ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1583/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin Încheierea din 12 aprilie 2011, a respins cererea formulată la 7 aprilie 2011, prin care inculpatul P.M. a solicitat punerea în libertate sub control judiciar conform art. 160 2 C. proc. pen., de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis la 31 martie 2011. Pentru a hotărî astfel a reținut și motivat următoarele: La 7 aprilie 2011, prin cererea înregistrată sub nr. 3241/2/2011 pe rolul Curții de Apel București, inculpatul P.M. a solicitat instanței în temeiul art. 160 2 C. proc. pen. să dispună liberarea provizorie sub control judiciar. Pin motivarea scrisă a cererii s-a solicitat să se observe că sunt îndeplinite cerințele formale ale art. 160/2 C. proc.

pen. în sensul că este cercetat penal pentru o infracțiune sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mică de 18 ani, nu are antecedente penale și nu există motive rezonabile să se presupună că ar săvârși alte infracțiuni, ori că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă. A învederat că conținutul interceptărilor purtate în mediul ambiental cu S.P. a fost în mod voit denaturat de la sensul său, în realitate fiind în relații de amiciție cu martorul, atribuirea contractului pentru execuția de lucrări realizându-se în condiții de perfectă legalitate, fără o intervenție a sa asupra organului decizional colectiv și în nici un caz în schimbul pretinderii vreunei sume de bani.

Cunoscând că martorul se afla într-o situație materială dificilă determinată de sistarea generală a lucrărilor de construcții în perioada iernii, i-a oferit acestuia un împrumut de 40.000 Euro, iar la 24 martie 2011, s-a întâlnit cu S.P. la Snagov unde acesta i-a înapoiat suma de bani pe care i-o împrumutase anterior. În susținerea cererii a arătat că probatoriile sunt administrate și nu poate influența conținutul interceptărilor realizate în mediul ambiental. Referitor la o potențială predispoziție infracțională, a precizat că are 55 ani, are studii superioare, trei copii, o bună reputație profesională fiind ales în funcția de președinte al unei importante confederații sindicale, tocmai pentru buna sa reputație, a respectului și încrederii de care se bucură din partea colegilor și colaboratorilor.

Curtea a constatat că cererea îndeplinește condițiile prevăzute de lege sub aspectul admisibilității în principiu – fiind însușită de inculpat iar infracțiunile pentru care este cercetat sunt sancționate cu pedeapsa închisorii care nu depășește 18 ani. După ce a procedat la audierea inculpatului, curtea a motivat următoarele: Prin rezoluția nr. 14/P/2011 din 23 martie 2011 a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Prin ordonanța 14/P/2011 din 24 martie 2011, ora 19,00 s-a dispus extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale pentru săvârșirea unui act material nou (din data de 24 martie 2011), ca făcând parte din conținutul constitutiv al aceleiași infracțiuni.

Prin ordonanța 14/P/2011 din 24 martie 2011, a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se că în perioada anilor 2009-2010, inculpatul P.M.G., în calitate de președinte al Federației S., a primit de la numitul S.D.P., în baza unei înțelegeri anterioare, în mod repetat, sume de bani, reprezentând circa 20% din valoarea fiecărei situații de lucrări decontate, pentru a atribui firmei SC E. SRL un contract de execuție lucrări având ca obiect executarea obiectivului „Centrul de educație, perfecționare și recreere – Snagov”, prețul negociat al contractului fiind de 9.234.570 lei, fără TVA, suplimentat ulterior cu suma de 1.875.915 lei, fără TVA.

Contractul de execuție lucrări a fost încheiat sub nr. 931 din 22 mai 2009, fiind semnat de P.S., director și C.S., director economic la SC E. SRL – executant și M.P., președinte al Federației Sanitas, M.T., președinte al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și M.P., președinte al Uniunii Sindicale Sanitas București, în calitate de beneficiari. De asemenea, s-a mai reținut că, la data de 01 februarie 2011, în baza unei înțelegeri anterioare dintre S.D.P. și P.M.G., cel din urmă a primit, prin intermediul soției sale, P.C., un imobil tip vilă situat în Predeal, jud. Brașov, în valoare de circa 200.000 Euro, prin modalitatea cesionării părților sociale deținute de SC M.D.

