot solicita instanței să constate caracterul politic al condamnării lor
în temeiul art. 4 din lege, caz în care în alin. (5) al articolului amintit se
prevede participarea obligatorie a procurorului.
Față
de obiectul cererii de chemare în judecată: despăgubiri pentru prejudiciul
moral suferit ca urmare a condamnării politice, se constată că situația
reclamantului intră sub incidența dispozițiilor art.1 alin. (2), lit. a), din
Legea nr. 221/2009, care statuează cu privire la condamnările pentru
infracțiunile prevăzute de art. 209 C. pen., faptele având de drept un caracter
politic. Reclamantul beneficiază în consecință de dreptul de a obține despăgubiri
morale de la stat în condițiile acestor dispoziții legale. Art. 4 din lege
dispune cu privire la persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 -
22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) și
care pot solicita instanței de judecată să se constate caracterul politic al
condamnării lor.
Așa
fiind, excepția va fi respinsă ca nefondată.
Analizând cele două recursuri, Înalta Curte va grupa,
pentru motive de tehnică de redactare, criticile formulate de pârât si întemeiate
pe dispozițiile
art. 304
pct. 6, 7 si 8 C. proc. civ. și criticile pârâtului și reclamantului întemeiate
pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
care, sub aspectul cuantumului, vor fi examinate în temeiul acelorași
considerente.
Cât
privește recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor
Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Dolj, întemeiat
în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 C. proc. civ. se constată:
Cu
referire la art. 304 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.
se constată că aceste dispoziții sunt
enunțate formal, deoarece nici una din criticile din cuprinsul cererii de
recurs nu poate fi încadrată în conținutul textelor de lege invocate.
Astfel,
art. 304 pct. 6 C. proc. civ. cuprinde două ipoteze distincte: un caz de plus
petita, când instanța a acordat mai mult decât s-a cerut (acordarea de exemplu
a unei despăgubiri mai mari decât cea solicitată) și un caz de extra petita (când
instanța s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut).
In considerarea
faptului că pârâtul se referă la prima ipoteză: plus petita, urmează a se
constata că această critică nu poate fi primită deoarece față de petitul
acțiunii, constând în solicitarea unei despăgubiri de 6.500.000 Euro, instanța
de apel a stabilit o despăgubire de 325.000 Euro.
Art. 304
pct. 7 C. proc. civ. reglementează situația când hotărârea nu cuprinde motivele
pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura
pricinii.
Ipotezele
când se poate ajunge la o nemotivare sunt foarte diferite, cum ar fi spre
exemplu: existența unei contradictorialități între considerente în sensul că
din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este
fondată, contradictorialitate dintre dispozitiv și considerente, nemotivarea
sau motivarea insuficientă a soluției din dispozitiv.
Or,
analizând hotărârea recurată se constată că aceasta a analizat cele două
apeluri declarate, a expus considerentele ce au condus la soluția pronunțată,
neputându-se reține existența contradictorialității între considerente sau
între considerente și minută.
Cât
privește art. 304 pct. 8 C. proc. civ. constând în interpretarea greșită a
actului juridic dedus judecății, schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și
vădit neîndoielnic al acestuia se constată de asemenea că este invocat formal.
Textul
vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus în justiție or, instanța
de apel, raportat la actele și lucrările dosarului a făcut o corectă
interpretare a acestora, iar acordarea despăgubirilor nu s-a făcut la nivelul
solicitat, știut fiind că despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui
prejudiciu nepatrimonial nu poate fi refuzată datorită imposibilității de
stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea
prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie.
Referitor
la criticile reclamantului și pârâtului ce pot li încadrate în dispozițiile
art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată:
In mod
legal instanța de apel a stabilit că măsurile luate cu privire la reclamant
sunt susceptibile de a produce suferințe morale, de natură să lezeze demnitatea
și onoarea - criterii care definesc persoana umană și care, analizate și
evaluate obiectiv, constituie fundamentul daunelor solicitate.
