ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3348/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 125 din 3 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. 4067/115/2009 a fost admisă în parte acțiunea civilă în despăgubiri formulată în baza Legii nr. 221/2009 de reclamantul Codea Gheorghe împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Caraș-Severin. În consecință, instanța a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 200.000 Euro, echivalentă în lei la data plății, cu titlu de daune morale.

Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit în urma strămutării (deportării) reclamantului și bunicilor acestuia, respectiv defunctul S.D., decedat la data de 27 noiembrie 1954, strămutat în perioada 18 iunie 1951 - 27 noiembrie 1954 și defuncta C.E., decedată la data de 23 ianuarie 1969, strămutată în perioada 18 iunie 1951 – 20 decembrie 1955 în Bărăgan. Prin HCM nr. 200/1951 s-a hotărât ca locuitorii zonei de frontieră cu Iugoslavia de pe o fâșie de 25 km, de la graniță să fie strămutate în interiorul țării, iar la data de 05 iunie 1951 a venit și Hotărârea Ministerului Afacerilor Interne pentru declanșarea acțiunii, reclamantul și bunicii săi fiind strămutați în Bărăgan.

Condițiile de viață, astfel cum rezultă și din declarația martorei D.F., vecină și colegă de suferință cu familia reclamantului, au fost îngrozitoare; lipsa produselor alimentare și a medicamentelor, apa potabilă insuficientă, condițiile precare de igienă au amplificat suferințele apărute în urma deportării. Reclamantul și familia sa aveau o situație materială înfloritoare înainte de strămutare, deținând o casă de locuit mobilată, mai multe terenuri, utilaje pentru lucrarea câmpului, animale, bunuri casnice, etc. La întoarcerea din Bărăgan, bunurile dispăruseră iar casa era aproape distrusă. Prin stabilirea domiciliului obligatoriu au fost cauzate familiei prejudicii atât materiale cât și morale, afectându-le membrilor acesteia viața ulterioară și încălcându-se dreptul personal nepatrimonial la libertate, fiind afectate onoarea și reputația celor strămutați, și având impact și asupra vieții private a familiei.

Conform dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, iar conform dispozițiilor art. 5 alin. (1), orice persoană care a făcut în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acesteia, soțul sau descendenții acesteia, până la gradul al II - lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit. Din probele administrate reține instanța de fond a rezultat că reclamantul întrunește condițiile prevăzute de susmenționatele articole pentru a beneficia de acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de el și de antecesorii lui, care au fost privați de libertate.

Prin deportare, dreptul la imagine al deportatului și al întregii familii a fost grav afectat, aceștia fiind excluși din viața socială și politică a comunității, accesul la educație și la un loc de muncă corespunzător pregătirii ori mai bine remunerat fiind deosebit de greu, îngreunând practic viața persoanei deportate și a membrilor familiei în societate sub toate aspectele și fiind de natură a împiedica progresul ființei umane. Date fiind gravitatea și numărul încălcărilor constatate în cauză, persoanei strămutate trebuie să i se acorde despăgubiri morale. Este adevărat că nu exista un sistem care să repare pe deplin daunele morale constând în dureri fizice și psihice, întrucât plata unei sume de bani abia dacă poate aduce victimei unele alinări sau satisfacții.

în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate material. în schimb, se poate acorda victimei o indemnizație cu caracter compensatoriu tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență poate fi o sumă de bani care îi permite să-și aline suferința. A mai reținut instanța de fond că ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, și nu prejudiciul ca atare. Recunoașterea unui drept de despăgubire nu se aplică decât prin voința de a oferi o satisfacție care poate contrabalansa efectul vătămării și fără ca această satisfacție să aibă o reală corespondență cu prejudiciul, astfel că la cuantificarea sumei, accentul trebuie pus pe importanța prejudiciului din punctul de vedere al victimei.

În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că cererea reclamantului de acordare a daunelor morale este întemeiată, iar la stabilirea întinderii acestora s-a mai avut în vedere consecințele negative suferite de reclamant, dar și de familia acestuia, atât pe plan fizic cât și psihic, importanța valorii morale lezate, intensitatea cu care reclamantul și familia acestuia au perceput consecințele vătămării. Dându-se eficiență criteriului unei satisfacții suficiente și echitabile, cererea va fi admisă pentru suma de 200.000 Euro, respectiv câte 50.000 Euro pentru fiecare an de strămutare. Indemnizația de care a beneficiat reclamantul în temeiul Decretului Lege nr. 118/19909 nu poate constitui în nici un caz o reparație îndestulătoare a suferințelor îndurate, astfel cum se susține prin întâmpinare; pe de altă parte, reclamantul și familia acestuia nu au beneficiat de nici o altă despăgubire.