SRL la SC D.& D.T.C.I. SRL (în patrimoniul căreia se găsea imobilul), către P.C., la o valoare mult diminuată (50.000 Euro). Reprezentanta societății cedente a fost numita M.M.M., care avea o datorie de 183.000 Euro la numitul S.D.P. și căreia acesta i-a indicat să efectueze tranzacția cu familia P. Scopul primirii acestui imobil a fost acela de a compensa, dacă P.M.G. și-ar fi dat acordul, unele tranșe din mită neplătite încă de către S.D.P., aferente lunilor următoare sau de a facilita obținerea de către firma SC E. SRL a unei lucrări viitoare. Totodată, s-a reținut că, la data de 24 martie 2011, inculpatul a fost surprins în timp ce primea de la numitul S.D.P. suma de 40.000 euro, reprezentând două tranșe din mită, aferente lunilor ianuarie și februarie 2011. Prin ordonanța nr. 105 din 24 martie 2011 s-a dispus reținerea inculpatului pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 24 martie 2011 ora 22,45 până la data de 25 martie 2011 ora 22,45.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 25 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a penală, în dosarul 2795/2/2011, în temeiul art. 149/1 alin. (9) C. proc. pen. s-a respins propunerea de arestare preventivă și s-a luat față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara, fără încuviințarea instanței de judecată, pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data punerii efective în libertate. În c onformitate cu art. 145 alin. (1) 1 și (1) 2 C. proc. pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul a fost obligat să respecte anumite îndatoriri. Prin încheierea nr. 1299 din 31 martie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul 2795/2/2011, a fost admis recursul declarat de procuror și în baza art. 143 raportat la art. 148 lit. f) C. proc.

pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile fiind emis mandatul de arestare preventivă 10/U din 31 martie 2011 care a fost efectiv pus în executare la aceeași dată. Potrivit art. 160/2 C. proc. pen., punerea în libertate provizorie a inculpatului se poate dispune în cazul în care se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și cererea este întemeiată. Potrivit art. 160/2 alin. (2) C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Temeinicia și oportunitatea liberării provizorii a inculpatului, vor fi analizate și prin raportare la dispozițiile art. 136 C. proc. pen., care reglementează scopul și categoriile măsurilor preventive. Astfel, potrivit acestor dispoziții, în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiune pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal se poate lua față de inculpat una dintre măsurile preventive enumerate de textul legal, legiuitorul prevăzând că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar. În alineatul final al dispoziției sus-menționate, se prevede că alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

Rezultă că, în condițiile în care legea nu limitează și nici nu indică criteriile ce urmează a fi avute în vedere, instanța urmează a se raporta la elementele ce privesc fapta săvârșită, gradul ei de pericol social concret, împrejurările comiterii acesteia, urmările produse și persoana inculpatului. Curtea a constatat că faptele presupus comise de inculpat sunt fapte de corupție, fenomen infracțional cu un grad sporit de pericol social, realitate ce determină imperativul adoptării de măsuri în consecință. Acest element, ca și celelalte criterii generale amintite trebuie analizate cumulativ, întrucât ele se intercondiționează reciproc, fără a da o pondere mai mare aspectelor care conturează personalitatea inculpatului sau, dimpotrivă, celor care caracterizează faptele presupus săvârșite.

