ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1510/2011

Asupra recursurilor penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dosarul nr. 1101.1/59/2010 s-a dispus, în baza art. 160 8 alin. (1) C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii inculpatului K.F. privind liberarea provizorie sub control judiciar. În baza art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată cererea inculpatului K.F. privind liberarea provizorie sub control judiciar. În baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., s-au respins ca nefondate cererile inculpaților S.I. (fost C.), K.F. și B.P. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

În baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată cererea inculpatului S.I. (fost C.) privind revocarea măsurii arestării preventive. În baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților S.I. (fost C.), K.F. și B.P., urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile, respectiv data de 04 iunie 2011. În baza art. 189 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești către interpretul de limbă maghiară G.E.M. a sumei de 300 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate la acest termen de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele: Potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Datele la care se referă textul de lege menționat rezultă din miza ridicată a procesului penal declanșat împotriva inculpatului (acesta fiind acuzat de săvârșirea unor infracțiuni pedepsite de lege cu închisoarea pe durată foarte mare), starea conflictuală creată (tulburarea serioasă a activității O.C.P.I.

Timișoara, a două birouri notariale și a două părți civile persoane juridice), lipsa garanțiilor că desfășurarea procesului penal nu ar fi afectată de lăsarea în libertate a inculpatului (având în vedere mijloacele folosite la săvârșirea faptelor penale reținute în sarcina sa – ușurința cu care ar fi acceptat propunerile inculpatului S., care nu ar fi dus la bun sfârșit activitatea ilicită de care este acuzat fără ajutorul dat de inculpatul K.). Este adevărat că circumstanțele personale joacă un rol important în privința luării, prelungirii, înlocuirii sau revocării unei măsuri procesuale preventive, însă acestea nu pot fi privite izolat de faptele imputate și de circumstanțele reale în care acestea au fost săvârșite.

Indiciile privind contrafacerea și folosirea unor înscrisuri oficiale, însoțite de declararea necorespunzătoare a adevărului cu prilejul prezentării înscrisurilor falsificate la O.C.P.I., la două birouri notariale și la Primăria Municipiului Timișoara, determinarea cu intenție a săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu de către doi notari publici și doi lucrători de carte funciară, caracterul organizat al acțiunilor inculpaților, amploarea activității infracționale de care sunt acuzați inculpații și forma continuată a infracțiunilor reclamate sunt împrejurări în raport cu care lipsa antecedentelor penale, pretinsa conduită sinceră a inculpatului și existența unei ocupații licite nu justifică liberarea lui sub control judiciar.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată cererea inculpatului K.F. privind liberarea provizorie sub control judiciar. Deliberând asupra stării de arest a inculpaților S.I. (fost C.), K.F. și B.P., instanța a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 157/P/2008 al Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților: 1) S.I., fost C., zis „I.”, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: - art. 323 alin. (1), (2) C. pen.; - art.288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 - art. 42 C. pen.; - art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41- art. 42 C. pen.; - art. 293 C. pen.; - art. 286 C. pen.

cu aplicarea art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.; - art. 287 C. pen. cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen., și art. 75 lit. a) C. pen.; - art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.; - art. 31 alin. (1) C. pen. raportat la art. 248 1 cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen.; - art. 31 alin. (1) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. și art. 41- art. 42 C. pen.; - art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen.; - art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.; - art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.; - art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 215 C. pen. combinat cu art. 229 alin. (3) C. pen., prin recalificare în art. 31 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen. 2) K.F., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: - art. 323 alin. (1), (2) C. pen.; - art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen.; - art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen.; - art. 293 C. pen.; - art. 286 C. pen. cu aplicarea art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.; - art. 287 C. pen. cu aplicarea art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.; - art. 31 alin. (1) C. pen. raportat la art. 248 1 cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen.; - art. 31 alin. (1) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. și art. 41- art. 42 C. pen.; - art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41-art.

