ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 625/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 625/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursurilor penale de față;

Prin încheierea

din 7 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în

dosar nr. 1101.1/59/2010, în baza art. 160

8

alin. (1) C. proc. pen.,

a fost admisă în principiu cererea inculpatului K.F. privind liberarea

provizorie sub control judiciar.

In baza art.

160

8a

alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată cererea

inculpatului K.F. privind liberarea provizorie sub control judiciar.

În baza art.

139 alin. (1) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate cererile

inculpaților S.I. (fost C.), K.F. și B.P. privind înlocuirea măsurii arestării preventive

cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

În baza art. 300

1

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpaților

S.I. (fost C.), K.F. și B.P., urmând ca

legalitatea

și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată

înainte de

expirarea termenului legal de 60 de zile, respectiv data de 07 aprilie 2011.

S-a reținut că potrivit art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea

provizorie sub control judiciar nu se

acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l

împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că

acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte.

Datele la care

se referă textul de lege menționat rezultă din miza ridicată a procesului penal

declanșat împotriva inculpatului (acesta fiind acuzat de săvârșirea unor

infracțiuni pedepsite de lege cu închisoarea pe durată foarte mare), starea

conflictuală creată (tulburarea serioasă a activității O.C.P.I. Timișoara, a

două birouri notariale și a două părți civile persoane juridice), lipsa

garanțiilor că desfășurarea procesului penal nu ar fi afectată de lăsarea în

libertate a inculpatului (având în vedere mijloacele folosite la săvârșirea

faptelor penale reținute în sarcina sa - ușurința cu care ar fi acceptat

propunerile inculpatului S.,

care nu ar fi

dus la bun sfârșit activitatea ilicită de care este acuzat

fără ajutorul

dat de inculpatul K.).

Este adevărat

că circumstanțele personale joacă un rol important în privința luării,

prelungirii, înlocuirii sau revocării unei măsuri procesuale preventive, însă

acestea nu pot fi privite izolat de faptele imputate și de circumstanțele reale

în care acestea au fost săvârșite. Indiciile privind contrafacerea și folosirea

unor înscrisuri oficiale, însoțite de declararea necorespunzătoare a adevărului

cu prilejul prezentării înscrisurilor falsificate la O.C.P.I., la două birouri

notariale și la Primăria Municipiului Timișoara, determinarea cu intenție a

săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu de către doi notari publici

și doi lucrători de carte funciară, caracterul organizat al acțiunilor

inculpaților, amploarea activității infracționale de care sunt acuzați

inculpații și forma continuată a infracțiunilor reclamate sunt împrejurări în

raport cu care lipsa antecedentelor penale, pretinsa conduită sinceră a

inculpatului și existența unei ocupații licite nu justifică liberarea lui sub

control judiciar.

Având în vedere aceste considerente, în baza art.

160

8a

alin. (

6) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată

cererea inculpatului K.F. privind liberarea provizorie sub control judiciar.

În ce privește

starea de arest a inculpaților, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Prin

rechizitoriul nr. 157/P/2008 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest

preventiv a inculpaților:

1) S.I., fost

C., zis „l.", pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de:

-

art. 323 alin. (1), (2) C. pen.;

art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 – art.

42 C. pen. ; art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen.;

art. 293 C. pen.; a

rt. 286 C. pen. cu aplic, art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a),

art.

287

C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen., și art. 75 lit. a),

art.

29

C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a),

art.

31

alin. (1) C. pen. rap. la art. 248

1

cu aplic. art. 41-42,

art.

31 alin. (1) C. pen. rap. la art. 289

C. pen. și art. 41-42,

art. 291 C. pen. cu

aplic art. 41 - 42 C. pen.;

art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.;

art. 20 rap la art. 215 alin. (1), (2), (3)

și (5) C. pen.;

art. 31 alin. (2) C.

pen. rap. la art. 215 C. pen. combinat cu art.

229 alin. (3) C. pen., prin recalificare în art. 31 alin. (2) C. pen.

rap. la art. 215

alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplic. art. 33

lit. a) și art. 34 C. pen.

2) K.F., pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de:

art.

323 alin. (1), (2) C. pen.;

art. 288 alin.

(1) C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen.; art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41

- 42 C. pen.;

art. 293 C. pen.;

art.

