ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 37/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 37/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 8 decembrie 2009 pe rolul Tribunalul Sibiu, reclamantul

C.N. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin M.F.P. (D.G.F.P. Sibiu),

solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 290.000 euro, în echivalent în

lei la cursul din ziua plății, cu titlu de daune pentru prejudiciul moral

suferit de tatăl său.

În motivarea

acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile din Legea nr. 221/2009,

reclamantul în calitate de fiu al defunctului C.N., a arătat că tatăl său a

executat pedeapsa în penitenciarele Văcărești și Aiud, în condiții deosebit de

grele care i-au afectat grav starea de sănătate, după executarea pedepsei

acesta nefiind primit la locul său de muncă.

Prin sentința nr. 974

din 18 octombrie 2010, Tribunalul Sibiu a admis în parte acțiunea și a dispus

obligarea pârâtului la plata sumei de 2.000 euro, reprezentând despăgubiri

pentru prejudiciul suferit, ca urmare a condamnării politice a tatălui său, C.N.

sen.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că tatăl reclamantului, C.N. sen.

a fost condamnat în baza sentinței penale nr. 445 din 29 august 1970 a

Tribunalului Militar Cluj pentru săvârșirea infracțiunii de „propagandă

împotriva orânduirii socialiste, deoarece a fost membru al unei secte, la 6 ani

închisoare pe care i-a executat la penitenciarele Văcărești și Aiud, fiind pus

în libertate, la data de 11 iunie 1976, în baza Decretului prezidențial nr.

171/1976, grațiat condiționat de restul pedepsei.

S-a reținut că

autorul reclamantului, C.N. sen. a fost membru al A.F.D.P.R., conform legitimației

și, în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990, a beneficiat de pensie

suplimentară de 1149 lei vechi, conform Hotărârii nr. 64/90.

Instanța a apreciat

că, din conținutul înscrisurilor depuse de reclamant, a rezultat că tatăl său a

fost urmărit de organele securității pentru convingerile sale religioase, iar

după eliberarea din penitenciar, nu a mai putut să profeseze meseria pe care a

avut-o, aceea de factor poștal.

Împotriva sentinței

nr. 974 din 18 octombrie 2010 a Tribunalului Sibiu, secția civilă au declarat apel

reclamantul C.N. și pârâtul Statul Român prin M.F.P. (D.G.F.P. Sibiu),

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea în parte

a sentinței sub aspectul cuantumului daunelor morale, cu privire la care a

cerut a fi majorate la 290.000 lei, conform acțiunii introductive de instanță.

În cuprinsul

motivelor de apel, reclamantul a susținut că, deși instanța de fond a reținut

corect starea de fapt, la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale nu

trebuia să ia în considerare prevederile O.G. nr. 62/2010, ordonanță pe care o

consideră lipsită de temei legal.

Totodată,

apelantul-reclamant a formulat critici, în sensul că instanța de fond a

soluționat cauza, deși apărătorul reclamantului a cerut acordarea unui termen

până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 5 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 221/2009 și a susținut că această excepție a fost admisă,

daunele morale neputând fi limitate, sub aspectul cuantumului, deoarece s-ar

încălca dispozițiile art. 15 alin. (2), art. 4 și art. 16 din Constituție, art.

14 din C.E.D.O.

Prin apelul declarat,

pârâtul Statul Român prin M.F.P. –D.G.F.P. Sibiu a solicitat modificarea

hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă, susținând că

nu s-a făcut dovada concretă, prin depunerea sentinței penale a condamnării

tatălui reclamantului sau reconstituirea dosarului în care a fost pronunțată

hotărârea de condamnare, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009.

Apelantul-pârât a

susținut, în conținutul criticilor sale, că situația descrisă nu se încadrează

în dispozițiile art. 3 și 5 din Legea nr. 221/2009, instanța de fond făcând o

aplicare greșită a acestei legi, acțiunea reclamantului fiind, în principal,

inadmisibilă, iar în subsidiar „nedovedită, netemeinică, nelegală".

O altă critică a

pârâtului vizează suma mare a despăgubirilor morale acordate, care nu au fost

dovedite și s-a susținut că au fost încălcate dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010.

Ulterior, pârâtul a

invocat Decizia nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care a

fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009.

S-a solicitat a se

avea în vedere și Decizia nr. 1354/2010 pronunțată de Curtea Constituțională,

prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

I pct. I și art. II din O.U.G. nr. 62/2010, care nu se mai poate aplica,

pârâtul învederând și susținând critici potrivit cărora, statul nu mai

datorează despăgubirile cu titlu daune morale, așa încât nu mai există temei

juridic pentru acordarea daunelor morale, ca măsuri reparatorii, putând fi

acordate în continuare despăgubirile la care se referă art. 5 alin. (1) lit. b)

și c) din Legea nr. 221/2009.

Prin decizia nr. 49

din 10 februarie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de

pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Sibiu.

