ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1510/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1510/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

penale de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de

ședință din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dosarul nr.

1101.1/59/2010 s-a dispus, în baza art. 160

8

alin. (1) C. proc. pen.,

admiterea în principiu a cererii inculpatului K.F. privind liberarea provizorie

sub control judiciar.

În baza art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată cererea inculpatului K.F. privind

liberarea provizorie sub control judiciar.

În baza art. 139 alin.

(1) C. proc. pen., s-au respins ca nefondate cererile inculpaților S.I. (fost C.),

K.F. și B.P. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura

obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

În baza

art. 139 alin. (2) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată cererea inculpatului

S.I. (fost C.) privind revocarea măsurii arestării preventive.

În baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut starea

de arest a inculpaților S.I. (fost C.), K.F. și B.P., urmând ca legalitatea și

temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea

termenului legal de 60 de zile, respectiv data de 04 iunie 2011.

În baza art. 189 alin.

(1) C. proc. pen., s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești către interpretul de limbă maghiară G.E.M. a sumei de

300 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate la acest termen de

judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Potrivit art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă

în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe

învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca

să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte.

Datele la care se

referă textul de lege menționat rezultă din miza ridicată a procesului penal

declanșat împotriva inculpatului (acesta fiind acuzat de săvârșirea unor

infracțiuni pedepsite de lege cu închisoarea pe durată foarte mare), starea

conflictuală creată (tulburarea serioasă a activității O.C.P.I. Timișoara, a

două birouri notariale și a două părți civile persoane juridice), lipsa

garanțiilor că desfășurarea procesului penal nu ar fi afectată de lăsarea în

libertate a inculpatului (având în vedere mijloacele folosite la săvârșirea

faptelor penale reținute în sarcina sa – ușurința cu care ar fi acceptat

propunerile inculpatului S., care nu ar fi dus la bun sfârșit activitatea

ilicită de care este acuzat fără ajutorul dat de inculpatul K.).

Este adevărat că

circumstanțele personale joacă un rol important în privința luării,

prelungirii, înlocuirii sau revocării unei măsuri procesuale preventive, însă

acestea nu pot fi privite izolat de faptele imputate și de circumstanțele reale

în care acestea au fost săvârșite. Indiciile privind contrafacerea și folosirea

unor înscrisuri oficiale, însoțite de declararea necorespunzătoare a adevărului

cu prilejul prezentării înscrisurilor falsificate la O.C.P.I., la două birouri notariale și la Primăria Municipiului Timișoara, determinarea cu intenție a săvârșirii infracțiunii de

neglijență în serviciu de către doi notari publici și doi lucrători de carte

funciară, caracterul organizat al acțiunilor inculpaților, amploarea

activității infracționale de care sunt acuzați inculpații și forma continuată a

infracțiunilor reclamate sunt împrejurări în raport cu care lipsa

antecedentelor penale, pretinsa conduită sinceră a inculpatului și existența

unei ocupații licite nu justifică liberarea lui sub control judiciar.

Având în vedere aceste

considerente, în baza art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen., a fost

respinsă ca nefondată cererea inculpatului K.F. privind liberarea provizorie

sub control judiciar.

Deliberând asupra

stării de arest a inculpaților S.I. (fost C.), K.F. și B.P., instanța a reținut

următoarele:

Prin rechizitoriul

nr. 157/P/2008 al Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a

inculpaților:

1) S.I., fost C., zis

„I.”, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de:

- art. 323 alin. (1),

(2) C. pen.;

- art.288 alin. (1) C.

pen. cu aplicarea art. 41 - art. 42 C. pen.;

- art. 291 C. pen. cu

aplicarea art. 41- art. 42 C. pen.;

- art. 293 C. pen.;

- art. 286 C. pen. cu

aplicarea art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

- art. 287 C. pen. cu

aplicarea art. 41-art. 42 C. pen., și art. 75 lit. a) C. pen.;

- art. 292 C. pen. cu

aplicarea art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

- art. 31 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 248

1

cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen.;

- art. 31 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 289 C. pen. și art. 41- art. 42 C. pen.;

- art. 291 C. pen. cu

aplicarea art. 41-art. 42 C. pen.;

- art. 215 alin. (1),

(2), (3) și (5) C. pen.;

- art. 20 raportat la

art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.;

- art. 31 alin. (2) C.

pen. raportat la art. 215 C. pen. combinat cu art. 229 alin. (3) C. pen., prin

recalificare în art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3)

și (5) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen.