Prin
raportare la datele concrete ale cauzei, însă, se constată că întinderea
despăgubirilor acordate de instanța de apel în sumă de 325.000 Euro, de la
30.000 Euro, cât stabilise instanța de fond, reprezintă o valoare exagerată.
În
termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului criteriul echității în
materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să
primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte
compensatorii, dar, în același timp, despăgubirile să nu se constituie în
amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate
pentru victime.
Pornind
de la principiul că stabilirea cuantumului despăgubirilor include o doză de
arbitrar și că ceea ce se evaluează este prejudiciul și nu dauna morală ca
atare, rezultă că prin hotărârea judecătorească nu se are în vedere repunerea
victimei în situația anterioară, ci oferirea de satisfacții de ordin moral,
susceptibile de a înlocui valorile lezate, respectiv demnitatea și onoarea,
care sunt criterii esențiale pentru definirea personalității umane.
Analiza
acestor criterii trebuie să aibă loc obiectiv, ținându-se seama de datele
concrete ale speței, despăgubirea acordată urmând să ofere o satisfacție
echitabilă.
Fără a
se face o reevaluare a probelor în recurs, respectiv a situației de fapt, se
constată că din punct de vedere profesional reclamantul, care era electrician,
și-a putut exercita profesia și după condamnare, deci îngrădirea acestui drept
nu s-a produs.
De
asemenea, reclamantul a fost beneficiarul unor măsuri reparatorii în baza
Decretului-lege nr. 118/1990. Prin Hotărârea nr. 36 din 2 iulie 1990 a Comisiei
Județene Dolj pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 s-a stabilit că
reclamantul beneficiază de 9 ani, 8 luni și 7 zile vechime în muncă și vechime
neîntreruptă în aceeași unitate, iar prin Hotărârea nr. 342 din 27 septembrie
1990 a aceleiași comisii s-a stabilit în favoarea reclamantului o indemnizație
lunară de 1.283 lei pentru perioada cât a fost deținut politic.
Fără
să se excludă prin dispozițiile ce le conțin, cele două acte normative
respectiv Legea nr. 221/2009 și Decretul-lege nr.118/1990 se completează, având
amândouă ca scop acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive
politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, deoarece pot
exista situații în care măsurile reparatorii prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990
să nu fie suficiente în raport cu suferința resimțită de persoanele care au
fost victime ale unor măsuri abuzive ale regimului comunist.
Prin
cele două acte normative nu se urmărește repunerea în situația anterioară, iar
despăgubirile morale ce se acordă trebuie să fie echitabile.
Față
de atingerea adusă demnității și față de suferințele fizice și psihice cauzate
reclamantului, despăgubirile vor fi reduse la suma de 70.000 Euro, această sumă
reprezentând o despăgubire echitabilă, cu respectarea principiului
proporționalității despăgubirilor acordate în raport de prejudiciul creat
recurentului-reclamant.
In
temeiul art. 312 pct. (1) și (2) C. proc. civ., pentru considerentele expuse,
recursul reclamantului va fi respins, precum și excepția invocată de pârât, iar
recursul pârâtului va fi admis, cu consecința modificării deciziei recurate în
privința cuantumului daunelor morale, cu menținerea celorlalte dispoziții ale
acesteia.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D
E C I D E
Respinge
excepția nulității deciziei civile nr. 143 din 5 mai 2010 a Curții de Apel
Craiova, secția
I
civilă și pentru cauze cu
minori și de familie, și sentinței civile nr. 27 din 25 ianuarie 2010 a
Tribunalului Dolj, secția civilă.
Admite
recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice
prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Dolj împotriva deciziei
civile nr. 143/5.05.2010 a Curții de Apel Craiova, secția
I
civilă și pentru cauze cu minori și de
familie, pe care o modifică în sensul că stabilește cuantumul daunelor morale
în sarcina pârâtului la contravaloarea în lei a sumei de 70.000 Euro la data
plății.
Respinge ca
nefondat recursul declarat de reclamantul P.A. împotriva aceleiași decizii.
Menține
celelalte dispoziții ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2011.