În aprecierea gradului de pericol concret al faptei, Curtea a raportat faptele reținute în sarcina inculpatului la sistemul general de valori, acceptat de societate, constituit de relațiile sociale care impun comportarea cinstită, corectă, onestă a unei persoane cu funcție de conducere într-un sindicat al cărui scop este apărarea intereselor profesionale, economice etc. ale membrilor săi. Prin incriminarea faptelor cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că inculpatul le-a săvârșit, sunt apărate deopotrivă, relațiile sociale referitoare la asigurarea și respectarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor. Totodată, cercetând conținutul concret al faptelor, a reținut că învinuirea adusă privește o perioadă de timp relativ îndelungată (2009-2010), că între inculpat și martorul S.P.

a existat o înțelegere prealabilă de dare - luare a unor sume de bani de o valoare importantă apreciată la 20.000 Euro/lună, că actele materiale s-au succedat în mod repetat, conferind infracțiunii o formă continuată. Nu lipsite de relevanță sunt datele privind modalitatea de acțiune constând în ascunderea presupusei primiri ca mită, prin intermediul soției P.C., a imobilului din Predeal, în valoare de circa 200.0000 Euro, sub forma cesionării părților sociale deținute de SC M. SRL la SC D.&D.T.C.I. SRL (reprezentată de martora M.M.), la o valoare mult diminuată (50.000 Euro). În procesul verbal din 02 februarie 2011 de redare rezumativă a convorbirii telefonice de la data de 01 februarie 2011, dintre martora M.M.

și învinuita F.R., s-a consemnat că, referindu-se la inculpat și P.C., martora i-a precizat învinuitei (notar) că „ ei ar vrea să se plătească în așa fel încât să nu fie luați mâine-poimâine la întrebări, că ar fi luat vila la două milioane de lei vechi” (fila 188 vol.I d.u.p.). Învinuita F.R. a declarat că, după ce a întocmit un model de contract de vânzare cumpărare părți sociale, acesta a fost modificat în sensul intitulării „contract de cesiune părți sociale”, fiind eliminat cuvântul „preț”, consemnându-se doar că pentru acea operațiune s-a primit suma de 50.000 Euro. Învinuita a menționat că P.C. și M.M. au fost însoțite la 01 februarie 2011, la semnarea contractului, de inculpat care a efectuat plata onorariului (file 4, 12, 34 vol.IV ). În același registru se înscrie și acordul de principiu al inculpatului pentru atribuirea către martorul S.P.

a unei noi lucrări, în condiții similare de plată, a unui alt comision decât cel aferent contractului de execuție lucrări nr. 931 din 22 mai 2009. Potrivit procesului verbal de redare în formă scrisă a înregistrării ambientale din 01 martie 2011, martorul S.P. a afirmat că: „ Eu sunt conștient că lucrarea asta este importantă și pentru mine … Ați făcut eforturi să mi-o dați”, aspect pe care inculpatul îl confirmă spunând „Tocmai de aia! O s-o ducem…”. Ulterior, la 24 martie 2011, așa cum rezultă din procesul verbal de redare a dialogului ambiental, același martor” spune inculpatului „Deci, ca și acuma!...eu practic vă dau ăia de la Predeal, vă mai dau două miliarde și ceva și o închidem și dumneavoastră știți că trebuie să-mi dați o lucrare de cincizeci de miliarde”, propunere la care inculpatul răspunde „Da!

Trebuie să-mi, să-mi fac socotelile să văd! .…nu știu dacă am una de un milion!” (file 104-107 vol.I d.u.p.). Acestea sunt date concrete că inculpatul a încercat să ascundă aflarea adevărului, acționând în propriul interes și în detrimentul interesului general. Curtea a considerat că nu este temeinică și oportună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului motivat doar de trăsăturile specifice care îi definesc personalitatea. Situația familială (căsătorit, trei copii din care unul minor), faptul că s-a autosuspendat din funcția de Președinte al Federației Sanitas, nivelul studiilor, gradul de integrare socială, nu sunt argumente suficiente pentru a considera că, la acest moment procesual, când dosarul se află la începutul urmăririi penale, poate fi eficientă, pentru buna desfășurare a procesului penal, cercetarea sa în libertate.

Este real că s-au depus înscrisuri în sensul că inculpatul a adus la cunoștința Federației Sanitas din România că s-a autosuspendat din funcția de Președinte și că prin hotărârea 11 din 31 martie 2011 s-a aprobat preluarea atribuțiilor Președintelui de Prim-vicepreședintele federației. Dar pericolul pentru ordinea publică al lăsării în libertate provizorie, ca măsură alternativă arestării preventive, rezultă, în cauză, din rezonanța socială negativă și constantă în timp a infracțiunilor de corupție. Curtea de la Strasbourg a constatat că anumite infracțiuni prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului pot determina o stare de pericol pentru comunitate, justificând astfel starea de arest preventiv, cel puțin pentru o anumită perioadă de timp.

