ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 625/2011

Asupra recursurilor penale de față; Prin încheierea din 7 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosar nr. 1101.1/59/2010, în baza art. 160 8 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea inculpatului K.F. privind liberarea provizorie sub control judiciar. In baza art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată cererea inculpatului K.F. privind liberarea provizorie sub control judiciar. În baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate cererile inculpaților S.I. (fost C.), K.F. și B.P. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. În baza art. 300 1 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților S.I. (fost C.), K.F. și B.P., urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile, respectiv data de 07 aprilie 2011. S-a reținut că potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Datele la care se referă textul de lege menționat rezultă din miza ridicată a procesului penal declanșat împotriva inculpatului (acesta fiind acuzat de săvârșirea unor infracțiuni pedepsite de lege cu închisoarea pe durată foarte mare), starea conflictuală creată (tulburarea serioasă a activității O.C.P.I. Timișoara, a două birouri notariale și a două părți civile persoane juridice), lipsa garanțiilor că desfășurarea procesului penal nu ar fi afectată de lăsarea în libertate a inculpatului (având în vedere mijloacele folosite la săvârșirea faptelor penale reținute în sarcina sa - ușurința cu care ar fi acceptat propunerile inculpatului S., care nu ar fi dus la bun sfârșit activitatea ilicită de care este acuzat fără ajutorul dat de inculpatul K.).

Este adevărat că circumstanțele personale joacă un rol important în privința luării, prelungirii, înlocuirii sau revocării unei măsuri procesuale preventive, însă acestea nu pot fi privite izolat de faptele imputate și de circumstanțele reale în care acestea au fost săvârșite.

Indiciile privind contrafacerea și folosirea unor înscrisuri oficiale, însoțite de declararea necorespunzătoare a adevărului cu prilejul prezentării înscrisurilor falsificate la O.C.P.I., la două birouri notariale și la Primăria Municipiului Timișoara, determinarea cu intenție a săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu de către doi notari publici și doi lucrători de carte funciară, caracterul organizat al acțiunilor inculpaților, amploarea activității infracționale de care sunt acuzați inculpații și forma continuată a infracțiunilor reclamate sunt împrejurări în raport cu care lipsa antecedentelor penale, pretinsa conduită sinceră a inculpatului și existența unei ocupații licite nu justifică liberarea lui sub control judiciar.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 160 8a alin. ( 6) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată cererea inculpatului K.F. privind liberarea provizorie sub control judiciar. În ce privește starea de arest a inculpaților, Curtea de Apel a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 157/P/2008 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților: 1) S.I., fost C., zis „l.", pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: - art. 323 alin. (1), (2) C. pen.; art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 – art. 42 C. pen. ; art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen.; art. 293 C. pen.; a rt.

286 C. pen. cu aplic, art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a), art. 287 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen., și art. 75 lit. a), art. 29 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a), art. 31 alin. (1) C. pen. rap. la art. 248 1 cu aplic. art. 41-42, art. 31 alin. (1) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. și art. 41-42, art. 291 C. pen. cu aplic art. 41 - 42 C. pen.; art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.; art. 20 rap la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.; art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 215 C. pen. combinat cu art. 229 alin. (3) C. pen., prin recalificare în art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen.

2) K.F., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: art. 323 alin. (1), (2) C. pen.; art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen.; art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen.; art. 293 C. pen.; art. 286 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a) art. 287 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen., și art. 75 lit. a) art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 248 1 cu aplic. art. 41-42 art. 31 alin. (1) C. pen. rap. la art. 289 C. pen și art. 41 - 42 art. 291 C. pen. cu aplic art. 41 - 42 C. pen.; art. 292 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a) cu aplic. art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen. 3) B.P., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: art. 323 alin. (1), (2) C. pen.; art. 291 C. pen.

cu aplic. art. 41 - 42 C. pen.; art. 286 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a) art. 287C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a) art. 292 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a) art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 248 1 cu aplic art. 41-42 art. 31 alin. (1) C. pen. rap la art. 289 C. pen și art. 41 – 42 - art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen. Verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a celor 3 inculpați menționați mai sus, Curtea reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc.

pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, dispunând, prin încheiere motivată, fie revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, fie menținerea arestării preventive, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate. Luarea, prelungirea și menținerea măsurii arestării preventive au fost întemeiate în drept pe dispozițiile art. 143 raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen. Din coroborarea celor două texte de lege amintite rezultă condițiile ce trebuie întrunite pentru ca măsura arestării preventive să fie legală și temeinică: existența unor probe sau indicii temeinice că persoana suspectată a săvârșit fapte de natură penală; legea să prevadă pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau închisoarea mai mare de 4 ani; existența unui probatoriu din care să rezulte că lăsarea în libertate a persoanei respective prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În speță, din mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală rezultă indicii temeinice care justifică în prezent bănuiala rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina acestora prin rechizitoriu, respectiv că s-au întocmit în fals două dispoziții de restituire teren, plăsmuite în întregime cu semnăturile și ștampilele aparent ca aparținând Primarului Municipiului Timișoara, și a documentațiilor cadastrale anexe, care, după întocmirea lor în fals, au fost prezentate spre întabulare, iar cu ajutorul unei procuri judiciare întocmite în Ungaria cu date false, s-a reușit întabularea dispoziției de restituire și apoi înstrăinarea terenurilor, realizată cu referire la dispoziția de restituire cu nr. 2456 din 04 noiembrie 2005, iar cu referire la dispoziția de restituire falsă cu nr. 2447 din 04 noiembrie 2005 fapta fiind descoperită în faza de tentativă.

Pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-ar crea lăsarea în stare de libertate a inculpaților rezultă din natura și gravitatea faptelor imputate (pentru inculpatul S. - asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals privind identitatea, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea de instrumente oficiale false, fals în declarații, participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave; pentru inculpatul K. - asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals privind identitatea, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea de instrumente oficiale false, fals în declarații, participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual; pentru inculpatul B. - asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea de instrumente oficiale false, fals în declarații, participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave,

participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual), numărul mare de persoane implicate în activitatea ilicită reținută actul de sesizare (inclusiv al inculpaților), nivelul prejudiciului (care a atras și încadrarea juridică a faptei de înșelăciune), rezonanța socială pe care o are comiterea unui număr mare de infracțiuni de către un număr mare de persoane. Se observă așadar că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate. Este fără relevanță, sub aspectul menținerii arestării preventive față de cei 3 inculpați, împrejurarea că alți inculpați sunt judecați în stare de libertate. Art. 136 alin. (8) C. proc. pen. prevede că alegerea măsurii preventive ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

Așadar, circumstanțele personale joacă un rol important în luarea, prelungire, menținerea, înlocuirea sau revocarea unei măsuri procesuale preventive, fiind posibil ca față de unii inculpați să fie luate măsuri preventive și față de alții nu, ori față de unii să se ia o măsură iar față de alții o măsură diferită. În orice caz, neprezentarea de către procuror a unei persoane în fața instanței cu cerere de luare a măsurii arestării preventive nu poate constitui temei pentru punerea în libertate a coinculpaților arestați. Susținerile aduse în apărarea inculpatului S.I. (fost C.) în sensul că acest inculpat se simte discriminat pentru că este țigan nu sunt întemeiate. în primul rând nu au fost aduse argumente în acest sens.

în al doilea rând, se observă că, dintre ceilalți doi inculpați arestați, unul este cetățean român de altă etnie iar altul este cetățean străin, astfel încât nu se poate spune că starea de arest ar fi legată de cetățenia sau etnia inculpatului. Referitor la problemele de sănătate ale inculpaților K.F. și B.P. invocate, acestea nu constituie un impediment pentru menținerea arestării preventive. Se observă că la dosar nu există dovezi în sensul că aceștia ar suferi de afecțiuni care i-ar pune în imposibilitatea suportării regimului de detenție preventivă. în orice caz, art. 139 1 teza I C. proc. pen. prevede că, în cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, administrația locului de deținere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății Publice.

De asemenea, în situația în care persoana în cauză nu beneficiază de asistență medicală sau de regimul alimentar corespunzător, are posibilitatea de a formula plângeri în temeiul Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În privința termenului rezonabil al duratei arestării preventive, acest caracter nu se analizează doar prin prisma timpului scurs de la data luării măsurii. Așa cum se desprinde și din jurisprudența C.E.D.O., trebuie avute în vedere și alte criterii, cum ar fi miza procesului și complexitatea cauzei.

în speță, pe lângă durata arestării, este necesar să se ia în considerare și complexitatea cauzei (numărul mare al persoanelor trimise în judecată și al faptelor imputate), comportamentul procesual al părților (la termenul de judecată din 10 ianuarie 2011 s-a formulat o cerere de recuzare a președintelui completului de judecată, unul din cele două motive invocate fiind anterior analizat cu ocazia soluționării cererii de abținere a aceluiași judecător, deja respinsă la momentul formulării cererii de recuzare), precum și miza procesului (pedepsele prevăzute de lege pentru faptele de care sunt acuzați inculpații fiind mari). Față de cele reținute, se consideră și că lăsarea inculpaților în libertate ar încuraja săvârșirea unor fapte similare celor imputate prin actul de sesizare a instanței atât de către inculpați, cât și de către alte persoane ce ar percepe lăsarea în libertate a făptuitorilor ca pe o lipsă de reacție corespunzătoare a autorităților.

