ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2083/2011

Asupra recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 9 mai 2011 pronunțată în

dosarul nr. 1302.5/30/2010, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 160

8

alin. (1) C. proc. pen. a admis în principiu cererile inculpaților apelanți L.C.

și F.C. privind liberarea provizorie sub control judiciar.

În baza art. 160

8a

alin. (6) C.

proc. pen. a respins, ca nefondate, cererile de liberare provizorie sub control

judiciar formulate de inculpații apelanți L.C. și F.C.

A mai reținut instanța că cererile apar ca

nefiind oportune, iar inculpații nu furnizează suficiente garanții că lăsați în

libertate nu ar săvârși alte fapte sau nu ar influența desfășurarea procesului

penal, aceștia fiind acuzați de săvârșirea unor infracțiuni pedepsite de lege

cu pedepse cu închisoarea pe durată mare sau foarte mare, iar activitatea

infracțională fiind desfășurată pe o îndelungată perioadă de timp.

În termen legal, inculpații L.C. și F.C. au

declarat recurs împotriva încheierii menționate.

Inculpatul L.C. a solicitat admiterea

recursului și liberarea provizorie sub control judiciar, arătând că sunt

întrunite cerințele prev. de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.,

precizând că nu există date sau dovezi că odată pus în libertate ar încerca

zădărnicirea aflării adevărului.

Mai mult decât atât a mai susținut că au fost

audiați toți martorii, administrându-se toate probatoriile, pe baza cărora a

fost achitat pentru fapta principală.

În aceeași ordine de idei a precizat că

scopul măsurii preventive a fost atins, fiind depășită durata rezonabilă, față

de împrejurarea că se află în arest preventiv de 16 luni, făcând trimitere în

acest sens la hotărârea Jiga contra României și la art. 5 din CEDO și precizând

totodată că durata rezonabilă a arestului preventiv trebuie să se raporteze la

gravitatea faptei dedusă judecății.

Cu privire la circumstanțele sale personale a

arătat că este fără antecedente penale, mama sa are o pensie de 500 lei, nu are

tată, iar anterior arestării sale avusese grijă de o mătușă cu handicap.

Apărătorul ales al inculpatului a depus în

scris note scrise în care a invocat, pe scurt, 47 de motive pentru admiterea

cererii.

Inculpatul F.C. a solicitat admiterea

recursului și punerea în libertate sub control judiciar, arătând că nu există

date sau indicii din care să rezulte că va săvârși alte infracțiuni sau că va

încerca zădărnicirea aflării adevărului.

Recursurile declarate de inculpați nu sunt

fondate.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în

cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura

buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea

inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile

preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum

a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării

inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 și

inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa

detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe

că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Totodată, potrivit art. 160

2

și

urm. C. proc. pen., atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății

instanța poate dispune liberarea provizorie sub control judiciar, dacă

consideră că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege.

Cu referire la motivele de recurs invocate,

se reține că instanța de apel, la 9 mai 2011, a constatat că, în raport de art.

160

8a

alin. (6) C. proc. pen., față de infracțiunile pentru care

sunt acuzați inculpații, respectiv sprijinirea unui grup infracțional organizat

în scopul comiterii de infracțiuni informatice cererile apar ca nefiind

oportune, iar inculpații nu furnizează suficiente garanții că lăsați în

libertate nu ar săvârși alte fapte sau nu ar influența desfășurarea procesului

penal, aceștia fiind acuzați de săvârșirea unor infracțiuni pedepsite de lege

cu pedepse cu închisoarea pe durată mare sau foarte mare, iar activitatea

infracțională fiind desfășurată pe o îndelungată perioadă de timp.

În raport de actele dosarului,

î

nalta Curte constată că prin sentința

penală nr. 84 din 17 februarie 2011 a Tribunalului Timiș, printre alții, în

baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, au fost condamnați inculpații F.C. și L.C.

la câte 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinire a unui

grup infracțional organizat.

Așa fiind, Curtea constată că deși hotărârea

de condamnare a inculpaților pronunțată pe fond de Tribunalul Timiș nu are

caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuși de natură

să justifice continuarea privării de libertate a acestora, în condițiile art. 5

par. 1 lit. a) din CEDO.

Totodată, față de recrudescența acestui gen

de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși

natura faptei, de vătămarea adusă relațiilor sociale prin afectarea serioasă a

confidențialității și integrității datelor și sistemelor informatice,

întinderea mare în timp a activității infracționale, care denotă obișnuința,

precum și limitele de pedeapsă prevăzute de lege,

î

nalta Curte apreciază că în mod corect s-a dispus de către

Curtea de Apel Timișoara respingerea ca nefondată a cererilor de liberare sub

control judiciar formulate de inculpați.

Motivele invocate în scris de apărătorul ales

al inculpatului L.C. nu sunt altceva decât o interpretare în sensul apărării a

textului de lege ce reglementează liberarea provizorie sub control judiciar.

În raport de toate cele anterior expuse,

Curtea constată că, cu referire la situația concretă din cauza de față,

coroborată cu actele aflate la dosar, cu datele și indiciile existente,

susținerile apărării nu au suport probator.

Ca atare, încheierea pronunțată la 9 mai 2011

este legală.

Pentru considerentele expuse, recursurile

declarate de inculpați nefiind fondate, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.

În baza art. 192 C. proc. pen., inculpații

recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații L.C. și F.C. împotriva încheierii din 9 mai 2011 a Curții de Apel

Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1302.5/30/2010.

Obligă

recurentul inculpat L.C. la plata sumei de 125 lei cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu până la prezentarea avocatului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Obligă

recurentul inculpat F.C. la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 19 mai 2011.