ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 407/2012

Prin acțiunea înregistrată la data de

6 aprilie 2010 la Tribunalul Caraș-Severin reclamanta M.C. a chemat în judecată

Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice

București prin D.G.F.P. Caraș-Severin, solicitând instanței ca prin hotărârea

ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000

euro, cu titlu de daune morale.

Prin sentința civilă nr.1026 din 8

iunie 2010 Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea, s-a dispus

obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 25.000 euro echivalată

în lei la data efectuării plății, reprezentând daune morale.

Pentru a pronunța această hotărâre

Tribunalul Caraș-Severin a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 200/1951 a M.A.I.

familia bunicului reclamantei a fost strămutată în Câmpia Bărăganului.

Această măsură, a dislocării și

stabilirii de domiciliu obligatoriu dispusă în temeiul hotărârii Consiliului de

Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, se încadrează în dispozițiile art. 3 din

Legea nr. 221/2009, dispoziție legală conform căreia „orice persoană care a

suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic,

precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până

la gradul II inclusiv pot solicita instanței de judecată în termen de 3 ani de

la data intrării în vigoare a legii, obligarea statului la acordarea unor

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare...

”

.

Cât privește cuantumul daunelor morale

pentru această măsură administrativă instanța a apreciat că suma de 1.000.000

euro solicitată prin acțiunea introductivă este exagerată și a acordat suma de

25.000 euro.

Împotriva acestei sentinței au

declarat apel reclamanta și pârâtul.

Fără a supune analizei motivele de

apel invocate de părți instanța, examinând hotărârea atacată în raport de

dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., față de conținutul Deciziei nr.

1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, decizie publicată în

Monitorul Oficial nr. 761 din 15 noiembrie 2010 instanța a constatat că apelul

reclamantei este neîntemeiat și l-a respins, iar apelul pârâtului a fost găsit

întemeiat și a fost admis.

Pentru a hotărî astfel instanța a

reținut că reclamanta nu are dreptul la despăgubiri morale în baza art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 deoarece acest text legal, care reprezintă

temeiul juridic al acțiunii, a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr.

1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, decizie publicată în

Monitorul Oficial nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Curtea Constituțională a reținut că

reglementarea cuprinsă în art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu a

fost temeinic fundamentată și încalcă normele de tehnică legislativă cuprinse

în Legea nr. 24/2000, determinând incoerență și instabilitate legislativă.

Din această cauză s-a ajuns la

existența unor reglementări paralele și care au aceeași finalitate în domeniul

acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din

motive politice în perioada comunistă. Curtea Constituțională a ajuns la

această concluzie având în vedere faptul că art. 5 lit. a) din Legea nr.

221/2009 are scop identic celui prevăzut de art. 4 din Decretul-lege nr.

118/1990, diferența constând doar în modalitatea de plată a despăgubirilor

morale, adică prestații lunare, până la sfârșitul vieții, în cazul art. 4 din

Decretul-lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009.

În fine, Curtea Constituțională a

constatat că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție.

În conformitate cu art. 147 alin. (1)

din Constituție și cu art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, dispozițiile

legale constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la

45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest

interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu

dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, prevederile constatate ca

fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Conform art. 147 alin. (4) din

Constituție și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, de la data publicării

deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții legale

sunt general obligatorii și au putere de lege numai pentru viitor.

În cazul de față,a reținut instanța,

decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a fost publicată

în Monitorul Oficial nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Termenul de 45 de zile a

expirat Iară ca Parlamentul să pună de acord prevederile legale declarate neconstituționale

cu dispozițiile Constituției, prin urmare, această decizie a Curții

Constituționale a devenit obligatorie pentru instanță.

S-a mai reținut că nu se poate

considera nici că reclamanta avea, anterior deciziei Curții Constituționale, un

„bun” în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului generată de

aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Aveau doar

posibilitatea de a-l dobândi printr-o hotărâre judecătorească, pe care însă o

puteau pune în executare doar în momentul rămânerii definitive în apel.

