ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2372/2011

Deliberând în condițiile art. 260 C. proc. civ. Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dolj la data de 31 iulie 2009 reclamantul P.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, în sumă de 6.500.000 Euro, (contravaloarea în lei), acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare în sumă de 100.000 Euro, (contravaloarea în lei) și la cheltuieli de judecată în sumă totală de 150 lei, reactualizată. În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 221/2009.

In fapt reclamantul a arătat că prin Hotărârea penală nr. 139 din 23 mai 1958 pronunțată de Tribunalul Militar Cluj al R.S.R., în baza art. 209 pct. 1 C. pen., combinat cu art. 58 și art. 25 pct. 6 alin. (1) C. pen., fără acordarea de circumstanțe atenuante, a fost condamnat politic la data de 23 mai 1958 la pedeapsa de 16 ani muncă silnică, 6 ani degradare civică, confiscarea totală a averii pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale și obligat să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli de judecată. Ulterior, prin Decizia nr. 975 din 21 iulie 1958 a Tribunalului Militar R 3, i s-a respins recursul ca neîntemeiat și a fost obligat la 50 lei cheltuieli de judecată.

S-a mai arătat că a fost arestat la data de 18 februarie 1958 și liberat la data de 31 iulie 1964, executând în total 6 ani, 5 luni și 13 zile de detenție, iar prin Hotărârea nr. 36 din 02 iulie 1990 a Comisiei Județene Dolj pentru aplicarea Decretului Lege nr. 118/1990 s-a stabilit că beneficiază de 9 ani, 8 luni și 7 zile vechime în muncă și vechime neîntreruptă în aceeași unitate, precum și de o indemnizație lunară de 1.283 lei pentru perioada cât a fost deținut politic. La data arestării locuia în orașul Stalin (actualmente Brașov), împreună cu mama sa, într-un apartament cu 3 camere, baie, bucătărie, 2 holuri, complet mobilat și dotat cu toate utilitățile. In apartament se aflau 2 covoare, 3 tablouri de valoare, tacâmuri de argint și alte obiecte de preț, iar apartamentul împreună cu celelalte bunuri confiscate cu ocazia condamnării, au o valoare în prezent de cel puțin 100.000 Euro.

Cu ocazia efectuării percheziției domiciliare în lipsă, mama sa s-a opus percheziției, iar acest fapt a avut ca urmare arestarea și condamnarea politică a acesteia. Reclamantul a mai menționat că pe toată perioada detenției a fost supus unui regim foarte sever, i-a fost interzis să primească vizite, pachete, a fost privat de reducerea pedepsei prin prestarea de munci, spre deosebire de ceilalți deținuți care beneficiau de aceste drepturi. Regimul de detenție a avut ca principal scop exterminarea sa, în toată această perioadă a fost bătut în mod frecvent până la pierderea cunoștinței, înfometat și supus la tratamente inumane, suferind foarte mult atât fizic cât și psihic. I-a fost interzisă legătura cu familia.

A mai arătat că i-a fost confiscată averea în totalitate, a avut mult de suferit ca urmare a condamnării politice, atât reclamantul, cât și întreaga familie și în toată perioada detenției a trăit permanent cu teama că nu va mai putea depăși cumplitele momente prin care a trecut. S-a îmbolnăvit grav de mai multe ori, probleme care s-au agravat în timp. In ședința publică de la 18 ianuarie 2010 reclamantul P.A. a depus o precizare la acțiune, prin care a arătat că renunță la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, menținându-și capetele de cerere privind obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în sumă de 6.500.000 Euro, contravaloarea în lei și la cheltuieli de judecată.

In ședința publică de la 25 ianuarie 2010 reclamantul, prin apărător, a menționat că solicită obligarea pârâtului la plata sumei în Euro, în echivalent în lei la data plății efective, că nu mai are alte cereri de probatorii și că hotărârea penală nu a fost desființată în vreo cale extraordinară de atac după anul 1990. Prin sentința civilă nr. 27 din 25 ianuarie 2010 s-a admis în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul P.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj. S-a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri, reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare.

A fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, la plata către reclamant a sumei de 30.000 Euro echivalent în lei la data plății efective, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la restituirea cheltuielilor de judecată la valoarea actuală. S-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că prin hotărârea penală nr. 139 din 23 mai 1958 pronunțată de Tribunalul Militar Cluj al RS.R reclamantul P.A.G.

a fost condamnat în baza art. 209 pct. 1 C. pen., combinat cu art. 58 și art. 25 pct. 6 alin. (1) C. pen., fără acordarea de circumstanțe atenuante, la pedeapsa de 16 ani muncă silnică, 6 ani degradare civică și confiscarea totală a averii în folosul statului, pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale și obligat să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli de judecată. Prin decizia nr. 975 din 21 iulie 1958 a Tribunalului Militar R 3, a fost respins recursul declarat de reclamant ca neîntemeiat, acesta fiind obligat la 50 lei cheltuieli de judecată.

S-a mai reținut că fapta pentru care a fost privat de libertate reclamantul face parte din cele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221 din 02 iunie 2009, care constituie de drept condamnare cu caracter politic și pentru care reclamantul poate solicita obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Potrivit biletului de liberare nr. 3599 din 1964 reclamantul a executat pedeapsa de la data de 18 februarie 1958 când a fost arestat, până la 31 iulie 1964 când a fost liberat, executând în total 6 ani, 5 luni și 13 zile de detenție, așa cum a rezultat și din Hotărârea nr. 36 din 2 iulie 1990 a Comisiei Județene Dolj pentru Aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, prin care i-a fost admisă cererea formulată și s-a stabilit că beneficiază de 9 ani, 8 luni și 7 zile vechime în muncă și vechime neîntreruptă în aceeași unitate, precum și de o indemnizație lunară de 1283 lei. In același timp, s-a reținut că prin Hotărârea nr. 673 din 29 noiembrie 2002 a Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale - Casa Județeană de Pensii Dolj, reclamantului i-a fost admisă cererea, încadrându-se în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, urmând să beneficieze de prevederile art. 2 alin. (1) și art. 5 din Legea nr. 189/2000.

S-a reținut că în declarația autentificată sub nr. 1480 din 5 august 2009 de BNP A.B. cu sediul în Municipiul Făgăraș, martora T.Z. a relatat că a locuit pe aceeași scară de bloc cu reclamantul la momentul arestării, că în perioada detenției reclamantul a fost supus unui regim foarte sever, i-au fost interzise vizitele și că, după liberare, reclamantul i-a relatat că a fost supus unui regim de detenție ce avea ca principal scop exterminarea sa, iar din cauza confiscării în totalitate a averii, a avut mult de suferit ca urmare a condamnării politice, atât reclamantul, cât și întreaga sa familie. Perioada detenției a avut repercusiuni negative asupra stării psihice a reclamantului în timp. Prin decizia nr. 2406 din 18 decembrie 1991 a Consiliului Popular al Județului Dolj - Comisia de Pensii reclamantul a fost încadrat în gradul doi de invaliditate, suferind de decompensare psihotică polimorfă pe fond psihopatoid.

Referitor la afecțiunile pentru care reclamantul a fost internat în spital în anul 2001 - colon iritabil, sindrom PYRR, boală poliartrozică și vitiligo, precum și diagnosticul de ulcer duodenal cronic menționat în scrisoarea medicală din 13 august 2008, tribunalul a apreciat că nu s-a făcut dovada că aceste afecțiuni au legătură cu perioada detenției. Daunele morale au fost dovedite: prin privarea de libertate din perioada 18 februarie 1958 - 31 iulie 1964, reclamantului i s-a adus atingere unor drepturi și libertăți fundamentale, iar durerile psihice și suferințele fizice provocate de o atare măsură, pot și trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri.

In ce privește cuantificarea prejudiciului moral s-a reținut că nu există criterii legale de determinare, iar în situația daunelor morale, datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă în bani a acestora nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt și incluzând o doză de aproximare, precum și criterii printre care, consecințele negative suferite de reclamant pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, cât și măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Suma de bani ce va fi acordată nu presupune repunerea reclamantului într-o situație similară aceleia avută anterior, ci se are în vedere a-i procura acestuia satisfacții de ordin moral, susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privat, iar cu privire la daunele morale pretinse, reclamantul a produs un minimum de argumente și indicii din care a rezultat în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, i-au fost afectate prin detenție.

