ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1583/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1583/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, prin Încheierea din 12 aprilie 2011, a respins cererea formulată

la 7 aprilie 2011, prin care inculpatul P.M. a solicitat punerea în libertate

sub control judiciar conform art. 160

2

C. proc. pen., de sub puterea

mandatului de arestare preventivă emis la 31 martie 2011.

Pentru a hotărî

astfel a reținut și motivat următoarele:

La 7 aprilie 2011,

prin cererea înregistrată sub nr. 3241/2/2011 pe rolul Curții de Apel

București, inculpatul P.M. a solicitat instanței în temeiul art. 160

2

C. proc. pen. să dispună liberarea provizorie sub control judiciar.

Pin motivarea scrisă

a cererii s-a solicitat să se observe că sunt îndeplinite cerințele formale ale

art. 160/2 C. proc. pen. în sensul că este cercetat penal pentru o infracțiune

sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mică de 18 ani, nu are

antecedente penale și nu există motive rezonabile să se presupună că ar săvârși

alte infracțiuni, ori că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea

mijloacelor de probă.

A învederat că

conținutul interceptărilor purtate în mediul ambiental cu S.P. a fost în mod

voit denaturat de la sensul său, în realitate fiind în relații de amiciție cu

martorul, atribuirea contractului pentru execuția de lucrări realizându-se în

condiții de perfectă legalitate, fără o intervenție a sa asupra organului

decizional colectiv și în nici un caz în schimbul pretinderii vreunei sume de

bani. Cunoscând că martorul se afla într-o situație materială dificilă

determinată de sistarea generală a lucrărilor de construcții în perioada

iernii, i-a oferit acestuia un împrumut de 40.000 Euro, iar la 24 martie 2011,

s-a întâlnit cu S.P. la Snagov unde acesta i-a înapoiat suma de bani pe care

i-o împrumutase anterior.

În susținerea cererii

a arătat că probatoriile sunt administrate și nu poate influența conținutul

interceptărilor realizate în mediul ambiental.

Referitor la o

potențială predispoziție infracțională, a precizat că are 55 ani, are studii

superioare, trei copii, o bună reputație profesională fiind ales în funcția de

președinte al unei importante confederații sindicale, tocmai pentru buna sa

reputație, a respectului și încrederii de care se bucură din partea colegilor

și colaboratorilor.

Curtea a constatat că

cererea îndeplinește condițiile prevăzute de lege sub aspectul admisibilității

în principiu – fiind însușită de inculpat iar infracțiunile pentru care este

cercetat sunt sancționate cu pedeapsa închisorii care nu depășește 18 ani.

După ce a procedat la

audierea inculpatului, curtea a motivat următoarele:

Prin rezoluția nr. 14/P/2011

din 23 martie 2011 a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1)

C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen.

Prin ordonanța

14/P/2011 din 24 martie 2011, ora 19,00 s-a dispus extinderea cercetărilor și

începerea urmăririi penale pentru săvârșirea unui act material nou (din data de

24 martie 2011), ca făcând parte din conținutul constitutiv al aceleiași

infracțiuni.

Prin ordonanța

14/P/2011 din 24 martie 2011, a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin.

(1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., reținându-se că

în

perioada anilor 2009-2010, inculpatul P.M.G., în calitate de președinte al

Federației S., a primit de la numitul S.D.P., în baza unei înțelegeri anterioare,

în mod repetat, sume de bani, reprezentând circa 20% din valoarea fiecărei

situații de lucrări decontate, pentru a atribui firmei SC E. SRL un contract de

execuție lucrări având ca obiect executarea obiectivului „Centrul de educație,

perfecționare și recreere – Snagov”, prețul negociat al contractului fiind de

9.234.570 lei, fără TVA, suplimentat ulterior cu suma de 1.875.915 lei, fără

TVA. Contractul de execuție lucrări a fost încheiat sub nr. 931 din 22 mai 2009,

fiind semnat de P.S., director și C.S., director economic la SC E. SRL –

executant și M.P., președinte al Federației Sanitas, M.T., președinte al

Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali

din România și M.P., președinte al Uniunii Sindicale Sanitas București, în

calitate de beneficiari.