42 C. pen.; - art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art.34 C. pen. 3) B.P., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: - art. 323 alin. (1), (2) C. pen.; - art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen.; - art. 286 C. pen. cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.; - art. 287 C. pen. cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.; - art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.; - art. 31 alin. (1) C. pen. raportat la art. 248 1 cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen.; - art. 31 alin. (1) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. și art. 41-art. 42 C. pen.; - art. 288 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen. Verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a celor 3 inculpați menționați mai sus, instanța a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, dispunând, prin încheiere motivată, fie revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, fie menținerea arestării preventive, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate.

Luarea, prelungirea și menținerea măsurii arestării preventive au fost întemeiate în drept pe dispozițiile art. 143 raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Din coroborarea celor două texte de lege amintite rezultă condițiile ce trebuie întrunite pentru ca măsura arestării preventive să fie legală și temeinică: existența unor probe sau indicii temeinice că persoana suspectată a săvârșit fapte de natură penală; legea să prevadă pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau închisoarea mai mare de 4 ani; existența unui probatoriu din care să rezulte că lăsarea în libertate a persoanei respective prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În speță, din mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală rezultă indicii temeinice care justifică în prezent bănuiala rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina acestora prin rechizitoriu, respectiv că s-au întocmit în fals două dispoziții de restituire teren, plăsmuite în întregime cu semnăturile și ștampilele aparent ca aparținând Primarului Municipiului Timișoara și a documentațiilor cadastrale anexe, care, după întocmirea lor în fals, au fost prezentate spre intabulare, iar cu ajutorul unei procuri judiciare întocmite în Ungaria cu date false, s-a reușit intabularea dispoziției de restituire și apoi înstrăinarea terenurilor, realizată cu referire la dispoziția de restituire cu nr. 2456 din 04 noiembrie 2005, iar cu referire la dispoziția de restituire falsă cu nr. 2447 din 04 noiembrie 2005 fapta fiind descoperită în faza de tentativă.

Pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-ar crea lăsarea în stare de libertate a inculpaților rezultă din natura și gravitatea faptelor imputate (pentru inculpatul S., fost C. – asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals privind identitatea, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea de instrumente oficiale false, fals în declarații, participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave; pentru inculpatul K. – asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals privind identitatea, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea de instrumente oficiale false, fals în declarații, participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual; pentru inculpatul B. – asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea de instrumente oficiale false, fals în declarații, participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave,

participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual), numărul mare de persoane implicate în activitatea ilicită reținută în actul de sesizare (inclusiv al inculpaților), nivelul prejudiciului (care a atras și încadrarea juridică a faptei de înșelăciune), rezonanța socială pe care o are comiterea unui număr mare de infracțiuni de către un număr mare de persoane. Se observă așadar că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate. În privința termenului rezonabil al duratei arestării preventive, acest caracter nu se analizează doar prin prisma timpului scurs de la data luării măsurii. Așa cum se desprinde și din jurisprudența C.E.D.O., trebuie avute în vedere și alte criterii, cum ar fi miza procesului și complexitatea cauzei.

În speță, pe lângă durata arestării, este necesar să se ia în considerare și complexitatea cauzei (numărul mare al persoanelor trimise în judecată și al faptelor imputate), comportamentul procesual al părților (la termenul de judecată din 10 ianuarie 2011 s-a formulat o cerere de recuzare a președintelui completului de judecată, unul din cele două motive invocate fiind anterior analizat cu ocazia soluționării cererii de abținere a aceluiași judecător, deja respinsă la momentul formulării cererii de recuzare), precum și miza procesului (pedepsele prevăzute de lege pentru faptele de care sunt acuzați inculpații fiind mari). Referitor la problemele de sănătate ale inculpaților K.F. și B.P. invocate, acestea nu constituie un impediment pentru menținerea arestării preventive.