În jurisprudența sa, pe tărâmul aplicării art. 5 din Convenție, Curtea a conturat patru motive, care justifică măsura preventivă privativă de libertate, acestea fiind: pericolul de sustragere din partea acuzatului, riscul ca acuzatul o dată pus în libertate să împiedice buna administrare a justiției, pericolul să comită noi infracțiuni și existența unui pericol pentru ordinea publică. Din altă perspectivă, datele personale ale inculpatului constituie dovada unei reprezentări clare din partea acestuia a caracterului faptelor sale. De altfel, în convorbirea pe care a purtat-o cu martorul S.P. la data de 01 martie 2011 a menționat „ Eu nu-ți făceam reproșuri, eu îți spuneam așa, mă gândeam la tine…

Cum mama dracu? Ce nu poți acum o să poți în aprilie, la sume mai mari. O să fie sume mari! Toate restanțele astea se strâng….Păi cum o să ai atunci în aprilie? Atunci de unde o să ai?...Că eu nu pot să fac cu tine decât aranjamente verbale” (fila 157 vol. I d.u.p.). În raport de cele de mai sus, Curtea, în temeiul art. 160 8a C. proc. pen. a respins ca nefondată cererea de liberare sub control judiciar. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs inculpatul prin apărător. A criticat încheierea ca netemeinică susținând în esență următoarele: - greșit s-a motivat de către instanță, prematuritatea cererii, în realitate urmărirea penală a fost terminată și inculpatului i-a fost prezentat materialul de urmărire penală; - la analizarea cererii de liberare provizorie de sub control judiciar nu se au în vedere schimbarea temeiurilor sau apariția unor noi temeiuri, condițiile fiind cele ale art. 160/2 C. proc.

pen.; - la analizarea unei astfel de cereri trebuie să se aibă în vedere persoana inculpatului, poziția socială, gradul de instruire, rațiunile care au determinat arestarea preventivă; - scopul măsurii arestării preventive a fost atins –cauza a fost intrumentată cu celeritate; - instanța nu a analizat dacă există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor sau distrugerea de înscrisuri. Aceste date ar trebui să rezulte din probele deja administrate în dosar ori astfel de date nu există. În plus s-a arătat că inculpatul a demisionat din toate funcțiile publice tocmai pentru a nu perturba gradul de încredere al persoanelor care l-au ales.

Recursul este nefondat. Din cuprinsul actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că încheierea atacată cu recurs este legală și temeinică. Potrivit art. 160/2 C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Îndeplinirea condițiilor sus-menționate nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocație - concluzie ce se desprinde din art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. - care prevede „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda...", instanța de judecată având facultatea și nu obligația de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenția provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal, astfel cum este definit în art. 136 C. proc. pen. nu poate fi asigurat decât prin menținerea măsurii arestării preventive. Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.

Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Pentru a înțelege sensul dispozițiilor legale sus-menționate, în jurisprudența sa, instanța europeană a stabilit cu exactitate domeniul lor de aplicare. Astfel, s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată. Cu valoare de principiu, instanța europeană a decis că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3 din Convenție este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a stabilit asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță.

A mai stabilit Curtea că, gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acesteia nu a depășit o limită rezonabilă. Raportând dispozițiile cuprinse în legea națională (art. 160 2 și urm. C. proc. pen.) corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenție, la speța dedusă judecății, corect a motivat prima instanță că în acest moment, un control judiciar instituit în sarcina inculpatului P.M. ar fi insuficient pentru realizarea scopului procesului penal așa cum este definit de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. și că se impune menținerea arestării preventive, fiind respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat.

Așa fiind, Înalta Curte urmează ca în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursul ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva încheierii din 12 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosar 3241/2/2011(1386/2011) Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 19 aprilie 2011.