Prin condamnare s-a cauzat reclamantului un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecințele dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecința inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodată acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale, onoarea, reputația, precum și cele care se situează în domeniul afectiv al vieții umane, relațiile cu apropiații, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de reclamant.

S-a reținut de asemenea, că este de netăgăduit că perioada de detenție de 6 ani, 5 luni și 13 zile a provocat reclamantului un sentiment de frustrare, neplăceri și incertitudini, că lipsirea de libertate a avut repercusiuni și în planul vieții private și profesionale, inclusiv după momentul eliberării, fiindu-i afectate, datorită condițiilor istorice anterioare anului 1989, viața familială și imaginea în societate. O statuare în echitate, care să asigure reparația morală (și nu una având exclusiv scop patrimonial), impune concluzia caracterului exorbitant al cuantumului despăgubirilor solicitate de reclamant. La stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța a ținut seama și de măsurile reparatorii acordate deja reclamantului în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, prin hotărârea nr. 36 din 1 aprilie 1990. Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.

Reclamantul a criticat cuantumul despăgubirilor ce i s-au acordat, arătând că acesta este mic în raport de suferințele fizice și psihice cauzate de condamnarea politică pe care a suferit-o și consecințele acesteia atât pentru el personal cât și pentru familia sa. S-a mai susținut că averea a fost confiscată în totalitate. Pârâtul a criticat sentința arătând că despăgubirile acordate, în cuantum de 30.000 Euro, reprezintă o valoare prea mare în raport de prejudiciul moral suferit de reclamant, iar la acordarea lor nu s-a ținut seama de criteriile consacrate în acest domeniu, de faptul că reclamantul nu a dovedit prejudiciul suferit. In planul stării de sănătate reclamantul nu a dovedit că la vârsta de 25 de ani suferea de bolile invocate ca fiind o consecință a regimului de detenție.

Nu s-a dovedit că viața familială sau imaginea i-au fost afectate în societate. De altfel, mai arată pârâtul, de la data producerii prejudiciului moral suferit de reclamant a trecut o perioadă de timp care a atenuat acest prejudiciu. Prin decizia nr. 143 din 5 mai 2010 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul reclamantului, a schimbat sentința în sensul obligării pârâtului la 325.000 Euro daune morale, a menținut restul dispozițiilor sentinței și a respins apelul pârâtului.

Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că temeiul legal al acțiunii promovată de reclamantul P.A.G., îl constituie dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a din Legea nr. 221/2009, text ce prevede expres că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, poate solicita obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. In speță s-a reținut că s-a demonstrat că reclamantul a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 16 ani muncă silnică, 6 ani degradare civică și confiscarea totală a averii în folosul statului, pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale în baza art. 209 pct. 1 C. pen., combinat cu art. 58 și art. 25 pct. 6 alin. (1) C. pen.

Din pedeapsa totală aplicată prin hotărârea penală nr. 139 din 23 mai 1958 pronunțată de Tribunalul Militar Cluj, rămasă definitivă ca urmare a respingerii recursului declarat de reclamant, acesta a executat 6 ani, 5 luni și 13 zile, fiind arestat la data de 18 februarie 1958 și eliberat la data de 31 iulie 1964. In atare situație, instanța a reținut că în cauză își găsesc incidența prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, fapta pentru care a fost privat de libertate reclamantul, făcând parte din categoria celor prevăzute expres de art. 1 alin. (2) lit. a) din aceeași lege. In consecință instanța a constatat justificate criticile reclamantului cu privire la cuantumul despăgubirilor și a apreciat că întinderea prejudiciului moral poate fi stabilită la suma de 325.000 Euro, adică 50.000 Euro pentru fiecare an de privare de libertate.