Se observă că la dosar nu există dovezi în sensul că aceștia ar suferi de afecțiuni care i-ar pune în imposibilitatea suportării regimului de detenție preventivă. În orice caz, art. 139 1 teza I C. proc. pen. prevede că, în cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, administrația locului de deținere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății Publice. De asemenea, în situația în care persoana în cauză nu beneficiază de asistență medicală sau de regimul alimentar corespunzător, are posibilitatea de a formula plângeri în temeiul Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Față de cele reținute, s-a considerat că lăsarea inculpaților în libertate ar încuraja săvârșirea unor fapte similare celor imputate prin actul de sesizare a instanței atât de către inculpați, cât și de către alte persoane ce ar percepe lăsarea în libertate a făptuitorilor ca pe o lipsă de reacție corespunzătoare a autorităților. De asemenea, instanța a remarcat faptul că statul are obligația pozitivă de a adopta o legislație penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea de fapte îndreptate împotriva unor relații privind conviețuirea socială, patrimoniului cetățeanului, activității de serviciu a funcționarilor publici și încrederii de care trebuie să se bucure înscrisurile oficiale și sub semnătură privată, valori sociale fundamentale ocrotite de legea penală.

Pentru aceleași considerente care vizează menținerea arestării preventive s-a apreciat că această măsură nu poate fi revocată sau înlocuită cu altă măsură procesuală, conform considerentelor expuse anterior, neexistând garanții că luarea unor măsuri neprivative de libertate față de cei trei inculpați ar asigura buna desfășurare a procesului penal. Așa fiind, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate cererile inculpaților S.I. (fost C.), K.F. și B.P. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, în baza art.139 alin. (2) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată cererea inculpatului S.I. (fost C.) privind revocarea măsurii arestării preventive, iar în baza art. 300 1 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest a celor trei inculpați, urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile, respectiv data de 04 iunie 2011. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații S.I. (fost C.) și K.F., solicitând casarea acesteia și, în rejudecare, revocarea măsurii arestării preventive iar, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara. În motivele scrise și în susținerile orale, inculpatul K.F. a criticat hotărârea prin prisma dispozițiilor art. 160 2 și următoarele C. proc. pen., considerând că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar.

S-a apreciat că există suficiente elemente care să demonstreze că prin punerea în libertate a inculpatului nu s-ar crea un pericol pentru ordinea publică sau pentru bunul mers al anchetei. Se invocă, în sprijinul acestor afirmații, că însuși organul de urmărire penală a constatat buna sa credință și poziția sa procesuală corectă, prin declarațiile date contribuind la tragerea la răspundere penală a celorlalți inculpați, iar pentru primul termen de judecată din 07 februarie 2011 a depus un memoriu prin care solicită a se face aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Pe de altă parte, instanța nu trebuie să ignore prevederile art. 136 alin. (8) C. proc. pen. relativ la criteriile de alegere a unei măsuri preventive, făcându-se referire, în mod expres, la sănătatea, vârsta, lipsa antecedentelor penale.

Se invocă jurisprudența C.E.D.O. în materia liberării provizorii sub control judiciar. În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara prevăzută de art. 145 1 C. proc. pen. Recurentul inculpat S.I. a solicitat casarea hotărârii și, în rejudecare să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, întrucât inculpatul nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În motivele scrise și în susținerile orale s-a arătat că motivarea încheierii recurate este aproximativ identică cu încheierile anterioare prin care instanța a verificat starea de arest a inculpaților, astfel că obligația instanței s-a transformat într-o simplă formalitate.