De asemenea, s-a mai

reținut că, la data de 01 februarie 2011, în baza unei înțelegeri anterioare

dintre S.D.P. și P.M.G., cel din urmă a primit, prin intermediul soției sale, P.C.,

un imobil tip vilă situat în Predeal, jud. Brașov, în valoare de circa 200.000 Euro,

prin modalitatea cesionării părților sociale deținute de SC M.D. SRL la SC

D.& D.T.C.I. SRL (în patrimoniul căreia se găsea imobilul), către P.C., la

o valoare mult diminuată (50.000 Euro). Reprezentanta societății cedente a fost

numita M.M.M., care avea o datorie de 183.000 Euro la numitul S.D.P. și căreia

acesta i-a indicat să efectueze tranzacția cu familia P. Scopul primirii

acestui imobil a fost acela de a compensa, dacă P.M.G. și-ar fi dat acordul, unele

tranșe din mită neplătite încă de către S.D.P., aferente lunilor următoare sau

de a facilita obținerea de către firma SC E. SRL a unei lucrări viitoare.

Totodată, s-a reținut

că, la data de 24 martie 2011, inculpatul a fost surprins în timp ce primea de

la numitul S.D.P. suma de 40.000 euro, reprezentând două tranșe din mită,

aferente lunilor ianuarie și februarie 2011.

Prin ordonanța nr. 105

din 24 martie 2011 s-a dispus reținerea inculpatului pe o durată de 24 de ore,

începând cu data de 24 martie 2011 ora 22,45 până la data de 25 martie 2011 ora

22,45.

Prin încheierea din

Camera de Consiliu din data de 25 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a II a penală, în dosarul 2795/2/2011, în temeiul art. 149/1

alin. (9) C. proc. pen. s-a respins propunerea de arestare preventivă și s-a

luat față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara, fără încuviințarea

instanței de judecată, pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data

punerii efective în libertate. În c

onformitate cu art. 145 alin. (1)

1

și (1)

2

C. proc. pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi

țara, inculpatul a fost obligat să respecte anumite îndatoriri.

Prin încheierea nr. 1299

din 31 martie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

în dosarul 2795/2/2011,

a fost admis recursul declarat de procuror și în baza art. 143 raportat la art.

148 lit. f) C. proc. pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o

perioadă de 29 de zile fiind emis mandatul de arestare preventivă 10/U din 31

martie 2011 care a fost efectiv pus în executare la aceeași dată.

Potrivit art. 160/2 C.

proc. pen., punerea în libertate provizorie a inculpatului se poate dispune în

cazul în care se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și

cererea este întemeiată.

Potrivit art. 160/2

alin. (2) C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă

în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe

inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească

aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea

ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Temeinicia și

oportunitatea liberării provizorii a inculpatului, vor fi analizate și prin

raportare la dispozițiile art. 136 C. proc. pen., care reglementează scopul și

categoriile măsurilor preventive.

Astfel, potrivit

acestor dispoziții, în cauzele

privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiune pe

viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului

penal se poate lua față de inculpat una dintre măsurile preventive enumerate de

textul legal, legiuitorul prevăzând că scopul măsurilor preventive poate fi

realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar.

În alineatul final al

dispoziției sus-menționate, se prevede că alegerea măsurii ce urmează a fi

luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social

al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind

persoana față de care se ia măsura.

Rezultă că, în

condițiile în care legea nu limitează și nici nu indică criteriile ce urmează a

fi avute în vedere, instanța urmează a se raporta la elementele ce privesc

fapta săvârșită, gradul ei de pericol social concret, împrejurările comiterii

acesteia, urmările produse și persoana inculpatului.

Curtea a constatat că

faptele presupus comise de inculpat sunt fapte de corupție, fenomen

infracțional cu un grad sporit de pericol social, realitate ce determină

imperativul adoptării de măsuri în consecință.

Acest element, ca și

celelalte criterii generale amintite trebuie analizate cumulativ, întrucât ele

se intercondiționează reciproc, fără a da o pondere mai mare aspectelor care

conturează personalitatea inculpatului sau, dimpotrivă, celor care

caracterizează faptele presupus săvârșite.

În aprecierea

gradului de pericol concret al faptei, Curtea a raportat faptele reținute în

sarcina inculpatului la sistemul general de valori, acceptat de societate,

constituit de relațiile sociale care impun comportarea cinstită, corectă,

onestă a unei persoane cu funcție de conducere într-un sindicat al cărui scop

este apărarea intereselor profesionale, economice etc. ale membrilor săi.

Prin incriminarea

faptelor cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că inculpatul le-a

săvârșit, sunt apărate deopotrivă, relațiile sociale referitoare la asigurarea

și respectarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor.

Totodată, cercetând

conținutul concret al faptelor, a reținut că învinuirea adusă privește o

perioadă de timp relativ îndelungată (2009-2010), că între inculpat și martorul

S.P. a existat o înțelegere prealabilă de dare - luare a unor sume de bani de o

valoare importantă apreciată la 20.000 Euro/lună, că actele materiale s-au

succedat în mod repetat, conferind infracțiunii o formă continuată.