286 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a) art. 287 C. pen. cu

aplic. art. 41-42 C. pen., și art. 75 lit. a) art. 31 alin. (1) C. pen. rap la

art. 248

1

cu aplic. art. 41-42 art. 31 alin. (1) C. pen. rap. la

art. 289 C. pen și art. 41 - 42 art. 291 C. pen. cu aplic art. 41 - 42 C. pen.;

art. 292 C. pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. și

art. 75 lit. a)

cu aplic. art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen.

3) B.P.,

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: art. 323 alin. (1), (2) C. pen.;

art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 - 42 C. pen.; art. 286 C. pen. cu aplic.

art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a)

art. 287C.

pen. cu aplic. art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a)

art. 292 C. pen. cu

aplic. art. 41-42 C. pen. și art. 75 lit. a)

art.

31 alin. (1) C. pen. rap la art. 248

1

cu aplic art. 41-42

art.

31 alin. (1) C. pen. rap la art. 289 C. pen și art. 41 – 42

- art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 -

42 C. pen.

cu aplic. art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen.

Verificând

legalitatea și temeinicia arestării preventive a celor 3 inculpați menționați

mai sus, Curtea reține următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc.

pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este

datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării

preventive, dispunând, prin încheiere motivată, fie revocarea arestării preventive

și punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă instanța constată că

arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat

arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice

privarea de libertate, fie menținerea arestării preventive, când constată că

temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de

libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate.

Luarea,

prelungirea și menținerea măsurii arestării preventive au fost întemeiate în

drept pe dispozițiile art. 143 raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen.

Din

coroborarea celor două texte de lege amintite rezultă condițiile ce trebuie

întrunite pentru ca măsura arestării preventive să fie legală și temeinică:

existența unor probe sau indicii temeinice că persoana suspectată a săvârșit

fapte de natură penală; legea să prevadă pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa

detențiunii pe viață sau închisoarea mai mare de 4 ani; existența unui

probatoriu din care să rezulte că lăsarea în libertate a persoanei respective

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În speță, din

mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală rezultă indicii

temeinice care justifică în prezent bănuiala rezonabilă că inculpații au

săvârșit faptele reținute în sarcina acestora prin rechizitoriu, respectiv că

s-au întocmit în fals două dispoziții de restituire teren, plăsmuite în

întregime cu semnăturile și ștampilele aparent ca aparținând Primarului Municipiului

Timișoara, și a documentațiilor cadastrale anexe, care, după întocmirea lor în

fals, au fost prezentate spre întabulare, iar cu ajutorul unei procuri

judiciare întocmite în Ungaria cu date false, s-a reușit întabularea

dispoziției de restituire și apoi înstrăinarea terenurilor, realizată cu

referire la dispoziția de restituire cu nr. 2456 din 04 noiembrie 2005, iar cu

referire la dispoziția de restituire falsă cu nr. 2447 din 04 noiembrie 2005

fapta fiind descoperită în faza de tentativă.

Pericolul social

concret pentru ordinea publică pe care l-ar crea lăsarea în stare de libertate

a inculpaților rezultă din natura și gravitatea faptelor imputate (pentru

inculpatul S. - asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, fals material în

înscrisuri oficiale, uz de fals, fals privind identitatea, falsificarea de

instrumente oficiale, folosirea de instrumente oficiale false, fals în

declarații, participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în

serviciu cu consecințe deosebit de grave, participație improprie la

săvârșirea infracțiunii de fals intelectual,

înșelăciune cu consecințe

deosebit de grave; pentru inculpatul K. -

asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, fals material în înscrisuri

oficiale, uz de fals, fals privind identitatea, falsificarea de instrumente

oficiale,

folosirea de instrumente oficiale

false, fals în declarații, participație

improprie la săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, participație

improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual; pentru inculpatul B.

- asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, fals material în înscrisuri

oficiale, uz de fals, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea de

instrumente oficiale false, fals în declarații,

participație improprie la

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu

consecințe deosebit de grave, participație improprie la săvârșirea infracțiunii

de fals intelectual), numărul mare de persoane implicate în activitatea ilicită

reținută actul de sesizare (inclusiv al inculpaților), nivelul prejudiciului

(care a atras și încadrarea juridică a faptei de înșelăciune), rezonanța

socială pe care o are comiterea unui număr mare de infracțiuni de către un

număr mare de persoane.

Se observă

așadar că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea

de libertate.

