ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2876/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Reclamantul M.I. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul Legii nr. 221/2009, să fie obligat să-i plătească suma de 500.000 Euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în urma strămutării bunicilor săi, L.I. și L.R., în perioada 18 iunie 1951 – 20 decembrie 1955. Prin sentința civilă nr. 442 din 18 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin a fost admisă, în parte, acțiunea și a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantului echivalentul în lei, la data plății, a sumei de 125.000 Euro.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul, împreună cu mama și bunicii săi, a fost strămutat din domiciliul situat în localitatea Greoni, în localitatea Petroiu Nou, din Câmpia Bărăganului, în perioada 18 iunie 1951 - 20 decembrie 1955, măsură care, prin condițiile concrete în care s-a desfășurat a avut echivalentul unei condamnări privative de libertate. Apelul declarat de pârât a fost admis, prin decizia nr.179/A din 27 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a fost schimbată, în parte, sentința tribunalului, în sensul obligării pârâtului să-i plătească reclamantului suma de 25.000 Euro sau echivalentul în lei la data efectuării plății, cu titlu de daune morale și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 5 din Legea nr. 221/2009, în sensul că reclamantul nu a suferit o condamnare politică pentru a putea beneficia de despăgubiri, ci măsura administrativă a stabilirii domiciliului obligatoriu și că este exagerat de mare cuantumul daunelor morale stabilit de instanța de apel, cu nerespectarea proporționalității daunei cu despăgubirea acordată și a criteriului echității. Recursul este nefondat. Dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 cuprind o enumerare a măsurilor reparatorii ce pot fi solicitate de orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.

Prin urmare, măsurile reparatorii enumerate în art. 5 din Legea nr. 221/2009 se acordă ambelor categorii de persoane, această interpretare fiind impusă de titlul actului normativ, cât și de conținutul acestuia. Asimilarea măsurilor administrative cu caracter politic condamnărilor cu același caracter presupune identitatea de tratament în acordarea formelor de despăgubire, finalitatea legii fiind aceea de a despăgubi material și moral persoane persecutate politic, într-o formă sau alta, în perioada 1945-1989. Cu privire la cuantumul daunelor morale, legiuitorul nu a stabilit criterii legale pentru determinarea prejudiciului moral. Doctrina și jurisprudența au consacrat totuși anumite criterii pentru cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral, cum este echitatea, criterii ce decurg din principiul reparării integrale a prejudiciului.

Stabilirea cuantumului unor asemenea despăgubiri implică, în mod inevitabil, o doză de aproximare, instanța fiind nevoită să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje de natură a atenua suferințele morale, fără însă a se ajunge în situația îmbogățirii fără just temei. În termenii Convenției europene a drepturilor omului, criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în același timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.

Curtea va constata că suma de 25.000 Euro, stabilită de instanța de apel, reflectă menținerea echilibrului în raport cu prejudiciul moral suferit de reclamant prin deportare și consecințele ulterioare ale acesteia, cu atât mai mult cu cât nu s-au invocat de către recurent argumente noi, față de cele invocate prin motivele de apel, care au condus deja la diminuarea cuantumului daunelor acordate. În consecință, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P. Caraș-Severin împotriva deciziei nr. 179/A din 27 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2011.