Nu lipsite de

relevanță sunt datele privind modalitatea de acțiune constând în ascunderea

presupusei primiri ca mită,

prin intermediul soției P.C., a imobilului din Predeal,

în valoare de circa 200.0000 Euro, sub forma cesionării părților sociale

deținute de SC M. SRL la SC D.&D.T.C.I. SRL (reprezentată de martora M.M.),

la o valoare mult diminuată (50.000 Euro).

În procesul verbal

din 02 februarie 2011 de redare rezumativă a convorbirii telefonice de la data

de 01 februarie 2011, dintre martora M.M. și învinuita F.R., s-a consemnat că,

referindu-se la inculpat și P.C., martora i-a precizat învinuitei (notar) că „

ei ar vrea să se plătească în așa fel încât să nu fie luați mâine-poimâine la

întrebări, că ar fi luat vila la două milioane de lei vechi” (fila 188 vol.I

d.u.p.).

Învinuita F.R. a

declarat că, după ce a întocmit un model de contract de vânzare cumpărare părți

sociale, acesta a fost modificat în sensul intitulării „contract de cesiune

părți sociale”, fiind eliminat cuvântul „preț”, consemnându-se doar că pentru

acea operațiune s-a primit suma de 50.000 Euro. Învinuita a menționat că P.C.

și M.M. au fost însoțite la 01 februarie 2011, la semnarea contractului, de

inculpat care a efectuat plata onorariului (file 4, 12, 34 vol.IV ).

În același registru

se înscrie și acordul de principiu al inculpatului pentru atribuirea către

martorul S.P. a unei noi lucrări, în condiții similare de plată, a unui alt

comision decât cel aferent contractului de execuție lucrări nr. 931 din 22 mai 2009.

Potrivit procesului

verbal de redare în formă scrisă a înregistrării ambientale din 01 martie 2011,

martorul S.P. a afirmat că: „ Eu sunt conștient că lucrarea asta este

importantă și pentru mine … Ați făcut eforturi să mi-o dați”, aspect pe care

inculpatul îl confirmă spunând „Tocmai de aia! O s-o ducem…”. Ulterior, la 24

martie 2011, așa cum rezultă din procesul verbal de redare a dialogului

ambiental, același martor” spune inculpatului „Deci, ca și acuma!...eu practic

vă dau ăia de la Predeal, vă mai dau două miliarde și ceva și o închidem și

dumneavoastră știți că trebuie să-mi dați o lucrare de cincizeci de miliarde”,

propunere la care inculpatul răspunde „Da! Trebuie să-mi, să-mi fac socotelile

să văd! .…nu știu dacă am una de un milion!” (file 104-107 vol.I d.u.p.).

Acestea sunt date

concrete că inculpatul a încercat să ascundă aflarea adevărului, acționând în

propriul interes și în detrimentul interesului general.

Curtea a considerat

că nu este temeinică și oportună liberarea provizorie sub control judiciar a

inculpatului motivat doar de trăsăturile specifice care îi definesc

personalitatea.

Situația familială

(căsătorit, trei copii din care unul minor), faptul că s-a autosuspendat din

funcția de Președinte al Federației Sanitas, nivelul studiilor, gradul de

integrare socială, nu sunt argumente suficiente pentru a considera că, la acest

moment procesual, când dosarul se află la începutul urmăririi penale, poate fi

eficientă, pentru buna desfășurare a procesului penal, cercetarea sa în

libertate.

Este real că s-au

depus înscrisuri în sensul că inculpatul a adus la cunoștința Federației

Sanitas din România că s-a autosuspendat din funcția de Președinte și că prin

hotărârea 11 din 31 martie 2011 s-a aprobat preluarea atribuțiilor

Președintelui de Prim-vicepreședintele federației.            Dar pericolul

pentru ordinea publică al lăsării în libertate provizorie, ca măsură

alternativă arestării preventive, rezultă, în cauză, din rezonanța socială

negativă și constantă în timp a infracțiunilor de corupție. Curtea de la

Strasbourg a constatat că anumite infracțiuni prin gravitatea lor particulară

și prin reacția publicului pot determina o stare de pericol pentru comunitate,

justificând astfel starea de arest preventiv, cel puțin pentru o anumită

perioadă de timp. În jurisprudența sa, pe tărâmul aplicării art. 5 din

Convenție, Curtea a conturat patru motive, care justifică măsura preventivă

privativă de libertate, acestea fiind: pericolul de sustragere din partea

acuzatului, riscul ca acuzatul o dată pus în libertate să împiedice buna

administrare a justiției, pericolul să comită noi infracțiuni și existența unui

pericol pentru ordinea publică.

