ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2876/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Reclamantul M.I. a chemat în

judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin, pentru ca,

prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul Legii nr. 221/2009, să fie obligat

să-i plătească suma de 500.000 Euro, reprezentând despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit în urma strămutării bunicilor săi, L.I. și L.R., în

perioada 18 iunie 1951 – 20 decembrie 1955.

Prin sentința civilă

nr. 442 din 18 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin a fost

admisă, în parte, acțiunea și a fost obligat pârâtul să-i plătească

reclamantului echivalentul în lei, la data plății, a sumei de 125.000 Euro.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul, împreună cu mama și bunicii

săi, a fost strămutat din domiciliul situat în localitatea Greoni, în

localitatea Petroiu Nou, din Câmpia Bărăganului, în perioada 18 iunie 1951 - 20

decembrie 1955, măsură care, prin condițiile concrete în care s-a desfășurat a

avut echivalentul unei condamnări privative de libertate.

Apelul declarat de

pârât a fost admis, prin decizia nr.179/A din 27 mai 2010, pronunțată de Curtea

de Apel Timișoara, secția civilă, a fost schimbată, în parte, sentința

tribunalului, în sensul obligării pârâtului să-i plătească reclamantului suma

de 25.000 Euro sau echivalentul în lei la data efectuării plății, cu titlu de

daune morale și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și susținând, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute

în art. 5 din Legea nr. 221/2009, în sensul că reclamantul nu a suferit o

condamnare politică pentru a putea beneficia de despăgubiri, ci măsura

administrativă a stabilirii domiciliului obligatoriu și că este exagerat de

mare cuantumul daunelor morale stabilit de instanța de apel, cu nerespectarea

proporționalității daunei cu despăgubirea acordată și a criteriului echității.

Recursul este

nefondat.

Dispozițiile art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 221/2009 cuprind o enumerare a măsurilor reparatorii ce pot

fi solicitate de orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic

sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.

Prin urmare, măsurile

reparatorii enumerate în art. 5 din Legea nr. 221/2009 se acordă ambelor

categorii de persoane, această interpretare fiind impusă de titlul actului

normativ, cât și de conținutul acestuia.

Asimilarea măsurilor

administrative cu caracter politic condamnărilor cu același caracter presupune

identitatea de tratament în acordarea formelor de despăgubire, finalitatea

legii fiind aceea de a despăgubi material și moral persoane persecutate

politic, într-o formă sau alta, în perioada 1945-1989.

Cu privire la

cuantumul daunelor morale, legiuitorul nu a stabilit criterii legale pentru

determinarea prejudiciului moral.

Doctrina și

jurisprudența au consacrat totuși anumite criterii pentru cuantificarea

despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral, cum este echitatea, criterii

ce decurg din principiul reparării integrale a prejudiciului.

Stabilirea

cuantumului unor asemenea despăgubiri implică, în mod inevitabil, o doză de

aproximare, instanța fiind nevoită să stabilească un anumit echilibru între

prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, care să permită celui

prejudiciat anumite avantaje de natură a atenua suferințele morale, fără însă a

se ajunge în situația îmbogățirii fără just temei.

În termenii

Convenției europene a drepturilor omului, criteriul echității în materia

despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să

primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte

compensatorii, dar, în același timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi

excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru

victime.

Curtea va constata că

suma de 25.000 Euro, stabilită de instanța de apel, reflectă menținerea

echilibrului în raport cu prejudiciul moral suferit de reclamant prin deportare

și consecințele ulterioare ale acesteia, cu atât mai mult cu cât nu s-au

invocat de către recurent argumente noi, față de cele invocate prin motivele de

apel, care au condus deja la diminuarea cuantumului daunelor acordate.

În consecință,

recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice –

D.G.F.P. Caraș-Severin împotriva deciziei nr. 179/A din 27 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 martie 2011.