2) K.F., pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de:

- art. 323 alin. (1),

(2) C. pen.;

- art. 288 alin. (1) C.

pen. cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen.;

- art. 291 C. pen. cu

aplicarea art. 41-art. 42 C. pen.;

- art. 293 C. pen.;

- art. 286 C. pen. cu

aplicarea art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

- art. 287 C. pen. cu

aplicarea art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

- art. 31 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 248

1

cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen.;

- art. 31 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 289 C. pen. și art. 41- art. 42 C. pen.;

- art. 291 C. pen. cu

aplicarea art. 41-art. 42 C. pen.;

- art. 292 C. pen. cu

aplicarea art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit.

a) și art.34 C. pen.

3) B.P., pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de:

- art. 323 alin. (1),

(2) C. pen.;

- art. 291 C. pen.

cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen.;

- art. 286 C. pen. cu

aplicarea art. 41-art. 42 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

- art. 287 C. pen. cu

aplicarea art. 41-art. 42 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

- art. 292 C. pen. cu

aplicarea art. 41-art. 42 C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.;

- art. 31 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 248

1

cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen.;

- art. 31 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 289 C. pen. și art. 41-art. 42 C. pen.;

- art. 288 alin. (1) C.

pen. cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art.

34 C. pen.

Verificând

legalitatea și temeinicia arestării preventive a celor 3 inculpați menționați

mai sus, instanța a reținut următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc.

pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este

datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării

preventive, dispunând, prin încheiere motivată, fie revocarea arestării

preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă instanța

constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au

determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să

justifice privarea de libertate, fie menținerea arestării preventive, când

constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de

libertate.

Luarea, prelungirea

și menținerea măsurii arestării preventive au fost întemeiate în drept pe

dispozițiile art. 143 raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Din coroborarea celor

două texte de lege amintite rezultă condițiile ce trebuie întrunite pentru ca

măsura arestării preventive să fie legală și temeinică: existența unor probe

sau indicii temeinice că persoana suspectată a săvârșit fapte de natură penală;

legea să prevadă pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață

sau închisoarea mai mare de 4 ani; existența unui probatoriu din care să

rezulte că lăsarea în libertate a persoanei respective prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică.

În speță,

din mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală rezultă indicii

temeinice care justifică în prezent bănuiala rezonabilă că inculpații au

săvârșit faptele reținute în sarcina acestora prin rechizitoriu, respectiv că

s-au întocmit în fals două dispoziții de restituire teren, plăsmuite în

întregime cu semnăturile și ștampilele aparent ca aparținând Primarului

Municipiului Timișoara și a documentațiilor cadastrale anexe, care, după

întocmirea lor în fals, au fost prezentate spre intabulare, iar cu ajutorul

unei procuri judiciare întocmite în Ungaria cu date false, s-a reușit intabularea

dispoziției de restituire și apoi înstrăinarea terenurilor, realizată cu

referire la dispoziția de restituire cu nr. 2456 din 04 noiembrie 2005, iar cu

referire la dispoziția de restituire falsă cu nr. 2447 din 04 noiembrie 2005

fapta fiind descoperită în faza de tentativă.