În cazul de față nu s-a pronunțat încă

o hotărâre definitivă, cauza aflându-se în apel, care are un caracter

devolutiv, instanța fiind îndreptățită să exercite un control complet asupra

temeiniciei și legalității hotărârii atacate.

În consecință prin decizia nr.288/ A

din 17 februarie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul

reclamantei, a admis apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice - D.G.F.P. Caras - Severin și a schimbat în tot hotărârea atacată în

sensul că a respins acțiunea.

Împotriva acestei decizii reclamanta a

declarat recurs criticile formulate vizând cuantumul redus al despăgubirilor

acordate de prima instanță.

Recursul nu este fondat.

Prin deciziile Curții Constituționale

nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 s-a constatat neconstituționalitatea

art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu

caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În consecință, aceste dispoziții nu

mai produc efecte juridice, ceea ce determină inexistența temeiului juridic

pentru acordarea despăgubirilor.

În acest context se constată ca în mod

corect instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 31 și 147 alin. (1)

și alin. (4) din Constituția României.

Astfel, potrivit art. 147 alin. (1)

din Constituție dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat

cât și în art.31 se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data

publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au

putere numai pentru viitor.

Fața de aceste dispoziții, în funcție

de care declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a

Curții Constituționale, produce efecte pentru viitor și erga omnes s-a pus

problema dacă ele se aplică și acțiunilor în curs.

Această problemă de drept a fost

dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de înalta Curte

de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, care a

statuat că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte

juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării în Monitorul

Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

În speță, la data publicării în

Monitorul Oficial Partea I nr.761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 nu se pronunțase decizia din faza procesuală a

apelului, cauza fiind soluționată definitiv de Curtea de Apel Timișoara la data

17 februarie 2011.

Prin intervenția instanței de

contencios constituțional, ca urmare a sesizării sale cu o excepție de

neconstituționalitate, s-a realizat un control de constituționalitate a

posteriori, dându-se eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic.

Nu se poate spune că acțiunea, fiind

promovată la un moment când era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr.221/2009 s-ar presupune că efectele acestui text de lege se întind pe toată

durata desfășurării procedurii judiciare, deoarece nu suntem în prezența unui

act juridic convențional, ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus

regit actum.

În speță, înainte de definitivarea

litigiului, s-a creat un nou cadru normativ prin declararea

neconstituționalității textului de lege invocat în cererea de chemare în

judecată.

În acest context urmează a se constata

că ne aflăm într-o situație juridică de natură legală, căreia i se aplică legea

nouă și nu într-o situație juridică voluntară, care rămâne supusă, în ceea ce

privește validitatea condițiilor de fond și formă legii în vigoare la data

întocmirii actului juridic care le-a dat naștere, dar și în acest caz numai

dacă situațiile juridice voluntare sunt supuse unor norme supletive.

Așa fiind, față de caracterul

imperativ, de ordine publică al dispozițiilor art. 147 alin. (4) din

Constituție, aplicarea generală și obligatorie a deciziei Curții

Constituționale nu poate fi tăgăduită, deoarece ar însemna ca un act

neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ceea ce nu este

posibil față de dispozițiile Constituției României.

Concluzionând, la momentul la care

instanța este chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma

juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând în

absența unor dispoziții legale exprese.

Împrejurarea că deciziile Curții

Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt

principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu

se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor

juridice deja constituite, ceea ce nu este cazul în situația dată.

Neexistând o soluție definitivă,

reclamanta nu are un drept definitiv câștigat, motiv pentru care nu este

titulara unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. l

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Constatarea neconstituționalității

textului de lege pe care reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în

judecată nu aduce atingere unui proces echitabil, pentru că acesta nu se poate

desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui

limite au fost determinate cu respectarea preeminenței dreptului, al coerenței

și al stabilității juridice.

Față de considerentele ce preced,

criticile vizând cuantumul redus al despăgubirilor acordate de prima instanță,

nu pot fi primite, urmând a fi înlăturate ca atare.

Așa fiind, recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta M.C. împotriva deciziei civile nr. 288/ A din 17 februarie 2011 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

26 ianuarie 2012.