ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1009/2012

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Caraș-Severin la data de 26 aprilie 2010 reclamantul C.V. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin M.F.P., și a solicitat instanței să constate caracterul politic al condamnării bunicului său C.D. (D.), care se încadrează în dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 5 din Legea nr. 221/2009. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro, reprezentând despăgubiri morale. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în noaptea de 18/19 iunie 1951, el împreună cu întreaga familie compusă din părinți, bunic și un unchi au fost transportați cu vagoane de marfa în Câmpia Bărăganului, unde noul domiciliu era marcat prin țăruși înfipți în pământ, fiind lăsați sub cerul liber.

Ulterior au reușit să-și sape un bordei în pământ, unde au avut un trai lipsit de orice condiții de igienă și de demnitate. La întoarcere în decembrie 1956 și-au găsit locuința devastată și toată agoniseala distrusă. Prin sentința civilă nr. 1291 din 30 iunie 2010 Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 20.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlul de despăgubiri morale. A respins capătul de cerere referitor la constatarea caracterului politic al măsurii administrative. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin H.C.M. nr. 200/1951 s-a hotărât ca locuitorii zonei de frontieră cu Iugoslavia, de pe o fâșie de 25 km de la graniță, să fie strămutați în interiorul țării, iar la data de 5 iunie 1951 prin decizia M.A.I.

s-a dispus declanșarea acțiunii. Reclamantul a fost deportat în Bărăgan, împreună părinții, bunicul și un unchi în perioada 18 iunie 1951 - 20 decembrie 1955. Prin stabilirea domiciliului obligatoriu au fost cauzate familiei prejudicii atât materiale cât și morale, afectându-le viața și încălcându-se dreptul personal nepatrimonial la libertate, fiind afectate onoarea și reputația și având impact și asupra vieții private a familiei.

S-a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 3 din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, iar conform dispozițiilor art. 5 alin. (1), orice persoană care a făcut în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acesteia, soțul sau descendenții acesteia, până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit. A fost respins capătul de cerere referitor la constatarea caracterului politic al măsurii administrative, întrucât s-a reținut că de drept măsura administrativă aplicată reclamantului și familiei sale are caracter politic.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin. În motivarea apelului s-a arătat că reclamantul și ceilalți membri ai familiei sale nu au suferit o condamnare, ci au făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, nefiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 221/2009 pentru a primi despăgubiri morale. Acordarea despăgubirilor morale nu se justifică, având în vedere drepturile prevăzute și acordate în baza Decretului-lege nr. 118/1990, care, de asemenea, reprezintă măsuri cu caracter reparatoriu. Aceste despăgubiri morale nu se pot transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei a celor ce se pretind prejudiciați.

La termenul de judecată din 16 februarie 2011, din oficiu, în baza art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanța a pus în discuție, în raport cu art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție și art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, inexistența temeiului juridic al acțiunii având în vedere faptul că art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, decizie publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, efectele juridice ale acestui text legal încetând la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dată de la care decizia devine obligatorie pentru instanțe. Prin Decizia nr. 253 din 16 februarie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul, a schimbat în parte hotărârea în sensul că a respins în totalitate acțiunea.

Pentru a pronunța această decizie instanța a examinat hotărârea atacată în raport cu motivele invocate și de conținutul Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale. S-a reținut că reclamantul C.V. nu poate beneficia de despăgubiri morale în baza Legii nr. 221/2009, dar nu pentru motivul invocat de pârât, respectiv lipsa unei hotărâri judecătorești de condamnare cu caracter politic. De altfel, atât din titlul legii, cât și din întregul conținut al acesteia rezultă că măsurile administrative cu caracter politic sunt asimilate condamnărilor cu caracter politic, asimilare care presupune identitatea de tratament în acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege.

Motivul pentru care reclamantul nu are dreptul la despăgubiri morale în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 este faptul că acest text legal, care reprezintă temeiul juridic al acțiunii acesteia, a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, decizie publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Curtea Constituțională a reținut că reglementarea cuprinsă în art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu a fost temeinic fundamentată și încalcă normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000, determinând incoerență și instabilitate legislativă. Din această cauză s-a ajuns la existența unor reglementări paralele și care au aceeași finalitate în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă.

Curtea Constituțională a ajuns la această concluzie având în vedere faptul că art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009 are scop identic celui prevăzut de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, diferența constând doar în modalitatea de plată a despăgubirilor morale, adică prestații lunare, până la sfârșitul vieții, în cazul art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. În fine, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție. În conformitate cu art. 147 alin. (1) din Constituție și cu art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, dispozițiile legale constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Pe durata acestui termen, prevederile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Conform art. 147 alin. (4) din Constituție și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, de la data publicării deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții legale sunt general obligatorii și au putere de lege numai pentru viitor. În cazul de fată, Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Termenul de 45 de zile a expirat fară ca Parlamentul să pună de acord prevederile legale declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Prin urmare, această decizie a Curții Constituționale a devenit obligatorie pentru instanță.

Art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, care reprezintă temeiul juridic al acțiunii reclamantului C.V., și-a încetat efectele juridice. S-a mai reținut că reclamantul nu avea, anterior deciziei Curții Constituționale, un „bun" în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului generată de aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Avea doar posibilitatea de a dobândi acest bun printr-o hotărâre judecătorească, pe care însă o putea pune în executare doar în momentul rămânerii definitive în apel. In speță nu s-a pronunțat încă o hotărâre definitivă, cauza aflându-se în apel, cale de atac având un caracter devolutiv, situație în care instanța este îndreptățită să exercite un control complet asupra temeiniciei și legalității hotărârii atacate.

Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În criticile dezvoltate se susține că instanța de fond în mod corect a acordat reclamantului suma de 20.000 euro în lei la cursul BNR în ziua plății cu titlu de daune morale această sumă fiind o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul suferit, Iară a reprezenta o amendă excesivă pentru autorii prejudiciului. Recursul nu este fondat. Cu prioritate, este de observat că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ. au fost invocate numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică de natură a se circumscrie ipotezei pe care aceste motive le reglementează - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, respectiv interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății.

Sub aspectul criticilor încadrate în conținutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea vor fi analizate din perspectiva aplicării legii civile în timp. Problema de drept care se pune în speță este aceea dacă dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai pot fi aplicate acțiunii, în condițiile în care au fost declarate neconstituționale, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Această problemă de drept a fost corect dezlegată de instanța de apel, care a reținut că Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 produce efecte în cauză, în sensul că textul declarat neconstituțional nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea de daune morale.

Cu privire la efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată s-a pronunțat înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți, publicată în M. Of. nr. 789 din 07 noiembrie 2011, stabilindu-se că, urmare a acestei decizii a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. Conform art. 330 7 alin. (4) C. proc.

civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of., așa încât, în raport de decizia în interesul legii susmenționată, se impune păstrarea soluției din hotărârea recurată, pentru argumentele reținute de instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. Față de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

În speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/1020 nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind așadar soluționată definitiv la data publicării deciziei respective. Nu se poate spune deci că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității articolului citat.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. În speță, nu se poate pretinde că există însă un drept definitiv câștigat, reclamantul nu era titularul unui „bun" susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstitutionalitate, s-a dat eficientă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de con stitutionalitate. De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru aceste considerente, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.V. împotriva Deciziei nr. 253 din 16 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2012.