Din altă perspectivă,

datele personale ale inculpatului constituie dovada unei reprezentări clare din

partea acestuia a caracterului faptelor sale. De altfel, în convorbirea pe care

a purtat-o cu martorul S.P. la data de 01 martie 2011 a menționat „ Eu nu-ți

făceam reproșuri, eu îți spuneam așa, mă gândeam la tine… Cum mama dracu? Ce nu

poți acum o să poți în aprilie, la sume mai mari. O să fie sume mari! Toate

restanțele astea se strâng….Păi cum o să ai atunci în aprilie? Atunci de unde o

să ai?...Că eu nu pot să fac cu tine decât aranjamente verbale” (fila 157 vol.

I d.u.p.).

În raport de cele de

mai sus, Curtea, în temeiul art. 160

8a

C. proc. pen. a respins ca

nefondată cererea de liberare sub control judiciar.

Împotriva acestei

hotărâri, a declarat recurs inculpatul prin apărător.

A criticat încheierea

ca netemeinică susținând în esență următoarele:

- greșit s-a motivat

de către instanță, prematuritatea cererii, în realitate urmărirea penală a fost

terminată și inculpatului i-a fost prezentat materialul de urmărire penală;

- la analizarea

cererii de liberare provizorie de sub control judiciar nu se au în vedere

schimbarea temeiurilor sau apariția unor noi temeiuri, condițiile fiind cele

ale art. 160/2 C. proc. pen.;

- la analizarea unei

astfel de cereri trebuie să se aibă în vedere persoana inculpatului, poziția

socială, gradul de instruire, rațiunile care au determinat arestarea

preventivă;

- scopul măsurii

arestării preventive a fost atins –cauza a fost intrumentată cu celeritate;

- instanța nu a

analizat dacă există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe

inculpat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor sau

distrugerea de înscrisuri.

Aceste date ar trebui

să rezulte din probele deja administrate în dosar ori astfel de date nu există.

În plus s-a arătat că inculpatul a demisionat din toate funcțiile publice tocmai

pentru a nu perturba gradul de încredere al persoanelor care l-au ales.

Recursul este

nefondat.

Din cuprinsul actelor

și lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că încheierea atacată cu recurs este

legală și temeinică.

Potrivit art. 160/2 C.

proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul

infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor

intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18

ani.

Liberarea provizorie

sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă

necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte

infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea

mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Îndeplinirea

condițiilor sus-menționate nu conferă celui arestat un drept la liberarea

provizorie, ci numai o vocație - concluzie ce se desprinde din art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. - care prevede „liberarea provizorie sub control

judiciar se poate acorda...", instanța de judecată având facultatea și nu

obligația de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă

apreciază că detenția provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului

penal, astfel cum este definit în art. 136 C. proc. pen. nu poate fi asigurat

decât prin menținerea măsurii arestării preventive.

Din perspectiva

Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 paragraful 3 se arată că

orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1

lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen

rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi

subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la

audiere.

Pentru a înțelege

sensul dispozițiilor legale sus-menționate, în jurisprudența sa, instanța

europeană a stabilit cu exactitate domeniul lor de aplicare. Astfel, s-a

apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei

împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să

aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la

un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în

circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată

nevinovată.

Cu valoare de

principiu, instanța europeană a decis că termenul final al detenției provizorii

la care se referă art. 5 paragraful 3 din Convenție este ziua când hotărârea de

condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a stabilit asupra fondului

cauzei, fie chiar numai în primă instanță. A mai stabilit Curtea că, gravitatea

unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care

durata acesteia nu a depășit o limită rezonabilă.

Raportând

dispozițiile cuprinse în legea națională (art. 160

2

și urm. C. proc.

pen.) corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenție, la speța

dedusă judecății, corect a motivat prima instanță că în acest moment, un

control judiciar instituit în sarcina inculpatului P.M. ar fi insuficient

pentru realizarea scopului procesului penal așa cum este definit de art. 136 alin.

(1) C. proc. pen. și că se impune menținerea arestării preventive, fiind

respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă

și gravitatea infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat.

Așa fiind, Înalta

Curte urmează ca în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen. să respingă recursul ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva încheierii din 12

aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, în dosar 3241/2/2011(1386/2011)

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 19 aprilie 2011.