Pericolul

social concret pentru ordinea publică pe care l-ar crea lăsarea în stare de

libertate a inculpaților rezultă din natura și gravitatea faptelor imputate

(pentru inculpatul S., fost C. – asociere pentru săvârșirea de infracțiuni,

fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals privind identitatea,

falsificarea de instrumente oficiale, folosirea de instrumente oficiale false,

fals în declarații, participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz

în serviciu cu consecințe deosebit de grave, participație improprie la

săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, înșelăciune cu consecințe deosebit

de grave; pentru inculpatul K. – asociere pentru săvârșirea de infracțiuni,

fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals privind identitatea,

falsificarea de instrumente oficiale, folosirea de instrumente oficiale false,

fals în declarații, participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz

în serviciu cu consecințe deosebit de grave, participație improprie la

săvârșirea infracțiunii de fals intelectual; pentru inculpatul B. – asociere

pentru săvârșirea de infracțiuni, fals material în înscrisuri oficiale, uz de

fals, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea de instrumente oficiale

false, fals în declarații, participație improprie la săvârșirea infracțiunii de

abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, participație improprie la

săvârșirea infracțiunii de fals intelectual), numărul mare de persoane

implicate în activitatea ilicită reținută în actul de sesizare (inclusiv al

inculpaților), nivelul prejudiciului (care a atras și încadrarea juridică a

faptei de înșelăciune), rezonanța socială pe care o are comiterea unui număr

mare de infracțiuni de către un număr mare de persoane.

Se observă așadar că

temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de

libertate.

În privința

termenului rezonabil al duratei arestării preventive, acest caracter nu se

analizează doar prin prisma timpului scurs de la data luării măsurii. Așa cum

se desprinde și din jurisprudența C.E.D.O., trebuie avute în vedere și alte

criterii, cum ar fi miza procesului și complexitatea cauzei. În speță, pe lângă

durata arestării, este necesar să se ia în considerare și complexitatea cauzei

(numărul mare al persoanelor trimise în judecată și al faptelor imputate),

comportamentul procesual al părților (la termenul de judecată din 10 ianuarie 2011

s-a formulat o cerere de recuzare a președintelui completului de judecată, unul

din cele două motive invocate fiind anterior analizat cu ocazia soluționării

cererii de abținere a aceluiași judecător, deja respinsă la momentul formulării

cererii de recuzare), precum și miza procesului (pedepsele prevăzute de lege

pentru faptele de care sunt acuzați inculpații fiind mari).

Referitor la

problemele de sănătate ale inculpaților K.F. și B.P. invocate, acestea nu

constituie un impediment pentru menținerea arestării preventive. Se observă că

la dosar nu există dovezi în sensul că aceștia ar suferi de afecțiuni care i-ar

pune în imposibilitatea suportării regimului de detenție preventivă. În orice

caz, art. 139

1

teza I C. proc. pen. prevede că, în cazul în care, pe

baza actelor medicale, se constată că cel arestat preventiv suferă de o boală

care nu poate fi tratată în rețeaua medicală a Administrației Naționale a

Penitenciarelor, administrația locului de deținere dispune efectuarea tratamentului

sub pază permanentă în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății Publice. De

asemenea, în situația în care persoana în cauză nu beneficiază de asistență

medicală sau de regimul alimentar corespunzător, are posibilitatea de a formula

plângeri în temeiul Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a

măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Față de cele

reținute, s-a considerat că lăsarea inculpaților în libertate ar încuraja

săvârșirea unor fapte similare celor imputate prin actul de sesizare a

instanței atât de către inculpați, cât și de către alte persoane ce ar percepe

lăsarea în libertate a făptuitorilor ca pe o lipsă de reacție corespunzătoare a

autorităților.

De asemenea, instanța

a remarcat faptul că statul are obligația pozitivă de a adopta o legislație

penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, capabilă să

descurajeze comiterea de fapte îndreptate împotriva unor relații privind

conviețuirea socială, patrimoniului cetățeanului, activității de serviciu a

funcționarilor publici și încrederii de care trebuie să se bucure înscrisurile

oficiale și sub semnătură privată, valori sociale fundamentale ocrotite de

legea penală.

Pentru aceleași

considerente care vizează menținerea arestării preventive s-a apreciat că

această măsură nu poate fi revocată sau înlocuită cu altă măsură procesuală,

conform considerentelor expuse anterior, neexistând garanții că luarea unor

măsuri neprivative de libertate față de cei trei inculpați ar asigura buna

desfășurare a procesului penal.