Criticile formulate de pârât referitoare la cuantumul daunelor au fost înlăturate în considerarea considerentelor care au dus la majorarea cuantumului stabilit de instanța de fond. Cât privește celelalte susțineri formulate de pârât s-a reținut că prima instanță nu a stabilit în mod arbitrar întinderea despăgubirilor reprezentând daune morale, ci în raport de o serie de criterii, printre care consecințele pe plan fizic și psihic produse reclamantului, atingerile și încălcările aduse drepturilor constituționale, durata privării de libertate etc. Prejudiciul cauzat reclamantului este greu de cuantificat din punct de vedere material, tocmai datorită consecințelor negative pe plan fizic și traumelor psihice produse asupra acestuia și familiei sale, așa încât, s-a apreciat că prin acordarea unei sume mai mari decât cea stabilită la instanța de fond se asigură o satisfacție morală a reclamantului și o reparație echitabilă.

In baza acestor considerente s-a făcut modificarea cuantumului daunelor morale acordate reclamantului, ceea ce, a reținut instanța, a lipsit de eficiență criticile privind lipsa legăturii dintre traumele suferite și starea sănătății reclamantului. Instanța a reținut că probatoriile noi administrate în calea de atac a apelului coroborate cu probele administrate la fond, au demonstrat fără echivoc că viața reclamantului și a familiei sale a fost grav afectată. Împotriva acestei decizii reclamantul P.A. și pârâtul Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Mehedinți au formulat recurs. Cu ocazia dezbaterii recursurilor reprezentanta Ministerului Finanțelor Publice a invocat excepția nulității hotărârilor pronunțate de instanța de fond și de apel, motivat de încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009 și a art. 45 C. proc.

civ., în sensul că Ministerul Public nu a fost reprezentat la judecarea cauzei, această critică fiind încadrată în conținutul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. In recursul său reclamantul P.A. arată că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece valoarea daunelor morale acordate nu reprezintă o reparație echitabilă a suferințelor fizice și psihice pe care le-a îndurat pe parcursul anchetei penale, în timpul procesului penal, pe perioada detenției, după eliberarea din penitenciar și nu s-au avut în vedere urmările negative cu privire la viața de familie, la viața personală și profesională. Instanța de apel a apreciat incorect valoarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit în raport de împrejurările expuse, suma acordată nu reprezintă o reparație echitabilă.

Reclamantul mai arată că a fost supus unui regim aspru de detenție, condamnarea politică i-a afectat negativ viața personală, viața de familie, a avut consecințe negative în plan profesional și cu privire la sănătatea sa. Averea i-a fost confiscată în totalitate, iar apartamentul în care locuia în momentul condamnării împreună cu mobilierul și celelalte obiecte confiscate valorează în prezent cel puțin 100.000 Euro. Mama sa a fost condamnată politic ca urmare a faptului că s-a opus percheziției domiciliare în lipsă. Recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Dolj se întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. Hotărârea este criticată arătându-se că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de arbitrar, iar ceea ce trebuie evaluat este despăgubirea ce compensează prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.

Cuantumul despăgubirii nu presupune stabilirea „prețului" suferințelor fizice și psihice ale reclamantului, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și implicațiile acestora pe toate planurile vieții sale sociale. Instanța de apel trebuia să analizeze cererea raportat la aceste aspecte, în sensul că nu este suficient a se analiza consecințele negative ale măsurii nelegale, ci și legătura de cauzalitate dintre acestea și implicațiile pe plan social și profesional, or, din acest punct de vedere reclamantul nu a dovedit cele susținute. Decizia mai este criticată în legătură cu depozițiile martorilor audiați. Se susține că acestea nu pot fi hotărâtoare pentru stabilirea prejudiciului suferit de reclamant, deoarece martorii au fost ei înșiși deținuți politici, beneficiari ai măsurilor reparatorii acordate de stat pentru prejudiciile morale și materiale suferite, ceea ce înseamnă că au interes comun cu al reclamantului.

In acest sens se susține că instanța nu a respectat dispozițiile art. 192 alin. (4) C. proc. civ. Pârâtul mai arată că de la data producerii prejudiciului și până în prezent a trecut o perioadă îndelungată de timp, ceea ce face ca să se atenueze impactul moral asupra reclamantului. In materia daunelor morale principiul reparării integrale a prejudiciului are un caracter aproximativ, fapt explicabil prin natura neeconomică a daunelor, imposibil de evaluat din punct de vedere bănesc. Reclamantul, la data arestării, avea vârsta de 19 ani și a fost eliberat la 25 ani. Anterior perioadei de detenție era angajat ca electrician la întreprinderea de Autocamioane Brașov, iar în perioada 1973-1991 a lucrat la T.C.

