ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1134/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1134/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 15 martie 2011, Curtea de

Apel Timișoara, Secția Penală, a dispus următoarele:

În baza art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen., a respins ca nefondată cererea inculpatului K.F.

privind liberarea provizorie sub control judiciar.

În baza art. 139

alin. (1) C. proc. pen., a respins ca nefondate cererile inculpaților S.I.

(fost C.), K.F. și B.P. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu

măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

În baza art. 139

alin. (2) C. proc. pen., a respins ca nefondate cererile inculpaților S.I.

(fost C.) și B.P. privind revocarea măsurii arestării preventive.

În baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a menținut starea de

arest a inculpaților S.I. (fost C.), K.F. și B.P.

S-au reținut, în

esență, următoarele:

Asupra cererii de

liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul K.F., instanța

a reținut că există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea

adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori

distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, acestea

rezultând din miza ridicată a procesului penal declanșat împotriva inculpatului

(acesta fiind acuzat de săvârșirea unor infracțiuni pedepsite de lege cu

închisoarea pe durată foarte mare), starea conflictuală creată (tulburarea

serioasă a activității O.C.P.I. Timișoara, a două birouri notariale și a două

părți civile persoane juridice), lipsa garanțiilor că desfășurarea procesului

penal nu ar fi afectată de lăsarea în libertate a inculpatului (având în vedere

mijloacele folosite la săvârșirea faptelor penale reținute în sarcina sa -

ușurința cu care ar fi acceptat propunerile inculpatului S., care nu ar fi dus

la bun sfârșit activitatea ilicită de care este acuzat fără ajutorul dat de

inculpatul K.).

Asupra stării de

arest a inculpaților S.I. (fost C.), K.F. și B.P., instanța a reținut

următoarele:

Prin rechizitoriul

nr. 157/P/2008 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a

inculpaților:

1) S.I., fost C., zis

"I.", pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 323 alin.

(1), (2) C. pen.; art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen.;

art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen.; art. 293 C. pen.; art. 286

C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.; art. 287

C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen., și art. 75 lit. a) C. pen.; art. 292

C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.; art. 31

alin. (1) C. pen. rap. la art. 248

1

cu aplicarea art. 41 - 42 C.

pen.; art. 31 alin. (1) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. și art. 41 - 42 C.

pen.; art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen.; art. 215 alin. (1),

(2), (3) și (5) C. pen.; art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C.

pen.; art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 215 C. pen. combinat cu art. 229

alin. (3) C. pen., prin recalificare în art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art.

215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34

din C. pen..

2) K.F., pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: art. 323 alin. (1), (2) C. pen.; art.

288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen.; art. 291 C. pen. cu

aplicarea art. 41 - 42 C. pen.; art. 293 C. pen.; art. 286 C. pen. cu

aplic.art. 41 - 42 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.; art. 287 C. pen. cu

aplic. art. 41 - 42 din C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.; art. 31 alin. (1)

C. pen. rap la art. 248

1

cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen.; art. 31

alin. (1) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. și art. 41 - 42 C. pen.; art. 291 C.

pen. cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen.; art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 -

42 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34

din C. pen.

Verificând

legalitatea și temeinicia arestării preventive a celor trei inculpați instanța

a reținut următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc.

pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este

datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării

preventive, dispunând, prin încheiere motivată, fie revocarea arestării

preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă instanța

constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au

determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să

justifice privarea de libertate, fie menținerea arestării preventive, când

constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de

libertate.

Luarea, prelungirea

și menținerea măsurii arestării preventive au fost întemeiate în drept pe

dispozițiile art. 143 raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Din coroborarea celor

două texte de lege amintite rezultă condițiile ce trebuie întrunite pentru ca

măsura arestării preventive să fie legală și temeinică: existența unor probe sau

indicii temeinice că persoana suspectată a săvârșit fapte de natură penală;

legea să prevadă pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață

sau închisoarea mai mare de 4 ani; existența unui probatoriu din care să

rezulte că lăsarea în libertate a persoanei respective prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică.

