ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 37/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 8 decembrie 2009 pe rolul Tribunalul Sibiu, reclamantul C.N. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin M.F.P. (D.G.F.P. Sibiu), solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 290.000 euro, în echivalent în lei la cursul din ziua plății, cu titlu de daune pentru prejudiciul moral suferit de tatăl său. În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile din Legea nr. 221/2009, reclamantul în calitate de fiu al defunctului C.N., a arătat că tatăl său a executat pedeapsa în penitenciarele Văcărești și Aiud, în condiții deosebit de grele care i-au afectat grav starea de sănătate, după executarea pedepsei acesta nefiind primit la locul său de muncă.

Prin sentința nr. 974 din 18 octombrie 2010, Tribunalul Sibiu a admis în parte acțiunea și a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 2.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul suferit, ca urmare a condamnării politice a tatălui său, C.N. sen. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că tatăl reclamantului, C.N. sen. a fost condamnat în baza sentinței penale nr. 445 din 29 august 1970 a Tribunalului Militar Cluj pentru săvârșirea infracțiunii de „propagandă împotriva orânduirii socialiste, deoarece a fost membru al unei secte, la 6 ani închisoare pe care i-a executat la penitenciarele Văcărești și Aiud, fiind pus în libertate, la data de 11 iunie 1976, în baza Decretului prezidențial nr. 171/1976, grațiat condiționat de restul pedepsei.

S-a reținut că autorul reclamantului, C.N. sen. a fost membru al A.F.D.P.R., conform legitimației și, în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990, a beneficiat de pensie suplimentară de 1149 lei vechi, conform Hotărârii nr. 64/90. Instanța a apreciat că, din conținutul înscrisurilor depuse de reclamant, a rezultat că tatăl său a fost urmărit de organele securității pentru convingerile sale religioase, iar după eliberarea din penitenciar, nu a mai putut să profeseze meseria pe care a avut-o, aceea de factor poștal. Împotriva sentinței nr. 974 din 18 octombrie 2010 a Tribunalului Sibiu, secția civilă au declarat apel reclamantul C.N. și pârâtul Statul Român prin M.F.P. (D.G.F.P. Sibiu), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea în parte a sentinței sub aspectul cuantumului daunelor morale, cu privire la care a cerut a fi majorate la 290.000 lei, conform acțiunii introductive de instanță.

În cuprinsul motivelor de apel, reclamantul a susținut că, deși instanța de fond a reținut corect starea de fapt, la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale nu trebuia să ia în considerare prevederile O.G. nr. 62/2010, ordonanță pe care o consideră lipsită de temei legal. Totodată, apelantul-reclamant a formulat critici, în sensul că instanța de fond a soluționat cauza, deși apărătorul reclamantului a cerut acordarea unui termen până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și a susținut că această excepție a fost admisă, daunele morale neputând fi limitate, sub aspectul cuantumului, deoarece s-ar încălca dispozițiile art. 15 alin. (2), art. 4 și art. 16 din Constituție, art. 14 din C.E.D.O.

Prin apelul declarat, pârâtul Statul Român prin M.F.P. –D.G.F.P. Sibiu a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă, susținând că nu s-a făcut dovada concretă, prin depunerea sentinței penale a condamnării tatălui reclamantului sau reconstituirea dosarului în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009. Apelantul-pârât a susținut, în conținutul criticilor sale, că situația descrisă nu se încadrează în dispozițiile art. 3 și 5 din Legea nr. 221/2009, instanța de fond făcând o aplicare greșită a acestei legi, acțiunea reclamantului fiind, în principal, inadmisibilă, iar în subsidiar „nedovedită, netemeinică, nelegală". O altă critică a pârâtului vizează suma mare a despăgubirilor morale acordate, care nu au fost dovedite și s-a susținut că au fost încălcate dispozițiile O.U.G.

nr. 62/2010. Ulterior, pârâtul a invocat Decizia nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. S-a solicitat a se avea în vedere și Decizia nr. 1354/2010 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. I și art. II din O.U.G. nr. 62/2010, care nu se mai poate aplica, pârâtul învederând și susținând critici potrivit cărora, statul nu mai datorează despăgubirile cu titlu daune morale, așa încât nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca măsuri reparatorii, putând fi acordate în continuare despăgubirile la care se referă art. 5 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 221/2009.