Este fără

relevanță, sub aspectul menținerii arestării

preventive

față de cei 3 inculpați, împrejurarea că alți inculpați sunt

judecați în

stare de libertate. Art. 136 alin. (8) C. proc. pen. prevede că alegerea

măsurii preventive ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul

acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta,

antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

Așadar, circumstanțele personale joacă un rol important în luarea, prelungire,

menținerea, înlocuirea sau revocarea unei măsuri procesuale preventive, fiind

posibil ca față de unii inculpați să fie luate măsuri preventive și față de

alții nu, ori față de unii să se ia o măsură iar față de alții o măsură

diferită. În orice caz, neprezentarea de către procuror a unei persoane în fața

instanței cu cerere de luare a măsurii arestării preventive nu poate constitui

temei pentru punerea în libertate a coinculpaților arestați.

Susținerile aduse în apărarea inculpatului S.I.

(fost C.)

în sensul că acest inculpat se simte discriminat pentru că

este țigan nu sunt întemeiate. în primul rând nu au fost aduse argumente în

acest sens. în al doilea rând, se observă că, dintre ceilalți doi inculpați

arestați, unul este cetățean român de altă etnie iar altul este cetățean

străin, astfel încât nu se poate spune că starea de arest ar fi legată de

cetățenia sau etnia inculpatului.

Referitor la

problemele de sănătate ale inculpaților K.F. și B.P. invocate, acestea nu

constituie un impediment pentru menținerea arestării preventive. Se observă că

la dosar nu există dovezi în sensul că aceștia ar suferi de afecțiuni care i-ar

pune în imposibilitatea suportării regimului de detenție preventivă. în orice

caz, art. 139

1

teza

I

C. proc. pen. prevede

că, în cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat

preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua medicală a

Administrației Naționale a Penitenciarelor, administrația locului de deținere

dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în rețeaua medicală a

Ministerului Sănătății Publice. De asemenea, în situația în care persoana în

cauză nu beneficiază de asistență medicală sau de regimul alimentar

corespunzător, are posibilitatea de a formula plângeri în temeiul Legii nr.

275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele

judiciare în cursul procesului penal.

În privința termenului rezonabil al duratei

arestării preventive,

acest caracter nu se analizează doar prin prisma

timpului scurs de la data luării măsurii. Așa cum se desprinde și din

jurisprudența C.E.D.O., trebuie avute în vedere și alte criterii, cum ar fi

miza procesului și complexitatea cauzei. în speță, pe lângă durata arestării,

este necesar să se ia în considerare și complexitatea cauzei (numărul mare al

persoanelor trimise în judecată și al faptelor imputate), comportamentul

procesual al părților (la termenul de judecată din 10 ianuarie 2011 s-a

formulat o cerere de recuzare a președintelui completului de judecată, unul din

cele două motive invocate fiind anterior analizat cu ocazia soluționării

cererii de abținere a aceluiași judecător, deja

respinsă la momentul

formulării cererii de recuzare), precum și miza

procesului (pedepsele prevăzute de lege pentru faptele de care sunt acuzați

inculpații fiind mari).

Față de cele

reținute, se consideră și că lăsarea inculpaților

în libertate ar încuraja săvârșirea unor fapte similare celor imputate

prin

actul de sesizare a instanței atât de către inculpați, cât și de către alte

persoane ce ar percepe lăsarea în libertate a făptuitorilor ca pe o lipsă de

reacție corespunzătoare a autorităților.

De asemenea,

instanța remarcă faptul că statul are obligația pozitivă de a adopta o

legislație penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, capabilă

să descurajeze comiterea de fapte îndreptate împotriva unor relații privind

conviețuirea socială, patrimoniului cetățeanului, activității de serviciu a

funcționarilor publici și încrederii de care trebuie să se bucure înscrisurile

oficiale și sub semnătură privată, valori sociale fundamentale ocrotite de

legea penală.

Pentru

aceleași considerente care vizează menținerea arestării preventive se apreciază

că această măsură nu poate fi revocată sau înlocuită cu altă măsură procesuală,

conform

considerentelor expuse anterior

neexistând garanții că luarea unor

măsuri neprivative de libertate față

de cei trei inculpați ar asigura buna desfășurare a procesului penal.

Așa fiind, în

baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen. au fost

respinse

ca nefondate cererile inculpaților S.I. (fost C.)

, K.F. și B.P. privind

înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu

părăsi localitatea sau țara, iar în baza art. 300

1

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. a fost

menținută starea de arest a celor trei inculpați.