În speță, din

mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală rezultă indicii

temeinice care justifică în prezent bănuiala rezonabilă că inculpații au

săvârșit faptele reținute în sarcina lor prin rechizitoriu, respectiv că s-au

întocmit în fals două dispoziții de restituire teren, plăsmuite în întregime cu

semnăturile și ștampilele aparent ca aparținând Primarului Municipiului

Timișoara, și a documentațiilor cadastrale anexe, care, după întocmirea lor în

fals, au fost prezentate spre intabulare, iar cu ajutorul unei procuri

judiciare întocmite în Ungaria cu date false, s-a reușit intabularea

dispoziției de restituire și apoi înstrăinarea terenurilor, realizată cu referire

la dispoziția de restituire din 4 noiembrie 2005, iar cu referire la dispoziția

de restituire falsă din 4 noiembrie 2005 fapta fiind descoperită în faza de

tentativă.

Pericolul social

concret pentru ordinea publică pe care l-ar crea lăsarea în stare de libertate

a inculpaților rezultă din natura și gravitatea faptelor imputate (pentru

inculpatul S., fost C. - asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, fals

material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals privind identitatea,

falsificarea de instrumente oficiale, folosirea de instrumente oficiale false,

fals în declarații, participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz

în serviciu cu consecințe deosebit de grave, participație improprie la

săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, înșelăciune cu consecințe deosebit

de grave; pentru inculpatul K. - asociere pentru săvârșirea de infracțiuni,

fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals privind identitatea,

falsificarea de instrumente oficiale, folosirea de instrumente oficiale false,

fals în declarații, participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz

în serviciu cu consecințe deosebit de grave, participație improprie la

săvârșirea infracțiunii de fals intelectual), numărul mare de persoane

implicate în activitatea ilicită reținută actul de sesizare (inclusiv al

inculpaților), nivelul prejudiciului (care a atras și încadrarea juridică a

faptei de înșelăciune), rezonanța socială pe care o are comiterea unui număr

mare de infracțiuni de către un număr mare de persoane.

Referitor la

problemele de sănătate ale inculpatului K.F. invocate, s-a reținut că acestea

nu constituie un impediment pentru menținerea arestării preventive, întrucât la

dosar nu există dovezi în sensul că acesta ar suferi de afecțiuni care l-ar

pune în imposibilitatea suportării regimului de detenție preventivă.

În privința

termenului rezonabil al duratei arestării preventive, s-a reținut că acest

caracter nu se analizează doar prin prisma timpului scurs de la data luării

măsurii. Așa cum se desprinde și din jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, trebuie avute în vedere și alte criterii, cum ar fi miza

procesului și complexitatea cauzei. În speță, pe lângă durata arestării, este

necesar să se ia în considerare și complexitatea cauzei (numărul mare al persoanelor

trimise în judecată și al faptelor imputate), comportamentul procesual al

părților (la termenul de judecată din 10 ianuarie 2011 s-a formulat o cerere de

recuzare a președintelui completului de judecată, unul din cele două motive

invocate fiind anterior analizat cu ocazia soluționării cererii de abținere a

aceluiași judecător, deja respinsă la momentul formulării cererii de recuzare),

precum și miza procesului (pedepsele prevăzute de lege pentru faptele de care

sunt acuzați inculpații fiind mari).

Față de cele arătate,

s-a considerat că lăsarea inculpaților în libertate ar încuraja săvârșirea unor

fapte similare celor imputate prin actul de sesizare a instanței atât de către

inculpați, cât și de către alte persoane ce ar percepe lăsarea în libertate a

făptuitorilor ca pe o lipsă de reacție corespunzătoare a autorităților.

Pentru aceleași

considerente care vizează menținerea arestării preventive s-a apreciat că

această măsură nu poate fi revocată sau înlocuită cu altă măsură procesuală,

conform considerentelor expuse anterior, neexistând garanții că luarea unor

măsuri neprivative de libertate față de cei trei inculpați ar asigura buna

desfășurare a procesului penal.