S-a apreciat astfel de către instanța de fond că față de dispozițiile art. 3, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, art. 6, art. 8 CEDO, jurisprudența CEDO (cauza Kudla vs Polonia ), a respectării art. 1 din Protocolul nr. 1, în conformitate cu art. 41 din Convenție, atâta timp cât reclamantul a făcut dovada gravului prejudiciu moral suferit, are dreptul de a beneficia de o reparație echitabilă și nediscriminatorie în raport cu alte categorii de beneficiari ai Legii nr. 221/2009. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș Severin iar prin decizia civilă nr. 221 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara s-a admis apelul Statul Român și s-a schimbat în parte hotărârea instanței de fond în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 100.000 Euro față de reclamant, echivalentul în lei la data plății cu titlu de daune morale față de reclamant.

Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente: În ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, instanța de apel a reținut că principiul reparării integrale a unui eventual prejudiciu nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. În schimb, se poate acorda victimei o indemnizație cu caracter compensatoriu ce ar tinde la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi chiar și o sumă de bani de natură a permite victimei să-și aline prin anumite avantaje rezultatul faptei ilicite exercitată împotriva sa.

De aceea, ce trebuie în concret evaluat în realitate nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu, drept pentru care instanța sesizată cu o astfel de cerere de reparare a unui prejudiciu nepatrimonial trebuie să încerce să stabilească o sumă necesară, nu pentru a pune victima într-o situație similară cu acea avută anterior, ci de a-i procura acele satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată. S-a mai reținut de către instanța de apel că la cuantificarea sumei ce se va acorda, trebuie să se pună accentul pe importanța prejudiciului din punct de vedere chiar al victimei, în mod repetat jurisprudența Înaltei Curți statuând că cea mai în măsură a cuantifica un astfel de prejudiciu este chiar persoana în cauză, victima unui asemenea prejudiciu.

Nu pot constitui în temeiuri de schimbare a sentinței, susținerile pârâtului potrivit cu care beneficiile recunoscute reclamantului de dispozițiile Decretul-lege nr. 118/1990 s-ar constitui într-o reparație suficientă a prejudiciului moral suferit de acesta. Astfel, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 prevăd ca la stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate în baza Decretul-lege 118/1990. În consecință, reține instanța de apel, aceste ultime măsuri nu constituie prin ele însele o reparație integrală a prejudiciului moral suferit de reclamant.

Nu doar principiul echității ci și normele morale impun ca invocarea unor suferințe (personale sau ale celor apropiați) să nu devină o sursă de câștig necuvenit, realizarea unui echilibru între necesitatea reparării prejudiciului moral și evitarea îmbogățirii fără justă cauză fiind de esență în domeniul despăgubirilor morale, domeniu unde nu există limite sau criterii de evaluare expres prevăzute de lege. În respectarea acestor exigențe, instanța de apel a apreciat că o sumă de 100.000 Euro constituie o reparație echitabilă pentru reclamant, suma fiind stabilită în acest cuantum avându-se în vedere și particularitatea speței deduse judecății. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin solicitând modificarea ei în ce privesc despăgubirile acordate, cu titlu de daune morale.

Astfel se susține că prejudiciile morale pot fi apreciate după criterii nepatrimoniale, specifice materiei prejudiciului iar pentru cuantificarea lor este nevoie de un criteriu de referință iar acordarea lor trebuie să respecte atât principiul proporționalității daunei cât și principiul echitativ. Ca atare susține recurentul raportat la împrejurările în speță, o statuare în echitate, care să asigure o reparație morală și nu una având scop patrimonial impune concluzia caracterului exorbitant al cuantumului despăgubirilor. Se mai învederează faptul că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a suferit o condamnare ci a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea unor despăgubiri cu titlu de daune morale.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Instanța de apel a examinat cauza prin prisma motivelor invocate și a principiului tantum devolutum quantum apellatum. Față de obiectul dedus judecății de starea de fapt conturată prin probele administrate, instanța de apel a dat eficiență atât dispozițiilor exprese și imperative ale art. 5 din Legea nr. 221/2009 cât și scopului pentru care a fost adoptată această lege, ce vizează repararea prejudiciilor cauzate prin condamnări și măsuri administrative asimilate acestora. Conform dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 221/2005 constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu.

Or, prin stabilirea domiciliului obligatoriu au fost cauzate familiei reclamantului prejudicii atât materiale cât și morale, cu consecințe negative asupra tuturor laturilor vieții sociale private, profesionale, și de familie. Din perspectiva celor expuse, instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare a legii prin prisma dispozițiilor legale sus evocate, nefiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Nefondată este și critica legată de cuantificarea daunelor morale stabilite care în raport de starea de fapt, de valorile lezate, respectă atât principiul proporționalității cât și al echității. Cum în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva deciziei nr. 221A din 16 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2011.