Pe de altă parte, nu se poate face abstracție de faptul că inculpatul este arestat de aproximativ 12 luni și că în cauză nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar prezenta pericol pentru ordinea publică. În fine, au fost invocate și dispozițiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen., inculpatul fiind diagnosticat cu diabet zaharat, fiind internat de urgență la Spitalul Județean de Urgență nr.1 din Timișoara. Pe de altă parte, inculpatul nu are antecedente penale împrejurare față de care se impune judecarea sa în stare de libertate. În subsidiar, recurentul inculpat S.I. a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile prin prisma criteriilor formulate, dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente: Sub aspectul criticilor ce vizează greșita respingere a cererilor de revocare a măsurii arestării preventive, respectiv înlocuirea acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 145 1 C. proc. pen., Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 141 teza ultimă C. proc. pen., potrivit cu care încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac. În ceea ce privește starea de arest a inculpaților recurenți, se constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr. 1571/P/2008 din 22 octombrie 2010 s-a dispus trimiterea în judecată – printre alții – și a inculpaților S.I., respectiv K.F.

pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals privind identitatea, falsificarea instrumentelor oficiale, folosirea instrumentelor oficiale false, fals în declarații, participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice, participație improprie la fals intelectual, uz de fals, înșelăciune și tentativă la înșelăciune. În esență, se reține că inculpații s-au constituit într-un grup infracțional organizat cu scopul ca, prin acte false, să obțină restituirea unor imobile pentru ca, ulterior, să le intabuleze în mod fraudulos, iar mai apoi să le înstrăineze prin autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare la notari publici, folosindu-se de procuri false.

Analizând temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a celor doi inculpați, Înalta Curte constată că acestea nu au încetat, impunând menținerea în continuare a stării de arest. Luarea, prelungirea sau menținerea măsurii arestării preventive în cursul procesului penal, cu respectarea prezumției de nevinovăție, nu implică pronunțarea instanței asupra fondului procesului (adică și asupra vinovăției inculpatului), ci numai asupra existenței unor probe sau indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune, precum și a incidenței unuia din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen. Potrivit jurisprudenței C.E.D.O.

privind interpretarea art. 5 paragraful 1 lit. c) pentru justificarea arestării sau detenției provizorii nu se pretinde să fie deja stabilite realitatea și natura infracțiunii de care cel acuzat este bănuit că a săvârșit-o, pentru că aceasta reprezintă scopul urmăririi penale, iar detenția permite desfășurarea ei normală. Așa cum a precizat instanța europeană, faptele care au dat naștere la bănuieli concrete, care au justificat arestarea unei persoane, nu trebuie să aibă același nivel cu acelea necesare pentru justificarea unei condamnări. În cauză, Înalta Curte apreciază că, în acest moment procesual – nefiind citit actul de sesizare și implicit nefiind începută cercetarea judecătorească – cerințele art. 148 lit. f) C. proc.

pen. se mențin, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților, în condițiile în care există indicii temeinice și suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată. În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică trebuie avute în vedere nu numai datele legate de persoana inculpatului, dar și datele referitoare la fapte pentru că nu de puține ori acestea din urmă sunt de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate. Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură a infracțiunii, dar în analiza primului aspect nu se poate face abstracție de cel de-al doilea.

Astfel, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunii de care este acuzat inculpatul. Cum în speță, în sarcina inculpaților se rețin a fi comise fapte cu un grad ridicat de pericol social, fiind implicați în tranzacții imobiliare ilicite, cu utilizarea unor documente false pentru încheierea actelor notariale, Înalta Curte apreciază că se impune privarea de libertate în continuare, o altă modalitate alternativă – cum ar fi liberarea provizorie sub control judiciar solicitată de inculpați – nefiind suficientă pentru buna desfășurare a procesului penal. Este real faptul că, dispozițiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen., trebuiesc avute în vedere și la examinarea menținerii stării de arest, respectiv la alegerea unei alte măsuri preventive dar, în cauză, în raport de datele speței, se apreciază că nu se impune nici revocarea măsurii și nici liberarea provizorie sub control judiciar.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații K.F. și S.I. împotriva încheierii din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.I. (fost C.) și K.F. împotriva încheierii de ședință din 06 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1101.1/59/2010. Obligă recurentul inculpat S.I. (fost C.) la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentul inculpat K.F. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 aprilie 2011.