Împotriva

acestei încheieri au declarat recurs inculpații S.I. și K.F., formulându-se

exclusiv critici

cu privire la soluția de

menținere a inculpaților în stare de arest. S-a

susținut astfel că

încheierea atacată reia motivarea folosită la termene anterioare când s-a

dispus asupra stării de arest a inculpaților, echivalând cu o lipsă de

verificare a îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege. În plus, s-a făcut o

confuzie între pericolul social al infracțiunii și pericolul concret pentru

ordinea publică.

S-a solicitat

în concluzie înlocuirea măsurii arestării

preventive

cu măsura obligării de a nu părăsi țara, ținând seama și

de durata

scursă de la momentul luării măsurii privative de libertate (în cazul

inculpatului S.), respectiv revocarea măsurii arestării preventive (în cazul

inculpatului K.).

Examinând

încheierea recurată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art.

385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt

nefondate.

Potrivit art. 300/2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal

sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și

temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160/b C. proc. pen.

Această

verificare poartă asupra temeiurilor care au determinat arestarea inițială,

urmând a se constata dacă acestea au încetat (fără a mai exista temeiuri noi

care să justifice privarea

de libertate)

sau, dimpotrivă, acestea impun în continuare privarea

de libertate.

Analizând

încheierea recurată, Curtea constată că instanța de fond a verificat în mod

corespunzător legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților,

prin raportare la temeiurile care

au stat

la baza luării acestei măsuri, ajungând în mod întemeiat la

concluzia că

acestea subzistă și justifică privarea de libertate în continuare a

inculpaților.

Rezultă astfel

că au fost analizate condițiile cumulative

prev.

de

art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., reținându-se,

cu trimitere la actele aflate la dosar până la acest moment, că există

presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele reținute în

sarcina lor și că lăsarea acestora în libertate

ar prezenta un pericol

concret pentru ordinea publică.

În acest

context, Curtea constată că legea impune o verificare periodică a legalitatea

și temeinicia arestării preventive, fără ca aceasta să se reflecte în

considerente distincte ale actului procedural în care aceasta se concretizează.

Cu alte cuvinte,

instanța nu este obligată

să-și motiveze în alți termeni dispoziția de

revocare sau, după caz, de

menținere a arestării preventive, câtă vreme considerente anterioare își

păstrează actualitatea, prin raportare la evoluția cauzei din punct de vedere

probator.

În ce privește

cea de-a doua critică formulată de inculpatul S., Curtea constată că pericolul

pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta cercetarea în libertate a unei

persoane nu se confundă cu pericolul social abstract al infracțiunilor

imputate, căci acesta din urmă se reflectă în limitele de pedeapsă deja

valorificate de legiuitor prin instituirea celeilalte condiții cumulative din

art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Pericolul

pentru ordinea publică nu poate fi însă disociat de

gravitatea concretă a faptelor care fac obiectul cercetărilor, acesta

fiind

avut în vedere și de către instanța de fond în considerentele încheierii

recurate. Multitudinea faptelor imputate inculpaților, numărul și calitatea

persoanelor angrenate în activitatea infracțională, urmările produse justifică

aprecierea că la acest moment procesual lăsarea în libertate a inculpaților ar

crea un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, dar ar afecta și

buna desfășurare în continuare a procesului penal, ținând seama și de stadiul

în care se găsesc cercetările în cauză.

Referitor la

durata arestării preventive, Curtea constată că aceasta nu tinde să reprezinte

o executare anticipată a pedepsei,

durata

arestării nedepășind, la acest moment procesual, caracterul

rezonabil,

în condițiile în care inculpații sunt privați de libertate de circa 10 luni,iar

cauza este una complexă.

În concluzie,

Curtea apreciază că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive subzistă, iar buna desfășurare în continuare a procesului penal

poate fi asigurată exclusiv prin privarea de libertate a inculpaților, condiții

în care recursurile inculpaților vor fi respinse ca nefondate conform art. 385/15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea lor la plata cheltuielilor judiciare

către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați S.I. și K.F. împotriva

încheierii din 7 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală,

pronunțată în dosar nr. 1101.1/59/2010.

Obligă

recurentul inculpat S.I. la plata sumei de 125 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Obligă recurentul inculpat K.F. la plata sumei de 200

lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 17 februarie 2011.