Împotriva încheierii

sus-menționate, au declarat recurs inculpații S.I. și K.F., pentru motivele

expuse în partea introductivă a hotărârii.

Inculpatul S.I. a

solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și înlocuirea măsurii

arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea,

precizând că recursul său vizează doar dispoziția de menținere a arestării

preventive.

Inculpatul K.F. a

solicitat casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive.

Recursurile

inculpaților nu sunt fondate.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, se constată că instanța de fond a verificat în

mod corespunzător legalitatea și temeinicia arestării preventive a

inculpaților, prin raportare la temeiurile care au impus luarea măsurii

arestării preventive a inculpaților, ajungând în mod întemeiat la concluzia că

acestea subzistă și că lăsarea acestora în libertate ar prezenta un pericol

concret pentru ordinea publică.

Potrivit Codului

nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea

legislațiilor europene, luarea unei măsuri preventive privative de libertate

este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe

probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea

penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai

mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare

expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se constată

că este incident temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării

preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. fiind îndeplinite,

cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpații au săvârșit

infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest

temei, în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit că

detenția este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal

planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in

concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi

infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra

martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi

tulburată ordinea publică.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura

și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de asociere pentru

săvârșirea de infracțiuni, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals,

fals privind identitatea, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea de

instrumente oficiale false, fals în declarații, participație improprie la

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, participație

improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, înșelăciune cu

consecințe deosebit de grave, pentru inculpatul S.I. și, respectiv, de asociere

pentru săvârșirea de infracțiuni, fals material în înscrisuri oficiale, uz de

fals, fals privind identitatea, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea

de instrumente oficiale false, fals în declarații, participație improprie la

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave,

participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, pentru

inculpatul K., fapte pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată, lăsarea

inculpaților în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Așa cum în mod corect

a reținut prima instanță, pericolul concret pentru ordinea publică rezultă atât

din natura și modalitatea de comitere a faptelor săvârșite în concurs (există

indicii temeinice că, împreună cu alți făptuitori, în perioada ianuarie 2006 -

februarie 2008, s-au constituit într-o asociere în scopul săvârșirii de

infracțiuni, pentru restituirea frauduloasă a unor imobile, activitate

infracțională în care au fost angrenați funcționari și notari publici), care au

lezat mai multe valori sociale, privind încrederea cetățenilor în funcționarii

statului chemați să asigure legalitatea circuitului civil al imobilelor și a

dreptului de proprietate asupra acestora, cât și din urmările produse.

Pe de altă parte,

natura, amploarea și modalitatea de comitere a infracțiunilor sus-menționate

relevă nu doar o periculozitate infracțională dată și de perseverența

inculpaților, dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea

acestora în libertate ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea

publică.

În ce privește

termenul rezonabil, Curtea constată că, raportat la momentul procesual și la

complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor de o gravitate sporită, de

numărul mare al făptuitorilor, precum și de numărul mare de părți, simpla

trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce

principiul rezonabilității măsurii arestării preventive, în accepțiunea

Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în

concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților și durata procedurilor

în fața organelor judiciare.

Așa fiind, temeiurile

care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și nu impun

înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă, restrictivă de libertate, câtă

vreme probele strânse în cursul urmăririi penale au oferit indicii cu privire

la vinovăția inculpaților.

Drept urmare, se

constată că măsura arestării preventive este legală și temeinică, aceasta

impunându-se pentru buna desfășurare a procesului penal, în vederea aflării

adevărului.

Pentru aceste

considerente, urmează ca recursurile inculpaților S. (fost C.) I. și K.F. să

fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații S. (fost C.) I. și K.F.

împotriva încheierii din 15 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția

penală, pronunțată în Dosarul nr. 1101.1/59/2010.

Obligă recurentul

inculpat K.F. la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul

inculpat S. (fost C.) I. la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 22 martie 2011.