De asemenea, instanța remarcă faptul că statul are obligația pozitivă de a adopta o legislație penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea de fapte îndreptate împotriva unor relații privind conviețuirea socială, patrimoniului cetățeanului, activității de serviciu a funcționarilor publici și încrederii de care trebuie să se bucure înscrisurile oficiale și sub semnătură privată, valori sociale fundamentale ocrotite de legea penală. Pentru aceleași considerente care vizează menținerea arestării preventive se apreciază că această măsură nu poate fi revocată sau înlocuită cu altă măsură procesuală, conform considerentelor expuse anterior neexistând garanții că luarea unor măsuri neprivative de libertate față de cei trei inculpați ar asigura buna desfășurare a procesului penal.

Așa fiind, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen. au fost respinse ca nefondate cererile inculpaților S.I. (fost C.) , K.F. și B.P. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, iar în baza art. 300 1 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a celor trei inculpați. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații S.I. și K.F., formulându-se exclusiv critici cu privire la soluția de menținere a inculpaților în stare de arest. S-a susținut astfel că încheierea atacată reia motivarea folosită la termene anterioare când s-a dispus asupra stării de arest a inculpaților, echivalând cu o lipsă de verificare a îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege.

În plus, s-a făcut o confuzie între pericolul social al infracțiunii și pericolul concret pentru ordinea publică. S-a solicitat în concluzie înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, ținând seama și de durata scursă de la momentul luării măsurii privative de libertate (în cazul inculpatului S.), respectiv revocarea măsurii arestării preventive (în cazul inculpatului K.). Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate. Potrivit art. 300/2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160/b C. proc.

pen. Această verificare poartă asupra temeiurilor care au determinat arestarea inițială, urmând a se constata dacă acestea au încetat (fără a mai exista temeiuri noi care să justifice privarea de libertate) sau, dimpotrivă, acestea impun în continuare privarea de libertate. Analizând încheierea recurată, Curtea constată că instanța de fond a verificat în mod corespunzător legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților, prin raportare la temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, ajungând în mod întemeiat la concluzia că acestea subzistă și justifică privarea de libertate în continuare a inculpaților. Rezultă astfel că au fost analizate condițiile cumulative prev. de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc.

pen., reținându-se, cu trimitere la actele aflate la dosar până la acest moment, că există presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele reținute în sarcina lor și că lăsarea acestora în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. În acest context, Curtea constată că legea impune o verificare periodică a legalitatea și temeinicia arestării preventive, fără ca aceasta să se reflecte în considerente distincte ale actului procedural în care aceasta se concretizează. Cu alte cuvinte, instanța nu este obligată să-și motiveze în alți termeni dispoziția de revocare sau, după caz, de menținere a arestării preventive, câtă vreme considerente anterioare își păstrează actualitatea, prin raportare la evoluția cauzei din punct de vedere probator.

În ce privește cea de-a doua critică formulată de inculpatul S., Curtea constată că pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta cercetarea în libertate a unei persoane nu se confundă cu pericolul social abstract al infracțiunilor imputate, căci acesta din urmă se reflectă în limitele de pedeapsă deja valorificate de legiuitor prin instituirea celeilalte condiții cumulative din art. 148 lit. f) C. proc. pen. Pericolul pentru ordinea publică nu poate fi însă disociat de gravitatea concretă a faptelor care fac obiectul cercetărilor, acesta fiind avut în vedere și de către instanța de fond în considerentele încheierii recurate.

Multitudinea faptelor imputate inculpaților, numărul și calitatea persoanelor angrenate în activitatea infracțională, urmările produse justifică aprecierea că la acest moment procesual lăsarea în libertate a inculpaților ar crea un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, dar ar afecta și buna desfășurare în continuare a procesului penal, ținând seama și de stadiul în care se găsesc cercetările în cauză. Referitor la durata arestării preventive, Curtea constată că aceasta nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata arestării nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, în condițiile în care inculpații sunt privați de libertate de circa 10 luni,iar cauza este una complexă.

În concluzie, Curtea apreciază că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, iar buna desfășurare în continuare a procesului penal poate fi asigurată exclusiv prin privarea de libertate a inculpaților, condiții în care recursurile inculpaților vor fi respinse ca nefondate conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea lor la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați S.I. și K.F. împotriva încheierii din 7 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosar nr. 1101.1/59/2010. Obligă recurentul inculpat S.I. la plata sumei de 125 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentul inculpat K.F. la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2011.