Dolj Craiova - Șantierul nr. l tot ca electrician, ceea ce înseamnă că din punct de vedere profesional nu a avut de suferit. Prin Hotărârea nr. 342 din 27 septembrie 1990 a Comisiei pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 reclamantul a devenit beneficiarul unei indemnizații de 1017 lei. Recurentul-pârât mai precizează că în temeiul dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru Ministerul Finanțelor Publice este scutit de plata taxei judiciare de timbru pentru cererile, acțiunile și căile de atac formulate potrivit legii, indiferent de obiectul acestora. Excepția invocată de recurentul pârât, ca motiv de ordine publică, a fost respinsă ca nefondată pentru următoarele considerente.

Excepția se referă la faptul că au fost încălcate dispozițiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009 și art. 45 C. proc. civ. în sensul că Ministerul Public nu a fost reprezentat la judecarea cauzei, motiv pentru care hotărârile pronunțate de instanța de fond și de apel ar fi nule. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul P.A. a solicitat obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, în sumă de 6.500.000 Euro, despăgubiri pentru bunurile confiscate, în sumă de 100.000 Euro și cheltuieli de judecată, cererea fiind precizată ulterior.

Prin textul de lege a cărui încălcare se invocă este reglementată situația persoanelor condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, care pot solicita instanței să constate caracterul politic al condamnării lor în temeiul art. 4 din lege, caz în care în alin. (5) al articolului amintit se prevede participarea obligatorie a procurorului. Față de obiectul cererii de chemare în judecată: despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării politice, se constată că situația reclamantului intră sub incidența dispozițiilor art.1 alin. (2), lit. a), din Legea nr. 221/2009, care statuează cu privire la condamnările pentru infracțiunile prevăzute de art. 209 C. pen., faptele având de drept un caracter politic.

Reclamantul beneficiază în consecință de dreptul de a obține despăgubiri morale de la stat în condițiile acestor dispoziții legale. Art. 4 din lege dispune cu privire la persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) și care pot solicita instanței de judecată să se constate caracterul politic al condamnării lor. Așa fiind, excepția va fi respinsă ca nefondată. Analizând cele două recursuri, Înalta Curte va grupa, pentru motive de tehnică de redactare, criticile formulate de pârât si întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 si 8 C. proc. civ. și criticile pârâtului și reclamantului întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., care, sub aspectul cuantumului, vor fi examinate în temeiul acelorași considerente. Cât privește recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Dolj, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 C. proc. civ. se constată: Cu referire la art. 304 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. se constată că aceste dispoziții sunt enunțate formal, deoarece nici una din criticile din cuprinsul cererii de recurs nu poate fi încadrată în conținutul textelor de lege invocate. Astfel, art. 304 pct. 6 C. proc. civ. cuprinde două ipoteze distincte: un caz de plus petita, când instanța a acordat mai mult decât s-a cerut (acordarea de exemplu a unei despăgubiri mai mari decât cea solicitată) și un caz de extra petita (când instanța s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut).

In considerarea faptului că pârâtul se referă la prima ipoteză: plus petita, urmează a se constata că această critică nu poate fi primită deoarece față de petitul acțiunii, constând în solicitarea unei despăgubiri de 6.500.000 Euro, instanța de apel a stabilit o despăgubire de 325.000 Euro. Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează situația când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Ipotezele când se poate ajunge la o nemotivare sunt foarte diferite, cum ar fi spre exemplu: existența unei contradictorialități între considerente în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată, contradictorialitate dintre dispozitiv și considerente, nemotivarea sau motivarea insuficientă a soluției din dispozitiv.

Or, analizând hotărârea recurată se constată că aceasta a analizat cele două apeluri declarate, a expus considerentele ce au condus la soluția pronunțată, neputându-se reține existența contradictorialității între considerente sau între considerente și minută. Cât privește art. 304 pct. 8 C. proc. civ. constând în interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia se constată de asemenea că este invocat formal.