Așa fiind, în baza

art. 139 alin. (1) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate cererile

inculpaților S.I. (fost C.), K.F. și B.P. privind înlocuirea măsurii arestării

preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, în baza

art.139 alin. (2) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată cererea

inculpatului S.I. (fost C.) privind revocarea măsurii arestării preventive, iar

în baza art. 300

1

raportat la art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen., a fost menținută starea de arest a celor trei inculpați, urmând ca

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată

înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile, respectiv data de 04 iunie

2011.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs inculpații S.I. (fost C.) și K.F., solicitând

casarea acesteia și, în rejudecare, revocarea măsurii arestării preventive iar,

în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a

obligării de a nu părăsi țara.

În motivele scrise și

în susținerile orale, inculpatul K.F. a criticat hotărârea prin prisma

dispozițiilor art. 160

2

și următoarele C. proc. pen., considerând că

sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a se dispune liberarea

provizorie sub control judiciar.

S-a apreciat că

există suficiente elemente care să demonstreze că prin punerea în libertate a

inculpatului nu s-ar crea un pericol pentru ordinea publică sau pentru bunul

mers al anchetei.

Se invocă, în

sprijinul acestor afirmații, că însuși organul de urmărire penală a constatat buna

sa credință și poziția sa procesuală corectă, prin declarațiile date

contribuind la tragerea la răspundere penală a celorlalți inculpați, iar pentru

primul termen de judecată din 07 februarie 2011 a depus un memoriu prin care solicită a se face aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen.

Pe de altă parte,

instanța nu trebuie să ignore prevederile art. 136 alin. (8) C. proc. pen.

relativ la criteriile de alegere a unei măsuri preventive, făcându-se referire,

în mod expres, la sănătatea, vârsta, lipsa antecedentelor penale.

Se invocă

jurisprudența C.E.D.O. în materia liberării provizorii sub control judiciar.

În subsidiar, a

solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a

obligării de a nu părăsi țara prevăzută de art. 145

1

C. proc. pen.

Recurentul inculpat S.I.

a solicitat casarea hotărârii și, în rejudecare să se dispună revocarea măsurii

arestării preventive, întrucât inculpatul nu prezintă pericol concret pentru

ordinea publică.

În motivele scrise și

în susținerile orale s-a arătat că motivarea încheierii recurate este

aproximativ identică cu încheierile anterioare prin care instanța a verificat

starea de arest a inculpaților, astfel că obligația instanței s-a transformat

într-o simplă formalitate.

Pe de altă parte, nu

se poate face abstracție de faptul că inculpatul este arestat de aproximativ 12

luni și că în cauză nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar prezenta

pericol pentru ordinea publică.

În fine, au fost invocate

și dispozițiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen., inculpatul fiind diagnosticat

cu diabet zaharat, fiind internat de urgență la Spitalul Județean de Urgență nr.1 din Timișoara.

Pe de altă parte,

inculpatul nu are antecedente penale împrejurare față de care se impune

judecarea sa în stare de libertate.

În subsidiar,

recurentul inculpat S.I. a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu

măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursurile prin prisma criteriilor formulate,

dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Sub aspectul

criticilor ce vizează greșita respingere a cererilor de revocare a măsurii

arestării preventive, respectiv înlocuirea acestei măsuri cu măsura preventivă

a obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 145

1

C. proc.

pen., Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 141 teza ultimă C.

proc. pen., potrivit cu care încheierea prin care prima instanță sau instanța

de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii

preventive nu este supusă niciunei căi de atac.

În ceea ce privește

starea de arest a inculpaților recurenți, se constată că prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr. 1571/P/2008 din 22

octombrie 2010 s-a dispus trimiterea în judecată – printre alții – și a

inculpaților S.I., respectiv K.F. pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere

pentru săvârșirea de infracțiuni, fals material în înscrisuri oficiale, uz de

fals, fals privind identitatea, falsificarea instrumentelor oficiale, folosirea

instrumentelor oficiale false, fals în declarații, participație improprie la

abuz în serviciu contra intereselor publice, participație improprie la fals intelectual,

uz de fals, înșelăciune și tentativă la înșelăciune.