Prin decizia nr. 49 din 10 februarie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Sibiu. A schimbat în parte sentința civilă nr. 974/2010 a Tribunalului Sibiu, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamant pentru acordarea daunelor morale. A menținut în rest dispozițiile sentinței. A respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul C.N. jr., în calitate de succesor al defunctului împotriva aceleiași sentințe. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut următoarele considerente: Reclamantul a formulat acțiunea la data de 8 decembrie 2009, acțiunea fiind soluționată la data de 18 octombrie 2010, când Legea nr. 221/2009 avea o altă formă decât legea în vigoare la momentul pronunțării hotărârii de față.

Astfel, prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în forma anterioară, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv poate solicita instanței de judecată acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. Reclamantul îndeplinea condițiile impuse de acest text legal, aspect necontestat de niciuna din părți, în nume propriu și ca succesor a defunctului C.N. sen., astfel că a depus acțiunea pendinte. Acest text de lege a fost modificat prin O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010, care a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 în vigoare de la 15 noiembrie 2010. De asemenea, prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi au fost declarate neconstituționale prin Deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept". De la data publicării acestor decizii, a expirat termenul de 45 de zile, fără ca guvernul, respectiv Parlamentul, să modifice în vreun fel legea, respectiv ordonanța de urgență declarate neconstituționale.

În aceste condiții, s-a constatat că temeiul juridic în baza căruia au fost acordate daunele morale nu mai subzistă, astfel că petitele din acțiunea reclamantului care vizau acest aspect sunt lipsite de temei juridic. Suferințele tatălui reclamantului din detenție și urmările acestora, sunt incontestabile, însă în condițiile modificării legii și încetării efectelor temeiurilor de drept care au permis acordarea despăgubirilor morale pentru această perioadă, nu se mai poate lua în calcul o reparație echitabilă pe acest temei. Instanța de apel a menținut dispoziția instanței de fond în privința caracterului politic al condamnării.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul C.N., criticând-o ca nelegală în ceea ce privește neacordarea daunelor morale, ca urmare a declarării neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, arătând că, în mod greșit, instanța de apel a constatat incidența în cauză a deciziei de neconstituționalitate nr. 1358/2010 care a lipsit de efecte juridice textul legal care reglementa acordarea daunelor morale în situațiile prevăzute de Legea nr. 221/2009. Dezvoltând motivele de recurs, în raport cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că s-a încălcat principiul neretroactivității consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție.

Reclamantul a arătat că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009, nemodificată, s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării politice. Acesta a mai învederat că, prin neacordarea daunelor morale, Legea nr. 221/2009 rămâne fără fundament juridic și etic, neproducându-se efectele sale reparatorii. Intimata D.G.F.P. Sibiu, în reprezentarea Statului Român prin M.F.P., a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Examinând criticile invocate de recurentul — reclamant, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Așa cum corect a reținut instanța de apel, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate cauzei supuse soluționării, în condițiile în care au fost declarate neconstituționale printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea în M. Of. a deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins în art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitor la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege, prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, publicată în M. Of. al României nr. 789 din 7 noiembrie 2011, dată la care a devenit obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 330 alin. (4) C. proc. civ. Astfel, s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. Or, în speță, la data publicării în M. Of. a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind, deci, soluționată definitiv.

Nu se poate reține că, întrucât acțiunea era promovată la un moment la care erau în vigoare dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, efectele acestui text de lege s-ar întinde pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional, guvernat de regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba de o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității. Întrucât norma tranzitorie cuprinsă în art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi înlăturată, deoarece astfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ceea ce legea fundamentală refuză în mod categoric.

În speță, reclamantul nu este titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O., câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să îi fi confirmat dreptul. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va constata că recursul este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.N. împotriva deciziei nr. 49 din 10 februarie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2012.