Textul vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus în justiție or, instanța de apel, raportat la actele și lucrările dosarului a făcut o corectă interpretare a acestora, iar acordarea despăgubirilor nu s-a făcut la nivelul solicitat, știut fiind că despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial nu poate fi refuzată datorită imposibilității de stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie. Referitor la criticile reclamantului și pârâtului ce pot li încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată: In mod legal instanța de apel a stabilit că măsurile luate cu privire la reclamant sunt susceptibile de a produce suferințe morale, de natură să lezeze demnitatea și onoarea - criterii care definesc persoana umană și care, analizate și evaluate obiectiv, constituie fundamentul daunelor solicitate.

Prin raportare la datele concrete ale cauzei, însă, se constată că întinderea despăgubirilor acordate de instanța de apel în sumă de 325.000 Euro, de la 30.000 Euro, cât stabilise instanța de fond, reprezintă o valoare exagerată. În termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în același timp, despăgubirile să nu se constituie în amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.

Pornind de la principiul că stabilirea cuantumului despăgubirilor include o doză de arbitrar și că ceea ce se evaluează este prejudiciul și nu dauna morală ca atare, rezultă că prin hotărârea judecătorească nu se are în vedere repunerea victimei în situația anterioară, ci oferirea de satisfacții de ordin moral, susceptibile de a înlocui valorile lezate, respectiv demnitatea și onoarea, care sunt criterii esențiale pentru definirea personalității umane. Analiza acestor criterii trebuie să aibă loc obiectiv, ținându-se seama de datele concrete ale speței, despăgubirea acordată urmând să ofere o satisfacție echitabilă. Fără a se face o reevaluare a probelor în recurs, respectiv a situației de fapt, se constată că din punct de vedere profesional reclamantul, care era electrician, și-a putut exercita profesia și după condamnare, deci îngrădirea acestui drept nu s-a produs.

De asemenea, reclamantul a fost beneficiarul unor măsuri reparatorii în baza Decretului-lege nr. 118/1990. Prin Hotărârea nr. 36 din 2 iulie 1990 a Comisiei Județene Dolj pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 s-a stabilit că reclamantul beneficiază de 9 ani, 8 luni și 7 zile vechime în muncă și vechime neîntreruptă în aceeași unitate, iar prin Hotărârea nr. 342 din 27 septembrie 1990 a aceleiași comisii s-a stabilit în favoarea reclamantului o indemnizație lunară de 1.283 lei pentru perioada cât a fost deținut politic.

Fără să se excludă prin dispozițiile ce le conțin, cele două acte normative respectiv Legea nr. 221/2009 și Decretul-lege nr.118/1990 se completează, având amândouă ca scop acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, deoarece pot exista situații în care măsurile reparatorii prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 să nu fie suficiente în raport cu suferința resimțită de persoanele care au fost victime ale unor măsuri abuzive ale regimului comunist. Prin cele două acte normative nu se urmărește repunerea în situația anterioară, iar despăgubirile morale ce se acordă trebuie să fie echitabile.

Față de atingerea adusă demnității și față de suferințele fizice și psihice cauzate reclamantului, despăgubirile vor fi reduse la suma de 70.000 Euro, această sumă reprezentând o despăgubire echitabilă, cu respectarea principiului proporționalității despăgubirilor acordate în raport de prejudiciul creat recurentului-reclamant. In temeiul art. 312 pct. (1) și (2) C. proc. civ., pentru considerentele expuse, recursul reclamantului va fi respins, precum și excepția invocată de pârât, iar recursul pârâtului va fi admis, cu consecința modificării deciziei recurate în privința cuantumului daunelor morale, cu menținerea celorlalte dispoziții ale acesteia. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității deciziei civile nr. 143 din 5 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și sentinței civile nr. 27 din 25 ianuarie 2010 a Tribunalului Dolj, secția civilă. Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Dolj împotriva deciziei civile nr. 143/5.05.2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o modifică în sensul că stabilește cuantumul daunelor morale în sarcina pârâtului la contravaloarea în lei a sumei de 70.000 Euro la data plății. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.A.

împotriva aceleiași decizii. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2011.