În esență, se reține

că inculpații s-au constituit într-un grup infracțional organizat cu scopul ca,

prin acte false, să obțină restituirea unor imobile pentru ca, ulterior, să le

intabuleze în mod fraudulos, iar mai apoi să le înstrăineze prin autentificarea

contractelor de vânzare-cumpărare la notari publici, folosindu-se de procuri

false.

Analizând temeiurile

care au determinat luarea măsurii arestării preventive a celor doi inculpați,

Înalta Curte constată că acestea nu au încetat, impunând menținerea în

continuare a stării de arest.

Luarea, prelungirea

sau menținerea măsurii arestării preventive în cursul procesului penal, cu

respectarea prezumției de nevinovăție, nu implică pronunțarea instanței asupra

fondului procesului (adică și asupra vinovăției inculpatului), ci numai asupra

existenței unor probe sau indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o

persoană a săvârșit o infracțiune, precum și a incidenței unuia din cazurile

prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

Potrivit

jurisprudenței C.E.D.O. privind interpretarea art. 5 paragraful 1 lit. c)

pentru justificarea arestării sau detenției provizorii nu se pretinde să fie

deja stabilite realitatea și natura infracțiunii de care cel acuzat este bănuit

că a săvârșit-o, pentru că aceasta reprezintă scopul urmăririi penale, iar

detenția permite desfășurarea ei normală.

Așa cum a precizat

instanța europeană, faptele care au dat naștere la bănuieli concrete, care au

justificat arestarea unei persoane, nu trebuie să aibă același nivel cu acelea

necesare pentru justificarea unei condamnări.

În cauză, Înalta

Curte apreciază că, în acest moment procesual – nefiind citit actul de sesizare

și implicit nefiind începută cercetarea judecătorească – cerințele art. 148

lit. f) C. proc. pen. se mențin, impunând în continuare privarea de libertate a

inculpaților, în condițiile în care există indicii temeinice și suficiente, în

accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., din care rezultă

suspiciunea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care s-a dispus

trimiterea acestora în judecată.

În ceea ce privește

pericolul concret pentru ordinea publică trebuie avute în vedere nu numai

datele legate de persoana inculpatului, dar și datele referitoare la fapte

pentru că nu de puține ori acestea din urmă sunt de natură a crea în opinia

publică un sentiment de insecuritate.

Pericolul pentru

ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură a infracțiunii,

dar în analiza primului aspect nu se poate face abstracție de cel de-al doilea.

Astfel, existența

pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al

infracțiunii de care este acuzat inculpatul.

Cum în speță, în

sarcina inculpaților se rețin a fi comise fapte cu un grad ridicat de pericol

social, fiind implicați în tranzacții imobiliare ilicite, cu utilizarea unor

documente false pentru încheierea actelor notariale, Înalta Curte apreciază că

se impune privarea de libertate în continuare, o altă modalitate alternativă –

cum ar fi liberarea provizorie sub control judiciar solicitată de inculpați –

nefiind suficientă pentru buna desfășurare a procesului penal.

Este real faptul că,

dispozițiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen., trebuiesc avute în vedere și la examinarea

menținerii stării de arest, respectiv la alegerea unei alte măsuri preventive

dar, în cauză, în raport de datele speței, se apreciază că nu se impune nici

revocarea măsurii și nici liberarea provizorie sub control judiciar.

Așa fiind, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații K.F.

și S.I. împotriva încheierii din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații S.I. (fost C.) și K.F. împotriva încheierii de ședință din 06

aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul

nr. 1101.1/59/2010.

Obligă recurentul inculpat S.I. (fost C.) la

plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu

până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Obligă recurentul inculpat K.F. la plata

sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 aprilie 2011.