A schimbat în parte

sentința civilă nr. 974/2010 a Tribunalului Sibiu, în sensul că a respins

acțiunea formulată de reclamant pentru acordarea daunelor morale. A menținut în

rest dispozițiile sentinței.

A respins, ca

nefondat, apelul declarat de reclamantul C.N. jr., în calitate de succesor al

defunctului împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a decide

astfel, instanța de control judiciar a reținut următoarele considerente:

Reclamantul a

formulat acțiunea la data de 8 decembrie 2009, acțiunea fiind soluționată la

data de 18 octombrie 2010, când Legea nr. 221/2009 avea o altă formă decât

legea în vigoare la momentul pronunțării hotărârii de față.

Astfel, prin art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în forma anterioară, orice persoană

care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989 și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții

acesteia până la gradul al II-lea inclusiv poate solicita instanței de judecată

acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Reclamantul îndeplinea condițiile impuse de acest text legal, aspect

necontestat de niciuna din părți, în nume propriu și ca succesor a defunctului C.N.

sen., astfel că a depus acțiunea pendinte.

Acest text de lege a

fost modificat prin O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010, care a fost declarată

neconstituțională prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 în vigoare de la

15 noiembrie 2010.

De asemenea,

prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi au fost declarate

neconstituționale prin Deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr.

1360/2010.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare,

precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își

încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu

pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe

durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt

suspendate de drept".

De la data publicării

acestor decizii, a expirat termenul de 45 de zile, fără ca guvernul, respectiv

Parlamentul, să modifice în vreun fel legea, respectiv ordonanța de urgență

declarate neconstituționale.

În aceste condiții,

s-a constatat că temeiul juridic în baza căruia au fost acordate daunele morale

nu mai subzistă, astfel că petitele din acțiunea reclamantului care vizau acest

aspect sunt lipsite de temei juridic.

Suferințele tatălui

reclamantului din detenție și urmările acestora, sunt incontestabile, însă în

condițiile modificării legii și încetării efectelor temeiurilor de drept care

au permis acordarea despăgubirilor morale pentru această perioadă, nu se mai

poate lua în calcul o reparație echitabilă pe acest temei.

Instanța de apel a

menținut dispoziția instanței de fond în privința caracterului politic al

condamnării.

Împotriva deciziei menționate

a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul C.N., criticând-o ca nelegală

în ceea ce privește neacordarea daunelor morale, ca urmare a declarării neconstituționalității

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prin decizia Curții Constituționale

nr. 1358/2010, arătând că, în mod greșit, instanța de apel a constatat

incidența în cauză a deciziei de neconstituționalitate nr. 1358/2010 care

a lipsit de efecte juridice textul legal care reglementa acordarea daunelor

morale în situațiile prevăzute de Legea nr. 221/2009.

Dezvoltând motivele

de recurs, în raport cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că s-a încălcat principiul

neretroactivității consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție.

Reclamantul a arătat

că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr.

221/2009, nemodificată, s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita

despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării politice.

Acesta a mai

învederat că, prin neacordarea daunelor morale, Legea nr. 221/2009 rămâne fără

fundament juridic și etic, neproducându-se efectele sale reparatorii.

Intimata D.G.F.P. Sibiu,

în reprezentarea Statului Român prin M.F.P., a formulat întâmpinare, solicitând

respingerea recursului ca nefondat.

Examinând criticile

invocate de recurentul — reclamant, raportat la motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este

nefondat pentru considerentele ce succed:

Așa cum corect a

reținut instanța de apel, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009 nu mai pot fi aplicate cauzei supuse soluționării, în condițiile în

care au fost declarate neconstituționale printr-un control a posteriori de

constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21

octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Potrivit art. 147 alin.

(1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale,

își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea în M. Of. a deciziei

Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord

prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata

acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale de la data

publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai

pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins în art. 31

din Legea nr. 47/1992 referitor la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege, prin decizie a Curții

Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și

acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere.

Această problemă de

drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul

legii, publicată în M. Of. al României nr. 789 din 7 noiembrie 2011, dată la

care a devenit obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 330 alin. (4) C.

proc. civ.

Astfel, s-a stabilit

că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice

asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu

excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre

definitivă.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale nu se

pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind, deci, soluționată definitiv.

Nu se poate reține

că, întrucât acțiunea era promovată la un moment la care erau în vigoare

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, efectele acestui

text de lege s-ar întinde pe toată durata desfășurării procedurii judiciare,

întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional, guvernat de

regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba de o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității.

Întrucât norma

tranzitorie cuprinsă în art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă,

de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi înlăturată,

deoarece astfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă

efecte juridice, ceea ce legea fundamentală refuză în mod categoric.

În speță, reclamantul

nu este titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O., câtă vreme la data publicării deciziei

Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să

îi fi confirmat dreptul.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte va constata că recursul este nefondat și, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul C.N. împotriva deciziei nr. 49 din

10 februarie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 ianuarie 2012.